Armonia ”Baladei” radiantă peste veac
Motto: ”Voi cânta Doina să o audă și Mediterana” Ciprian Porumbescu Recunoașterea, cinstirea, omagierea celor care sporesc tezaurul cultural național, de către contemporanii lor dar mai cu seamă de generațiile ulterioare, este o datorie morală pentru fiecare om responsabil, conștient de importanța acestui act. Data de 14 octombrie a fiecărui an este pentru noi românii, o zi de mare sărbătoare creștină la care se adaugă prilejul de a aniversa nașterea unui mare și apreciat compozitor Ciprian Porumbescu n.14 octombrie1853- d. 6 iunie 1883 după calendarul gregorian nou legiferat în anul 1919 și adoptat de Biserica Ortodoxă română la 1 octombrie 1924 (după calendarul vechi, data nașterii era 2 octombrie 1853 - d.25 mai 1883).Doamne! Cum este să mori primăvara și mai ales tânăr? Violonist, compozitor și teolog- fiu de preot şi mare iubitor de țară, de oameni, de cântecele și tradițiile populare, după cum este cunoscut, prin compoziţiile sale a adus în prim plan tematici patriotice, elemente de expresivitate ce-l definesc ca stil, de o muzicalitate aparte, în care exprimă artistic o serie de trăiri personale, gânduri şi idei, toate încadrate în epoca romantică a genului. Ciprian Porumbescu a întruchipat în compozițiile sale din scurta-i existenţă (29 ani), ethosul, autenticul românesc cu tot ceea ce este mai frumos şi mai pur filtrat și stilizat din muzica popularã și natură– de la freamătul codrului, susurul pâraielor și râurilor care se rostogolesc la vale sărind, vălurind peste pietre, din minunatele meleaguri bucovinene, până la glasuri de bucium care răsună a jale. Ciprian Porumbescu a participat - alături de Eminescu – în 1871 la sărbătoarea de 400 de ani de la Putna, cântând ”pentru întreaga Dacie”. A scris şi multe poezii, articole de presă, a cules folclor, a redactat un manual didactic pentru şcolile populare. Astfel se face că această zi în care s-a născut nu numai un adevărat artist ci totodată un erou care a înfruntat o stăpânire străină care asuprea neamul lui, care a avut un destin romantic și tragic, oferă autorităților din Stupca, oportunitatea de a organiza și transforma în eveniment cultural aniversarea nașterii compozitorului. In acest an s-au împlinit 168 de ani de la nașterea lui Ciprian Porumbescu și domnul Primar Dumitru Nimițean - cunoscând personalități publice cu rădăcini materne sau paterne din Stupca - azi comuna Ciprian Porumbescu - a hotărât împreună cu Vicepreședintele și Consilierii Primariei sa acorde două titluri de ”Cetățean de onoare”. Cine sunt aleșii? Îi voi nominaliza în ordinea în care au fost acordate distincțiile: 1) Graficianul și caricaturistul MIHAI PÂNZARU-PIM membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Românian (U.A.P.) din 1997, născut în 6 ianuarie 1946 în București . Din datele biografice aflăm că a urmat școala generală și liceul la Suceava-1963, după care a urmat Facultatea Hidrotehnică din București, devenind inginer în 1969. Până în 1990 a lucrat în branșă, la Inspecția de Stat în construcții (proiectare, investiții). Debutul artistic în 1969 la revista ”Urzica” l-a consacrat ca autor. A colaborat cu rubrici de caricatură la principalele publicații tipărite, la radio(sic!) și televiziune (și înainte și după Revoluția din 22 decembrie 1989). A publicat în țară și în străinătate peste 20.000 de lucrări de grafică umoristică, portrete, ilustrații de carte ; a făcut afiș și scenografie pentru teatru; a primit 25 premii naționale importante și 5 mari premii internaționale; peste 150 de participări la saloane naționale de umor de pe întreg cuprinsul patriei și la peste 150 de saloane internaționale în 20 de țări de pe 5 continente; peste 1000 lucrari aflate în colecții particulare sau de stat ; membru în peste 50 de jurii naționale și internaționale de grafică umoristică; co-organizator ( în peste 10 localități din țară ) de saloane de umor vicepreședinte al Asociației Caricaturiștilor Profesioniști din România-1994 jurnalist profesionist (membru al S.Z.R / 1991.) Masterat în arte vizuale și design publicitar asistate de computer-2008. Studii postuniversitare de psihopedagogie - 2009; brevet al Ordinului Național«PENTRU MERIT»artistic în rang de Cavaler, cu Cruce de argint, acordat de Președintele României-2000; brevet de «Luptător pentru victoria Revoluției române din Decembrie 1989», acordat de Președintele României-2001; peste 30 de cărți de literatură umoristică românească și multe alte lăudabile realizări. 