Scrisoare pastorală
Știință și credință.
În Evanghelia Duminicii a XXIII-a după Rusalii întâlnim un fapt curios. Demonii din acel om posedat mărturiseau pe Iisus și, în același timp, Îl rugau. Ei spuneau: ,,De ce ai venit, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, mai înainte de vreme ca să ne muncești?” Totodată, Îl rugau ca în cazul în care îi va scoate din om, să le dea voie să intre în turma de porci.
Așadar, diavolii recunoșteau că Domnul Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu adevărat. Știau că la sfârșitul lumii Mântuitorul va veni din nou în lume, dar de data aceasta ca judecător. Atunci vor fi judecați nu numai oamenii, ci și diavolii. Mai mult, Îi recunoșteau superioritatea Mântuitorului, Îl socoteau ca un atotputernic și Îl rugau. Am putea spune că diavolii știau teologie. Știau, dar nu credeau. Știau, dar nu făceau. Aveau știință, dar nu aveau credință.
Și în rândul oamenilor întâlnim aceste două categorii. Sunt unii care știu multe, atât din domeniul Religiei, cât și din domeniul Științei. Dețin un noian de cunoștințe, dar nu cred o iotă. Mai mult, nu trăiesc învățătura pe care și-au însușit-o sau pe care o propovăduiesc. Una spun, alta fac. Una difuzează și alta fumează! Fac studii savante în universități din țară și din străinătate, obțin diplome și titluri, ocupă apoi funcții înalte în administrație sau în învățământ. Țin cursuri, discursuri și predici; scriu articole și studii, cărți și tratate de teologie, dar viața lor este un dezastru sub aspect religios-moral. La ce-i folosesc studiile pentru care și-a consumat zeci de ani din viață, dacă mâinile îi sunt galbene de tutun, dacă duhnește a băutură, dacă umblă după fuste precum țapul după capre, dacă-i nelipsit de la jocurile de noroc? La ce-i folosește că a învățat muzică și cântă ca un heruvim în altar sau la strană, dacă în Vinerea Sfintelor Patimi, după Prohod, se duce la cârciumă și mănâncă mici sau friptură? La ce-i folosește că și-a închinat viața studiului și a realizat o armă, o bombă, o mașinărie a morții, un preparat, un virus ucigaș, care provoacă o boală contagioasă ce lasă în urmă munți de cadavre omenești? Ca om de știință poate să fie un savant, un geniu chiar, dar ca om este un monstru, un criminal, un diavol cu chip de om. Poate câștiga pentru știință bani, funcții înalte, lumea întreagă, i se pot construi monumente, poate fi slăvit și onorat în lumea aceasta, dar vine o vreme când…., înaintea lui Dumnezeu, va trebui să dea seamă de faptele lui. Nu-i mai folosesc diplomele, știința, onorurile omenești, ci doar binele pe care l-a făcut în viața pământească. Dacă l-a făcut!
Întâlnim oameni simpli, cu puțină școală, uneori chiar fără școală, care au sufletul plin de credință și viața rânduită cu înțelepciune după învățătura lui Dumnezeu. Poate sunt săraci sau dețin puțină avere, dar din mâna lor se hrănesc mulți flămânzi; poate au haine modeste, dar cu ele nu se îmbracă numai ei, ci și cei ce tremură pe marginea drumului fără căldură și fără adăpost. Poate au boli și necazuri personale, poate le plânge sufletul de durere, dar găsesc puterea de a adresa un cuvânt de mângâiere și de încurajare altora mai amărâți ca ei. Ei nu au timp și nici posibilități să-și petreacă sărbătorile și concediile în stațiuni din țară și din străinătate, dar găsesc întotdeauna timp să meargă la biserică în duminici și sărbători ca să-L întâlnească pe Dumnezeu în rugăciune. Ei nu se rușinează să-și recunoască nimicnicia în fața măreției lui Dumnezeu; nu se rușinează să-și mărturisească păcatele la Sfânta Spovedanie; Îl primesc pe Hristos cu dragoste și evlavie în Sfânta Împărtășanie. Se comportă în așa fel încât să nu-L supere pe Dumnezeu. Oamenii aceștia nu așteaptă nici o răsplată de la oameni. Fac tot ce fac, fiindcă așa socotesc că e normal, așa este plăcut lui Dumnezeu. Ei au șansa de a-și mântui sufletul și de a ajunge sfinți în împărăția lui Dumnezeu. Poate fi ceva mai minunat? Nu cred!
