Tripticul respiratiei
*
Răsuflarea zorilor
Se aude-n respirația ta.
Îți alcătuiesc trupul
Urmărindu-ți, cu fiorul degetelor,
Formele dulci.
În brațele mele ești visul
Sub sclipiri absolute de slavă
Și-ți curge sângele-n trecut.
Lumina grea și zbaterea umbrei
Se supun existenței tale.
Mă obsedează gândul șoptit
De buzele aprinse:
Conștiința poetului e țărmul veșniciei.
*
Mi-e dor de dorul
Îngăduit de vis
Cu așteptarea ce-a cuprins
Văzduhul meu întreg.
E ca vâna apei
Ce tânjește-n tăcere ulciorul.
Mi-e dor de-o lume
Covârșită de senin,
De alb din albul gândului
Din care toate vin
Ca respirația ta în timpul somnului.
*
Respirația caldă a lanului.
Liniștea goală în fața vântului
Se-ntoarce cu spatele
Ca o rupere de sine.
O spumă albastră se ridică din privire
Ca și când ar fi o răchită sălbatică.
Pe gura întredeschisă,
Sărutul sacru,
Ție, femeie ruptă din fecioară,
Singura zeitate a iubirii.
Constantin Teodorescu, Kitchener ON
|
Constantin Teodorescu 9/22/2021 |
Contact: |
|
|