2) Scriitoarea MARIA STURDZA-CLOPOTARU – este poetă, epigramistă, publicistă, pictoriță. cu rădăcini paterne în Stupca - născută la 7 august1961, care de la vârsta de șapte ani s-a mutat cu părinții în Brașov, iar din anul 2014 locuiește în București. A lucrat ca funcționar public. În prezent este redactor la Revista „Lumea epigramei” București. Volume publicate: Debut editorial în anul 2013, cu volumul de poezii „Poarta lirică”, apărut la Editura ”Destine” București. Totodată a debutat și cu expoziția de pictură în tehnica guașă. A urmat apoi volumul de poezii „Am ales lumina” la Editura ”Semne” București, 2017, iar în 2018 a publicat volumul de poezii în ediție bilingvă româno-chineză „NECTARUL FLORII DE AUR”, apărut la Brașov la editura ”Libris” prezentată la Târgul Internațional de Carte de la Beijing-China în august 2018. În anul 2020 au apărut două volume de poezii pentru copii „Diana în anotimpul mirării” și „Geo- micul polițist” (să circulăm civilizat - educație rutieră pentru preșcolari și școlari), ambele la Editura ”Destine” București (grafica și desenele aparținând autoarei). În anul 2020 a publicat volumul „Îngerii există” cu povestiri pentru copii, apărut la Editura Semne (ilustrații de Maria Sturdza Clopotaru). În curs de apariție tot la Editura Semne, este volumul „Pașii copilăriei” (grafica și desenele aparținând tot autoarei). Ce este poezia după Maria Sturdza Clopotaru? ”Poezia este o stare, asemenea fericirii. Este o manifestare a iubirii necondiționate. Este Dumnezeire! Când vine pe aripile Grației Divine, intră prin poarta sufletului; vine spontan, nu te întreabă dacă ești pregătit de zbor. Dacă te găsește în predispoziția Graalului, revarsă în tine Puterea Cuvântului Viu - ziditor în lumină, inspirație, har, înțelepciune”. Evenimentul s-a desfășurat în Biserica unde în urmă cu un secol și jumătete slujea preotul Iraclie, tatăl compozitorului (în spatele căreia se află mormintele, unde își dorm somnul de veci membrii familiei Porumbescu ( recte Golembiovski care tradus din limba polonă înseamna Porumbel). Atmosfera de sărbătoare a fost sporită de faptul că numeroșii localnici care au umplut biserica și au asistat după sfânta liturghie la întreaga desfășurare a programului: bărbați, femei, copii erau îmbrăcați în frumosul și inconfundabilul port popular bucovinean, iar muzica bizantină cântată în timpul liturghiei, sporea vibrația sufletului, înălțându-l spre Dumnezeu. A urmat acordarea de către dl. Primar a titlurilor de ”Cetațean de onoare” celor menționați, și a unei serii de ”Diplome de onoare” altor personalități care s-au remarcat prin implicare ” în promovarea imaginii marelui compozitor în țară și în străinătate, a turismului cultural – având în vedere importantele monumente incluse în patrimoniul național, a festivalurilor și a altor evenimente”. Dintre cei care au primit diplome, au rostit cuvinte de mulțumire scriitorii: Elena Armenescu și Viorel Martin, prilej cu care au oferit din cărțile lor organizatorilor și preoților: Galeș Leonte și Niga Adrian, care au găzduit evenimentul și au contribuit – prin slujire și cântări - la atingerea sufletelor. Subliniez totodată trei momente emoționante: înainte de intrarea în biserică, depunerea de coroane la mormântul lui Ciprian Porumbescu de către scriitoarea Magda Sturdza Clopotaru și scriitorii prezenți împreună cu domnul Primar D. Nimițean, apoi în biserică: pomenirea înaintașilor, urmat de un scurt program artistic prezentat de elevii claselor mici ai Școlii Generale, care prin glasurile lor cristaline și pure au cântat preponderent eroii și patria, stârnind lacrimile multora din cei prezenți. Ceremonia s-a încheiat cu o masă festivă a cărei atmosferă de voioșie a fost întreținută de epigramistul Viorel Martin. Spre final am ascultat cu încântare ”Balada” lui Ciprian, imaginându-l tânăr și entuziast așa cum a fost (în filmul difuzat în multe țări inclusiv în China) interpretat cu mare talent de actorul Vlad Rădescu – și domnia sa deținător al distincției ”Cetățean de onoare”al comunei ”Ciprian Porumbescu” În încheiere reamintesc dorința ultimă a artistului: ”Tătucă, Mărioară, vegheați să nu mi se piardă cântecele. Ele trebuie să trăiască...căci eu, iată, mă sting, le las în dar neamului meu”.
Elena Armenescu membră a Uniunii Scriitorilor din România
|
Elena Armenescu 10/23/2021 |
Contact: |
|
|