Poeme
ACEASTĂ DĂRUIRE NU-I UN SIMPLU JOC
Pentru că s-a făcut în aceeași măsură părtașul tuturor
celor buni cum și celor răi,
bogaților și săracilor,
bolnavilor sau celor sănătoși,
celor cumpătați cât și celor hapsâni
timpul,
e oprit și dus pentru răstignire cum Iisus pe Golgota.
Pe nenumărații săi umeri de secunde ,minute, ore, zile,
timpul ne ridică drept cruci vii pe toți pământenii.
Existăm pe umerii timpului drept cruci vii
în drum spre această răstignire,
cum unele substantive pe lista suplimentară a gramaticii
doar ca elemente de chin…
Ce-am putea face să ne creadă timpul altceva?
Care dintre noi cei peste 7 miliarde de pământeni
putem spune că nu suntem cruci vii
pe umerii timpului ce urcă spre răstignire, Everestul?
El nu se oprește pentru nimic ci urcă mereu
să nu fie învinuit de ceva…
Să nu fie întrebat:
”Cine e mai greu pe umerii tăi, ”Timp prea darnic”?
Bolnavii sau cei sănătoși?
Bogatul sau săracul?
Cel cumpătat sau cel hapsân?”
Această dăruire a timpului
nu-i un simplu joc
ci e seva tinereții tuturora
adunată la un loc…
*********************************************************.
PURIFICARE
Mai imprevizibilă ca oricând muza m-a întâmpinat astfel:
”Dacă prima formă de a muri liniștit și împăcat
nu reușește la nimeni,
va reuși a doua oară,
sau a zecea oară?
Cine moare liniștit și împlinit?
Odată ai vrut să mori îngânând poezia,
dar nu se moare de poezie
deși sunt eu ca urzica...
Îi fi tu grădinar
dar cu muza nu te joci de-a urzicile
sau să mă îngâni ca pe acestea…
De aceea te voi face aprig să scrii
cum grădinarii la fete dedicații cu trandafiri...
Când se credea despre tine că dormi
ori că undeva savurezi băuturi sau meniuri alese,
sau că ești undeva de cineva așteptat și mângâiat…
nu-ți amintești unde erai?
Erai unde din lipsă de modestie
conducători n-au cuvântat,
pelerini în veci nu s-au rugat,
cercetători n-au cercetat.
Unde îndrăgostiții nu vin
să-și destăinuie fanteziile
Unde zi de zi în taină într-un loc pustiu te-am dus,
și te-am inspirat să scrii...
Este de probă
sau temporară iertarea de azi
când dintre toate instinctele oamenilor
doar cele necontrolate
dau impuls să se respecte
cele zece porunci dumnezeiești…
Acum că înțelegi de ce te-am adus până aici să scrii,
scrie!!!”
Încep a scrie parcă
dau foc la rampa de gunoaie verbale a lumii...
Această scriere o refulez
ca pe o componentă lichidă din
dicționarul-cisternă de neologisme inflamabile…
***********************************************************.
EXERCIȚIU 3
Cade o ploaie ce pare
o pregătire pentru finala concursului de ploi.
Cum va curge atunci ploaia acționată în finală, în doi?
Dumnezeu cu cine se va confrunta în acest sens?
Când o parte din lume, de inundații a murit și alta momentan moare,
eu refugiatul poeziei scriu parcă aș desfășura un colac de salvare...
Nefăcând altceva, prin ce și prin cine să-mi aflu
o iertare,
o binecuvântare
o altă chemare?
”Ce tot vorbești acolo?”
M-a abordat fulgerător muza și apoi a continuat:
”Te-am atras prin inspirație aici să scrii,
să nu dai apelor tribut chiar și poezii...
Nu ești tu mai marele apelor
ori judecător,
marinar sau salvamar!
Chiar potop să fie, aceștia au rolul lor...
Eu pentru tine sunt aici...
În fața Tatălui Ceresc,
cu sau fără tine
poeziile tale au aceeași trecere....
Pentru că am lăsat pământul și apa din care sunt făcută
te-am dobândit ca pe un premiu sau recompensă
nu ca pe un lucru oarecare
să nu încadrezi totul prin scrierile tale
fără rând în geografie sau în istorie.
Te-am atras unde inima salvamarilor
și a tuturor lucrătorilor pe ape
nu-i cuprinsă de iubirile amăgitoare.
Acum că știi de ce te-am atras aici
și nu în mijlocul lumii
prinsă momentan între ape, scrie!
Controlează-ți cu pixul poziția și fizionomia!
Deci, scrie...!
Doar scrierea ta continuă este virgula credibilă
între tine și lucrurile neînsuflețite...!”
****************************************************.
NU AJUNG CUVINTELE
Nu ajunge gramatica pentru a etala în cuvinte
sărăcia pe care o inimă și-o definește prin sânge, pulsând...
Sunt mesagerul sărăciei
pe care o etalez în regim de pantomimă
în gesturi, semne, suspine,
cum vântul în crengile goale ale copacului…
Tăcerea absolută o dețin copacii
Ei nu rostesc un murmur de durere
nici pentru ultima frunză ce cade
de aceea gramatica nu se poate împlini prin viu grai…
Nu ajung cuvintele pentru a defini concret
durerea tăcută a lumii…
Sărăcia nu poate fi definită în context fizic, chimic
ori biologic
ci o redau în gânduri, în context astronomic
precum spațiul...
Să se poată concepe o temă în toată amploarea
despre sărăcia noastră a tuturor
aceasta a fost ridicată la rang de Cosmos…
La privighetorile și mierlele înfăptuite
să definească sărăcia cântând
ziua și noaptea,
membrii unui ansamblu folcloric
n-au fredonat nimic un timp
ci doar s-au mirat..
Acum orchestra le imită
perfecționând și împlinind folclorul,
definind astfel prin cântec ce nu au avut…
|
de Vasile Dan Marchiș 10/22/2021 |
Contact: |
|
|
