Trei scenarii privind dinamica geopolitcă regională dupa retalibanizarea Afganistanului
Abstract:
În data de 14 aprilie 2021, presedintele american Joe Biden a anuntat că, începând cu 1 mai 2021, trupele americane se vor retrage din Afganistan, punând capăt celor 20 de ani de război împotriva terorismului taliban. La o primă vedere, decizia americanilor pare a fi doar o retragere precipitată dintr-un foarte costisitor război de uzură. La o privire mai atentă însă, retragerea americanilor din Afganistan si retalibanizarea statului asiatic, se înscriu într-o strategie de tip real-politik care urmăreste resetarea jocului geopolitic din Eurasia si nu numai. Care ar putea fi impactul geopolitic potential al retragerii americane din Afganistan? Cum s-ar putea reseta jocul regional după august 2021?
Key notes:
Afganistan, pashtuni, talibani, „Balcanii Mondiali”, real-politik, Frătia Musulmană, Miscarea Deobandistă, pivotul global.
Motto:
„Asia este un trup din apă si pământ a cărui inimă este natiunea afgană.
Din discordia sa se naste discordia Asiei; si din concordia sa, concordial Asiei”
(Mohammed Iqbal (1877-1938), poet si om politic pakistanez)
Cine sunt talibanii?
Miscarea Talibană este descrisă ca o Miscare Deobandistă, titulatură preluată de la numele seminarului Darul Uloom Deoband – Casa cunoasterii din Deoband, înfiintat în anul 1867, în localitatea Deoband din statul indian Uttar Pradesh. Ctitorii Miscării Deobandiste au apartinut scolii juridice moderate Hanafi[1], care a normat Islamul Sunnit practicat în Imperiul Mogul si în cel Otoman (cu exceptia nordului Africii). Având ca scop revirimentul Islamului indian, aflat sub asaltul civilizational britanic si hindus, ctitorii Miscării au gândit dezvoltarea unui sistem de institutii de învătământ clerical, menit să formeze imami capabili să „trezească” constiinta musulmanilor din Peninsula Indiană. Astfel că, în 1967, la 100 de ani de la fondarea primului seminar, functionau 8.934 de scoli Deobandi, majoritatea în Peninsula Indiană, dar si în alte state precum China, Afganistan, Malaesia[2]. Învătăturile deobandiste au creat adepti cu precădere în rândul populatiei pashtune, situate de o parte si de alta a liniei Durand[3] – granita colonială, în lungime de 2670 km, care separă Afganistanul de Pakistanul de astăzi, trecând prin mijlocul teritoriului populat de pashtuni. Nu acelasi succes l-au avut în Punjab, unde populatia a preferat Islamul Barelvi, de asemenea Hanafi, dar însotit de o semnificativă practică sufită[4], respinsă de deobandisti si, mai ales, de adeptii scolii juridice ultraconservatoare Hanabilah[5], reuniti în Miscarea Ahl-e-Hadith – Poporul poruncii, înfiintată la mijlocul secolului al XIX-lea în nordul Indiei.
Moderatia Hanafi a seminariilor Deobandi avea să fie înlocuită cu radicalismul Hanabilah în perioada anilor 1980, pe fondul Războiului Sovieto-Afgan, când petrodolarii sauditi si întregul sistem financiar al Frătiei Musulmane, laolaltă cu logistica americană asigurată de Agentia Centrală de Informatii a SUA (CIA) si de serviciul de informatii pakistanez, au sprijinit frontul mujahedin, în care s-a înrolat marea majoritate a pashtunilor apti de luptă[6]. Chestiune recunoscută public de clericul pakistanez Akbar Zaidi, care a afirmat că Islamul Deobandi din Pakistan si Afganistan s-a îndepărtat de „rădăcinile” sale indiene din cauza a mai multor factori, dintre care unul este influenta wahabismului saudit[7]. Desigur, un rol important în glisarea filozofiei politice a deobandistilor spre ultraconservatorismul Hanabilah l-au avut atât sărăcia profundă care a afectat populatia majoritară pashtună în anii 1990 si care a vulnerabilizat-o în fata ajutoarelor primite din partea Retelei Islamiste a Frătiei Musulmane, cât si prezenta în spatiul pakistanez, încă de la sfârsitul anilor 1940, a învătăturilor si a organizatiilor înfiintate de liderul local al Frătiei Musulmane, jurnalistul si clericul Sayyid Abūʾl-Aʿlā Mawdūdī (1903–1979) – întemeietorul Jamaat-i-Islami – Societătii Islamice (cea mai mare organizatie islamistă din Asia), continuator al liniei ideologice deschise de întemeietorul Frătiei Musulmane, teologul egiptean Hassan al-Bannā (1906-1949), conform căreia „puterea politică există doar pentru a aplica Shariah, singurul sistem de legi capabil a eradica jahiliyya - ignoranta seculară, socialistă si liberal-democratică în care s-a scufundat lumea islamică”[8]. Învătături si organizatii ale căror ideologie a rezonat cu cea a deja existentei Ahl-e-Hadith, astfel că deobandistii pashtuni traditionali au sfârsit prin a capitula în fata asaltului ultraconservator, devenind parte a Retelei Islamiste Globale[9].
Aspect extrem de important, întrucât schimbul de populatie succesiv partitiei Indiei din 1947 nu a fost unul absolut perfect, un procent semnificativ de musulmani indieni (circa 10% din populatia totală a Indiei de astăzi, reprezentând aproximativ 160 de milioane) alegând să rămână în India hindusă, îndeosebi în nordul statului, locul de obârsie al Miscării Deobandiste. Prin urmare, există un risc major de contaminare ideologică ultraconservatoare, urmată de radicalizare, a musulmanilor deobandisti indieni, care ar detona securitatea si stabilitatea din întreaga Peninsulă Indiană. Risc atent supravegheat si controlat de autoritătile indiene, care au cerut liderilor locali deobandisti să iasă public si să condamne Islamul insurgent al organizatiilor teroriste apartinând Aparatului Secret al Frătiei Musulmane[10]. Astfel, în 25 februarie 2008, Darul Uloom a găzduit o conferintă a eruditilor în localitatea Deoband pentru a dezbate problema terorismului, în cadrul căreia a fost adoptată în unanimitate o fatwa - edict religios care condamnă toate actele de terorism în numele Islamului[11].
Deloc întâmplător, miscarea deobandistă din Afganistan a primit numele talibanilor care, în limba arabă, înseamnă studenti, stiut fiind că Reteaua Islamistă pune accent deosebit pe educatia islamică si pe memorarea în întregime a Coranului, Sunnei si a scrierilor lui al-Banna, dar si că, la origine, deobandismul a fost clădit pe un sistem de seminarii teologice menite să educe studentii în spiritul învătăturii islamice.
Miscarea Talibană a fost înfiintată în 1994 de către Mullah Mohammed Omar (1960-2013), un fost mujahedin – soldat al lui Allah în Războiul Afgano-Sovietic (1979-1989), absolvent al seminarului deobandist din localitatea pakistaneză Akora Khattak[12]. Seminarul a fost condus de clericul Maulana Sami-ul-Haq (1937-2018), membru al miscării politice islamiste Jamiat Ulema-e-Islam - Adunarea clericilor islamici, denumit si „tatăl talibanilor”[13]. În 1996, Omar a înfiintat Emiratul Islamic din Afghanistan, cu capitala de facto la Kandahar si de iure la Kabul iar, în 2001, a ordonat distrugerea statuilor lui Buddha din Bamyan, sculptate în secolul al VI-lea. Abia după 11 septembrie 2001, Omar a fost trecut pe lista persoanelor căutate de guvernul Statelor Unite, pentru că a găzduit si sprijinit actiunile Al Qa’ida împotriva Americii. Căutările americanilor nu s-au materializat. Omar nu a fost vreodată găsit si a murit de tuberculoză în data de 23 aprilie 2013. Unii autori afirmă că decesul islamistului ar fi survenit în localitatea afgană Zabul, lângă o bază militară americană[14], altii că s-ar fi întâmplat în Pakistan, într-un spital din Karachi[15]. Timp de doi ani, moartea sa a fost ascunsă de talibani, fiind dezvăluită în iulie 2015 de către Directia Natională de Securitate a Afganistanului[16].
Succesul initial al Miscării Talibane este strâns legat de Frătia Musulmană, CIA si de serviciul secret pakistanez, ISI. Retragerea sovietică din Afganistan a lăsat centura pashtuna într-o stare de sărăcie lucie, dezintegrare administrativă si haos. În acest context, în regiune au apărut „lorzii războiului”, fosti comandanti ai mujahedinilor, care au preluat controlul principalelor rute de acces, în special al coridorului strategic Quetta - Kandahar – Herat, care asigură legătura între Pakistan, în sud-est, si Iran, Turkmenistan si Turcia, în nord-vest. Cu toate acestea, traficul de mărfuri si de persoane era compromis de multitudinea atacurilor banditesti si de pretentiile financiare în crestere ale grupărilor care controlau coridorul[17].
Pe cale de consecintă, în octombrie 1994, în regiune a apărut Miscarea Talibană. Bine înarmată si dotată cu vehicule pe care le-ar fi găsit în urma unui raid asupra unui depozit de la granita cu Pakistanul, Miscarea a fost capabilă să preia controlul coridorului si a orasului Kandahar. În decembrie 1994, talibanii controlau 12 din cele 31 de provincii ale tării iar, în 1995 aproximativ 90% din teritoriul afgan.
