Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Romïżœnii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivïżœ 2024
Articole Arhivïżœ 2023
Articole Arhivïżœ 2022
Articole Arhivïżœ 2021
Articole Arhivïżœ 2020
Articole Arhivïżœ 2019
Articole Arhivïżœ 2018
Articole Arhivïżœ 2017
Articole Arhivïżœ 2016
Articole Arhivïżœ 2015
Articole Arhivïżœ 2014
Articole Arhivïżœ 2013
Articole Arhivïżœ 2012
Articole Arhivïżœ 2011
Articole Arhivïżœ 2010
Articole Arhivïżœ 2009
Articole Arhivïżœ 2008
Articole Arhivïżœ 2007
Articole Arhivïżœ 2006
Articole Arhivïżœ 2005
Articole Arhivïżœ 2004
Articole Arhivïżœ 2003
Articole Arhivïżœ 2002


Oltenia de sub Cer

„Omul se poate înălța până
la Dumnezeu prin dragoste
și poate coborî până în iadul
tenebrelor, prin ură.”
(Eugenia Indreica Damian)


VATRA Mumă a OLTENIEI Mari a fost plămădită din aluatul Creației în sacrul areal trinitar DUNĂRE – OLT – CARPAȚII Meridionali. Cele două ape ce curg din Geneză, exprimă maternitatea, întruchipând VIAȚA în Trup, înspre perfecțiune, persistând în curgerea de infinit, dar limitate de țărm, de imanent și Muntele ca aspirație a înălțării pe suișul ascezei-mistice-isihaste simbolizând monahismul, închipuind VIAȚA spirituală a sufletului în calea sa angelică înspre transcendent.

Miracolul natural al OLTENIEI Mari persistă din tradiția arhimilenară a ARMONIEI cosmice în filosofia creștină a dacoromânilor ca o Liturghie firească a FRUMOSULUI, ca o temă predilectă a reflecției serafice, ca un miraj ce provoacă extazul, ca o apologetică a spiritualității ontologice ce se reflectă plenar în ORTODOXIA Hristică.

OLTENIA – Fiica regală a DACIEI Mari te îmbrățișează cu varietatea naturii ei în care se întrepătrunde o FRUMUSEȚE a alcătuirii de relief cu totul uimitoare și deosebită. Carpații Meridionali, deși nu ating statura Alpilor, prin faldurile lor armonios împădurite, cu crestele din piatră și cremene, mângâiate de vânturi, de vulturi, de soare și de nori, se încununează celest prin salba serafică a mănăstirilor și schiturilor multiseculare în care surâde la tot pasul sublimul ceresc.

Coborând de pe crestele de severă măreție milenară spre poalele meșteșugit țesute de Creator, pășim peste valul rostogolit al acestor temelii de granit înfipte de la începutul lumii în care se mai păstrau după marele jaf roman în fibrele lor subterane aur, argint, cupru, fier, sare, cărbuni... De aici, privirea alunecă voios și plăcut peste colinele ondulate cu o cromatică infinită de culori, ce se răsfiră înspre mari depărtări.

Apoi, se așterne taina peșterilor venite din străfunduri de străbuni, știute de sihaștri sau schivnice, de haiduci și de partizanii anticomuniști, cărora sălbăticia naturii primitoare, brodată în brocart și splendoare îți stârnește o neobișnuită vigoare, aprinzându-ți un sentiment de intimitate ancestrală.

Drumurile se întretaie cu cărărui și poteci, cu întorsături și cotituri, îmbiindu-te să le urmezi cu gândul că undeva se va petrece ceva și misterul frumuseții lor te vor încânta.

Până nu demult era o Țară care te fascina, cu o vegetație luxuriantă, doldora risipită pe o strălucitoare armonie țesută din munți, coline, ape, dealuri și câmpii, între care erau încrustate locuințele valahilor, după rang, cu cetățile lor, cu zidurile, turnurile și turlele lăcașurilor de cult ortodoxe care-și poartă cu mândrie creștină mirajul lor, dar și graiul mărturiei de continuitate neștirbită, de tradiție sacră ce păstrează plenitudinea drepturilor ei cerești, consfințite de istorie.

Pe acest petic de pământ primordial, din marea VATRĂ pelasgă s-a așternut milenar țărâna sacră, prin care a odrăslit VIAȚA, veac după veac, mileniu după mileniu, tradiție din tradiție, soartă după soartă, destin după destin, taină după taină, mister după mister, creație după creație, doină după doină, legendă după legendă.

