Granițe reale?!
Cât de reale?!
Granița dintre rugăciune și impunere uneori este atât de subțire încât nici nu ne dam seama.
Cuprinși de patos sau disperare, transformam cuvintele în norme tehnice absolut necesar de îndeplinit de toată lumea, mai ales de bunul Dumnezeu.
Unora le iese din prima acest lucru, altora mai greu.
Toți pun, după aceea, îndeplinirea pe seama aplecarii grabnice a lui Dumnezeu asupra nevoilor noastre. Da. Și chiar o face. Abia de aici încolo urmează să ne dăm seama dacă a fost o cerere imperativa pur tehnica, față de care Dumnezeu s-a conformat rapid sau este un dar.
Veți spune că nu mai contează acest lucru din moment ce s-a făcut o minune și un om s-a vindecat, de exemplu.
Ba contează. Chiar contează. Și, încă cum.
Știți cum facem diferența dintre cele două situații?!
Sau mai bine zis cine face diferența în aceste cazuri?! Hm?!
Smerenia și răbdarea. Ele dau valoare pe termen scurt, mediu și lung.
Omul smerit își acceptă suferința și nu protestează.
Nu zice: "De ce Doamne eu?!"
El are răbdare să își facă efectul rugăciunile săvârșite pe principiul hristic:
"Părinte, de este cu putință fă să treacă de la Mine paharul acesta".
( Sunt cuvintele Mântuitorului când a suferit pentru păcatele noastre.)
Un astfel de om conștientizează importanța răbdării și a rândului în care ne aflăm pentru primirea iertării. Bunul Dumnezeu nu oferă iertarea pe cartela și nici nu o dă la ofertă.
El vrea să vadă ce facem cu ea: o prețuim, o neglijam, o dăruim la rândul nostru și altora ori o ținem exclusiv pentru noi.
Dacă bunul Dumnezeu am văzut ca este sensibil la cele două calități, virtuți : smerenia și răbdarea, să știți că mai este una care Îl "topește" efectiv:
"Doamne iți mulțumim pentru toate".
Să nu uitați. Vă rog. Bine?!
Sebastian Cătălin Hogea, preot păcătos
|
Sebastian Cătălin Hogea 10/3/2021 |
Contact: |
|
|