Există numeroase voci care leagă aparitia acestei miscări de serviciul secret pakistanez ISI[18] si îi explică victoriile militare prin sprijinul primit dinspre Pakistan[19]. La fel cum sunt bine cunoscute legăturile din perioada Războiului Sovieto-Afgan si chiar si după retragerea sovietică, dintre CIA, Frătia Musulmană si frontul mujahedin din Afganistan, al cărui principal ideolog a fost clericul Abdullah Yusuf Azzam (1941–1989) – supranumit „părintele jihadului global”, mentorul lui Osama bin Laden (1957-2011), si întemeietorul organizatiilor teroriste Al-Qa’ida, Lashkar-e-Tayyiba, si a structurii logistice Maktab al-Khidamat (Al Kifah), care a asigurat sprijin material mujahedinilor, de la tabere de antrenament si spitale de campanie la echipamente militare si vehicule militare[20]. În timpul precedentei administratii talibane, principalele surse de venit ale emiratului proveneau din contrabanda care a prosperat atât de mult încât, între 1993 si 1997, a dus la o scădere de 400 de milioane de dolari a veniturilor vamale pakistaneze si, mai ales, din traficul de opioide, care depăsise 1 miliard de dolari în 1997[21].
Prin urmare, putem concluziona că Miscarea Talibană este o miscare islamistă ultraconservatoare, radicală, componentă a Retelei Islamiste Globale a Frătiei Musulmane. Circumstantele aparitiei sale si evolutia sa ulterioară pledează în favoarea sprijinului logistic primit din Pakistan, fără a exclude complet, însă, cel putin în perioada sa de început, legăturile cu CIA, stiut fiind că, în anii 1990, Agentia se afla, încă, într-o strânsă legătură cu Frătia Musulmană si cu fortele mujahedinilor din Afganistan.
Valoarea geopolitică si geostrategică a Afganistanului
Geografic, conform datelor furnizate de site-ul CIA WorldFactBook, Afganistanul este o tară de mărime medie (652.230 km2), enclavizată, localizată în sudul Asiei. În nord, se învecinează cu China si cu trei foste state sovietice: Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan. În vest, se învecinează cu Iranul. În sud si în est cu Pakistanul. Relieful său este predominant muntos. Lantul muntilor Hindu Kush, cu înăltimi cuprinse între 3000 si 7000 de metri, care se desfăsoară dinspre nord-est spre sud-vest, separă provinciile nordice de restul tării. În sud-vest si în nord există câmpii. Clima este aridă si semiaridă. Reteaua hidrografică este alcătuită, în principal, din râuri care, fie că se vărsă înafara tării, în Marea Arabiei, fie că se scurg în bazine endoreice aflate pe teritoriul Afganistanului.
Tot în nord, la granita dintre Afganistan si Tadjikistan, ia nastere fluviul Amu Darya. Acesta oferă acces navigabil, pe o lungime de 1200 km, pentru nave de până la 500 DWT. Coridorul fluvial al Amu Daryei dezenclavizează partial tara, întrucât comunică prin Canalul Karakum cu Marea Caspică si sfârseste printr-o deltă în Lacul Aral[22], fiind considerat ca făcând parte din bazinul hidrografic al marii mase acvatice continentale. Afganistanul detine două porturi fluviale la Amu Darya, în Kheyrabad si Shir Khan.
Principalele bogătii naturale ale Afganistanului sunt gazele naturale, petrolul, cărbunele, minereurile de cupru, aur, cromit, bariu, plumb, zinc, litiu, minereul de fier, depozitele de talc, bariu, sare, pietrele pretioase si semipretioase, terenul arabil care acoperă 11,8% din suprafata totală a tării si terenul agricol reprezentând 58,1% din teritoriul afgan[23].
Geopolitic, Afganistanul este un stat compact, fără exclave sau enclave pe teritoriul său. Capitala, Kabul, este situată excentric, în nordul tării, în zona montană, motiv pentru care nu exercită o fortă de atractie suficient de puternică asupra întregului teritoriu. Acest lucru explică aparitia periodică a unei a doua capitale, de facto, în localitatea Kandahar din sudul tării. Kabul este situat la răscrucea drumurilor care străbat Asia - aproximativ la jumătatea distantei dintre Istanbul în vest si Hanoi în est, pe traseul coridorului de transport care uneste Europa de Asia Centrală si de Sud si una dintre destinatiile de pe traseul vechiului Drum al Mătăsii[24]. Kandahar a fost capitala istorică a pashtunilor - initial, numele de afgan se referea la pashtuni, ulterior el a fost transferat si celorlalte grupuri etnice. Actualmente este al doilea oras ca mărime al tării si un important centru comercial, fiind cunoscut ca o piată majoră pentru marijuana si hasis[25].
Tot din punct de vedere geopolitic, Afganistanul apartine, conform unor autori, regiunii Orientului Mijlociu, în timp ce alti autori îl includ în Orientul Mijlociu. Introducerea în circuitul public a sintagmei Orient Mijlociu (si a Afganistanului în acest spatiu) se datorează amiralului american Alfred T. Mahan (1840-1914), autorul articolului intitulat The Persian Gulf and International Relations - Golful Persic si relatiile internationale, publicat în 1902 în revista „National Review”. În acest articol, marele geostrateg a definit Orientul Mijlociu ca fiind zona de mare valoare strategică, dintre Arabia si India, care înconjură Golful Persic, cel mai important coridor pe care Marea Britanie îl va controla, după Canalul Suez. Regiune descrisă mai târziu, în 1957, de secretarul de stat american John Foster Dulles (1888-1959) ca fiind „zona situată între si incluzând Libia în vest si Pakistanul în est, Siria si Irakul în nord si Peninsula Arabă în sud, plus Sudanul si Etiopia” [26]. Ulterior, în timpul administratiei americane George W. Bush Jr. (2001-2009), s-a introdus sintagma Orient Mijlociu Extins, care defineste o suprazonă geopolitică în care sunt incluse Maghrebul, Asia Centrală si Caucazul.
Geopolitic, Orientul Mijlociu este un spatiu tampon situat la confluenta a sase religii si civilizatii: Islamul Sunnit si Shi’it, Mozaismul, Crestinismul, Brahmanismul, Budismul, Animismul. Frontierele sale, disputate si mai mereu însângerate, corespund descrierii făcute de Samuel P. Huntington (1927-2008) spatiului civilizational islamic. Acest spatiu tampon intercivilizational, actualmente preponderent islamic, este considerat a fi leagănul umanitătii si unul dintre spatiile de centralitate de care depinde macroechilibrul masei continentale afro-eurasiatice.
Geostrategic, Orientul Mijlociu apartine, laolaltă cu Maghrebul, zonei de compresie cu statut de pivot între cele două mari spatii globale, maritim si continental. Un statut pivotal care, atunci când este controlat de oricare dintre competitori (chestiune posibilă doar prin unificarea Orientului Mijlociu sub o singură autoritate), transformă Orientul Mijlociu într-o poartă, un „gateway”, un coridor de tranzit între macro-componentele masei continentale, cu valoare strategică exceptională pentru oricare putere dominantă. Când controlul acestui pivot global este disputat între cele două spatii, dinamicile geopolitice subsecvente îl predispun la instabilitate, conflicte, fragmentări, esuare statală, sărăcie si subdezvoltare si îl transformă în „centură de ruine”. Un spatiu care adăposteste în subsolul său 38,4% din rezervele mondiale de gaze naturale[27] (2018) cunoscute si 48,3% din totalul rezervelor de petrol dovedite pe planetă (2020) [28].
Prin urmare, deloc întâmplător, zona de compresie a Orientului Mijlociu a făcut obiectul preocupărilor strategilor americani, rusi, chinezi samd. Aflat timp de secole sub dominatie otomană, în perioada de declin a Imperiului, acest spatiu a început să fie disputat între metropolele britanică si franceză, tot mai incisivul Imperiu Tarist si noile puteri emergente europene de la sfârsitul secolului al XIX-lea: Regatul Italian si Imperiul German. Cursa pentru dominatia Orientului s-a accelerat o dată cu cea de-a doua revolutie industrială si introducerea în ecuatia energetică globală a hidrocarburilor. Chestiune care a motivat declansarea Primului Război Mondial (1914-1918) urmată de demantelarea ultimelor teritorii rămase în componenta Imperiului Otoman (1920-1923). În acest zbuciumat context istoric, Afganistanul a devenit un foarte necesar spatiu tampon între Imperiul Tarist si, mai apoi cel Sovietic, si Indiile britanice, statut geopolitic sub care si-a obtinut independenta în 19 august 1919.
