" Poetul, îngerul cuvintelor "
Poetul, îngerul cuvântului, adună în inima sa emoțiile lumii Apoi varsă lacrimi de fericire sau tristețe Poetul simte puterea lavei evadate din vulcanul inimii sale Apoi stă treaz să prindă erupția cuvintelor Înainte ca totul să se prefacă în cenușă Poetul simte durerea ghilotinei fără să-i fie tăiat capul Apoi încearcă să dăruiască lumii aripi de înger Mângâiere, iubire și mai ales adevăr Poetul defilează cu rănile înfășate în versuri Fiindcă nu e un actor mascat la balul lumii Poetul nu poate bea vinul din pocal de aur Fără să fi trecut el ca via, prin arșiță și ploaie Poetul nu poate înțelege un condamnat Fără să fi fost el însuși prizonierul întemnițat al durerii Poetul nu poate dărui scrisori de dragoste pe o tipsie de argint Fără să fi căzut el învins din dragoste Fără ca genunchii lui să cunoască pedeapsa și îndurarea Poetul nu poate scrie despre iubiri, fără să fi fost îndrăgostit Să piardă, să plîngă, să fie zdrobit Poetul își dăruiește filonul inimii Apoi defilează cu sufletul disperat sau îndulcit, gol sau plin Bântuit de fantomele cuvintelor din noapte, Poetul va bea otrava ca Romeo și Julieta Încercând să-și adune sufletul spart ca o oglindă Robit de frumusețea nălucilor din cuvinte Nu întotdeauna va putea salva felinele pădurilor de pușca vânătorului Poetul vă trăi iubiri ideale demult visate în versuri Apoi va revarsa ce îi spune sufletul lui, în veșnicia versurilor
ÎN CĂUTAREA ÎNCEPUTULUI O să mă retrag în mănăstirea inimii mele Să ascult vocea lui Dumnezeu Vocea liniștii, vocea frunzelor pădurii Vreau să aștept în chilia inimii mele Să asist la înflorirea portocalilor Sa aud cum vor râde portocalele rotunjite copiind soarele Să simt mirosul aromat de citrice Să frământ coaja portocalei Ce a adăpostit aromatele feliuțe de soare Sufletul meu de copil va tresări la acest miros din iernile copilăriei Când magic aveam acasă portocale, Ajunse la noi călătorind din țările soarelui Ce mister, să nu fi văzut niciodată copacul în floare, livada pârguită Dar să îi simți dezmierdarea prin gust Să trăiești finalul fără să știi începutul De vei îndrăzni îți vei încropii povestea ta Așa cum nu îl știm pe Dumnezeu la înfățișare Doar îi simțim dragostea, nemărginirea, îmbrățișarea, iubirea
APOPLEXIE Apoplexia lumii urlă, cucuveaua cânta Mușcă ignorantă, lupii flămânzi se adună Foamea sângeroasă drepturile-și cere Sfâșierea surdă a învățat a geme S-au inversat polii inimii Nu se mai rotește pământul în jurul soarelui E întuneric în conștiința noastră Sufletul pământului înmulțește iască E arșița în lanul umanității Înțelenită dreptatea încurajează hoții Gonesc flăcări de mustangi născuți din limbi de foc Jarul povestește de Sheherezade Herghelia de flăcări dansează cu voluptate Ochii stau vrăjiți, privesc galopul Jarul aprins în inimă vede frumosul Neîmblânziți, viteji, neostoiți Te cotropesc cu basme scrise din lemnul ars sfințit de foc Sortit să îți fie ție vraja, ce noroc Nici nu mai știi unde arde acest foc În tine, în cer sau pe pământ Ce vrajă e că simți și tu arzând Nu mai poți dărui scoicii perla capturată Poart-o cu misterul mării tainice Nu poți da copacul tăiat pădurii înapoi Mângâie-l cu dragoste topită Nu poți dărui mielul înapoi mamei lui Suferința despărțirii e deja trăită Nu poți slobozi căprioara vânată poeniței ei Nu învii trandafirul odată tăiat Nu iei înapoi vorba aspră, nici biciul dat Nu poți da timpul înapoi Caută