Cât de frumoși sunt oamenii care, indiferent de gradul de cultură, de funcțiile ocupate, de averea deținută, rămân Oameni! Cât de frumoși sunt oamenii de caracter, oamenii dispuși să vină în ajutorul semenilor! Cât de frumoși sunt oamenii, care socotesc că adevărata fericire constă întru slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor, iar în afară de aceasta totu-i vânare de vânt și de iluzii! De astfel de oameni este nevoie mai mult ca oricând.
*
Lumea este o casa.
Din scrierile Sfântului Ioan de Kronstadt cităm: ,,Ziditorul și Stăpânul acestei case este Creatorul. El, Dumnezeu, este și Tatăl celor ce locuiesc în ea, creștinii. Mama este Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Tot ce faci, faci întotdeauna în prezența lui Dumnezeu, Tatăl nostru al tuturor, pe care se cuvine să-L asculți și să-L iubești, și de asemenea în prezența Maicii noastre a tuturor, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Arată-i iubire sfântă, evlavie, ascultare. De te vei afla în nevoi materiale sau spirituale, la supărare, la necaz, la boală, vino la ea cu credință, nădejde și dragoste. Fii sfânt, așa cum Domnul, Dumnezeul, Creatorul și Părintele tău Sfânt este și cum este Stăpâna noastră, Maica lui Dumnezeu, dar și Maica noastră. „Femeie, iată fiul Tău... Iată mama ta” (Ioan 19, 26-27). Pentru ca să nu ne îndoim de dreptul de a o numi mamă pe Maica Domnului, Maica Celui Preaînalt, Preasfânta, Preacurata, Preabinecuvântata, Slăvita Stăpâna noastră, dumnezeiescul său Fiu, Cel mai dinainte de toți vecii, Domnul nostru Iisus Hristos, ne-a risipit îndoiala, îngăduindu-ne tuturor, sau acelora dintre noi care se arată mai râvnitori spre sfințenie, să o numim pe Maica Sa mamă. „Iată Mama ta”, căci în persoana Sfântului Ioan Teologul aceste cuvinte ne-au fost adresate nouă, tuturor creștinilor. Da, ea este pe drept cuvânt gingașa, îndatoritoarea, atotsfânta noastră mamă, care ne poate duce și pe noi, copiii săi, la sfințenie.”
*
In memoriam: Constantin Rădulescu-Motru(I).
Constantin Rădulescu-Motru(1868-1957), filozof, pedagog, psiholog, scriitor, om politic, academician, președintele Academiei Române (1938-1941), era originar din satul Butoiești jud. Mehedinți. Este una dintre personalitățile marcante ale culturii române din perioada interbelică. Din păcate, chiar și azi, după câteva decenii de la Revoluție, el rămâne, pe nedrept, într-un puternic con de umbră.
În anii tinereții m-a privilegiat Dumnezeu și am citit sute de cărți de tot felul. Foarte multe le-am citit ca documentație pentru cărțile pe care eu însumi le-am dat la lumină mai târziu. Aș menționa în acest sens cele două volume din Coloana Infinitului, Nicolae Iorga, George Călinescu, bibliografiile revistelor teologice și altele. Așa am ajuns să lecturez pagini semnate de marele cărturar mehedințean. Mă fascina, deși nu-i înțelegeam eu bine toate gândurile și ideile. Observam însă că majoritatea cărților lui erau tipărite înainte de război și se găseau la fondurile de carte interzisă ale bibliotecilor. De câte ori ceream câte o carte a acestui autor, bibliotecarele se uitau suspect la mine. Îmi dădeam seama că ceva nu e în ordine, că undeva este o taină.
