Poezii pentru sâmbăta seara
Masacrul de la OARBA DE MUREȘ
(17.09.1944 6.10.1944)
11.000 de martiri români Katynul românesc
MONUMENTUL JERTFEI
Jertfa e altarul unui monument
Scrijelat cu nume care nu mai sunt,
Suflete viteze ce răspund: PREZENT
Colo sus în raiul cerul cel sfânt.
El va fi de-apururi munte de iubire,
Clipă de-amintire în pomelnic trist,
Lacrimă de suflet într-u veșnicire,
Rugă de iertare la picior de Crist.
Suspinatul pietrei, brazde înflorate,
Vântul le mângâie suferința lor,
Mama, soața, sora, inimi sfâșiate
Veșnic măcinate de amar și dor.
Pomenite nume, file de istorii
Scrise-n cartea vieții, fie pentru voi
Stânca neuitării pusă-n vântul iernii
Ca să mărețească fapte de eroi.
Ziuă însemnată scrisă-n calendare,
Timp oprit o clipă într-u creștinesc,
Dragoste smerită pusă-n braț de floare,
Lacrimă sub pleoapă, rugă la ceresc.
Toate adunate pentru voi ce-n soarte
Ați avut amarul unui nenoroc
Și pe-ntinsul lumii, undeva, departe
Ați rămas vecie în acela loc.
Noi, urmași de-i voștri, cum e creștinesc,
Când pe lume fi-va zi de sărbătoare,
Gândul ni-l întoarcem spre dumnezeiesc
Ca-n smerită rugă facă-vă iertare.
Și în rai vă pună lângă sfinți și ingeri
Că ați fost în vreme jertfitori de țară,
Știe-vă urmașii, mai ales cei tineri
Cine mersul vieții încă apărară.
***
Într-un vers de slavă eu v-am pus acuma
Să vă veșnicească întristatu-mi gând,
Iar din jalea sorții, cum ar face muma
Vă sărut pe suflet, tainic lăcrimând.
VORBESC CU MUREȘUL LA OARBA
Motto: Privind a tale maluri, al nostru suflet plânge,
Că nu demult aicea, au dat obol de sânge
Ostașii țării mele cu dorul humi-n gând,
Atunci când către moarte tu i-ai văzut mergând.
Spune-mi !Fostu-ți-a vreodată malul tău roșit cu sânge?
Ori vreo soață, ori vreo mamă, ai văzut c-aicea plânge
După-un soț, copil, ori tată, vamă dată la război
Ca a noastră veche viță să trăiască prin eroi?
Spune-mi! Au căzut aicea spice tinere în brazdă
Secerate de pe dealuri unde moartea era gazdă?
Îmi văzut-ai schilodiții lăcrimați de-acum o viață,
Înșirați pe drumul țării, ca mărgelele pe ață?
Înroșitu-mi-s-a apa-ți de cel sânge curs șiroaie,
De credeai că-i volburată dup-o scurtă, sfântă ploaie?
Mirositu-mi-a a moarte zile-ntregi și săptămâni
Malul tău, cu plopi și sălcii, ce făcutu-s-au cununi?
*
-Greu mi-i Doamne a răspunde, zice Mureșu-ntristat,
Că eu fost-am mal de jertfă pentru sufletul curat
Al atâtor mii de tineri ce aici s-au prăpădit
Sub o ploaie plumbuită, ce din dealuri s-a pornit.
Doamne, mulți văzut-au cerul și-a mea apă curgătoare,
Cu privirea-ncețoșată, o ostașului ce moare
Pentru țara lui și neamul ce-o rămâne după el,
Că atunci ei fost-au, lance sfântului drapel.
Eu i-am pus într-un pomelnic, colo sus, la Monument,
Pe acei căzuți atuncea, ce-au răspuns cu toți: Prezent!
Când, ea, Țara, Muma noastră, ne-a chemat să-i apărăm
Glia sfântă, de pe care nici un pas n-apoi să dăm.
De aceea, când îmi treceți, printre aste sfinte dealuri,
Înturnați-vă privirea către mine, care-n valuri
Duc de-atuncea-n largul zării sub al plopilor sobor,
A lor faptă jertfitoare, lumea să le dea onor.