răstignirea și oțetul băut Să reinvie viața suferinței îngenuncheate în duh. CIRC Lumea a devenit un circ Gonim caii de pe carusel Triumfând urcăm pe șaua lor Îi călărim ficși, nici nu mișcăm Ne amăgim că suntem una cu acest dans În cercul de pe loc care se învârte Ademeniți de falsul elixir, sorbit din cupe poleite, Plătite scump cu truda unor sclavi acoperiți în stofe fine Ne învârtim până amețim, Ne ținem strâns de caii statuete Simțim un vânt prielnic, sa fie doar mirajul învârtirii ? Avem impresia că dominăm ceva, Că într-un dans amețitor noi am intrat Că suntem perfecți pe ringul liberului dansator, Tânjind după aplauze de spectatori Nici nu alegem muzica ce credem că ne gâdilă în urechi Când coborâm nici nu vedem Că fără de iertare, un paloș de călău ne așteaptă
VIAȚĂ Viață, tigru flămând, sfâșii în carne vie, ești sângerând, numai sufletul tau știe Lacrimi de narcise aduni, te îmbie acest parfum Viața ca un deșert vast, se scurge viața în clepsidră Caravană ești cu cămila însetată Între cer și pământ întinzi aripile tale fragile Vrei să înaintezi, să nu te pierzi Sufletul evadează cu mustangii dorintelor În vise în noaptea tăciunie Viață, fântână adâncă plină cu elixir, mai lasă-mă să sorb odată Viață, dans de vals, cucerire de arcuș pe coardă, suava melodie te lași ademenit, furat, îmbrățișat Viață, mușcătură otrăvitoare, știi dinainte că te doare, tu nu vrei, dar te hipnotizează vipera amăgitoare, te muscă, încet picură venin, simți un strop de ardoare
Nu știi când și cum ești ajuns pînă la gât în nisipuri mișcătoare Aud harpe de îngeri, curge un soare topit, Viață gust de cireașă coaptă Sărutare sub lună plină, la bal regină, pregătește-ți condurii de dans Viață vrăjitoare meșteșugită ce îmi dai o licoare sa sorb Nu știu cît sînt dezmierdată, cît sunt mușcată Oare eu zbor sau mă scufund ca o sirenă în oceanul îmbietor? INIMA Inima se formează ca o turturea albă care își caută perechea ei Pulsează în ea un mister ce caută și așteaptă turtureaua pereche... Timpul o transformă după zboruri în vultur îndrăzneț După căderi înțelege să-și crească gheare, să se apere În cele din urmă învață să se dueleze cu viața, Să clocotească ca un vulcan Într-atît să nu izbucnească să ardă pînă devine cenușă Încet prădată se teme să fie Nu mai e sigur nici jos, nici la înălțime Nu mai ajunge că zboară E nevoie de mai mult ca să vrăjească În lumea asta nebună nu-și găsea turtureaua pereche ce căuta Secretul în inima continuă să-i bată Și pasărea tot aștepta....îi era și ei dor de ce a fost prima dată O albă turturea nevinovată
DE-A V-AȚI ASCUNSELEA Unde vă este ascunzătoarea voastră Eu mă ascund în colțul inimii, între bătăile iubirii de pace, rugăciune Mă mai ascund în foșnetul frunzelor Vara mă ascund în soare Tălpile mele jinduiesc nisipul care îmi spune povești aduse de mare Mă mai ascund sub albastrul cerului Sunt un nor cu aripi de înger Mă ascund în picăturile ploii ce sărută pământul Mă mai ascund între macii din lanuri Și în nuferii de pe lac În statuia cioplită În lutul olarului frământat În căldură cuptorului care coace pâine Mă ascund în dăruirea genunchilor îndoiți în rugăciune Între peștii marilor Într-un șirag de perle În vita de vie între ciorchini În doina de jale ca un dulce suspin În răcoarea fântânii apă În dansul fulgilor de zăpadă În aripa primăverii ce aduce fiecare reînviere
Carmen Cristina Oltean, Torornto
|
Carmen Cristina Oltean 10/27/2021 |
Contact: |
|
|