Într-o discuție purtată cu unchiul meu, fratele mamei, Prof. Ion Pârvănescu, la 4 februarie 1981, i-am sugerat să meargă prin Butoiești și Gura Motrului și să se intereseze de rude, acte, fotografii sau amintiri despre Rădulescu-Motru. A fost entuziasmat de idee și mi-a promis că se va ține de treabă. Avea soția din acea comună și ajungea acolo foarte des.
La 25 martie 1981, unchiu-meu mi-a spus că a fost la Butoiești să caute date despre Constantin Rădulescu-Motru. Copilul unei foste slugi, contabil la Craiova, deținătorul unor bunuri ale savantului, l-a primit foarte ostil. I-a refuzat orice relație, fotografie sau document, afirmând: ,,- Să-ți dea cei care l-au luat cu mâinile legate la spate!” Când a fost arestat, Rădulescu-Motru ar fi spus: ,,- V-am dat lumină și voi mă băgați la întuneric!”
În același an, la 8 nov., cu prilejul unui simpozion de istorie de la Tr. Severin, având ocazia să stau la masă alături de fostul meu profesor de Filozofie, Domnul Marius Popescu, fratele Domnului Eleodor Popescu, la vremea aceea președintele Comitetului de Cultură Mehedinți, am discutat, printre altele, despre Constantin Rădulescu-Motru. Domnul Popescu vrea să se ocupe în mod serios de această personalitate, să-i cunoască și să-i interpreteze opera, să-i publice unele documente și manuscrise. I-am sugerat ca prin fratele său să obțină xerografierea arhivelor lui Rădulescu-Motru și să formeze un fond la Severin. De asemenea, să încerce organizarea unei case memoriale la Butoiești, satul de origine al lui Rădulescu-Motru. Din toate acestea nu s-a făcut nimic nici azi!
La 20 octombrie 1983, la Biblioteca Academiei din București, am avut prilejul să-l cunosc personal pe Domnul Prof. Simion Ghiță. Documentându-mă pentru cartea privind concepția istorică a lui Nicolae Iorga, îi citisem mai multe studii și îl admiram pentru puterea lui de analiză și sinteză. Discuția noastră a început despre Constantin Rădulescu-Motru, tocmai că era mehedințean de-al meu. Domnul Simion Ghiță îl cunoscuse personal. Îi audiase câteva cursuri în perioada anilor 1944 și apoi îl vedea adesea după 1950. C. I. Parhon, directorul Institutului de Filozofie, a încercat să-l ajute pe Constantin Rădulescu-Motru. Pentru aceasta îi acorda o subvenție lunară, socotindu-l ,,colaborator extern”. Chipurile, fiindcă Rădulescu – Motru nu mai avea drept de semnătură, nu mai avea voie să publice sau să apară în viața publică. Unii cercetători de la Institutul de Filozofie se duceau la el, se legau de câte o carte din biblioteca sa, se făceau entuziasmați de descoperire și-i ofereau prețuri mari, cu mult peste valoarea cărții. Acestea toate erau făcute într-o formă discretă, voalată, pentru a-i da un sprijin material, pentru a nu-l lăsa să moară de foame. A murit însă în condiții mizere de nedescris.
