“De avem sau nu dreptate, Eminescu sa ne judece” - cenaclul Observatorul din Iunie
Acestea sunt cuvintele din melodia lui Doina si Ionel Teodorovici cu care s-a inceput reuniunea din 18 iunie a Cenaclului Observatorul.
Am ascultat muzica intr-o religioasa resemnare, mediatorul intalnirilor noastre indemnandu –ne sa pastram un moment de aducere aminte pentru cei ce numai sunt printre noi; rude, prieteni, cunostiinte.
Cer iertare astazi pentru subiectivitatea mea, dar voi lasa cuvintele sa curga liber, asa cum mi s-au formulat ca expresie a emotiilor prin care am trecut la cenaclu.
Caci într-un party room elegant din Merton treet in downtown Toronto, unde e si sediul “permanent” al reuniunilor cenaclului, pe o suprafata de cateva zeci de metri patrati se concentreaza o simtire, bucurie si mândrie româneasca rar întâlnite.
În primul rând (si de câte ori a mai fost enuntat acest adevar?), este de necontestat talentul d-lui Puiu Popescu de a aduna în jurul sau oameni sensibili la fenomenul cultural românesc, de a fi cel care “sadeste” samanta copacului de “creatie” ce a devenit acest cenaclu.
Pe masa era, ca de obicei, pâinea simbolica a cenaclului, cu steguletele Canadei, României. De jur impejur carti mai vechi sau mai noi ce aminteau de Mihai Eminescu.
De asemenea o foarte interesanta expozitie de carti si reviste vechi era pusa la dispozitia celor interesati.
Inainte de a trece la tematica propriu zisa a reuniunii, au fost prezentate ultimele carti si reviste venite pe adresa ziarului, o scurta trecere in revista a evenimentelor si au fost scuzati cei absenti.
Si apoi a inceput mirajul povestii ”Eminescu”.
Am intrat intr-un basm ca cele în versuri ale poetului.
Intâi am ascultat cântece despre Eminescu si i-am plâns pe cei plecati dintre noi.
Pe Eminescu îl omagiem de doua ori pe an, în ianuarie si iunie, dar parca tot e prea putin.
Mi s-a propus sa vorbesc despre recenta mea vizita la Iasi-ul lui Eminescu si a Veronicai Micle. Am povestit, pe scurt, cum am cautat sa calc pe urmele lui Eminescu, sa am contactul fizic al pasilor lui pe lânga casa lui Creanga sau teiul din parcul Copoului, dar nu acolo l-am gasit pe Eminescu, caci el este pe deasupra celor pamantene si se ridica peste bucatica de pamant de la Iasi pe care am vizitat-o.
Am ales ca lectura poezia postuma si mai putin cunoscuta “Visul”, poezie a carei profunzime si tristete m-a cutremurat la fiecare lectura.
A urmat o sceneta realizata de regizorul Ilie Stelian cu doi talentati membri ai cenaclului, d-l si d-na Dan Micu care ne-au interpretat fragmente din corespondenta lui Eminescu cu Veronica Micle. Desi decorul “scenei” s-a redus la doua scaune, câta intensitate în aranjamentul dramatic si câta simtire din partea actorilor! Atât de “reala” a fost scena, ca s-au iscat imediat dupa aceea discutii oarecum contradictorii cu privire la necesitatea cunoastere “omului” Eminescu si nu numai a “geniului” Eminescu.
Tea Nicolescu ne-a citit apoi câteva poezii din cele mai putin cunoscute, precedate de câteva pertinente comentarii cu privire la viata, poezia si locul lui Eminescu în literatura româna si universala.
Dar povestea Eminescu se întrerupe putin.
Asa face acest talentat “povestitor” al nostru, Puiu Popescu, ne scoate putin din subiect pentru a ne strecura o alta emotie în suflet.
