Eveniment editorial - „Cele mai frumoase poezii” de Virgil Dumitrescu
Cu două luni în urmă, Virgil Dumitrescu își lansa volumul ”Fluturele Nabokov”, cu o prefață semnată de criticul literar Aureliu Goci, găzduită și de săptămânalul Indiscret. Era al 15-lea tom, la capătul a 46 de ani de meșteșug literar, începând cu ”Fiul soarelui” (Ed. Scrisul Românesc, 1975). Antologia ”Cele mai frumoase poezii”, ediție revăzută, tipărită la Napoca Star, din Cluj, cuprinde nu mai puțin de 113 piese reprezentative, pe întinsul a 106 pagini, ”curgătoare”, aș spune, una după alta, exceptând-o, desigur, pe prima, ”Regăsire”. Este poezia relansată în muzica folk de Mihaela Bustuchină, absolventă a Liceului ”Ion Minulescu” din Slatina și ajunsă reputat medic în capitala Franței. Cu acceptul autorului, piesa a fost inclusă pe CD cu titlul ”Caii mei albaștri”: ”Caii mei albaștri/ caii mei de fum/ cum zburam pe câmpuri netrădate-n vânt/ cum pocnea sămânța stelelor prin ierburi/ cum veneai ușoară smulsă de pământ// Crește între ape umbra mea înaltă/ stelele aleargă pe alt cer de zodii/ ierbile din urmă pentru ce tresaltă când tu treci prin noapte ca un vis/ de plumb// Poate ești adâncul necuprins în palmă/ pentru care tremur mângâindu-i fructul/ muntele de sare înflorind pe-o geană/ marea care-mi poartă neodihna calmă// Între care sălcii se întoarnă vâsla/ toamnelor din care ai descins acum/ fulgeră prin grâne ca un semn de pace/ caii mei albaștri/ caii mei de fum”. Inspirată mi se pare ideea de a posta pe pagina ultimă a lucrării cele câteva rânduri (un e-mail, probabil) care valorează cât o prefață sau postfață: ”Stimate Poet, Azi-dimineață am intrat în posesia cărții «Fluturele Nabokov». Vă mulțumesc din inimă pentru generoasa dedicație și pentru excelentul volum de poezie. M-am bucurat să descopăr un poet autentic în imediata apropiere. Vă felicit pentru volum și vă doresc mult succes!”. Ion Cristofor, 18 octombrie 2021. Autorul câștigase în 1969 prima ediție a concursului interjudețean de poezie ”Ion Minulescu” de la Slatina, cu Mioara Minulescu și Cornel Regman în juriu, după care a făcut saltul de la catedră la Sectorul de folclor, literatură și teatru în subordinea Casei Județene a Creației Populare Olt. Câștigătorul alegându-se, evident, și cu ani de navetă. Așa se face că volumul următor va apărea abia în 1988, pentru ca, după alți zece ani (!) să vadă lumina tiparului ”Iulie Patru”. Încă 12 ani irosiți în fel și chip și iacă ”Van Gogh, poetul”, într-o recuzită iscoditoare și ispititoare precum ”Șapte schițe la «Autoportret cu urechea tăiată»”, pe gustul unor critici cu ștaif care i se alătură. Lirica de dragoste capătă noi contururi, dar și cea filosofând despre rădăcini, părinți și devenire. Exemplificăm prin câteva calupuri și module: ”când te privește în ochi/ cea mai frumoasă femeie/ ești ca soldatul așteptând ordinele./gata să te sacrifici pentru ai tăi și țară” (m-a privit în ochi cea mai frumoasă femeie); ”astăzi satul meu vinde pepsi cola/ se îmbracă în blugi/ și vorbește la celular” (metamorfozele satului – I); ”se arătau semnele. câte o virgulă despărțea norii./ în aer se ciocneau întrebări/ și pierdeam subtitrarea./ încercam să descâlcesc rostul cuvintelor/ și al anotimpurilor/ gramatica simplă ce poate uni două