Paradoxuri
Ce e viața asta cruntă?
De ce trece-așa ușor,
Când se dă o mare luptă
De-a opri timpul din zbor?!
Indivizi nesabuiti
Vor sa piardă omenirea.
Ei sfârșitul ni-l grăbesc,
Aducându-ne pieirea.
Zbuciumați spre a face față
Uriașelor puteri,
Sentimentele-și îngheață
Alergând spre nicăieri,
Distrugând vieți încercate
Ucigând ce-i mai frumos...
Nici nu simt că, din păcate,
Drumul li-i primejdios!
Si ajung așa deodată
La sfârșitul drumului,
Obosiți de atâta gloată
În bătaia vântului.
Căci oricât de mult dorește
Cineva s-ajungă sus
Când din Cer se dă porunca,
Pentru toți viața s-a scurs!
Țineți seama, fii ai ploii,
Suntem mulți cu suflet mare,
Nu vom fi robii nevoii
Cât timp inima tresare
La surâsul dulce, tandru,
Al copilăriei pure,
La izvorul cel mai mândru
Din pământuri vechi, străbune,
Ce-s de veacuri apărate
Vitejește și cu rost;
Dar ,călcate în picioare
Niciodată nu au fost!
Hoardele ne-ndurătoare
Au primit ce-au meritat.
Dumnezeu, dintotdeauna
Împotriva lor a stat,
Iară țara și pământul
Au rămas cum le-am primit
De la-naintașii noștri
Ce cu viața au plătit.
Prețul vieții și -l dădură
Pentru țară, pentru neam,
Pentru glia cea străbună,
Credința, sfânt ideal.
|
Rozalia Dorina Rusu 10/22/2021 |
Contact: |
|
|