Domnul Simion Ghiță îl considera pe Prof. Constantin Rădulescu-Motru net superior lui Lucian Blaga. Blaga valorifică tradiția populară românească, Rădulescu - Motru pe cea cultă. Filozofia lui Blaga te cheamă la iarbă verde și la umbra pădurii; a lui Rădulescu-Motru te îndeamnă la fortificare spirituală, la acțiune. Diferențele sunt de ordin structural. Discuția a alunecat spre secolul al XIX-lea. Domnul Simion Ghiță era conștient de faptul că filozofia noastră de după 1944 s-a rupt de trunchiul autohton solid. Am încercat plantarea unei ideologii străine de spiritul românesc, aruncând cu pietre în tot ceea ce realizaseră generațiile de până la 1944. Cu prilejul Convenției de la Paris, noi, românii, ne-am deschis larg porțile spre Occident și Occidentul ni le-a deschis nouă. Echilibrul politic și strategic de forțe îngăduia această liberalizare. Revoluționarii de la 1848 au făcut ceea ce au făcut, tocmai fiindcă aveau formație occidentală și fuseseră pregătiți de școala revoluției pașoptiste europene. Europenizarea aceasta a românilor a fost rapidă. Constituția lui Cuza a fost cea mai înaintată din Europa și ea a constituit pragul dintre evul mediu și cel modern românesc. Atitudinea lui Cuza față de Poarta Otomană se datora tocmai acestei cunoașteri perfecte a situației internaționale. Înființarea Partidului Liberal a constituit o nouă etapă a occidentalizării. Liberalii urmăreau realizarea în România a unei còpii a Europei Occidentale. De aici și aducerea unui prinț străin, german. Conservatorii erau mai neîncrezători și încercau să tragă de timp. Cei mai lucizi și echilibrați s-au dovedit însă a fi junimiștii. Documentele descoperite în ultima vreme demonstrează faptul că, dincolo de preocupările lor literare, dincolo de declarata lor de neutralitate politică, junimiștii reprezentau o puternică forță politică, ce urmărea o europenizare echilibrată, moderată, fără distrugerea sau minimalizarea elementului autohton. Junimiștii redau în mod realist situația concretă a României și de aceea profesau o dezvoltare echilibrată. De aici și teza lui Titu Maiorescu, formă fără fond. Se pot stabili chiar două capete de pod în acest mare proces de civilizație, de occidentalizare. Un capăt ar fi în epoca lui I. Heliade-Rădulescu, care spunea: ,,Scrieți, fraților, scrieți….!” și altul la Tudor Vianu, care introducea o selectă metodă de analiză și valorificare, de depistare a valorilor și nonvalorilor.
C. Rădulescu-Motru, înțelegând fenomenul epocii sale, promovează teza personalismului energetic, ca o regăsire a forțelor vitale ale individului și ale națiunii. El vrea să zică: ,,Ne occidentalizăm, ne civilizăm, dar trebuie să rămânem noi înșine, nu trebuie să ne denigrăm propria noastră individualitate națională. Evoluția culturală și civilizația românească trebuie să se constituie de acum încolo prin noi înșine!”
