Istoricul Alexandru Porteanu- un cercetător de prestigiu și spirit patriotic
Pe istoricul Alexandru Porteanu îl întâlnesti, de multi ani, ca invitat de onoare la simpozioanele nationale cu tematici istorice si culturale organizate de Centrul European de Studii Covasna Harghita, Filială a Academiei Române, Centrul Ecleziastic de Documentare ,,Mitropolit Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe, la zilele „Miron Cristea” de la Toplita si la alte numeroase manifestări stiintifice, întotdeauna însotit de distinsa sa sotie, doamna prof. univ. dr. Rodica Porteanu. O figură seniorială, ce se remarcă de la distantă nu numai prin înfătisarea sa plină de noblete, ci si prin gravitatea privirii ochilor sfredelitori avizi de cunoastere, a gesturilor afabile adresate celor din jur, a cuvinteleor apreciative formulate cu generozitate si convingere. Îl observi imediat, căci multi dintre participanti se adună în jurul său în semn de respect si pretuire pentru implicarea neobosită în promovarea istoriei si culturii nationale, a istoriei zonei românilor din sud-estul Transilvaniei, pentru spiritul românesc sincer ce îi însufleteste toate demersurile. Istoricul Alexandru Porteanu este de o onestitate, distinctie, rafinament sapiential si comportamental cum numai la intelectualii veritabili descoperi.
Câteva date biografice, trecute succint în revistă, vorbesc despre seriozitatea si profunzimea formatei sale intelectuale, omniscienta demonstrată de bogata si substantiala contributie în varii domenii de activitate.
Ardelean prin nastere (11 ianuarie 1934, Oradea) si educatie (Liceul „Andrei Saguna”, Brasov: 1944-1947; Liceul „Emanoil Gojdu” Oradea: 1947-1951) - dar cu descendentă moldovenească , domnia sa si-a dedicat întreaga viată cercetării istoriei, în special istoriei Transilvaniei. Umanist prin formatie (doctorat în istorie, Universitatea Bucuresti, 1975, conducător stiintific: acad.Constantin C.Giurescu) si structură, el s-a afirmat ca o personalitate polivalentă, binecunoscută si apreciată în spatiul românesc.
A îmbrătisat, ca tânăr licentiat (Facultatea de Istorie a Universitătii Bucuresti: 1951-1956 si Sectia de Muzicologie a Conservatorului „Ciprian Porumbescu” Bucuresti: 1954-1957), cariera de cercetător stiintific (1957-1999), la Institutul de istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române continuată cu activitatea didactică de profesor asociat (Universitatea Politehnică Bucuresti, Facultatea de Istorie a Universitătii Bucuresti, Academia de Studii Economice Bucuresti, Universitatea „Dimitrie Cantemir”: cursuri de istorie generală a României, cursuri speciale sau de masterat despre istoria miscării nationale din Transilvania, istoria partidelor politice, activitatea politică a românilor din afara statului român), specializarea de bază fiind de istoric al apocii moderne (cu incursiuni în cea contemporană).
După debutul publicistic (1949) si cel stiintific (1959, revista ,,Studii de istorie”), înregistrează o evolutie ascendentă făcându-se remarcat nu numai ca istoric ci si ca publicist, om de cultură, cărturar, implicat în promovarea istoriei si culturii nationale. De aici si vasta activitate pe care o desfăsoară pe cel putin trei mari paliere: pe linie stiintifică, în calitate de cercetător, coautor si colaborator al unor cărti fundamentale de istorie; pe linie publicistică, editorială; pe linie organizatorică, ca fondator, coordonator al unor societăti de anvergură natională si internatională, de manager al unor evenimente cultural-stiintifice de înaltă tinută, ori participant activ la viata cultural-spirituală, civic-patriotică.
