Ideile personale ale unui emigrant
Cind am īncercat prima oara sa asimilez cuvīntul "emigrant", eram foarte tīnar si foarte departe de gīndul de a ma aseza eu īnsumi vreodata sub acea titulatura.
Citisem, daca īmi amintesc bine, niste povestiri de ale lui Arghezi despre o perioada petrecuta īn Elvetia, īn vecinatatea unei societati de rusi, emigranti de profesie, intelectuali mai mult sau mai putin rasati, betivani de mīna īntīia, nedespartiti de samovar si de dialectica lor inconfundabila.
Era fermecator cum luau ei viata īn raspar sau era fermecator textul lui Arghezi? Poate si una si alta.
Alte imagini, ca cele cu celebrul Alberto Sorti, īn rolul emigrantului italian, sufocat de caldurile Australiei, mi-au tot colorat acea scurta perlicula ce se derula īn fata ochilor ori de cīte ori, silit de īmprejurari, īmi īndreptam privirile peste marginile tarii.
De acolo, de pe malul Oltului sau al Siretului, de pe prispa casei, de pe Magheru sau de la o bere la cīrciuma din colt, postura de viitor emigrant este chiar tentanta, pentru ca o cenzura a subconstientului īl īmpiedica pe cel īn cauza sa ia aminte si macar de cele mai certe neajunsuri ce īl vor astepta.
Si mai mult, noi romānii sīntem nascuti sa nu fim emigranti.
Sīntem prea mamosi. Abilitatea mentala, singura arma, un fel de baltag, cu care se poate lauda aproape orice romān, nu le poate īnlocui pe toate celelalte ce īi lipsesc, adica: chibzuiala ca tara ti-e acolo unde poti face parale, traditia unor relatii de familie reci, indiferente, chemarea necunoscutului si īncrederea nestramutata īn propiul destin.
La noi relatiile familiale prevaleaza totul ca la italieni, iar locurile natale ne obsedeaza ca pe chinezi.
Si totusi suntem aici, la poalele padurilor nesfīrsite de sub Cercul Polar, in aceasta primitoare tara, la mii de kilometrii de parinti, de mormīntul bunicilor, de gorunul lui Horea, de teiul lui Eminescu, de Piata Unirii si de Hanul lui Manuc.
In aceste vremuri de criza, cīnd umanitatea īsi devoreaza putinele valori si īsi īnmulteste eunucii, adica trupele de civili goliti pe dinauntru, fara istorie, fara opinie, stresati de slujba si de mortgage, pe care acum saptezeci de ani Ortega y Gasset īi numea oamenii masa sau oamenii carcasa, cei mai primejduiti sīnt de buna seama emigrantii.
Ei sunt oricum subreziti moraliceste si sīnt cu putine exceptii mai saraci decīt restul populatiei.
Ce e de facut? vorba lui Lenin.
Solutia ar putea fi aceea de a recrea aici ceva din cele dragi pe care le-am pierdut atunci cīnd am parasit tara.
Initiativa este extrem de greu de pus īn practica pentru ca cere mai mult decīt pledoarii si entuziasm. Doar atunci cīnd membrii comunitatii sunt mīnati de interese strict personale, se poate crede ca lucrurile vor putea fi duse la bun-sfīrsit.
Ce īnseamna interes strict personal? Inseamna ca eu, cel īn cauza, nu actionez īn virtutea unui ideal comun al comunitatii, ci atras de ceea ce-mi doresc mie si familiei mele.
Exemple nu pot da,
Observatorul este o revista de prestigiu care nu ne permite nici macar sa ne spalam rufele in familie.
A crea o societate de ajutorare a romānilor din Basarabia, de salvare a monumentelor istorice din Romānia, sunt idealuri comune noua romānilor, dar ramīn doar idealuri, caci putini sīnt aceia care pot contribui cumva la transformarea lor īn realitati.
Pe de alta parte a avea un program de televiziune īn limba romāna, ca acel TV Romānia International, la televizorul din sufragerie sau dormitor, pentru bunica, mama sau tata, comporta o cheltuiala de cītiva dolari pe luna, care ne-ar aduce placerea de a ne simti partasi la cele de acasa".
A avea mai multe emisiuni de radio, cu mai multa muzica romāneasca buna, cu mai multe stiri, cu piese de teatru, etc, ne-ar face serile mai frumoase, ne-ar alunga necazurile zilei si ne-ar face somnul mai dulce.
Cele de mai sus sunt realitati palpabile, sau aproape palpabile, ce ne stau fiecaruia dintre noi la īndemīna, caci ele nu comporta decīt o cheltuiala lunara insignifianta si pentru cei mai nenorocosi dintre noi.
Desigur ca multe alte idei sunt de asteptat si cu ele odata o īmprospatare a vietii noastre spirituale, pīna acolo īncīt sa nu mai credem ca traim doar ca sa platim chiria sau rata la casa si sa bem o lada de bere īn week-end.
Ca sa reusim, trebuie sa stim ca din interesul comunitatii sa extragem interesul personal, iar din interesele personale sa construim interesul comunitatii. Nu e mai putin adevarat ca si atunci cīnd am duce la perfectiune aceasta īntelegere, tot am ramīne cu dorul la un cocos ce cīnta pe gard, caci despre satele de aici nu se poate spune altceva decīt ce spunea un prieten, ca īncep cu un dealer si se termina cu un alt dealer.
Le-am oferit copiilor nostrii mai multe sanse aducīndu-i pe meleagurile astea? E greu de spus.
Si daca da, si daca ba, e sigur ca ar trebui sa le lasam ceva din ce avea mai mult lumea din care am plecat: dorul dupa doina.
Sigur ca notele mele sunt personale, punctele Dvs sunt binevenite si le asteptam pe adresa revistei noastre dragi Observatorul .
Viorel Neacsu / Toronto
|
Viorel Neacsu 10/31/2021 |
Contact: |
|
|