Desigur, că această poziție nu plăcea stăpânirii de după 1944. În procesul galopant de rusificare forțată a țării, C. Rădulescu-Motru și alții ca el împiedecau și de aceea trebuiau terminați sau reduși la tăcere. Rusificându-ne, ne-am dat acele ceasornicului civilizației noastre cu o jumătate de veac în urmă. Noi nu ne-am făcut un sistem filozofic propriu, pe baza căruia să se întocmească celelalte planuri de dezvoltare economică, politică și socială. Noi am primit tot ceea ce au binevoit să ne dea cei din Răsărit. Nu am îndrăznit să discernem ce e bun și ce e rău cu propriul nostru cap, ci am primit totul de-a gata, jucând cum ni s-a cântat din Răsărit. Gradul nostru de civilizație era superior celui sovietic. A trebuit să ne întoarcem, ca să ne urmăm ,,fratele” mai mare. Alții din sistemul socialist au profitat de împrejurări și și-au făcut o politică mai liberală, având mult de câștigat astfel. Bulgarii, spre exemplu, se uitau la noi ca la vârful Ceahlăului. Acum sunt cu mult deasupra noastră. Noi urmărim momentul, nu avem o orientare de ansamblu asupra evoluției sociale. Suntem ca un plugar prost, care vine cu plugul în ogor și-și mână boii cum bate vântul. Desigur, boii trag, fiindcă li se dă cu biciul pe spinare, ogorul însă niciodată nu va putea fi arat cum trebuie, ci în bătaie de joc. Tot așa și poporul român. Eforturi, eforturi la infinit! Economii, economii la nesfârșit! Ți se năzare ceva spre Răsărit, lovește și, târâș-grăpiș, hai spre răsărit! Apare o rază la nord, hai într-acolo! Momentul înseamnă totul. Ei, bine, în tradiția politică românească noi am avut, totuși, o linie stabilă, clară, bine definită. Nu ne-am jucat cu istoria și nici cu destinele poporului. Dai cu biciul și zeci de milioane fac așa cum zici tu, dar nu momentul e totul. Se distruge acea coloană vertebrală infinită a națiunii, se distruge potențialul energetic al națiunii. Nu evaluăm acum cât de grav este acest lucru, dar vom vedea consecințele peste ani. Epuizarea resurselor unui popor și ale unei țări atrage după sine, în mod implicit, dependența națională. Cu bubuituri nu se face istorie. Erau gânduri și cuvinte înflăcărate, care mi s-au imprimat adânc în memorie.
La 21 noiembrie 1983, cu prilejul unui simpozion de istorie de la Botoșani, partenerul meu de cameră și apoi prietenul meu, Domnul Prof. Vasile Vetișanu, ajuns mai târziu deputat în parlament, mi-a spus multe. Mi-a vorbit, spre exemplu, de Mircea Vulcănescu, filozof, pe care-l consideră la fel de mare ca Lucian Blaga. Mircea Vulcănescu a murit în închisoarea de la Gherla și trupul i-a fost aruncat la groapa comună. Mi-a vorbit de Constantin Rădulescu - Motru și de calvarul ultimilor săi ani de viață. O dramă înfiorătoare, drama intelectualului român jertfit pentru idealurile iluzorii ale zilei!
La 26 aprilie 1984, într-o discuție cu Domnul Virgiliu Tătaru, reprezentantul cenzurii în Mehedinți, acesta a făcut câteva referiri și la C. Rădulescu-Motru. Îl socotea pe bună dreptate cel mai mare filozof al nostru. Spirit kantian, a revoluționat gândirea românească. ,,Rădulescu-Motru e aproape necunoscut societății românești de azi. Tot ponosul lui i se trage că i-a atacat mult pe ruși în articolele sale. Dacă i s-ar publica opera, numărul volumelor sale ar fi de cel puțin 80. El se înscria pe linia gânditorilor geopolitici, influențat oarecum de Ratzel și Nietzsche”.
Constantin Rădulescu-Motru a scris lucrări magistrale înainte de 1944, din care doar câteva au fost reeditate după 1944 sau după 1989!
Astfel de titani a avut neamul românesc; astfel de valori au fost aruncate pe nedrept în uitare!
*
File de jurnal – 6 Oct. 1982. ,,Duminică am făcut slujbă la Bârda. A venit puțină lume. Este sezon de muncă. A fost și nunta lui Luca Constantin (Costel al Tiții lui Codică). S-a căsătorit cu Paicu Maria din Malovăț. La cununie, lui Costel i s-a stins lumânarea (…). La nuntă au fost părinții mei. Luni am lucrat acasă până la o vreme, apoi m-am dus la Severin, unde am făcut un tratament la o măsea. Medic mi-a fost Doamna Dr. Ileana Pantelimon.