„În răstimp de două milenii, (spunea răspicat și autoritar Luceafărul Ardealului Octavian Goga, în care s-a plămădit românismul, sufletul lui, ca un vast rezervoriu a strîns în el amintiri și speranțe, bucurii și plângeri, toți fiorii de care a tresărit în cursul vremilor. Cine ar putea să despice această comoară de simțire și să aleagă din ce anume taină derivă gama multiplă prin care se exprimă specificul nostru național?... Pipăindu-mi conștiința, m-am întrebat de atîtea ori: în ce religie ne-am închinat de ne-am putut păstra sufletele intacte, refractare la toată otrava dimprejur? Cum s-ar putea numi taina noastră, miracolul acestei izolări, instinctul sigur care ne-a smuls totdeauna din ghearele valului? Este, ideea națională, credința fanatică în patrimoniul specific neamului. ” (Octavian Goga, Precursori, Ed. Minerva, București, 1989, p. 41, 49)

Credința fanatică în ideea națională, IDEE-ENTITATE, te consfințește naționalist, Om deplin: ființă-persoană, respectiv creștin ortodox mărturisitor până la jertfă.

Prefațând în 2008, volumul lui Nicolae N. Tomoniu, „Neamul întemeietor al lui Basarabă”, marele filosof al culturii Artur Gabriel Silvestri, sublinia imperativ că, „Neamul întemeietor al lui Basarabă”, se scoboară, cu o cutezanță rară astăzi, în straturile obscure ale unui ideologism (intuise clarvăzător apariția feroce a neomarxismul de astăzi, căruia oculta i-a incizat ciroza sa atee, antiromânească și anticreștină), cu acțiune sistematică și nocivă unde sălășluiesc nu doar agenți ai descurajării și ațâțători ai unei nefericite patologii a neîncrederii ci și ingineri ai falsificărilor ce năzuiesc a impune viziunile lor uzurpatoare. Prin aceștia, nu doar tradiția și istoria verificabilă prin unități organice se încearcă a se schimonosi ci însuși faptul documentar atestabil, supus unui șir de contrafaceri cu scop definit. Desfășurările nu sunt întâmplătoare deși par simple opțiuni de studiu excesiv și de metodă greșită, însă de la „demitizările”unui Lucian Boia la „cumanismul” lui Neagu Djuvara (și la câte alte zeci ori sute de ciopârțiri ale detractorilor, acum? n.a.) este legătura între tăietorul de copaci din pădurea naturală și miciurismul ce altoiește – pe trunchi vechi și sănătos – tulpini nepotrivite, baroce și grotești.” (Artur Silvestri, Athanor, vol. II Din „Caietul Bunului Grădinar – Carpathia Press, 2008, p. 33)

OLTENIA de sub CER este o antinomie perpetuă între sacru și profan, o pleromă în care se reflectă Dumnezeirea ca SUBLIM și în care se conturează sinteza finit-infinit pe o spirală descendent-ascendentă, înrădăcinându-și realitatea fizico-psihico-moralo-naționalist-creștin-ortodoxă în veșnicie prin pământ și cer: adevăr, artă, credință, cântare, joc, poezie, umor, omenie, liturghie, jertfă, cruce și înviere.


OLTUL

„Mult iscusita vremii slovă/ Nu spune clipa milostivă/ Ce ne-a-nfrățit pe veci necazul/ Și veselia deopotrivă.../ Mărită fie dimineața/ Ce-a săvîrșit a noastră nuntă,/ Bătrâne Olt! – cu buza arsă/ Îți sărutăm unda căruntă.// În cetățuia ta de apă/ Dorm cîntecele noastre toate/ Și fierbe tăinuita jale/ A visurilor sfărîmate./ Tu împletești în curcubeie/ Comoara lacrimilor noastre,/ Și cel mai scump nisip tu-l duci/ În vadul Dunării albastre.// La sînul tău vin, în amurguri,/ Sfioase, fetele fecioare,/ Și dimineața vin neveste/ Cu șorțul prins în cingătoare - / Și vin păstori cu gluga albă,/ Din fluier povestindu-și dorul - / Și cîte cîntece și lacrimi/ Nu duce valul, călătorul...”(prima parte)
(Octavian Goga, Poezii, Biblioteca Școlarului, Ed. Tineretului, 1966)

----------------------------------------------

Gheorghe Constantin NISTOROIU
+ Sf. Cuv. Maica Paraskeva
14 Octombrie 2021
Brusturi, Neamț





Gheorghe Constantin Nistoroiu    10/16/2021


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian