Versuri
Să nu vorbim
Să nu vorbim despre singurătate,
Ci despre cei apropiați, îndrăgiți
Și despre mulțimi adunate mereu
Către un țel nedefinit, dar frumos,
Să nu vorbim despre tristețe
Ci despre bucuria revederii prietenilor
Și despre așteptate succese și premii
Obținute sub ploaia de zâmbete,
Să nu vorbim despre boală,
Ci despre ierburi și fructe și frunze
Cu nemaipomenite calități curative,
Care te întăresc și te încurajează,
Să nu vorbim despre bătrânețe,
Ci despre tărâmul veșnicei tinereți,
Ale cărei umbre încă plutesc
Pe sub castanii studenției și iubirii,
Să nu vorbim despre uitare,
Ci despre ilustratele din vremea apusă,
Care evocă trecutul și poate viitorul,
Să nu vorbim despre moarte.
Scoicile de pe plajă
Valurile mării tot vin și se duc
Aducând cochilii, alge, meduze,
Au rămas numai scoici fără număr,
Cochilii și câte un ghioc mai mare
În care o țigancă îți ghicește viitorul.
Dar pleci de la ea călcând pe nisip,
Călcând pe sute de scoici care nu știu
Să-ți ghicească viitorul, sunt prea mici,
Dar multe-multe amintindu-ți acut
Alte vremuri când i le aduceai cuiva
Să-și facă un colier, o brățară,
De-atunci se tot duc, nu mai vin
Valurile amintirilor tot mai șterse,
Singurele care au mai rămas de atunci,
Scoicile de pe plajă părând neschimbate.
Tristețea împletită cu strălucirea,
Pe marginile lor ca un orizont sidefat.
Ieșirea din adolescență
Lumea devenise un degetar,
la picioare îmi stăteau
coralii, gheața din peșteri,
nodul gordian,capitala atlanților,
Niagara, polii magnetici,
Viața pe Marte, fauna junglei,
Tăblițele de la Tărtăria,
râsetele eschimoșilor și celelalte
șapte sute șaptezeci și șapte
de minuni ale lumii.
Dar acum când știu
cu cea mai mare exactitate
cât mă desparte de fiecare
toate aceste linii
prins în plasa mea de păianjen
cu un loc bine stabilit,
cu un rol de aproape o viață,
dincolo de între 23 și 65 de ani,
acum când le știu
mă pregătesc să strig,
să se audă în copilărie,
că nu mai sunt acela și gata.
Toamnă în convalescență
Lumea în schimbare,
Sănătatea înainte de toate, nu vă întâlniți,
Nu ieșiți din casă, nu respirați liber,
Numai cu masca peste căile respiratorii,
Nu invitați pe nimeni acasă,
Lăsați restaurantul și parcul,
Urmăriți, recomandat cu sufletul la gură,
Știrile, știrile, știrile, știrile,
Gata cu deplasările, toate sunt inutile,
De pe monitoare rânjește teroristul
Care v-a imobilizat la domiciliu,
Vaccinați-vă, testați-vă, controlați-vă,
Dușmanul este invizibil și perfid,
Dar nu vă fie frică,
Sunt tot acolo, la locul lor,
Copacii, iarba, florile, fructele,
În grădini, în livezi, în parcuri, în păduri,
Sunt tot acolo, la locul lor,
Prietenii, rudele, colegii de generație,
Sunt în același loc pupitrele de la școală,
Strălucesc la fel lacurile cu pește,
Se aud la fel, în înalt,
Ciocârliile libertății, frumuseții,
Se văd amurguri la fel de spectaculoase,
Valurile mării tot mângâietoare,
Aveți răbdare, aveți răbdare, aveți răbdare,
Chiar dacă e a doua toamnă pătată
De vești sângeroase și pierderi umane.
Știrile nu vor mai hrăni
Neliniștile ce vă sufocă,
Opreliștile vor dispărea una câte una,
Sus fruntea, nu vom pieri
Și ne vom recâștiga toamnele
Cu frunze ruginii și gutui ca lămâia,
Cu struguri atârnând ca țâțele vacilor,
Cu nuci a căror coajă verde dezvăluie,
Un viitor ce așteaptă să hrănească
Nădejdile, speranțele, optimismuil
De care să nu uitați
Niciodată, niciodată, niciodată.
|