Ei sunt stâlpi de demnitate, de exemple și tărie
Cum se ține în urcare neamul, țara veșnic vie,
Iar de astăzi, pe-a lor cruce o să-mi puneți fir de floare,
Ei vor știi că țara, neamul, nu i-a pus încă-n uitare.
TOAMNĂ LA OARBA
Se înfioară plopii de vânt și-n tremurat
Foșnesc încet a jale că iar o toamnă vine
Și-aici în deal la Oarba îmi dorm în neuitat
Cei duși în floarea vârstei și n-au cin să-i aline.
E lung a lor pomelnic de parcă nu se gată,
E lung ca lunga jale ce-n urmă au lăsat,
E lung ca dorul mumei cu fața-nlăcrimată
Ce neamului și țării pe fii ei i-a dat.
Sub lespedea de piatră, în cuib de veșnicie
Eroii mei jertfelnici au somn de chinuiți,
Că nenorocul clipei i-a pus la Oarba-n glie
Departe de-a lor soațe, de frați, copii, părinți.
Războiul e durere, e frică-n fața morții,
E ură cât cuprinde, e rugă disperată,
Speranță fără margini, că neștiutul sorții
Va face pân la urmă ce-a dreaptă judecată.
La Oarba-nsângerată e toată adunată
Furia neoprită a ăstui neam trudit,
Speranța că veni-va a sorții judecată
Ca neamul ăst să scape de tot ce-a pătimit.
De unde-i ce-a putere să-l facă fie-n stare
Răzbune nedreptatea și cele silnicii?
De la Bobâlna, Horea, Ip,Trăznea și Răzoare
Și câte neștiute cu zecile de mii.
Așa că azi, sub timpuri, eroii mei iubiți
Îmi dorm sub grele lespezi vecia ce-o să vină,
Noi i-om cinsti de-apururi cum facem cu cei sfinți
Că viața dată vamă e pentru noi lumină.
LA OARBA ÎN DEAL
La Oarba în deal , plânsă-i jalea cu ură
C-aicea mi-a fost mincinoasă măsură
Ce frânt-a la vieți de bărbați în putere
Lăsându-i țărânii, suprema avere.
La Oarba în deal, scrisa-i a noastră scriptură
Mormintele-s pagini, iar crucea-i gravură
Hristoși îs în ele, eroi nenfricați
Cu visele scurse-n pomelnic de tați.
La Oarba în deal, moartea-și are sălașul
Cea coasă știrbit-a-ngânând părăstasul,
Pe creste avut-a cuibar de cățele
Ce Mureș roșit-a-n blestemele grele.
La Oarba în deal doarme-n somnu-i ostașul
Departe de casă-i plugarul, cosașul,
Sub lespedea rece și-acuma visează
Că țării-i de veghe în sfântă amiază.
Ce preț are viața de-ostaș , lumânare,
Aprinsă prea vrednic la nalte altare,
Și-o fila-n a neamului cărți de istorii
Înscrisă cu sânge de aure-n glorii.
Străine , la Oarba de-ajungi pe-nserate
Mai lasă-ți privirea spre dealuri să-ți cate,
Și-o rugă-mi înalță, c-așa-i omenesc
La cei care-aicea în somn veșnicesc.
Piosu-ți omagiu le fie răsplată,
Și lauri cunună primită la faptă,
Iar ție străine, în gând ușurare
Că lor închinat-ai onor de-nalțare.
IOAN A LUI IOAN, A LUI IOAN ....
Inscripție pe o cruce în cimitirul de la
Oarba de Mureș
Tot înnoit din margini de uitare
Ioan a lui Ioan, a lui Ioan,
Jertfelnicind pe-a vieții lui cărare
Ajuns-a pân la noi, tot brav oștean.
La început a fost culegătorul
Și vânător de fiare, mult temut,
Cu roata și-a făcut apoi ulciorul
Să-i țină rece apa de băut.
Mânând din urmă turme de mioare
A tot rotit a zării anotimpuri,
Iar când s-a stins, sfârșindu-se-n uitare
Mlădițe noi lăsatu-mi-a pe luturi.