Eram informati mereu despre povestea tânarului Sabin, vezi de altfel si articolul Rugaciune din ultimul numar al revistei noastre scris de socrul lui Sabin, scriitorul Mircea Tamas.
Sabin a fost internat intr-un spital din Toronto dupa un grav accident la cap, fara sperante de supravietzuire. Minunea pentru care s-au rugat neamuri si prieteni, cunostiinte de peste mari si tari s-a infaptuit. Sabin paseste acum pe propiile lui picioare.
Dl Puiu Popescu, emotionat, ne-a spus pe larg povestea si minunea savarsita asupra acestui tanar si ne-a facut surpiza sa ne imparta o editie speciala de cateva numere a “Observatorului ” cu fotografia pe prima pagina a lui Sabin impreuna cu familia lui . Ne-a citit apoi o poezie a doamnei Stanei Bunea, poeta si harpista, din Montreal dedicata lui Sabin ( poezia poate fi citita si pe site la Lumea in care traim ). Ne-a indemnat sa ne rugam in continuare pentru insanatosirea deplina a acestui tanar deosebit.
S-a continuat cu prezentarea revistei trimestriale de 36 de pagini “Jurnalul Liber” pe care doctorul Dumitru Padeanu din Winnipeg o scrie singur, sub pseudonimul Corneliu Florea ( Cornel este numele tatalui dr Padeanu iar florea numele mamei ). . D-l Puiu ne-a citit un fragment de simtire romaneasca din aceasta revista. Si apoi a continuat cu un moment inedit si nostim despre perioada cand Eminescu era sufleor in trrupa lui Pascaly, citind un fragment, aparut intr-o revista din 1914.
Frumoase ganduri prezentate de Octavian Stanescu din Whitby la comemorea poetului nostru ne - pereche.
Si iata-l pe maestrul Nicapetre fata in fata cu Eminescu.
Sculptor ce a “gandit” Eminescu si, cioplind minunatu-i portret situat la campul românesc din Hamilton, a “intrat” în eternitatea poetului, Nicapetre a acceptat sa “vorbeasca”. Si nu a mai fost altceva decât respiratia unui mare artist despre un alt mare artist si despre suferintele prin care orice mare artist trece. Nu a mai contat ca Nicapetre a intârziat cu recitarile si ca ne-a spus o alta poveste decat cea planificata, asistam cu totii la marturia unui mare artist. Am ascultat, spusa de Nicapetre, dureroasa poveste a controversatei statui Eminescu de la Montreal. Si ne-au întristat suferintele pe care le-am simtit în cuvintele artistului. Dar acesta nu ne-a spus numai despre durerile sale, ci ne-a marturisit si câte ceva din secretele procesului creatiei sale, despre tehnica metodei personale, identice cu a lui Brâncusi, de a sculpta direct in material, fara a trece, ca alti sculptori, prin faza de “tipar”. O autentica pagina de istoria artei s-ar fi aflat in arhivele universitatilor de arta pentru viitorii sculptori. In cele din urma, maestrul ne-a aratat o editie foarte veche a operei complete a lui Eminescu, adusa de d-na Elena Popescu unde figurau si piese de teatru si articole ale poetului, materiale ce nu au aparut în niciuna din cele trei editii cu hartie subtire (de Biblie) îngrijite de Perpessicius aparute in anii 1958, 60 si 63.
Si, însfarsit, ne-a citit poezia “Dintre sute de catarge”, despre a carei interpretare a lui George Vraca ne-a aminit, scuzandu-se ca nu o poate imita. Interesanta alegere, a sculptorului obsedat probabil de ideea eternitatii sculpturilor sale, aceea a poeziei despre valuri si vanturi.
Cu “Glossa”, maestrul Nicapetre si-a încheiat interventia.
