Sfântul Dumitru
Sfântul Dumitru este prăznuit în fiecare an pe data de 26 octombrie.
Sărbătoarea este cel mai important eveniment religios al toamnei din calendarul creștin. În fiecare an, în București, de Sfântul Dumitru are loc un pelerinaj care se întinde pe mai multe zile.
Fiind o sărbătarea atât de importantă pentru români, Sfântul Dumitru este o zi marcată de tradiții și superstiții aducătoare de noroc și sănătate. Cine a fost Sfântul Dumitru
Sfântul Dimitrie Izvorător de Mir a trăit pe vremea împăraților Dioclețian și Maximian Galeriu și era fiul voievodului cetății Tesalonicului. Acesta a fost botezat în taină de părinții săi, de frica cruntelor prigoane împotriva creștinilor. Sfântul Dumitru era învățat de către părinții lui, în cămara cea ascunsă a palatului lor, tainele sfintei credințe, milostenia către cei săraci și facerea de bine către cei ce aveau nevoie. Așa, Dimitrie a cunoscut adevărul din cuvintele părinților lui și a început a lucra într-însul darul lui Dumnezeu.
Sf. Dumitru a crescut cu înțelepciune și, ajungând la vârsta cea mai desăvârșită, părinții s-au stins din viață și l-au lăsat pe Sf. Dimitrie moștenitor al averii, dar și al bunului lor nume. Când Maximian împăratul a auzit de moartea voievodului Tesalonicului, l-a chemat pe Sf. Dimitrie și l-a făcut voievod în locul tatălui său.
A fost primit cu mare cinste de cetățeni și conducea cu multă vrednicie poporului, propăvăduind pe fața dreaptă credința și aducându-i pe mulți la Hristos. Însă, Maximian împăratul când a aflat că Dimitrie este creștin s-a înfuriat foarte tare și a poruncit să se facă praznice în fiecare cetate în cinstea zeilor. Imediat cum Dimitrie a mărturisit că este creștin, împăratul a poruncit să fie închis în temniță, până la încheierea jocurilor în cinstea venirii sale. Pentru acest lucru ajunge în temniță, unde îl binecuvântează pe Nestor să lupte împotriva lui Lie. Tânărul Nestor, după ce este însemnat cu semnul sfintei cruci de Dimitrie, iese învingător din luptă cu Lie. Când Maximian află de binecuvântarea lui Dimitrie, poruncește ca acesta să fie ucis cu sulițe, iar lui Nestor să i se taie capul.
De ce i se spune Sfântului Dumitru Izvorâtorul de Mir Moaștele Sfântului Dimitrie se află în Tesalonic, în biserica de pe locul martiriului său. Pentru că din moaștele sale a curs și curge mir, Sfantul Dimitrie a primit și numele de Izvoratorul de Mir. Mirul este dăruit creștinilor pentru diverse boli spre vindecare.
Sfântul Dumitru este ultima, dar și cea mai însemnată sărbătoare a toamnei. Conform superstițiilor pastorale, ziua de Sf. Dimitrie reprezintă începutul iernii.
|
Sabin Popescu 10/24/2021 |
Contact: |
|
|