Sonete
PRIN GRAI ȘI DATINI MAI PUTEM TRĂI
Mai-marii lumii ne-au trasat fruntarii,
Memoria ne-a astrucat-o tina,
Ne-astupă orbul robilor retina,
Chiar dacă-s scrum azi kaizerii și țarii.
Se umflă-n pene cioara, pațachina,
Când o curtează corbii, buliharii.
Istoria ne-o vântură samsarii
Și ne-o rescrie-o iudă, cabotina.
O, frate-al meu, crescut printre păgâni,
La miez de noapte și în plină zi,
Tu graiul mamei-a rugă să-l îngâni,
Să nu rămânem orbi și alalí.
Cu Dumnezeu în suflet, ca români,
Prin grai și datini mai putem trăi.
DACĂ GRAIUL CEL SFÂNT NI L-AM PIERDE, PLACIZI, ÎNTR-O ZI
Dacă tata și mama ca mâine în zori n-ar mai fi,
Ei plecând, ca strămoșii, spre cealaltă lume, departe,
Moartea lor n-ar putea a - nicicum - ne desparte:
Ar rămâne prin mine, prin frați și surori a trăi.
Dacă noi, ca părinți, iar, porni-vom la drum într-o zi
Spre o lume-n țarțamuri, cu piscuri și pajiști brocarte,
Vom rămâne și-aici, și acolo, mai vii, în nemoarte:
Prin copii, nepoței, strănepoți vom - în veci - dăinui.
Dacă dulcelui grai, graiul meu, graiul tău, graiul lui,
I-ar fi dat să dispară ca-n gheare de șoim unui pui,
Ști-vom stâncă să stăm, ca un ultim, ne-nfrânt, mohican
Cât mai gâlgâie-n noi simț de dac nesupus și roman.
Dacă graiul cel sfânt ni l-am pierde, placizi, într-o zi,
Din această clipită, ca inși și ca neam, am pieri.
UN REGE PE DESTINE, STĂPÂN PE-NTREG PĂMÂNTUL
Incert, hățișul vieții: diluvii, soare, vânt,
Zigzaguri, pas de munte, băltoace, hopuri, șes,
Un urs veghind sub punte, sub apă - un Loch-Ness.
Să-ți lumineze cine dur-dulcele frământ?
Doar el, omniprezentul, fantasticul cuvânt,
Te vindecă de boale, te apără de stres.
Cu el te fură-aleanul, te mângâie-un eres,
Te sprijină - Anteus - - să-ți iei spre cer avânt.
Mărire și splendoare, prigoană, jale, chin.
Cu tine-i la izbândă, la preget, la eșec.
Te trage ori te-afundă de calci cumva pe bec
Și la pământ te pune când plin e de venin.
Un rege pe destine, stăpân pe-ntreg pământul,
Te suie, te coboară, încoronat, cuvântul.
|