Din acel moment, Orientul Mijlociu s-a aflat în prim-planul competitiei geopolitice dintre marii jucători geostrategici globali, fiind transformat, în cele din urmă, într-o centură de ruine. Stabilizat în mare măsură la frontierele actuale după anii 1960 (cu exceptia Sudanului care a suferit un proces de fragmentare în 2011), Orientul Mijlociu continuă să facă obiectul unor planuri strategice care vizează o reasezare a granitelor pe criterii etnice în scopul oficial al creării unei mai juste teritorialităti si, neoficial, pentru o mai facilă dominatie a regiunii. În acest sens, în data de 1 iunie 2006, lt.col. (r) american Ralph Peters a publicat în „Armed Forces Journal”, articolul intitulat Blood Borders: How a better Middle East would look - Frontierele însângerate: cum ar arăta un Orient Mijlociu mai bun, în care a propus o nouă împărtire a acestei zone geopolitice.
În Noul Orient Mijlociu propus de Peters, Afganistanul ar urma să se rezume la teritoriul populat de pashtuni, astfel că provinciile sale vestice, din zona Herat, populate de alte etnii (Turkmeni, Uzbeci, Tadjici, Aimaqi) ar urma să intre în componenta unui Iran Mare, în timp ce granita sa estică s-ar muta peste linia Durand înglobând teritoriile pashtune aflate astăzi sub suveranitatea Pakistanului. Pakistan care ar urma să piardă si provinciile de la sud de Afganistan locuite de baluchi si transformate în statul independent Baluchistan.
Mai putin radical în propuneri comparativ cu Peters, geostrategul si omul de stat american Zbigniew K. Brzeziński (1928-2017) a inclus Orientul Mijlociu si, implicit, Afganistanul, în „Balcanii Mondiali”, un spatiu întins de la Suez la Xinjiang, o regiune furioasă si volatilă, resentimentară fată de dominatia exterioară, extrem de bogată în hidrocarburi si aur, aflată la intersectia coridoarelor care unesc vestul european de estul asiatic si un premiu geopolitic pentru orice putere capabilă să îl domine[29], atrăgând atentia decidentilor politici americani că împiedicarea cu orice pret a unificării acestei regiuni sub una dintre puterile regionale (Rusia, Turcia, Iran, China) constituie unul dintre imperativele geostrategice americane în Eurasia.
Un pivot global, cum descria „Balcanii Mondiali” un alt geopolitician, francezul Xavier Martin, cu o valoare geoeconomică si geostrategică uriasă, situat la intersectia drumurilor terestre care unesc Rusia de Africa si de Sudul Asiei, China de Europa si Africa, si Europa de Asia.
În acest sens pledează proiectele de coridoare energetice si de transport, care străbat „Balcanii Mondiali” si implicit Afganistanul. Ca de pildă gazoductul TAPI (Turkmenistan, Afganistan, Pakistan, India), care ar fi urmat să aducă gaz turkmen si afgan în conductele pakistaneze si indiene sau includerea Afganistanului în proiectul strategic si geoeconomic chinez al „Drumului Mătăsii”. Proiecte la care, administratia presedintelui afgan fugar Ashraf Ghani achiesase, Afganistanul urmând să devină „inima Drumului Mătăsii în Asia”[30].
Din perspectiva Federatiei Ruse, Afganistanul este si trebuie să rămână un spatiu tampon, component al inelului intermediar de securitate al puterii pivot. Un spatiu vizat de interesele de dominatie ale Moscovei, materializate în perioada sovietică prin invazia acestei tări în 1979. Un spatiu care, în conjuctura actuală, ar putea exporta ideologie islamistă Hanabilah la nivelul statelor din Asia Centrală si Caucaz, apartinând inelului intern de securitate al Federatiei, mult mai important strategic, cu atât mai mult cu cât în imediata vecinătate a Afganistanului talibanizat se află Valea Fergana, cunoscută pentru islamismul radical al locuitorilor săi[31].
Si, nu în ultimul rând, Afganistanul este considerat de Iran ca fiind, de facto, un spatiu propriu de influentă, potentială regiune a unui Iran Mare, în virtutea fostelor granite ale defunctului Imperiu Persan, precum se poate constata în harta din Fig.13. Iar, în imediata vecinătate a Afganistanului se află atât Kashmirul, o regiune disputată între India si Pakistan, care ar putea fi, la rândul său, antrenată în procesul geopolitic regional, ducând la încălzirea conflictului dintre cele două puteri nucleare ale Asiei de Sud, cât si provincia chinezească Xinjiang, fostul Turkestan de Est, unde trăiesc Uighurii si unde s-au dezvoltat de-a lungul timpului atât Frătia Musulmană Chineză Yihewani, moderată, hanefită, fondată în secolul al XIX-lea, cât si ramura locală a Frătiei Musulmane Egiptene Ikhwan, ultraconservatoare, Hanabilah[32].
Asadar, putem spune că Afganistanul este:
• din punct de vedere geopolitic, un spatiu tampon, care a tinut la distantă de Indii puterea pivot rusă;
• din punct de vedere geostrategic, un cap de pod pentru oricare putere non-asiatică, interesată să-si proiecteze forta în imediata vecinătate a principalilor jucători asiatici: China, India, Iran, Pakistan si Federatia Rusă;
• punct de vedere geoeconomic, un hub si un nexus al coridoarelor care unesc Asia Centrală si Caucazul de Asia de Sud.
El apartine geopolitic spatiului de compresie al Orientului Mijlociu si Orientului Mijlociu Extins, fiind supus presiunilor geopolitice generate de competitia pentru dominatia acestui spatiu si este inclus într-una dintre cele mai active zone de falie geopolitică, a pivotului global, cunoscut si sub numele de Balcanii Mondiali, alcătuit din statele Asiei Centrale, Asiei de Sud si ale Caucazului, state situate în interiorul inelului intern, vital, de securitate al Federatiei Ruse, în imediata vecinătate a Chinei si a conflictelor interetnice si interconfesionale din Kashmir si fostul Turkestan de Est. Această pozitie strategică exceptională, este cu atât mai valoroasă cu cât relieful său este montan accidentat, aspect care permite transformarea sa într-o fortăreată naturală inexpugnabilă cu mijloace militare conventionale si, foarte important, în subsolul său se află resurse minerale si energetice importante. În plus, bazinul Amu Daryiei asigură accesul fluvial dinspre porturile afgane spre Marea Caspică si spre lacul Aral.
Prin urmare, care este potentialul impact geopolitic al retalibanizării Afganistanului?
Din datele prezentate mai sus este greu de crezut că retragerea americană din Afganistan s-a datorat unei înfrângeri militare în fata unor grupări armate slab înarmate, fără acces la înaltele tehnologii militare contemporane, alcătuite din semi-nomazi, unii dintre ei antrenati, ce-i drept, de CIA, în anii premergători atentatelor din 11 septembrie 2001, dar care au practicat un îndelungat război de gherilă, favorizati fiind de terenul muntos accidentat si de vecinătătile ostile Americii. Importanta geopolitică a acestei zone si capul de pod stabilit de americani în coasta Rusiei si a Chinei erau mult prea importante pentru ca o superputere militară, care detine suprematia tehnologică si îsi dezvoltă noi categorii de forte pentru noile teatre de operatii, spatial si cibernetic, să se lase înfrântă de o bandă de pseudo-militari, fie ei si „luptători ai lui Allah”. Resorturile acestei retrageri se găsesc în nevoia resetării jocului global si regional în contextul provocărilor de securitate cu care se confruntă America, atât în plan intern, cât si international, îndeosebi pe axele cu China, cu Rusia, cu Israel / Iran si Europa. O retragere anuntată cu mult timp înainte, în 2013[33].
Ambitiile de putere globale ale Chinei, traduse prin programele de înarmare si de cercetare militară, prin programul spatial, prin strategia „Drumului si Centurii Mătăsii” de cucerire economică a masei continentale si de dominatie militară a oceanelor emisferei sudice prin „siragul de perle” al bazelor navale chineze, dar si strategia de preluare a controlului strâmtorilor si punctelor de constrictie maritimă globale, nu aveau cum să nu indice americanilor si, deopotrivă, si rusilor, faptul că statul chinez doreste să se transforme în:
• superputere navală, prin dezvoltarea flotei militare si a bazelor navale care să-i asigure capacitatea de a-si proiecta forta la nivelul Oceanului Planetar,
• superputere continentală, prin controlul asupra tărmurilor Eurasiei, care va duce la îndiguirea puterii pivot ruse,
• superputere spatială,
• superputere comercială, prin controlul traficului maritim prin strâmtori si prin punctele de constrictie maritimă;
• superputere tehnologică, prin centrele de cercetare dezvoltate în zona costieră a Chinei continentale;
• superputere institutională, prin influenta politică exercitată în organismele ONU si în alte institutii si organizatii internationale.
Aceste valente de putere se adaugă deja existentei puteri demografice chineze, puterii sale economice si financiare, bogătiei de minereuri strategice - materiile prime ale revolutiilor industriale actuale si, foarte important, vointei nationale a poporului chinez de a-si spăla rusinea unui secol de umilinte. Sau, altfel spus, de a înfăptui obiectivele Marii Strategii a „Visului Chinei” de transformare a marii puteri asiatice în hegemonul acestei lumi[34]. Obiective pentru care statul chinez nu precupeteste nici un efort si nici nu se lăsă influentat de vreun slogan ideologic. Cu o singură exceptie, aceea a respectării de către partenerul international a statutului de „o singură Chină”. Sau, cu alte cuvinte, de a accepta să nu stabilească relatii internationale cu Taiwanul. Acest pragmatism chinez a fost extrem de util în relatia Beijingului cu state care, la un moment dat, fuseseră trecute pe lista neagră a rogue states – statelor necinstite de către americani, printre care regimul ayatollahilor din Iran sau regimul lui Omar al-Bashir din Sudan[35]. Prin urmare, deloc întâmplător, primul stat care a recunoscut statul taliban, în august 2021, a fost China[36].
