Poeme din volumul în pregătire “Ceasornicarul fără mâini”
Sunt doar un om
Sunt doar un om care se-nchină vieții,
Călătorind cu gândul printre stele,
Scriind poeme aspre și rebele;
Sunt doar un strop din roua dimineții.
Sunt doar un om care tăcând vorbește,
Slăvind lumina-n jocul plin de umbre,
Urmându-și muza-n labirinturi sumbre;
Sunt doar un strop de sânge ce iubește.
Sunt doar un om care prin vers cutează,
Jertfind pe-altarul cărții tinerețea,
Rememorând mai amplu frumusețea;
Sunt doar un strop de mare ce visează.
Sunt doar un om, precum o floare ruptă
Ce lăcrimează rime-îmbrățișate
Născute din destine-încrucișate;
Sunt doar un strop de dor nestins ce luptă.
Sunt doar un om care ar vrea să zboare
Ca un Icar, dar fără să mai cadă,
Pe Dumnezeu din ceruri să îl vadă;
Sunt doar un strop de suflet ce nu moare...
O luptă e viața
o luptă e viața, cu tot ce ne doare,
o luptă cu timpul, cu fricile minții,
o luptă cu boala ce nu-i trecătoare,
o luptă în care ne pierdem părinții.
o luptă e viața, cu-atâtea depresii,
o luptă în care recurgem la vicii,
o luptă prea plină de false impresii,
o luptă în care ne pierdem amicii.
o luptă e viața, mereu inegală,
o luptă în care conduc ageamiii,
o luptă cu snobii în haine de gală,
o luptă în care ne pierdem copiii.
o luptă e viața, cu deșertăciunea,
o luptă în care ucidem emoții,
o luptă în care nu știm rugăciunea,
o luptă în care ne pierdem cu toții.
o luptă e viața, cu nefericirea,
o luptă în care slăvim neputința,
o luptă în care uităm ce-i iubirea,
o luptă în care ne pierdem credința.
Sunt obosit
sunt obosit, iubito, să scrii nu e ușor,
tăcută curge viața pe foaia de hârtie,
doar sângele se-ntoarce în vechiul lui izvor,
vopsindu-mi toți pereții cu dor de apă vie.
sunt obosit, iubito, dar nu mă dau bătut,
la mine scrisul este a doua meserie,
n-am timp de alte vicii, nu-mi arde de băut,
mă-mbăt cu o durere mustind de ironie.
sunt obosit, iubito, să dorm nu îndrăznesc,
căci pot rămâne veșnic captiv în agonie,
menirea mea pe lume-i pe toți să îi trezesc,
chiar dacă insomnia m-aruncă-n nebunie.
sunt obosit, iubito, sunt foarte obosit,
dar scrisul meu încearcă să curme-o erezie,
credința mea-i cuvântul pe care l-am iubit,
primește-n dar, iubito, această poezie.
Geamuri fumurii
Îmi place să văd lumea prin geamuri fumurii,
Să nu mai știe alții c-am inima zdrobită,
Să nu-mi pândească clipa în care voi muri,
Să nu-mi grăbească soarta cu mintea lor grăbită.
Astfel de geamuri au și unele poeme,
Dar las și o intrare prin sticla lor obscură,
Să poată cei atenți să scape de probleme,
Și fără să primească răspunsul mură-n gură.
Vedeți, voi, poezia, nu e un simplu moft,
Compus de dragul rimei, de dragul frumuseții,
Cu-n scop este creată, lucrează ca un soft,
Să vă aducă-n suflet lumina dimineții.
Înviere
omul plecase la drum,
dar revenise acasă,
focul se-ntoarse din fum,
pâinea se-ntoarse pe masă.
ploaia se-ntoarse în nori,
valul se-ntoarse în mare,
omule, tu dacă mori,
te vei întoarce-n visare.
vorba se-ntoarse în gând,
raza se-ntoarse în soare,
dorul se-ntoarse plângând,
umbra culese o floare.
omul se-ntoarse-n pământ,
rogu-te, ține-mă minte,
morțile nu m-au înfrânt,
viii se-ntorc din morminte.
mărul se-ntoarse în pom,
șarpele într-o genune,
viața se-ntoarse în om,
dumnezeiască minune.
Ionuț Caragea
|