Marți dimineață am fost la Malovăț. Pictorul Vasile Ivănescu venise de luni și lucra cu soția sa la pictura catapetesmei. A manifestat față de mine aceeași atitudine. Au aceeași pornire și tensiune, cum au avut când au plecat din Malovăț. Taica Ion Bârnea m-a rugat să-l duc până la spital la Severin. L-am dus.
Trecând pe la protoierie, Domnul Ionică Negrescu, casierul protoieriei, m-a anunțat că vineri Preotul Virgil Preda, inspectorul eparhial de la Craiova, va veni la Malovăț în anchetă. Îl voi da în judecată pe Ivănescu. Seara am trecut pe la Domnul Învățător Michescu Ion, președintele Comisiei de Judecată. Nu mi-a mai pus acțiunea pe rol, crezând ,,că poate ne-am împăcat!” M-am dus apoi la Munteanu Minodora și Ciurel Uga, femei care, aducând mâncare botoșănenilor care lucrau la biserică, au discutat și cu pictorul. Față de ele, acesta m-a făcut escroc, împuțit etc. Femeile sunt de acord să se treacă de martor.
Două fete din Cerneți, eleve de școală, au murit în părțile Blahniței, unde fuseseră duse la cules de porumbi. Alți doi copii, elevi, au murit intoxicați cu conserve.
După vreo 2-3 zile de ploaie, vremea s-a mai limpezit puțin. Ai mei culeg via din Bucium.
Eu de dimineață am fost la Severin. Am depus la procuratură acțiune pentru punerea în urmărire penală a pictorului Vasile Ivănescu. Mi-au primit-o.
L-am întâlnit pe Domnul Avocat Alexandru Bălănescu. După câteva mărunțișuri, și-a exprimat părerea că-n vreme de criză economică există și o gravă criză morală și profesională. Fiecare este îngrijorat de ziua de mâine și de pâinea de fiecare zi. Își face obligațiile profesionale cu superficialitate și absență, cu 80% din gânduri la problema supraviețuirii personale. În aceste vremuri corupția este la ea acasă. Cel care caută să fie cinstit, devine suspect în fața societății. Factorii de răspundere încep să-l pună sub semnul întrebării, considerând că intenționat se comportă așa, fiindcă are ceva de ascuns. Nu a vrut să răspundă întrebării mele: ,,- Încotro ne îndreptăm într-o astfel de situație de răsturnare a valorilor morale?” A strâns doar din măsele, a clătinat din cap, m-a salutat și a plecat. Culoarele tribunalului erau arhipline(…).
La tribunal am întâlnit pe un fost vecin al meu de bloc. Mi-a spus că cei care m-au reclamat pe mine până m-au dat afară din apartament sunt niște țigani, bețivani ordinari. În primăvara aceasta și-au lăsat cei doi copii încuiați în casă și au plecat la restaurant. Un reșou care era în priză a luat foc. A ars apartamentul complet, mobilier, parchet și tâmplărie. Când au venit pompierii au găsit pe cei doi copii făcuți scrum. Păcat!
Am vorbit cu Domnul Mite Măneanu. Volumul Mehedinți. Istorie și Cultură, vol. IV, încă nu a plecat la tipar, dar va pleca în curând. Asemenea și ,,Mehedințiul literar și artistic”. Mi-a vorbit de fondul de carte și periodice vechi al Bibliotecii Județene. Cred că voi alcătui Coloana Infinitului, vol. II, numai în Tr. Severin. Ar fi lucru mare și economie de parale. După părerea Domnului Măneanu, actuala criză economică va mai dura 3-4 ani de acum încolo, dacă pe plan internațional va fi liniște. Domnul Măneanu și-a manifestat indignarea față de ,,obiceiul” încetățenit de acum de a scoate muncitorii și elevii la strângerea recoltei. Lipsa de interes face ca 30% din recoltă să rămână pe câmp. Dacă s-ar fi dat oamenilor măcar 20% din producție, atunci ar fi sărit țăranii ca din pământ și ar fi muncit și zi și noapte, adunând recolta de pe câmp. Chiar și muncitorii, care ar fi vrut, să fi avut dreptul să-și fi luat concediul fără plată până la două luni, ca să meargă la recoltat. Câștigând, omul poate să-și crească animale, poate să se hrănească prin munca lui. Este regretabil că istoria nu ne-a folosit mare lucru. Claca a fost eliminată de boieri din secolul al XVIII-lea. Și-au dat seama de atunci că nu dă rezultate. Noi am reluat-o la sfârșitul secolului al XX-lea, schimbându-i denumirea în ,,muncă voluntară”, ori ,,muncă patriotică”. Atâta timp cât lupul își schimbă doar părul….!(…).