Este cunoscut faptul că la Institutul de Istorie ,,N. Iorga” a început din 1961, încă din nefasta perioadă dominată de conceptia kominternistă, studierea istoriei Unirii din 1918 si publicarea unor tratate, unor cărti fundamentale. Ca tânăr cercetător, Alexandru Porteanu s-a implicat total în aceste proiecte afirmându-se în timp ca unul dintre istoricii de renume ai unirii si unitătii nationale, subiectul ocupând locul central în preocupările sale academice. Colaborarea la prima monografie a acestui eveniment epocal al Marii Uniri de la 1918 (,,Desavârsirea unificării statului national român, Unirea Transilvaniei cu România”, Ed. Academiei, 1968) si, mai ales, la volumul ,,Unitatea natională a românilor în epoca modernă (Editura Academiei ,1985) - rasplătită cu Premiul Academiei --, alte volume (,,Semnificatii europene. Unirea românilor 1918”, Buc., 1993) sunt edificatoare în acest sens. Colaborează, de asemenenea, la lucrări de sinteză importante (,,Istoria României. Compendiu”, Ed. Didactică, 1969; Manual de istorie pentru clasa a XII-a de liceu, 1968-1979; „Istoria românilor” vol. VII, Ed. Academiei, 2003); ,,Istoria dreptului românesc”, vol. II, Ed. Academiei, 1987; ,,Istoria militară a poporului român”, vol IV, Ed. Militară, 1987), la care se adaugă lucrări memorialistice, documentare (,,1918 la români. Documentele Unirii”, vol. X, Ed. Stiintifică si Enciclopedică, 1990; Valeriu Braniste - ,,Amintiri din închisoare”, Ed. Minerva, 1972), studii bibliografice (,,Bibliografia istorică a Româiei ‹secolul al XIX-lea›- o vastă lucrare stiintifică, ,,Revista bibliotecilor”, 1969, nr. 6; ,,Lucrări bibliografice apărute cu prilejul celui de-al XIII-lea congres mondial al stiintelor istorice ‹Moscova, 1970›, ,,Revista bibliotecilor”, 1971, nr. 10).
Bibliografia analitică a operei istoricului si omului de cultură Alexandru Porteanu este amplă, ea totalizând peste 250 studii, sinteze, monografii, articole stiintifice, în jur de 300 articole în publicatii culturale, 400 comunicări stiintifice, 200 expuneri si conferinte. Între acestea se remarcă lucrările consacrate Centenarului Marii Uniri de la 1918, Tratatului de la Trianon, apărute în revistele Academiei Române - „Memoriile Sectiei de Stiinte Istorice si Arheologie” si ,,Academica”. Aduce lămuriri, spre exemplu, referitoare la ,,Fazele istorice ale memoriei Trianonului”. Un citat din multitudinea studiilor sale dedicate Marii Uniri este revelator pentru aplombul si seriozitatea argumentării, frazarea clară si fără echivoc: ,,Tratatul de la Trianon a consacrat în dreptul international si în relatiile internationale faptul împlinit al eliberării popoarelor oprimate din Ungaria, între care si românii, în principal prin trasarea frontierelor noului stat ungar. Acesta si-a dobândit astfel pentru prima oară propria sa identitate politică-natională si a redobândit – după aproape 400 de ani – independenta deplină, Ungaria intrând astfel în mod legitim si demn în rândul statelor europene libere” ( ,,O semnificativă intuitie politică românească din 1914 privind Transilvania”, în ,, Academica”, nr.8-9, 2014).
Legat de această mare tematică, un alt subiect care l-a preocupat a fost cel al istoriei Marelui Refugiu Românesc din 1940 ale cărui orori le-a cunoscut de mic copil, părintii săi fiind nevoiti să părăsească Oradea, să fugă din calea ocupantilor si să se retragă la Brasov unde familia avea să rămână până în 1947. Asa se explică si lupta sa tenace pentru a fi recunoscute suferintele provocate românilor prin Arbitrajul (Dictatul) de la Viena si fondarea Asociatiei Fostilor Refugiati (AFOR 1940-1947) al cărui presedinte este. ,,La 30 august a fost semnat Arbitrajul (Dictatul) de la Viena. În după-amiaza zilei de 5 septembrie, când începuseră deja violentele împotriva românilor, familia mea a plecat în refugiu, prin noul punct de frontieră de la Ciumeghiu, pe ruta Arad-Craiova -Bucuresti.”- îsi aminteste profesorul cu durere (,,Academica” nr. 9-10/sept./oct. 2020). Aduce clarificări referitoare la denumirea acestui tragic moment istoric: ,,Terminologia actului de la 30 august 1940 oscilează între arbitraj si dictat, la care se adaugă si cea de agresiune, introdusă în «Annuaire de la Commission du Droit International» (1958, vol. 1, p. 44)”.