China reusise să atragă de partea sa regimul presedintelui fugar Ghani, care negocia rolul Afganistanului de „inimă a Drumului Mătăsii”, un eufemism pentru rolul de hub si de nexus al intereselor geopolitice, geoeconomice si geostrategice chineze, al statului în care americanii cheltuiseră miliarde de dolari pentru a-l reconstrui si stabiliza după războiul din 2001. În plus, China se află în spatele proiectul de constructie al gazoductului TAPI[37], si urmărea preluarea controlului economic si politic al tării prin investitii în sonde si rafinării în bazinul Amu Daryei, foarte bogat în hidrocarburi, prin achizitionarea câtorva mine, prin investitii în reteaua locală de telefonie mobilă, prin constructia unei termocentrale, samd[38]. Inclusiv în această cheie trebuie întelese „negocierile de retragere” începute de fosta administratie americană cu talibanii[39], cu valoare de semnal pentru presedintele fugar, precum si afirmatia fostului sef al CIA, generalul David Petraeus, că americanii nu au evaluat corect nivelul de coruptie la care se putea preta societatea afgană[40].
În plus, China îsi implementa nestingherită mega-proiectul geoeconomic si geopolitic al „Drumului Mătăsii”, profitând de stabilitatea regională asigurată de banii si prezenta militară americană. A dezvoltat, în paralel, un parteneriat strategic strâns cu Pakistanul, unde a construit baza navală pentru andocare de submarine nucleare în portul strategic de mare adâncime Gwadar si a dezvoltat deja existentul parteneriat cu Iranul, cele două state fiind si fondatoare ale Asian Infrastructure Investment Bank (AIIB) - Băncii Asiatice de Investitii în Infrastructură, organism financiar aservit megaproiectului geoeconomic chinez al „Drumului si Centurii Mătăsii”[41].
Retragerea americanilor însă a detonat toate calculele legate de stabilitatea regiunii. Mai mult, „victoria” neasteptată si extrem de rapidă a talibanilor, care au reusit în 10 zile să preia controlul unei mari părti din tară, prin capitularea militarilor afgani sau prin retragerea acestora, a adus cu sine haos, refugierea afganilor occidentalizati în statele vecine si multă emotie televizată. Emotie generată de disperarea populatiei afgane urbane occidentalizate (minoritare raportat la marea masă a populatei), care se vedea abandonată si condamnată la un sfârsit tragic, cum numai fanaticii Hanabilah stiu să-l aplice ereticilor care si-au permis să abandoneze dogma salafită. La scurt timp de la pătrunderea talibanilor în palatul prezidential din Kabul, în mass media au început să fie difuzate chemările la rezistentă din partea lui Ahmad Massoud[42], fiului fostului comandant de gherilă mujahedin Ahmad Shah Massoud (1953-2001), ucis de talibani înaintea atacurilor din 11 septembrie 2001, cunoscut pentru legăturile sale cu CIA[43], ale fostului vice-presedinte afgan Amrulla Saleh si ale fostului ministru al apărării Bismillah Khan Mohammadi, aflati în valea Panjshir, neocupată de talibani[44]. Din acest moment se conturează cel putin trei scenarii probabile.
Primul scenariu, derulat pe termen scurt si mediu.
Asistăm la o posibilă repetare a scenariului din 1979, din perioada imediat următoare invaziei sovietice în Afganistan, de data aceasta în formatul unui război civil internationalizat. Emotia publică va asigura si legitima sprijinul pentru fortele anti-talibane, de această dată international. Într-o primă instantă China, care s-a grăbit să recunoască talibanii, va mai primi o portie de oprobiu public, mai ales dacă talibanii vor începe să aplice pedepsele împotriva apostatilor occidentalizati. Rusia, cel mai probabil, va alege calea neutralitătii, preferând să se transforme în cureaua de transmisie între părtile aflate în conflict. Iar, ceilati jucători regionali, cu conexiuni cu Frătia Musulmană, dar si cu China - precum Pakistanul, cu Rusia si secundar cu Frătia Musulmană si China - precum Iranul, sau numai cu Rusia si secundar China - precum Tadjikistanul, Uzbekistanul si Turkmenistanul, vor fi vizati de masele de refugiati afgani, dar si de riscurile unui conflict deschis internationalizat la granite. Europenii, desi extrem de critici fată de modul în care americanii au gestionat retragerea din Afganistan, este posibil să prefere să nu recunoască regimul talibanilor[45] si să sprijine financiar statele asaltate de refugiati.
Ulterior, este foarte posibil ca Frătia Musulmană să îsi mobilizeze reteaua si să-si activeze Aparatul Special în sprijinul fratilor talibani. O retea foarte puternică, globală, care aduce laolaltă Turcia, Qatarul, Iranul, Pakistanul, palestinienii samd[46]. O retea care poate reactiva celulele teroriste dispersate global si aflate într-o aparentă „adormire” în perioada pandemiei. Prin urmare, este posibil să asistăm la izbucnirea unui al cincilea val de terorism islamist, care poate actiona fie prin mijloacele clasice ale auto-detonărilor si ale asasinatelor în plină stradă, fie prin incendierea pădurilor, prin folosirea de bombe murdare, vectori de război biologic diseminati prin drone etc. Este posibil, însă, să asistăm la o factionalizare a retelei, întrucât si de partea rezistentei anti-talibane sunt fosti sau urmasi ai fostilor mujahedini. La fel cum, si în conducerea retelei există agenti ai diferitilor jucători geostrategici activi la nivel global.
De partea cealaltă însă, rezistenta afgană anti-talibană va beneficia de sprijinul celor care nu doresc un emirat Hanabilah în vecinătate, precum Federatia Rusă, care a declarat public acest lucru[47], si India, care are 160 de milioane de musulmani, multi educati în seminariile deobandiste, si un conflict înghetat cu Pakistanul în privinta suveranitătii asupra provinciei Kashmir[48]. Al celor care nu doresc ca megaproiectul hegemonic chinez în Eurasia să se materializeze: precum rusii, care înteleg că Marea Strategie chineză sfârseste prin a îndigui Federatia Rusă, precum indienii, care se simt amenintati de prezenta economică si militară chineză în Oceanul Indian si, evident, americanii, care înteleg că ascensiunea hegemonică a Chinei este o realitate. Lor li se mai alătură si alti jucători, care nu doresc ca Frătia Musulmană să îsi facă un califat în Afganistan, si să-si construiască o „centură” islamistă, care să pornească din Gaza si teritoriile palestiniene, în Liban si apoi în Turcia, pentru a ajunge în Iran, Afganistan si Pakistan[49]. O centură islamistă care ar arunca în aer echilibrele si asa fragile din Orientul Mijlociu si ar pune în pericol inelul intern de securitate din Asia Centrală al Rusiei, numit si „pântecul său moale”. Si aici se înscriu Rusia, India, Israelul, Egiptul, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Bahrainul, Maldivele etc. Si, nu ar fi exclus ca în joc să intre si alti aliati asiatici ai americanilor, interesati să disperseze atentia Chinei de la tintele sale din Pacific. De altfel, riposta talibanilor se asteaptă a fi una sustinută, având în vedere că, prin capitularea unor unităti militare afgane, islamistii au intrat în posesia armamentului si a munitiilor detinute de acestea[50].
Un astfel de conflict internationalizat la granita Chinei, în imediata vecinătate a tinutului Uighurilor din fostul Turkestan de Est, este posibil să antreneze populatia oprimată Uighură în revolte împotriva dictaturii comuniste a Beijingului. Pakistanul, la rândul său, s-ar putea confrunta cu un nou episod de insurgentă a populatiei Baluchi, animată de idei secesioniste[51], si/sau a populatiei Sindh unde există, de asemenea, germenii separatismului Sindhudesh[52], si / sau a populatiei din provincia Gilgit-Baltistan unde fiintează o miscare care militează pentru independenta Balawaristanului[53], situatie în care s-ar creea un coridor de instabilitate care ar putea porni dinspre bazinul Amu Daryei, până înspre Golful Oman. Iar, o reîncălzire a conflictului dintre India si Pakistan în privinta Kashmirului ar aduce în discutie problema confruntării dintre două puteri nucleare.
Procese destabilizatoare pot afecta si Iranul, unde există grupări separatiste, dar probabilitatea de succes este mai scăzută, având în vedere sprijinul rusesc solid acordat teocratilor de la Teheran. La fel, instabilitatea ar putea antrena si Valea Fergana, întinsă peste estul Uzbekistanului, sudul Kîrgîzstanului si nordul Tadjikistanului, unde conflictele etnice si miscările islamiste au un istoric încă din perioada sovietică. Dar, având în vedere valoarea strategică exceptională a statelor Asiei Centrale pentru securitatea Federatiei Ruse, este mai putin probabil ca instabilitatea să se transforme într-un conflict de amploare.
