Victoria Milescu - cu un nou volum de poezii - Încă liberă
Pe coperta interioară apare subtitlul „Poezii de dragoste” și sunt menționate volumele din care autoarea a selecționat poeziile, începând cu „Izbânda furată” (1995), continuând cu „Conspirații celeste”, „Sub steaua verii”, „Deriva sentimentelor”, „Biografie cu păsări” etc.Tot aici se află un motto din „Cartea Rut 1:16”, care exprimă afirmarea iubirii până la moarte.
Pe coperta IV sunt opiniile critice enunțate de Linda Bastide: „căutarea iubirii și a plenitudinii ei, durerea pe care o aduce fragilitatea sau absența sa”, Ioan Adam, care remarcă discreția și tenacitatea poetei, și Ion Murgeanu, constatând rațiunea, talentul netrucat, intensitatea sentimentului și claritatea dicțiunii poetice.
În finalul cărții se află o cuprinzătoare biobibliografie, de unde cititorul află date despre autoare, absolventă la Filologie, membră a Uniunii Scriitorilor din România și a PEN Club România, cu o bogată activitate didactică, de referent, redactor la reviste, publicist și traducător.
Poeziile din această carte au fost publicate în volumele apărute între anii 1995 și 2019 și reflectă gândurile și aspirațiile unei ființe sensibile, care vrea să se apere de singurătate și pune iubirea, care se împletește deseori cu suferința, înaintea tuturor celorlalte simțăminte. Astfel, poeta declară: „vocea nu mă ascultă/ merg pe unde nu se umblă”, suporasolicitată de iubire și se prezintă ca o ființă firavă, neîndemânatică, în comparație cu puternicul și protectorul „El”, care are planuri intergalactice. Singurătatea, îmbătrânirea, neîmplinirea răzbat din versurile mai multor piese. Sentimentul nu este liniar, zbuciumul este continuu: „viscolul dă de pereți lacrima neconsumată”, iar poeta mărturisește că scrie despre ce nu poate vorbi. Ea suportă rostogolirea unei avalanșe de idei și evenimente, unele drastice, necruțătoare, ucigașe, apoi apariția părinților care emit păreri, iar în final concluzia, sugerată de titlul poeziei: „iartă-mă că nu sunt ca el/ că nu-l pot ierta, iartă-mă, iartă-mă...” („Iertările”). Cu multe întorsături, ieșire din sfera normalului, iubire și sânge, este mărturisită o iubire cu un personaj de la Brăila, grecul Menagache („Cythera”).
În jocul iubirii, femeia îndrăgostită lasă loc geloziei și vrea să-l provoace pe El, dîndu-i voie „să fii suspicios/ față de noul meu iubit bărbos...”, însă, de fapt, lui îi lasă totul, prin testament („Sufletul I” și „Sufletul II”). În cazul îndeplinirii tuturor dorințelor, de către Dumnezeu, se întreabă, se îndoiește: „aș fi mai liberă oare/...?”
Distihuri rimate, exprimând faptul că este acaparată total de iubirea față de El, sunt reluate din cartea „Cenușa verii”, iar în piesa „Gigi in Paradiso”, din volumul „Deriva sentimentelor”, aparte un personaj asemănător cu Menagache, un vagabond „cu stil”, un bețiv galant, cu un câine negru credincios și după moarte, iar la mormântul său vine o fată care îi citește poezii.Dezvăluirile din viața personajului și descrierea situației de după ce a murit sunt crude: copiii îl vizitau doar când lua chenzina, iar apoi s-au certat care să ia aragazul,frigiderul, mașina de spălat, în schimb cărțile, considerate neaducătoare de bani sau confort, i le-au aruncat pe fereastră.
Laitmotivul femeii care aspiră spre libertate apare și în poezia „Viața ca o femeie liberă”, în care autoarea se imaginează ducându-se într-o cârciumă de pe celălalt mal, să o dispute bărbații și unul să o urmărească. O atmosferă de tristețe și descurajare plutește în piesa „Scriu în toamnă”, tristețea ploii și a toamnei planează asupra tuturor și sunt evocate elemente asociate, moartea și groparul.
Poezia care poartă același titlu cu cartea, „Încă liberă”, aduce în fața cititorului o femeie care nu se teme de nimic, de inundații, jivine, dinamită, bomba atomică, atunci „când îți simt apropierea/ când îți adulmec mireasma, paloarea”, apoi „fulgeră-mă, fluieră-mă”, „cutreieră-mă”, „aruncă-mă de pe zid” și, în final: „nu-mi pasă că nu mai există loc pe pământ/ să mă ascund de tine/iubire...”
Însuși unuiversul este clădit prin dragoste, participând la acest fenomen păsările și cerul, rezultând stelele, cu florile, apărând fluturii, cu norii și au apărut oamenii „cu chipuri schimbătoare/ ce se destramă la fel de repede/ tunând și fulgerând/ vărsând potop de lacrimi”, iar lacrimile au dus la apariția cântecelor: „oamenii cântă și plâng, plâng și cântă”. În timp ce fericirea se rotește deasupra, poetei îi este teamă să privească în sus, ca fericirea nu cumva să se destrame.
Sunt presărate, în această carte, elemente de vocabular inedite, în sprijinul creării atmosferei și exprimării ideilor poetice: lan de viperină, arleziana, lazurit, amaranth, hiacint, nard, scarabeu.
Antologia lirică „Încă liberă” pune în lumină, încă o dată, calitățile literare recunoscute ale poetei Victoria Milescu, sub semnul iubirii acaparatoare, de contopire cu cel îndrăgită, a cărui prezență sau absență o trăiește cu toată ființa.
Corneliu Vasile
Nota Obserrvator.
Buucurosi sa amintim ca Victoria Milescu a primit un premiu special al cenaclului Nicăpetre ( de pe lângă Observatorul ) pentru cărtile prezentate la Săptămâna culturală românească de la Hamilton din iulie 2018
|
Corneliu Vasile 10/16/2021 |
Contact: |
|
|