Memorialistica sa este impresionantă prin detaliile acelor timpuri extrem de grele pentru românii ardeleni: ,,În zonele apropriate frontierei româno-ungare (Maramures, Sătmar, Crisana, Banat) au fost organizate câteva centre unde se pregăteau actiunile împotriva României, cel mai important dintre acestea fiind la Oradea, care avea ramificatii extinse până la Timisoara, Sibiu si în Secuime. (..) Misiunea lor era de a produce distrugeri de căi ferate, poduri, sosele, incendieri, otrăvirea fântânilor etc., de a pregăti o interventie militară a Ungariei. S-a stabilit că din prima decadă a lunii iulie 1940 au început să intre în tară agentii Ungariei pentru organizarea centrului de la Oradea. (...) Pentru refugierea românilor din teritoriul cedat s-a stabilit un termen mai lung, în 1941. La câteva zile după 5 septembrie 1940 au început si expulzările fruntasilor români din Cluj, Oradea s.a. (...). Refugiul nostru de la Brasov s-a încheiat, teoretic, la 25 octombrie 1944. Revenirea administratiei românesti în teritoriul eliberat a fost amânată de introducerea administratiei militare sovietice, provizorii, în noiembrie 1944. Tatăl meu a revenit astfel la Oradea, familia rămânând la Brasov până în august 1947.” Un loc central în relatarea acestui episod dramatic îl ocupă descrierea a ceea ce el a numit „cazul Moldovany”, tipul de trădător devenit membru comunist imediat după revenirea teritoriilor ocupate la tara mamă, cel care ,,reflectă – în plan mai larg – destinul istoric al societătii românesti într-o perioadă atât de complexă si controversată”.
Istoricul Alexandru Porteanu a fost membru în Comisii pentru acordarea titlului de doctor în istorie la Universităti din Bucuresti si din tară.
Recunoasterile meritelor pe linie academică, stiintifică, activ-cetătenească sunt argumente în plus privind asezarea în rândul istoricilor contemporani de prestigiu. Pentru contributia sa remarcabilă la istoria natională, a fost decorat cu Medalia jubiliară a Semicentenarului Unirii Transilvaniei cu România (1968). ,,Pentru exceptionala contributie adusă la păstrarea valorilor nationale si înfăptuirea idealului de unitate spirituală a românilor de pretutindeni” i-au fost conferite 38 Diplome de Onoare, de Excelentă s.a. din partea unor asociatii si institutii cultural-stiintifice interne sau internationale, autorităti administrative judetene, locale s.a. A primit, de asemenea, numeroase medalii consacrate unor aniversări, evenimente istorice (Distinctia Onorifică ,,Crucea Muntilor” a Episcopiei Ortodoxe Covasna-Harghita; Medalia Comemorativă 155 ani de la aparitia ,,Gazetei de Transilvania”, 1838-1993; Medalia celor 120 ani de la Războiul de Independentă, 1997; Medalia Centenarului Făuririi României Întregite, 2018 s.a.).
Reputat istoric, cercetător de prestigiu, respectat profesor, prolific autor al unor cărti importante, publicist talentat, memorialist, îndrumător, fondator, coordonator si organizator, implicat profund în viata tării, prezent la evenimente de anvergură natională si internatională, istoricul Alexandru Porteanu a devenit si o părticică din spiritul national care domină toate admirabilele întâlniri organizate (la Sfântu Gheorghe, Covasna, Miercurea Ciuc, Toplita, Izvoru Muresului) de Centrul European de Studii Covasna-Harghita .
Catinca Agache
|
Catinca Agache 9/27/2021 |
Contact: |
|
|