Cu un sud al Asiei în curs de fragmentare, cu „Balcanii Mondiali” amenintati de instabilitate si cu conflicte active în derulare, nici unificarea coastei eurasiatice (rimland-ului) sub dominatia unei singure puteri regionale (China), si nici mega-proiectele hegemonice ale „podurilor” economice inter si pancontinentale (chineze) nu mai pot fi materializate cu acelasi succes de până acum. Aceeasi strategie pe care Federatia Rusă a aplicat-o în fostele state sovietice rebele, riverane Mării Negre. Si, cu un focar major de instabilitate la propria granită, în imediata vecinătate a unei regiuni apartinând propriului teritoriu national, unde insurgenta islamistă este cât se poate de posibilă, este greu de crezut că intentiile agresive ale Chinei fată de Taiwan si comportamentul dominator fată de celelalte state din zona Mării Chinei de Sud, se vor mai materializa cu aceeasi usurintă.
Iată cum, retragerea americană din Afganistan poate destabiliza grav situatia de securitate a „Balcanilor Mondiali”, antrenând într-un potential conflict civil jucători regionali si extraregionali si confirmând spusele lui Iqbal din motto-ul acestui articol, că Afganistanul este „inima” Asiei si că din discordia sa se naste discordia Asiei si, invers, din concordia sa, se naste concordia Asiei.
În plus, retragerea trupelor americane si ale partenerilor lor din Alianta Nord-Atlantică (NATO) din Afganistan determină scăderea costurilor pentru contribuabilii occidentali, chestiune care vine în sprijinul bugetelor grav afectate de pandemia Covid 19. Si, nu în ultimul rând, America îsi închide micile războaie pentru a se pregăti pentru potentialul război hegemonic care ar putea izbucni la un moment dat si pentru a-si reechilibra balanta financiară, sever destabilizată de costurile unor războaie de uzură, transformând zone geopolitice, vitale pentru echilibrul regional al competitorilor săi strategici, în mize de competitie si dominatie geopolitică.
Iar, europenii se vor alege cu noi si noi refugiati, în conditile crizei economice generate de pandemia cu virusul gripal chinezesc, chestiune care va contribui la subrezirea si mai mult a constructiei europene si la alimentarea discursului eurofob, aspect valabil pentru toate scenariile puse în joc.
Al doilea scenariu, derulat pe termen scurt si mediu.
Rezistenta afgană anuntată de grupul strâns în jurul lui Massoud esuează. Talibanii preiau puterea si îsi instaurează regimul ultraconservator. Proclamă emiratul salafit, sprijiniti fiind de uriasă retea a Frătiei Musulmane, care transformă Afganistanul într-un safe haven pentru Aparatul său Secret. Se creează centura islamistă a Orientului Mijlociu, având drept vectori Pakistanul, Afganistanul, Iranul, Turcia, Qatarul si Teritoriile Palestiniene. Urmărind materializarea obiectivelor centrale ale Frătiei Musulmane, de clădire a Califatului Global cu capitala în Ierusalim, dar si interese partizane în jocul de putere din cadrul spatiului islamic, Hamasul, Talibanii, Hezbollahul, islamistii pakistanezi, cărora li se pot alătura fostii si actualii combatanti din DAESH, Al Qa’ida, Lashkar e Tayyiba, militiile Houthi, islamistii africani si cei din fostele state sovietice ale Asiei Centrale, islamistii Sri Lank-ezi si cei indonezieni etc, ar putea forma un front comun împotriva Israelului, Egiptului, Arabiei Saudite si monarhiilor aliniate din zona Golfului, chestiune care ar putea destabiliza major nu doar „Balcanii Mondiali”, ci si întreg Orientul Mijlociu si, chiar si state din bazinul Oceanului Indian si din Asia de Sud-Est. Ca si în scenariul precedent, si în acest caz este posibil ca un al cincilea val de terorism islamist să se declanseze si, nu este exclus să asistăm chiar si la o a doua „primăvară arabă”, care să arunce în haos state precum Egipt, Arabia Saudită si altele.
Probabil că regimul taliban nu va fi recunoscut decât de statele afiliate Frătiei Musulmane si de China (eventual de Rusia), cu costuri majore de imagine publică pentru statul asiatic, în contextul haosului si al disperării televizate care au pus stăpânire pe populatia afgană occidentalizată la preluarea puterii de către talibani si al acuzatiilor tot mai putin voalate privind originea de laborator a virusului SARS-COV 2, de care China nu ar fi străină[54]. Rusia, îngrijorată de recrudescenta islamismului Hanabilah în imediata vecinătate a „pântecului său moale” central-asiatic, va căuta să îsi întărească prezenta militară în regiune si aliantele cu statele interesate de contentia islamistilor. Relatiile ruso-chineze este posibil să se tensioneze, ca urmare a legăturii dintre chinezi, talibani si fratii musulmani iar, suspiciunile reciproce privind jocuri si aliante la două capete să devină tot mai intense. Tensiunile ar putea afecta binomul ruso-chinez care actionează în spatii extrem de valoroase geostrategic pentru Rusia, precum este Coridorul Nord-Sud Est-European sau spatiul caucazian. Relatiile ruso-americane s-ar mai putea îmbunătăti, având în vedere că ambitiile hegemonice ale Chinei deranjează ambele mari puteri, iar sprijinul acordat islamistilor talibani prin recunoasterea regimului lor si, implicit a emiratului, afectează interesele de securitate ale Rusiei. O Rusie care trebuie să gestioneze si o prezentă economică si politică chineză avansată în spatiul arctic, parte a planului strategic a „Drumului Polar al Mătăsii”. Centura islamistă va îngrijora si India, care nu doar că are un conflict înghetat cu Pakistanul, ci mai detine si o largă frontieră cu acesta. Chestiune care ar putea antrena crearea unui sistem de aliante regionale si extraregionale menite să contracareze emergenta islamistă, laolaltă cu emergenta chineză. Aliante în care pot fi cooptate Rusia, India, SUA si Marea Britanie, europenii, Israelul, Egiptul, Arabia Saudită si celelalte state aliniate din regiunea Golfului, state din Asia de Sud-Est. Într-un astfel de mediu de securitate este greu de crezut că megaproiectul „Drumului si al Centurii Mătăsii” va mai putea fi continuat cu acelasi succes ca si până acum iar, riscul de fragmentare a rimland-ului creste exponential. Este, de asemenea, greu de crezut (dar nu imposibil) că statul chinez îsi va permite să deschidă un front în Pacific, cât timp la granita sa estică există un focar major de instabilitate.
Precum se poate observa, si într-un caz si în celălalt rezultatul strategic final este acelasi: temporizarea „Drumului si Centurii Mătăsii”, împiedicarea coagulării tinutului costier al Eurasiei sub conducerea unui hegemon regional (China), crearea unui focar de instabilitate si de islamism radical ultraconservator la granita chineză, în imediata vecinătate a regiunii ocupate de uighuri, pentru a disipa atentia Chinei de la situatia strategică din Pacific, aparitia unui focar major de instabilitate în imediata vecinătate a inelului intern, vital, de securitate al Federatiei Ruse, tensionarea inevitabilă a relatiilor ruso-chineze prin interesele divergente fată de emiratul taliban si interferenta Indiei, direct amenintată de un potential export de insurgentă în rândul musulmanilor deobandisti de pe teritoriul său national. O trilaterală asiatică direct vizată de focarul de islamism ultraconservator, care a devenit activ la scurt timp de la preluarea puterii de către talibani.
Al treilea scenariu, pe termen mediu.
Si, ar mai putea exista posibilitatea ca statul chinez să se angajeze militar în Afganistan, ca urmare a exportului de insurgentă islamistă în regiunea Xinjiang. Scenariu putin probabil, dar nu imposibil, având în vedere riscurile unei astfel de decizii pentru China. Nu atât din punctul de vedere al gestionării militare a Afganistanului, unde militarii chinezi ar putea fi mult mai eficienti ca predecesorii lor rusi si americani, ca urmare a disciplinei si austeritătii native, confucianiste, a stilului de viată, a numărului imens de militari care ar putea fi mobilizati si a fortei economice si tehnologice care ar putea asigura logistica unui astfel de demers, cât, mai ales, prin implicarea într-un război cu reteaua islamistă globală si riscul internationalizării acestui conflict, pe modelul războiului din 1979, în contextul în care se află deja într-o competitie tot mai încinsă cu SUA. În plus, nici Rusia nu ar avea de ce să dorească un Afganistan stăpânit de chinezi si transformat de acestia într-o fortăreată inexpugnabilă, în imediata vecinătate a „pântecului său moale” central-asiatic, direct vizat de planurile strategice chineze. Si nici India nu ar fi foarte confortabilă cu un bloc afgano-pakistanez dominat de China la frontiera sa.
Evident, si în acest caz, planurile strategice ale Chinei în Eurasia nu vor mai avea aceeasi dinamică. Toate aceste scenarii, si altele, mai putin plauzibile întrucât presupun evenimente neprevăzute de tip „lebede negre”, servesc câtorva dintre imperativele strategice americane în Eurasia:
• împiedicarea unificării zonei costiere a masei continentale sub o conducere unitară regională;
• împiedicarea unificării „Balcanilor Mondiali” sub o putere regională;
• împiedicarea constituirii blocului geopolitic ruso-chinez.