inimi” (film la turație maximă – II). Aflăm între aceste file și poemul aducător de beatitudine, care, mărturisește autorul, i-a ”provocat” (de către Constantin Preda) intrarea în Uniunea Scriitorilor. Realism magic pe felie. Merită reprodus poemul: ”se face lumină ca într-o vișină./ ca într-o vișină putredă șoptește îngerul./ el se pricepe mai bine la culori și nuanțe./ cântă/ pictează/ merge la teatru./ o noapte întreagă mi-a vorbit despre livada/ de vișini./ haidem atunci până ce nu se trece de tot/ vișina putredă./ tu ai putea sări gardul fără să te simtă stăpânul./ haidem până ce nu se luminează ca-n palmă./ nu mai merg zice îngerul./ l-am sărit o dată cu tine în vis/ și de-atunci m-am trezit” (reflexele toamnei târzii). În 1946, Nina Cassian inventa limba ”spargă”, formă de expresie avangardistă. În 2010, inventează și Virgil Dumitrescu, la rândul său, ”licanta veche”, mai domestică, oricum. În paralel, autorul lui ”Van Gogh, poetul” exersează sonetul dublu, semn că are la îndemână întreg instrumentarul. Volumul ”Imperiul nostru de tandrețe” (Autograf MJM, Craiova, 2016) repune pe tapet, într-o structură novatoare, cu vers întins ca undița, lirica intimistă: ”Numai ce aruncam o privire și grădina înflorea. ce minune pe noi, /copii ai paradisului. ce culori ireale. ce foșnet diafan. ce zumzet, ce timp!/ cu aerul acela care ne curgea pe umeri dresam pasărea cerului/ ori dădeam glas ținuturilor din vis. ca într-o mulțime/ armonică/ fiecăruia îi găseau sunetul potrivit ochii care știau ce/ va să fie. diminețile se pregăteau să ne întâmpine/ cum prea bine învățaseră. numai ce aruncam o privire/ și grădina înflorea. de fiecare dată o alta. cu aerul acela care ne curgea pe umeri”. (Imperiul nostru de tandrețe). Virgil Dumitrescu ”recidivează”, și bine face, în aceleași tonalități, în alt areal tematic, în volumul următor – ”Claxoane și fluturi”. În saga ”Trăind printre cărți” (Volumul IX), profesorul Marian Barbu notează ”trei titluri de poeme, unice în orice antologie de poezie contemporană: Diacronia stării de grație, Eu și pasărea fericirii ne-am văzut prea puțin și Într-o inimă la pătrat”. În prefața ”Fluturelui…”, semnată de Aureliu Goci, se spune despre Virgil Dumitrescu, ”în esență”, că ”performează o poezie vizionară a umanității post-apocaliptice”. Nimic mai potrivit ca pentru a oferi cititorilor tulburătorul poem, de ținut minte, ”Amintiri din viitor”: ”Multe se vor schimba, obiceiuri/ și neamuri – infernal/ ori dumnezeiesc – , îngropate de-or fi coroane/ și flamuri, va răsuna până sus/ «te iubesc». bătrânii șopti-vor cu limba/ încleiată cea mai dulce tresărire/ de gând către cea care-a fost/sau n-a fost vreodată, către cei care sunt/ și-l sărută pe rând. copiii tot de maicile lor/se vor ține în timp ce tații se întorc/ din război, mierea va fi fabricată de aceleași albine, sarea va curge din lacrimi// cu noi. pomeniți, copiați, uneori/ intrinsec, ne-om întoarce în timp, vom sări peste/ el; inimă ție, cum de-a pururi mă plec, ți se/ suge din deget sânge de miel. multe se/ vor schimba cu limbă de moarte și/ cu limbă de viață,/ astfel grăiesc. cei ce vor ajunge pe Lună,/ pe Marte, la atingere vor șopti «te iubesc»”.
Simona Gherguț
(Rotterdam - Țările de Jos)
|
Simona Gherguț 11/8/2021 |
Contact: |
|
|
