Remember 11 septembrie - acum 20 de ani
Luna Septembrie, lunã romanticã? Asa credeam.
Septembrie era timpul în care mã gândeam la începutul scolii si la reîntâlnirile de dupã vacantã.
Era luna care simboliza încheierea verii, coborârea soarelui spre egalizarea zilelor cu noptile.
Era luna care aducea la vedere roadele pãmântului, legumele. Si al copacilor, fructele.
Era luna schimbãrii de temperaturã si a culorii frunzelor.
Septembrie la Venetia, dar nu numai acolo. Septembrie peste tot pe lume, cu limpezimile, repetitiile, nostalgiile si romantele ei.
Luna mirosurilor de papetãrie, de cerneluri si de învelitori de plastic.
Luna abandonã rii rochiei spumoase de varã si a regãsirii tesãturii dense, acoperitoare de vânturi ce pot încã mângâia.
Pentru mine Septembrie însemna si începutul vietii la “Observatorul”, în anul 2000.
In Septembrie 2001 mã bucuram ca voi aniversa acest eveniment. Dorisem chiar sã scriu un articol despre asta, dar mi s-a pãrut prea personal si am scris altul, despre iubirea oraselor, pentru ziarul tipãrit care avea sã aparã în zorii zilei de 11 Septembrie, zi în care lumea avea sã se schimbe definitiv.
Acel Septembrie zbuciumat din 2001 a pus stapânire pe toate celelalte semnificatii ale acestei luni romantice. Imaginea avionului traversand World Trade Center din New-York am vãzut-o repetatã la nesfârsit de staiile de televiziune, dar si de subconstientul nostru.
Mã aflam la serviciu, cufundatã în calcule. Vroiam neaparat sã demonstrez teoretic rezultatele experimentale obtinute în ajun.
Un coleg mã sunã: “Ai auzit? Un avion a lovit unul din cele douã turnuri gemene World Trade Center din New York”. N-am dat atentie. “O fi vreun accident, n-am timp de asta”, i-am spus si m-am aplecat iarãsi peste calcule. Am deschis apoi radio-ul. Tare. Se anunta deja cã un al doilea avion a lovit cel de-al doilea turn. Panicã.
În decurs de câteva minute dimensiunea evenimentului s-a schimbat. Gata, ne-am oprit din lucru. Stãteam lipiti de radio si ascultam.
Momentul de care îmi aduc aminte ca de un fulger tãios a fost cel în care o reporteritã care vedea imiagini la televiziune a spus: “Primul turn s-a prãbusit. Gata. Totul e numai un fum imens, turnul literalmente nu mai existã. A dispãrut, a dispãrut.”
Repeta aceste vorbe ca si cum ea însãsi încerca sã se convingã de adevãrul lor.
M-a izbit neputinta omului în fata catastrofei declansate de urã.
Dupã acel “nine-eleven”, nimic n-a mai fost ca înainte. Socul celor care au calculat clãdirile cãzute a fost amplificat de credinta lor cã nici un vânt si nici un cutremur nu le vor distruge.
Dar iatã cã ura, mai puternicã si decât vântul si decât cutremurele, le-a dãrâmat.
Au murit oameni, au murit sperante, au murit roadele muncii unor lucrãtori din constructie.
Tot asa cum cutremurul, catastrofã naturalã, are “after-socuri”, orice catastrofã creatã de om are urmãri adânci si grave pentru întreaga omenire. Nu numai rãni fizice si psihice ale întregii planete au fost deschise, dar tot complexul de evenimente care au urmat a fost o continuã durere.
“Observatorul” tipãrit a apãrut pe 11 septembrie 2001, înainte de tragedie, cu articole frumoase despre alte orase, pe când New York-ul sângera.
Dar omul, se spune, îsi poate reveni dupã o trauma.
Desigur, lumea îsi revine, la New York s-au construit noi edificii si un memorial pe locul tragediei, orasul a reintrat în normal, dar este acest normal acelasi ca înainte?
Nici un om, chiar dupa o operatie reusitã, nu mai este acelasi. Traumele schimbã. Lasã urme. Cicatrici invizibile, dar existente. Imaginea avionului intrând în turn si tãindu-l ca pe o bucatã de hârtie nu poate fi uitatã.
Dupã cum nu pot fi uitate trãirile fiecãruia dintre noi în acele momente.
Radioul meu cu cele douã difuzoare puse atunci la maximum (ca sã le auzim din laborator) existã si acuma, tãcerea lui e o dovadã azi a plânsului de ieri.
Viata si-a reluat cursul, dar lumea nu mai este aceeasi.
Si în aceastã lume care nu mai este aceeasi, în care insecuritatea mondialã planeazã la tot pasul, în care ura izbucneste din când în când în accese ucigãtoare contra unor oameni nevinovati, în aceasta lume de instabilitate si prudentã practicatã pâna la limite, existã ceva în puterea noastrã, a celor care scriem, pentru a mentine liniste pe Terra?
Veronica Lerner / Toronto
|
Veronica Lerner 9/11/2021 |
Contact: |
|
|