În volumul Anuarul Băncilor Populare din România pe 1904 este trecută și Banca Populară ,,Smeura” din Satul Pitulași cu un fond de 5.010 lei și 30 de societari, dintre care 28 plugari, un învățător și un proprietar.
S-au dus frumusețile toamnei! Stihii nevăzute și nenumite, dar știute de toți, le-au răpit. Gustul culesului, al roadelor, stabilitatea, siguranța și rodnicia se mai găsesc doar în cărți, în filme și în amintiri. Toamna a ajuns doar un nou și nedorit prilej de clacă și de corvoadă. E multă tristețe în lume! Nunțile însele și-au pierdut frumusețea și adevărul lor. Au ajuns, pentru unii, posibilități de îmbogățire peste noapte, iar pentru alții o obligație de care trebuie să se achite, fiindcă, vezi Doamne, stai între oameni și poate că te va mai ajunge nevoia să ai de-a face cu celălalt. Când se strâng banii și darurile la nuntă, câte doi-trei umblă cu carnetele și scriu pe fiecare și cât dă. E urât, meschin și josnic. Totul e pe schimb și pe negustorie. Valorile economice primează peste tot. Și oamenii s-au înrăit, închistați în ei înșiși. Bate un vânt de moarte al acestui sfârșit de veac!
Ce va fi, Doamne, de aici încolo?”
*
Podul. Răsfoind ,,printre galbenele file” de manuscrise, am găsit o poezie plămădită 26 aprilie 1985, care purta acest titlu. Iat-o:
De ce-mi ucideți Podul,
Corolă de minuni?
Urmașilor lăsându-l,
Ne-or zice ,,dragi” și ,,buni”!
De ce-alungați Zidirea
Din cumpănă de ape?
Că cei trecuți cu firea
Ne par a fi aproape!
De ce-ndemnați mașina
Să prăvăleasc-o Vreme?
E mult prea aspră vina
Prin ani să nu ne cheme.
De ce rămâne zgura
Din pietrele zidite?
De ce tronează ura
Pe cripte de morminte?
*
Ajutoare și donații. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații, astfel:
*
Zâmbete. ☺,,– Măi copile, de ce te tot învârți prin casă? Nu ai școală online?” ,,– Ba da…, dar astăzi suntem în excursie!” ☺ Sfat de la un electrician cu experiență: ,,Nu de izolare trebuie să ne fie frică!… Împământarea e problema!!!” ☺ În spatele unui bărbat care vorbește de unul singur pe drum, se află o femeie care i-a luat tot salariul; ☺ ,,– Dom’ doctor, mă doare tare piciorul stâng!” ,,– E de la vârstă, domnule!” ,,– Păi dreptul are aceeași vârstă și nu mă doare deloc…!”☺ În timp ce tăiam ceapa, m-am uitat în portofel, ca să nu plâng de două ori! ☺,,- Nepoate, iar faci școală o laie?” ,,- Se spune on-line, bunico, nu o laie!” ,,- Lasă că știu eu mai bine!” ☺Medicina a făcut progrese uriașe! Rar mai găsești câte un om perfect sănătos!
Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
|
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda 11/7/2021 |
Contact: |
|
|
