Versuri
Sã nu vorbim
Sã nu vorbim despre singurãtate,
Ci despre cei apropiați, îndrãgiți
Și despre mulțimi adunate mereu
Cãtre un țel nedefinit, dar frumos,
Sã nu vorbim despre tristețe
Ci despre bucuria revederii prietenilor
Și despre așteptate succese și premii
Obținute sub ploaia de zâmbete,
Sã nu vorbim despre boalã,
Ci despre ierburi și fructe și frunze
Cu nemaipomenite calitãți curative,
Care te întãresc și te încurajeazã,
Sã nu vorbim despre bãtrânețe,
Ci despre tãrâmul veșnicei tinereți,
Ale cãrei umbre încã plutesc
Pe sub castanii studenției și iubirii,
Sã nu vorbim despre uitare,
Ci despre ilustratele din vremea apusã,
Care evocã trecutul și poate viitorul,
Sã nu vorbim despre moarte.
Scoicile de pe plajã
Valurile mãrii tot vin și se duc
Aducând cochilii, alge, meduze,
Au rãmas numai scoici fãrã numãr,
Cochilii și câte un ghioc mai mare
În care o țigancã îți ghicește viitorul.
Dar pleci de la ea cãlcând pe nisip,
Cãlcând pe sute de scoici care nu știu
Sã-ți ghiceascã viitorul, sunt prea mici,
Dar multe-multe amintindu-ți acut
Alte vremuri când i le aduceai cuiva
Sã-și facã un colier, o brãțarã,
De-atunci se tot duc, nu mai vin
Valurile amintirilor tot mai șterse,
Singurele care au mai rãmas de atunci,
Scoicile de pe plajã pãrând neschimbate.
Tristețea împletitã cu strãlucirea,
Pe marginile lor ca un orizont sidefat.
Ieșirea din adolescențã
Lumea devenise un degetar,
la picioare îmi stãteau
coralii, gheața din peșteri,
nodul gordian,capitala atlanților,
Niagara, polii magnetici,
Viața pe Marte, fauna junglei,
Tãblițele de la Tãrtãria,
râsetele eschimoșilor și celelalte
șapte sute șaptezeci și șapte
de minuni ale lumii.
Dar acum când știu
cu cea mai mare exactitate
cât mã desparte de fiecare
toate aceste linii
prins în plasa mea de pãianjen
cu un loc bine stabilit,
cu un rol de aproape o viațã,
dincolo de între 23 și 65 de ani,
acum când le știu
mã pregãtesc sã strig,
sã se audã în copilãrie,
cã nu mai sunt acela și gata.
Toamnã în convalescențã
Lumea în schimbare,
Sãnãtatea înainte de toate, nu vã întâlniți,
Nu ieșiți din casã, nu respirați liber,
Numai cu masca peste cãile respiratorii,
Nu invitați pe nimeni acasã,
Lãsați restaurantul și parcul,
Urmãriți, recomandat cu sufletul la gurã,
Știrile, știrile, știrile, știrile,
Gata cu deplasãrile, toate sunt inutile,
De pe monitoare rânjește teroristul
Care v-a imobilizat la domiciliu,
Vaccinați-vã, testați-vã, controlați-vã,
Dușmanul este invizibil și perfid,
Dar nu vã fie fricã,
Sunt tot acolo, la locul lor,
Copacii, iarba, florile, fructele,
În grãdini, în livezi, în parcuri, în pãduri,
Sunt tot acolo, la locul lor,
Prietenii, rudele, colegii de generație,
Sunt în același loc pupitrele de la școalã,
Strãlucesc la fel lacurile cu pește,
Se aud la fel, în înalt,
Ciocârliile libertãții, frumuseții,
Se vãd amurguri la fel de spectaculoase,
Valurile mãrii tot mângâietoare,
Aveți rãbdare, aveți rãbdare, aveți rãbdare,
Chiar dacã e a doua toamnã pãtatã
De vești sângeroase și pierderi umane.
Știrile nu vor mai hrãni
Neliniștile ce vã sufocã,
Opreliștile vor dispãrea una câte una,
Sus fruntea, nu vom pieri
Și ne vom recâștiga toamnele
Cu frunze ruginii și gutui ca lãmâia,
Cu struguri atârnând ca țâțele vacilor,
Cu nuci a cãror coajã verde dezvãluie,
Un viitor ce așteaptã sã hrãneascã
Nãdejdile, speranțele, optimismuil
De care sã nu uitați
Niciodatã, niciodatã, niciodatã.
|