Un exercitiu cinic de real-politik care demonstrează că idealismul în relatiile internationale este doar o utopie.
Observatii de final
Desigur, se pune întrebarea de ce administratia Biden a ordonat retragerea militarilor americani cu o asemenea grabă, aducând un prejudiciu grav de imagine SUA prin similitudinile cu evacuarea Saigonului din 30 aprilie 1975, de la sfârsitul războiului pierdut în Vietnam, si netinând cont de faptul că, în acel moment, peste 11.000 de americani si multi alti cetăteni ai statelor partenere se aflau încă în Afganistan?
O explicatie ar putea fi legată de nevoia mutării urgente a trupelor în alte teatre. O alta ar putea fi legată de o imensă greseală, indusă sau nu actualului presedinte, care ar putea să-l coste pe acesta însusi fotoliul prezidential, având în vedere că este suspectat că nu s-ar afla într-o perfectă stare de sănătate. O schimbare care ar aduce-o la Casa Albă pe Kamala Harris, actualul vice-presedinte, împreună cu propriul anturaj politic, diferit de cel al presedintelui Biden. O schimbare care ar propulsa-o pe Kamala Harris în linia întâi a viitoarelor alegeri prezidentiale americane, în dauna ambitiilor fostelor prime-doamne Michelle Obama si Hillary Clinton. O variantă destul de probabilă, dacă este să analizăm uriasul aparat de propagandă care s-a pornit împotriva lui Joe Biden. Si, o ultima variantă, care nu le exclude pe celelalte două, ar fi că asistăm la un scenariu bine gândit si implementat, la un haos si o emotie publică bine controlate, pentru a reseta atât jocul politic intern american, cât si pe cel extern, global, într-un moment în care costurile prezentei militare americane în Afganistan depăseau avantajele strategice si economice.
Se mai pune întrebarea cât de mult va costa America acest exercitiu de real politik? Cât de greu se va sterge imaginea de stat înfrânt de o bandă de pseudo-nomazi înarmati cu AKM-uri, pe care a generat-o punerea în scenă a evacuării cu elicoptere a personalului american din Kabul? Si, cât de mult va cântări această decizie în viitoarele relatii de parteneriat ale Americii cu restul lumii? Dacă ar fi să ne luăm după presa de limba rusă, chineză si o anumită parte a presei americane si europene, va cântări greu. Dacă am întelege că nici o aliantă nu este vesnică, vesnice fiind doar interesul national si geografia, atunci am evita să cădem prada emotiilor, rămânând cantonati în sfera analizei reci si trăgând concluziile care se cuvin. Chiar dacă nu ne fac să ne simtim confortabil.
Si, nu în ultimul rând, experientele militară si politică ale aliatilor în Afganistan au reiterat câteva concluzii, bine-cunoscute, din istoria, chiar si recentă, a umanitătii:
• exportul de democratie si de modele civilizationale occidentale în alte spatii civilizationale este contraproductiv si iluzoriu;
• ideea globalizării culturale prin globalizare economică si consumerism este o utopie;
• ideea unei noi ordini mondiale occidentale non-westphaliene, care să înlocuiască atât ordinea mondială westphaliană acceptată de toate spatiile civilizationale, cât si propriile ordini, traditionale, ale spatiilor respective, este, de asemenea, o utopie;
• este absolut necesară întelegerea profundă si acceptarea culturii si civilizatiei statului tintă;
• în lipsa unei motivatii vitale, legate de propria supravietuire statală, orice război de uzură, dus la mare distantă de propriile frontiere si pentru ratiuni întelese de foarte putini, se sfârseste printr-o retragere, echivalentă cu o înfrângere, a fortelor militare externe angrenate în teren, în absenta unor mecanisme eficiente de stabilizare post-conflict;
• în lipsa unei capitulări neconditionate a inamicului, nici o victorie nu poate fi totală;
• terenul muntos si, îndeosebi lanturile muntoase înalte, accidentate, facilitează războiul de gherilă, război în fata căruia tactici de luptă conventionale nu sunt eficiente;
• într-un spatiu civilizational ostil, războaiele care se initiază trebuie să fie de tip proxy;
• interferenta economicului si a politicului în decizia militară este devastatoare;
• calitatea înaltă a informatiei este rezultatul activitătii unui întreg lant de profesionisti, care nu trebuie să fie tributari unor ideologii si slogane corect-politice;
• nu poti transforma în aliat real o natiune / populatie ocupată militar.
Bibliografie selectivă
1. Afghanistan, CIA WorldFactBook, https://www.cia.gov/the-world-factbook/countries/afghanistan/;
2. Akchurina V., Lavorgna A., Islamist movements in the Fergana Valley: a new threat assessment approach, https://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1080/17440572.2014.924406;
3. An anti-Taliban front forming in Panjshir? Ex top spy Saleh, son of 'Lion of Panjshir' meet at citadel, The Week, https://www.theweek.in/news/world/2021/08/17/an-anti-taliban-front-forming-in-panjshir-ex-top-spy-saleh-son-of-lion-of-panjshir-meet-at-citadel.html;
4. Asghar A., Sufism-Culture and Politics, 02.10.2009, http://twocircles.net/2009oct01/sufism_culture_and_politics.html;
5. Berman E., Hamas, Taliban and the Jewish Underground: An Economist’s View of Radical Religious Militias, NBER Working Paper No. 10004, September 2003, http://www.sfu.ca/~pendakur/hamas_extract.pdf;
6. Bodla S., Making a nation in high mountains: Balawars and Balawaristan nationalism in Ghizer district of Gilgit Baltistan, Ethnoscripts 2014 16 (1): 125-139, https://www.ssoar.info/ssoar/bitstream/handle/document/61321/ssoar-ethnoscripts-2014-1-bodla-Making_a_nation_in_high.pdf?sequence=1;
7. Brzeziński Z.K., The Grand Chessboard: American Primacy and Its Geostrategic Imperatives, 1997, https://www.cia.gov/library/abbottabad-compound/BD/BD4CE651B07CCB8CB069F9999F0EADEE_Zbigniew_Brzezinski_-_The_Grand_ChessBoard.pdf;
8. Burch J., Afghanistan now world's top cannabis source: U.N., Reuters, 31.03.2010, https://www.reuters.com/article/us-afghanistan-cannabis-idUSTRE62U0IC20100331;
9. Coll S., Directorate S: The C.I.A. and America’s Secret Wars in Afghanistan and Pakistan, Barnes&Noble, https://www.barnesandnoble.com/readouts/directorate-s-the-c-i-a-and-americas-secret-wars-in-afghanistan-and-pakistan/;
10. Cook L., Grieshaber K., EU eyes talks with Taliban but no plans to recognize them, Associated Press, 17.08.2021, https://www.ctvnews.ca/world/eu-eyes-talks-with-taliban-but-no-plans-to-recognize-them-1.5550548;
11. Davison R.H., Where Is the Middle East?, Foreign Affairs, Vol. 38, Nr. 4, Council on Foreign Relations, Iulie, 1960, https://www.jstor.org/stable/20029452?origin=crossref;
12. Former CIA Director Gen. Petraeus Discusses The Taliban's Resurgence In Afghanistan, NPR, 13.08.2021, https://www.npr.org/2021/08/13/1027537415/former-cia-director-gen-petraeus-discusses-the-talibans-resurgence-in-afghanista?t=1629228540585;
13. Gattani Y., The Resilience of Baloch Insurgencies: Understanding the Fifth Period, 02.02.2021, https://www.e-ir.info/2021/02/02/the-resilience-of-baloch-insurgencies-understanding-the-fifth-period/;
14. Haidari M.A., Afghanistan: The Heart of Silk Road in Asia, The Diplomat, 02.11.2017, https://thediplomat.com/2017/11/afghanistan-the-heart-of-silk-road-in-asia/;
15. Imtiaz A., The Father of the Taliban: An Interview with Maulana Sami ul-Haq, „Spotlight on Terror”, Volume: 4 Issue: 2, 23.05.2007, https://jamestown.org/interview/the-father-of-the-taliban-an-interview-with-maulana-sami-ul-haq/;
16. Khan I.A., JSQM-A, two separatist outfits in Sindh banned, 12.05.2020, https://www.dawn.com/news/1556476;
17. Pakistan's ISI supports Taliban offensive: Former Pak-Senator Afrasiab Khattak, India Today, 14.08.2021, https://www.indiatoday.in/world/video/pakistan-isi-supports-taliban-offensive-former-pak-senator-afrasiab-khattak-1840681-2021-08-14;
18. Petersen A., China's Strategy in Afghanistan, The Atlantic, 21.05.2013, https://www.theatlantic.com/china/archive/2013/05/chinas-strategy-in-afghanistan/276052/;
19. Popescu A.I.C., Analize incomode, Editura Militara, Bucuresti, 2020;
20. Puri L., The Past and Future of Deobandi Islam, NOVEMBER 2009, VOLUME 2, ISSUE 11, Combating Terrorism Center at West Point, https://ctc.usma.edu/the-past-and-future-of-deobandi-islam/;
21. Smith C., A Selection of Historical Maps of Afghanistan, August 2004, The Library of Congress, https://www.loc.gov/rr/geogmap/pub/afghanistan.html;
22. Smith M., Grey S., The Secret War, Frontline, 10.08.2021, https://www.pbs.org/wgbh/frontline/film/secret-war/transcript/;
23. US, Russia: 'Will Not Support' an 'Islamic Emirate in Afghanistan, https://tolonews.com/afghanistan/us-russia-will-not-support-islamic-emirate-afghanistan;
24. Zaidi A., The Ulema, Deoband and the (Many) Talibans – Historical Scholarship Ignores the Discontinuities and Breaks That Have Taken Place in the Traditions of Pakistani Islam, Economic and Political Weekly [Mumbai], May 9-15, 2009;
25. Waraich O., Mullah Mohammed Omar: Co-founder and leader of the Taliban who fought the Soviets before presiding over a brutal Afghan regime, The Independent, 30.07.2015, https://www.independent.co.uk/news/people/mullah-mohammed-omar-co-founder-and-leader-taliban-who-fought-soviets-presiding-over-brutal-afghan-regime-10428546.html;.