Eram cu totii deja emotionati si bulversati de cuvintele maestrului, când am vazut ca patrund în sala o familie de doua persoane mai în vârsta. Puiu Popescu care i-a primit cu bucurie si emotie ni i-a prezentat.. Era vorba de familia Dr Georgescu din Breaza . Familia Georgescu s-a abonat la Observatorul de 5 ani si ei il primeau cu regularitate in Romania, Acuma fiindca se afla pentru prima oara in Toronto la copii , au aflat de cenaclu toto din ziar, si au trecut sa ne vada în realitate. Domnul Georgescu era atât de emotionat încât plangea si s-a dus tremurând sa ia cateva autografe. Nici noua, colaboratorilor, nu ne venea sa credem cât de tare putea sa vibreze inima acestui om. Toata sala i-a aplaudat pe acesti oameni in varsta, distinsi si onorabili si cu emotii am mai trait un moment de adânca întelegere si iubire intre oameni.
Tina Barzan a citit o poezie nepublicata pâna in 1990 de Eminescu, intitulata “Desteapta-te Române” dintr-o revista “Manuscriptrum”, unde au aparut in facsimil poeziile lui Eminescu în manuscris si, pe pagina alaturata, tiparite.
Poetul Ion Segarceanu a încheiat episodul “Eminescu” al cenaclului cu doua frumoase poezii personale dedicate lui Mihai Eminescu .
Ovidiu Vaduvescu, un tânar astrofizician care-si face al doilea doctorat ne-a povestit despre calatoria lui inedita la marele observator astronomic din Hawai si Elvetia, am aflat lucruri interesante despre lucrarile si realizarile sale.
Am descoperit apoi ca ca doamna Carmen Tohatan, sotia scriitorului Marcel Tohatan ( care si el a fost sarbatorit fiindca la 23 iunie este ziua lui de nastere ), deci doamna Florentina este si o talentata violonista. Si ca la o viitoare intalnire a cenaclului vom avea parte si de un recital de vioara cu un acompaniament la pian.
Au urmat prezentarea cartii MY SECOND UNIVERSITY -Memories from Romanian Communist Prisons by Dr Stanciu Stroia with Dr Dan Dusleag Cartea a fost publicata recent la editura iUniverse, Inc - New York/ 2005. Am zarit in ochii doamnei Lucia Dusleag, mama dr Dan Dusleag emotiii si lacrimi. Cartea, excelent prezentata cu o tiparitura de exceptie merita a fi citita.
Ni s-a recomandat site-ul http://DDusleag.Home.Insightbb.com pentru mai multe detalii, pentru modul cum poate fi procurata. Calatoria dr Dan Dusleag in Romania, cercetariile si modul de realizarea a acestei carti document va fi prezentata intr-un viitoare intalnire a cenaclului
Partea a doua a cenaclului, sarbatorirea zilei Canadei, zilei tatilor si a celor nascuti in iunie, s-a tinut intr-o frumoasa sala alaturata.
Acolo ni s-au împartit stegulete ale Canadei, mici amintiri, flyere cu Toronto, carti postale cu sculpturile maestrului Nicapetre,
In intimitatea din jurul mese erau nu numai feluri traditionale, ci si unele “invatate” din Canada.
S-a spus in cor “Tatal Nostru” si, pentru ca era si ziua mortilor, s-a împartit coliva si alte pomeni.
S-a vorbit si glumit, s-a mâncat si baut (cu moderatiune, evident) si am trait impreuna fericirea de a ne bucura si de a simti ca o intelegere intre oameni este posibila atunci cand “toleranta” învatata in Canada îsi spune cuvântul.
Eu cred însa ca la cenaclu nu mai este de mult vorba de “toleranta”, ci de acea “iubire de aproape” pe care cu talent, rabdare, perseverenta si daruire le sadeste în noi organizatorul acestor reuniuni care sunt prilej de sarbatoare a sufletului, cugetului si limbii românesti la Toronto.
Intalnirea noastra s-a incheiat pe aceleasi minunate melodii ale lui Doina si Ionel Teodorovici.
|
Veronica P.L 6/19/2005 |
Contact: |
|
|
