Odă vinului
Vinul e ca viaţa…timpul se destramă. Prea multe poeme m-apasă pe umăr. Toamna iarăşi vine – eu mă duc la cramă, Mândrele…în stoluri, nu pot să le număr. Vinu-i bun ca ţâţa – ţâţa e ca vinul Şi-ambele, prin vreme, mi-au trecut prin buză. Eu am iubit vinul, cum mi-a scris destinul Şi m-au dus prin crame muză după muză. Viaţa trece iute – vinul din bărdacă Îmi face cu ochiul şi eu sorb din dânsul Chiar dacă sunt criţă, în fine…chiar dacă Uneori…de doruri, mă îneacă plânsul. Dacă stau să număr…am turnat în mine Vin cât dau pe toamnă dealurile Ţării Şi-avem văi întinse şi îmi pare bine, De la hăt…Ceahlăul până-n buza Mării. De iubiţi poetul – deci pe Filip George La aniversare, lui să-i duceţi vinuri, Altfel… dinspre crame o să-i cînte orge Şi-nsetat s-o stinge chinuit de chinuri. Eu aştern poeme…vinul mă îmbată. Câinii dacă latră fug între pahare. Prin aburi de vinuri cîntă câte-o fată, Dar eu beau...mi-e viaţa tot o sărbătoare
septembrie – 2021, la Montreal.
|
George Filip 9/27/2021 |
Contact: |
|
|