Anexa 1
Succinte date de demografie statistică si socială
Conform site-ului CIA WorldFactBook, în iulie 2021, populatia totală a Afganistanului era de 37.466.414 persoane. Distributia populatiei este neuniformă, fiind concentrată, în principal, în văile din zonele montane si în câmpiile din nord si sud. Piramida vârstelor este una cu bază largă, specifică tărilor sărace si subdezvoltate cu natalitate crescta si speranta de viată la nastere scăzută, 40,62% din populatie fiind alcătuită din copii cu vârste între 0-14 ani si putin peste 6% din populatie depăseste vârsta de 55 de ani. În iulie 2021 Afganistanul a înregistrat cea mai mare rată a mortalitătii infantile din lume, de 106,75 morti la 1000 de născuti vii, aspect care indică un nivel extrem de scăzut de civilizatie si de educatie al mamelor si de dezvoltare a retelelor de asistentă medicală si sanitatie. De altfel, densitatea medicilor în 2016 era de 0,28 la 1000 de locuitori iar, densitatea păturilor de spital era de 0,4 la 1000 de locuitori. Speranta de viată la nastere, în iulie 2021, a fost de 53,25 ani (51,73 ani la bărbati, 54,85 ani la femei).
Constitutia din 2004, încă în vigoare la data scrierii articolului, recunoaste 14 grupuri etnice: Pashtun, Tajik, Hazara, Uzbek, Baluchi, Turkmen, Nuristani, Pamiri, Arab, Gujar, Brahui, Qizilbash, Aimaq si Pashai. Limbile oficiale sunt persana afgană sau dari vorbită de 78% din populatie si pashtuna vorbită de 50% dintre afgani. Afganii sunt musulmani în proportie de 99,7% (sunniti 84,7 - 89,7%, shi’iti 10 - 15%). Mediul de rezidentă predilect este cel rural, doar 26,3% din populatie fiind urbanizată. În iulie 2018, doar 43% din populatia în vârstă de peste 15 ani era alfabetizată, (55,5% dintre bărbati si 29,8% dintre femei).
Succinte date politico-administrative
La momentul scrierii articolului, în 16 august 2021, Republica Islamică a Afganistanului este o republică prezidentială având capitala la Kabul. Este alcătuită din 34 de provincii: Badakhshan, Badghis, Baghlan, Balkh, Bamyan, Daykundi, Farah, Faryab, Ghazni, Ghor, Helmand, Herat, Jowzjan, Kabul, Kandahar, Kapisa, Khost, Kunar, Kunduz, Laghman, Logar, Nangarhar, Nimroz, Nuristan, Paktika, Paktiya, Panjshir, Parwan, Samangan, Sar-e Pul, Takhar, Uruzgan, Wardak, Zabul. Constitutia, încă în vigoare, a fost ratificată în 26 ianuarie 2004. Sistemul juridic este mixt, laic si islamic. Ziua natională celebrează obtinerea independentei de sub dominatia britanică în data de 19 august 1919[55].
Succinte date economice
Conform site-ului CIA WorldFactBook, în 2019, Afganistanul era unul dintre cele mai sărace state de pe glob, cu un Produs Intern Brut (PIB) lă Paritatea Puterii de Cumpărare (PPP) de numai 78.557 miliarde dolari americani (USD) si un PIB per capita de 2.065 USD. În 2016, 54,5% din populatia afgană trăia sub pragul de subzistentă de 1,5 USD/capita/zi iar 23,9% dintre afgani nu aveau un loc de muncă. În 2016, principalele produse de export al Afganistanului, în valoare totală de 784 milioane USD, au fost aur, gresie, fier vechi, struguri, opiu, fructe si nuci, răsini de insecte, bumbac, covoare tesute manual iar, principalii parteneri de export au fost Emiratele Arabe Unite 45%, Pakistan 24%, India 22%, China 1%. Tot în 2016, principalele produse de import, în valoare totală de 7.616 miliarde USD au fost făină de grâu, echipament de difuzare radio, petrol rafinat, tutun laminat, piese pentru avioane, tesături sintetice, principalii parteneri de import fiind Emiratele Arabe Unite 23%, Pakistan 17%, India 13%. Precum se poate constată, balanta comercială a statului este intens dezechilibrată în favoarea importurilor, ceea ce adânceste si mai mult marasmul economic al tării. Spre deosebire de statele subsahariene, care se confruntă, la rândul lor cu sărăcie si subdezvoltare, Afganistanul este electrificat în proportie de 100% în zonele urbane si de 98% în zonele rurale iar, accesul la apă potabilă este de 95,9% în zonele urbane si de 61,4% în zonele rurale. În 2019, 63,18% din populatie detinea un telefon mobil. Afganistanul detine, pe lângă cele două porturi fluviale din nord, 34,903 km de drumuri dintre care 17,903 km sunt pavate, un heliport, 29 de aeroporturi cu piste pavate si ale 17 cu piste nepavate, precum si 466 km de gazoduct.
Provocări legate de calitatea mediului înconjurător
Conform aceluiasi site, CIA WorldFactBook, principalele provocări privind calitatea mediului înconjurător sunt reprezentate de volumul limitat al resurselor naturale de apă dulce; aprovizionarea necorespunzătoare cu apă potabilă a populatiei; degradarea solului; supra-păsunatul; defrisările.
Note:
[1] Fondata de clericul Abū Ḥanīfa an-Nu‘man ibn Thābit (700–767). Accepta cea mai mare pondere de izvoare laice in structura Shariah dintre toate scolile juridice sunnite. Prin urmare, combina preceptele Coranului, cutuma si consensul învãtatilor cu reflectia individualã, analogia (Qiyas), preferinta juridică (Istihsan) si traditia locală (Urf). Vezi: Alba Iulia Catrinel Popescu, Analize incomode, Editura Militara, Bucuresti, 2020.
[2] Luv Puri, The Past and Future of Deobandi Islam, NOVEMBER 2009, VOLUME 2, ISSUE 11, Combating Terrorism Center at West Point, https://ctc.usma.edu/the-past-and-future-of-deobandi-islam/, accesat la data de 15.08.2021.
[3] De la numele diplomatului britanic Henry Mortimer Durand (1850-1924), cel care, in 12 noiembrie 1893, a negociat si trasat granita dintre Afganistanul condus de emirul Abdur Rahman Khan (1840 / 1844-1901) si India Britanica. Vezi: Cynthia Smith, A Selection of Historical Maps of Afghanistan, August 2004, The Library of Congress, https://www.loc.gov/rr/geogmap/pub/afghanistan.html, accesat la data de 15.08.2021.
[4] Dimensiunea interioara, mistica a Islamului, pune accent pe Marele Jihad, al luptei omului cu pacatele sale si pe relatia omului cu un Dumnezeu accesibil sie. Vezi: Asghar Ali, Sufism-Culture and Politics, 02.10.2009, http://twocircles.net/2009oct01/sufism_culture_and_politics.html, accesat la data de 15.08.2021.
[5] De la numele intemeietorului sau, clericul beduin Ahmad bin Hanbal (780–855). Respinge cu desavarsire izvoarele laice din structura Shariah.
[6] Eli Berman, Hamas, Taliban and the Jewish Underground: An Economist’s View of Radical Religious Militias, NBER Working Paper No. 10004, September 2003, http://www.sfu.ca/~pendakur/hamas_extract.pdf, accesat la data de 15.08.2021.
[7] Akbar Zaidi, The Ulema, Deoband and the (Many) Talibans – Historical Scholarship Ignores the Discontinuities and Breaks That Have Taken Place in the Traditions of Pakistani Islam, Economic and Political Weekly [Mumbai], May 9-15, 2009, apud Luv Puri, op.cit.
[8] Alba Iulia Catrinel Popescu, op.cit., p. 184.
[9] Mai multe date despre subiect in: Alba Iulia Catrinel Popescu, op.cit., pp. 141-210.
[10] Vezi: Alba Iulia Catrinel Popescu, op.cit., pp. 147-192.
[11] Luv Puri, op.cit.
[12] Omar Waraich, Mullah Mohammed Omar: Co-founder and leader of the Taliban who fought the Soviets before presiding over a brutal Afghan regime, The Independent, 30.07.2015, https://www.independent.co.uk/news/people/mullah-mohammed-omar-co-founder-and-leader-taliban-who-fought-soviets-presiding-over-brutal-afghan-regime-10428546.html, accesat la data de 15.08.2021.