S-a ostenit să are largi pământuri,
Învrednicit să fie bun țăran,
Și în sudoarea frunții, lungi trecuturi
A zilnicit cu mâna-i pe corman.
Deunăzi, cu Mircea în războaie,
Cu Ștefan cel mărit și cu Mihai,
A cam simțit cum brațul i se-nmoaie
Și-n nări că-i vine adieri de rai.
A dus-o pân la Oarba, în hotare
Tot lăurat în lupte rând la rând,
Aici s-a însfințit între răzoare
Căzut erou, cu țara lui în gând.
***
Înveșnicit își doarme somn jertfelnic
Cu leatul lui atuncea săvârșit,
Noi pusu-l-am erou într-un pomelnic
În lacrima durerii pomenit.
Al nostru Mureș numele i-o duce
Să-l mărețească-n slavă an de an,
Aici s-o veșnicii în somnu-i dulce
,,Ioan a lui Ioan, a lui Ioan
TROIȚE VEGHETOARE
Motto: ,,Mi-am adunat eroii-n cimitire
Să fie-aici cu toți-n veșnicit,
Și-un monument le-am pus, de pomenire,
Însemn să-mi aibe timpului grăbit
E vremea de cules la cucuruze
Pe dealul Oarbei, dincol de Iernut,
Miroase încă huma a obuze,
A jale disperată și-a durut.
Iar Mureșul ce curge jos la poale
De sînge-și spală malul chiar și-acum,
Mai câte-odată moartea dă târcoale
Că-mi știe bine dânsa, vechiul drum.
De-atâtea lacrimi, jale și durere
Aici pământu-i veșnic însfințit,
Și parcă-n șoaptă el mereu ne cere
Să nu-i uităm pe cei care-au pierit.
Că ei ne țin pe umeri astă țară
Cât noi în suflet încă îi slăvim,
Iar de vărsăm și-o lacrimă amară
Onor suprem le dăm, să-i încinstim.
Așa că-n zi de mare sărbătoare
La locul unde ei se veșnicesc,
Puneți-le cu dragoste o floare
Să știe că urmașii-i pomenesc.
Iar de-ntâlniți în cale cimitire
În care dorm o mână de eroi,
Acolo-i cuib de jertfă și simțire,
Troițe veghetoare pentru noi.
Cu ei și jertfa lor, această țară
Mereu își ține cugetul curat,
De-i pomenim, chiar încă de-o să doară
Vor da tărie vieții, de-ndurat.
ÎNSFINȚEASCĂ-MI-I ȚĂRÂNA
Însfințească-mi-i țărâna pe aceia care mor
Pentru țara lor și neamul trăitor pe astă glie,
Plânși să-mi fie în iubirea unei lacrime de dor
De urmașii ce-n pomelnic, către Domnul tot mi-i suie.
Ei sunt file-ngloriate ce s-or face nemurire
Și icoane miruite să-i avem de închinat,
Nălțătoarele modele și izvor de apă vie
Ce cât ține astă lume, să tot curgă nesecat.
Și tot ei ne-or fi amnarul ce-o aprinde înc-odată
Iasca sufletului nostru ca să ardem strâmba lume,
Și voința ce-ntări-va brațul slab să-l facă faptă
Și să-ntoarcă brazdă nouă peste-o lume ce apune.
De-asta când nălțăm o rugă la uitatele morminte
Și aprindem pentru dânșii muc de sfântă lumânare,
Să le cerem iertăciune în smeritele cuvinte
Pentru viața dată vamă, pe cel câmp, numit onoare
***
Voi eroi ai țării mele, flori pe-ntinsele hotare,
Semănat-ați sfânta glie cu-al vost suflet împăcat,
Veșnicească-vă urmașii într-un gând de înălțare
Să rămână al vost nume, peste timpuri neuitat
Mircea Dorin Istrate
Voi bravi ostași, rămâneți neuitare
Cu fapta voastră mare, jertfitoare,
Și-n al nost suflet fi-veți... lăcrimare.
&&&
|
Mircea Dorin Istrate 9/19/2021 |
Contact: |
|
|
