Acesti sfinti români
În foarte bună măsură fiecare Neam are un număr de Sfinți ai lui.Știm bine că Sfinții alcătuiesc o ceată,sunt « Neamul" lui Dumnezeu,dar în timpul istoric dintre ei unii sunt cu mai mare râvnă slăviți de Neamuri.Și această râvnă poate că deslușește mai bine ca orice firea Neamurilor, a fiecăruia dintre ele.
Trebuie reamintit că Sfinții au fost oameni ca aceia care acuma,vremelnic,suntem trăitori.Dar prin viața lor ei s-au făcut vrednici de a se apropia de Dumnezeu,de a primi har peste har.
Un sfânt, un om sfânt nu este nici un supraom, nici un erou în sensul obișnuit al acestor cuvinte. Un sfânt este identificat nu prin cuvinte zgomotoase și fapte grandioase, ci mai degrabă prin fapte de zi cu zi - în executarea datoriei profesionale, în cea mai mare cinste și decență personală, în capacitatea de a duce toate încercările curajos și ferm, in puterea de a rămâne calm și cu mintea treaza în fața unor pericole cumplite, punând toata nadejdea in lucrarea pururea dreapta si buna a lui Dumnezeu.
Viata Sfintilor ne învață că, dacă ,cei care ne asupresc, vor aur sau slavă desarta noi sa le dăm, și Dumnezeu ,la vremea aleasa de El, îi va risipi si le va spulbera mândria vremelnica.Dar creștinismul are si o altă porunca, dă-le tot ce vor - cu excepția credinței tale. Nu vă predați niciodată credința,oricare ar fi imprejurarile. Nu vă dați credința pentru a salva viața voastră, ci mai degrabă viața voastră pentru credința voastră.
Sunt Neamuri ai căror sfinți sunt războinici,luptători,foste capete încoronate,mari și vestiți lucrători de minuni ,încă din vremea vieții lor.Sunt Neamurile care au rost "mare" în timpul istoric;acele neamuri care făuresc ordinea lumii.Dar Neamul Românesc nu asemenea sfinți "ai lui" are.Sfinții Neamului Românesc sunt atâta de sfioși încât până și sfințenia și-au arătat-o anevoie,codit,parcă rusinandu-se.
Acești Sfinți sunt :Sfânta Cuvioasă Parascheva,Sfânta Vineri și Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou,"Basarabov" și alții asemenea lor.
Acești sfinți au fost nevoitori în taină și în ascuns.Nevoința lor a fost doar către Dumnezeu,Cel în Treime Mărit,și slva lor doar Lui i s-a arătat în trecerea lor prin lume.
Acești sfinți doar îndelungată vreme după ce s-au făcut nevăzuți celor rămași în lume,au fost arătați in Sfintenia lor.Și arătarea s-a făcut prin dezvăluire minunată arătată tot unor nevoitori.
Cei doi sfinți pomeniți și care cu mai mare râvnă sunt iubiți de Români,s-au smerit pe sine pentru tot și toate si pentru un "pui de găină".
Sfânta Cuvioasă Parascheva și Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, sunt cei care cu grabă ajută pe săracul ajuns la nevoie,pe cel pe care toți îl uită,toți îl alungă,toți îl ocărăsc.Pe cel care ,smerit ,nu încetează să mulțumească,chiar și pentru nevoile și sărăcia lui.Pentru Neamul Românesc legătura cu sfinții este personală,directă.La ceas de nevoie Romanul îi cheamă,le destăinuie lipsa care îl apasă,îi roagă așa cum ne rugăm unui părinte sau frate mai mare.Iar în Almaj legătura este atât de personală încât fiecare casă,fiecare poartă,își are "sfântul" ei,pe care îl prăznuiește în fiecare an.Căci aceasta este semnificația 'praznicelor" de casă,o invitare și o rugare către sfântul "casei" de a sta lângă poartă la ceas de nevoie și la ceas de bucurie.
Acești sfinți ai casei,ai « porților »,dau personalitate comunității,individualizează fiecare « poarta »și îi așează un « loc ».Un loc care nu se uită și a cărui bun nume rămâne datorie de purtat din neam în neam.Căci,să nu uităm, uitarea « locului » și a celor care l-au făcut cu putință este ofensă adusă chipului lui Dumnezeu așezat în oameni.Este în aceasta un emoționant semn că Românii țin una dintre cele mai sfinte îndatoriri omenești : să nu uităm niciodată ceeace datorăm strămoșilor.
Acești sfinți ai Romanilor sunt întâmpinați asemenea unui prânz la vreme de sapă sau la vreme de coasă sau oricând.
Prânzul simplu și aproape fără nimica devine ospăț împărătesc.Devine ospăț, căci este întins pe ștergar curat ,de cânepă aspră, avnd cusut intransul o așchie sfântă.Devine ospăț ,căci se alcătuiește din pâine zgronturoasa din grâu ales și cană de vin roș;daruri primite și prin trudă omenească întoarse ca daruri."Pranzul" devine,"ale Tale dintru ale Tale", ospăț ,căci este pe iarbă cu bună mireasma,sub cer curat și în dangat de clopot Ortodox care ne vestește că pururea drumul spre casă ne rămâne slobod deschis:ieri,astăzi,întotdeauna.
Alexandru Nemoianu / Istoric/ Michigan/ USA
|
Alexandru Nemoianu / /Michigan 9/9/2021 |
Contact: |
|
|