[13] Imtiaz Ali, The Father of the Taliban: An Interview with Maulana Sami ul-Haq, Spotlight on Terror Volume: 4 Issue: 2, 23.05.2007, https://jamestown.org/interview/the-father-of-the-taliban-an-interview-with-maulana-sami-ul-haq/, accesat la data de 15.08.2021.
[14] Taliban founder lived near US military base in Afghanistan: report, DW, 11.03.2019, https://www.dw.com/en/taliban-founder-lived-near-us-military-base-in-afghanistan-report/a-47849336, accesat la data de 15.08.2021.
[15] Joseph Goldstein, Taimoor Shah, Death of Mullah Omar Exposes Divisions Within Taliban, The New York Times, 31.07.2015, https://www.nytimes.com/2015/07/31/world/asia/taliban-confirm-death-of-mullah-omar-and-weigh-successor.html, accesat la data de 15.08.2021.
[16] Jane Onyanga-Omara, Katharine Lackey, Afghan intel agency: Taliban leader died two years ago, USA Today, https://eu.usatoday.com/story/news/world/2015/07/29/taliban-leader-mullah-omar/30819359/, accesat la data de 15.08.2021.
[17] Eli Berman, op.cit.
[18] Pakistan's ISI supports Taliban offensive: Former Pak-Senator Afrasiab Khattak, India Today, 14.08.2021, https://www.indiatoday.in/world/video/pakistan-isi-supports-taliban-offensive-former-pak-senator-afrasiab-khattak-1840681-2021-08-14, accesat la data de 15.08.2021.
[19] Martin Smith, Stephen Grey, The Secret War, Frontline, 10.08.2021, https://www.pbs.org/wgbh/frontline/film/secret-war/transcript/, accesat la data de 15.08.2021.
[20] Alba Iulia Catrinel Popescu, op.cit., p.184.
[21] Eli Berman, op.cit.
[22] Amu Darya, Britannica, https://www.britannica.com/place/Amu-Darya, accesat la data de 15.08.2021.
[23] Afghanistan, CIA WorldFactBook, https://www.cia.gov/the-world-factbook/countries/afghanistan/, accesat la data de 15.08.2021.
[24] M. Ashraf Haidari, Afghanistan: The Heart of Silk Road in Asia, The Diplomat, 02.11.2017, https://thediplomat.com/2017/11/afghanistan-the-heart-of-silk-road-in-asia/, accesat la data de 15.08.2021.
[25] Jonathon Burch, Afghanistan now world's top cannabis source: U.N., Reuters, 31.03.2010, https://www.reuters.com/article/us-afghanistan-cannabis-idUSTRE62U0IC20100331, accesat la data de 15.08.2021.
[26] Roderic H. Davison, Where Is the Middle East?, Foreign Affairs, Vol. 38, Nr. 4, Council on Foreign Relations, Iulie, 1960, https://www.jstor.org/stable/20029452?origin=crossref, accesat la data de 15.08.2021.
[27] Countries with largest natural gas reserves in the Middle East, NS Energy, 29.11.2019, https://www.nsenergybusiness.com/features/largest-natural-gas-reserves-middle-east/, accesat la data de 15.08.2021
[28] BP Statistical Review of World Energy, https://www.bp.com/en/global/corporate/energy-economics/statistical-review-of-world-energy/oil.html, accesat la data de 15.08.2021.
[29] Zbigniew K. Brzeziński, The Grand Chessboard: American Primacy and Its Geostrategic Imperatives, 1997, https://www.cia.gov/library/abbottabad-compound/BD/BD4CE651B07CCB8CB069F9999F0EADEE_Zbigniew_Brzezinski_-_The_Grand_ChessBoard.pdf, accesat la data de 15.08.2021., pp.123 - 124.
[30] M. Ashraf Haidari, op.cit.
[31] Viktoria Akchurina, Anita Lavorgna, Islamist movements in the Fergana Valley: a new threat assessment approach, https://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1080/17440572.2014.924406, 05.06.2014.
[32] Alba Iulia Catrinel Popescu, op.cit.
[33] Alexandros Petersen, China's Strategy in Afghanistan, The Atlantic, 21.05.2013, https://www.theatlantic.com/china/archive/2013/05/chinas-strategy-in-afghanistan/276052/, accesat la data de 16.08.2021.
[34] Alba Iulia Catrinel Popescu, op.cit.
[35] "Rogue States" and the United States: A Historical Perspective, Wilson Center, 19.09.2011, https://www.wilsoncenter.org/event/rogue-states-and-the-united-states-historical-perspective, accesat la data de 16.08.2021.
[36] Hasit Shah, Tripti Lahiri, The US is evacuating staff from Kabul—Russia and China are not, 16.08.2021, https://qz.com/2047680/why-arent-russia-and-china-evacuating-their-staff-from-kabul/, accesat la data de 16.08.2021.
[37] Alexandros Petersen, op.cit.
[38] Ibidem.
[39] Afghan conflict: US and Taliban sign deal to end 18-year war, BBC, 29.02.2020, https://www.bbc.com/news/world-asia-51689443, accesat la data de 16.08.2021.
[40] Former CIA Director Gen. Petraeus Discusses The Taliban's Resurgence In Afghanistan, NPR, 13.08.2021, https://www.npr.org/2021/08/13/1027537415/former-cia-director-gen-petraeus-discusses-the-talibans-resurgence-in-afghanista?t=1629228540585, accesat la data de 16.08.2021.
[41] https://www.aiib.org/en/about-aiib/index.html, accesat la data de 16.08.2021.
[42] Fiului fostului comandant de gherilă mujahedin Ahmad Shah Massoud
[43] Steve Coll, Directorate S: The C.I.A. and America’s Secret Wars in Afghanistan and Pakistan, Barnes&Noble, https://www.barnesandnoble.com/readouts/directorate-s-the-c-i-a-and-americas-secret-wars-in-afghanistan-and-pakistan/, accesat la data de 17.08.2021.
[44] An anti-Taliban front forming in Panjshir? Ex top spy Saleh, son of 'Lion of Panjshir' meet at citadel, The Week, https://www.theweek.in/news/world/2021/08/17/an-anti-taliban-front-forming-in-panjshir-ex-top-spy-saleh-son-of-lion-of-panjshir-meet-at-citadel.html, accesat la data de 17.08.2021.
[45] Lorne Cook, Kirsten Grieshaber, EU eyes talks with Taliban but no plans to recognize them, Associated Press, 17.08.2021, https://www.ctvnews.ca/world/eu-eyes-talks-with-taliban-but-no-plans-to-recognize-them-1.5550548, accesat la data de 18.08.2021.
[46] Vezi Alba Iulia Catrinel Popescu, op.cit.
[47] US, Russia: 'Will Not Support' an 'Islamic Emirate in Afghanistan, https://tolonews.com/afghanistan/us-russia-will-not-support-islamic-emirate-afghanistan, accesat la data de 17.08.2021.
[48] Mihaela Simina, Accent pe istorie: Kashmir - Între India si Pakistan, RFI, 11.10.2016, https://www.rfi.ro/politica-90264-accent-pe-istorie-kashmir-india-pakistan, accesat la data de 17.08.2021.
[49] Alba Iulia Catrinel Popescu, op.cit.
[50] Weapon seizures 'massive boon' for Taliban as cities fall, France 24, 14.08.2021, https://www.france24.com/en/live-news/20210814-weapon-seizures-massive-boon-for-taliban-as-cities-fall, accesat la data de 17.08.2021.
[51] Yogesh Gattani, The Resilience of Baloch Insurgencies: Understanding the Fifth Period, 02.02.2021, https://www.e-ir.info/2021/02/02/the-resilience-of-baloch-insurgencies-understanding-the-fifth-period/, accesat la data de 17.08.2021.
[52] Iftikhar A. Khan, JSQM-A, two separatist outfits in Sindh banned, 12.05.2020, https://www.dawn.com/news/1556476, accesat la data de 17.08.2021.
[53] Sohaib Bodla, Making a nation in high mountains: Balawars and Balawaristan nationalism in Ghizer district of Gilgit Baltistan, Ethnoscripts 2014 16 (1): 125-139, https://www.ssoar.info/ssoar/bitstream/handle/document/61321/ssoar-ethnoscripts-2014-1-bodla-Making_a_nation_in_high.pdf?sequence=1, accesat la data de 17.08.2021.
[54] Covid origin: Why the Wuhan lab-leak theory is being taken seriously, BBC, 27.05.2021, https://www.bbc.com/news/world-asia-china-57268111, accesat la data de 16.08.2021.
[55] Afghanistan, CIA WorldFactBook, https://www.cia.gov/the-world-factbook/countries/afghanistan/, accesat la data de 15.08.2021.
---------------------------------------------------------------------------------------------
* Apărut pentru prima data în revista „Gândirea militară românească” Nr.3/ 2021
Conf.univ.Dr. Alba Iulia Catrinel POPESCU
Colegiul Național de Aparare - București
Academia Tehnică Militară „Carol I" București
August 2021
|
Alba Iulia Catrinel Popescu 9/2/2021 |
Contact: |
|
|
