Subiectiv - Domnul Bratu
Domnul Bratu nu și-a mai legat cravata la gât astăzi. Nici pantofii, de regulă lustruiți oglindă, nu i-a încălțat. A rămas în papucii de casă și cu gulerul cămășii desfăcut. Timp de treizeci de ani și mai bine, zi de zi a purtat cravata la gât și haina pe umeri, fie cald ori frig, iarnă sau vară, fără deosebire că este acasă sau la serviciu. Astăzi însă ceva este diferit. Greu de explicat, dar nu-i ca în alt timp. De obicei la șase și cincisprezece minute sărea automat din pat, își făcea toaleta având grijă ca fața să-i fie perfect rasă, părul pieptănat cu cărarea pe mijloc și unghile îngrijit tăiate. Apoi cobora în bucătărie unde-și pregătea micul dejun compus din două ouă fierte timp de două minute și treizeci de secunde, cu două felii de pâine trecute prin tostul electric la culoarea găbui-cafenie, peste care întindea atâta unt cât cuprindea un vârf de cuțit. O ceașcă de cafea filtrată cu un strop de lapte în ea compleeta meniul. Trecea cu atenție peste titlurile știrilor din ziarul de dimineață la care avea abonament, în timp ce mânca. Apoi exact la ora șapte și cincisprezece minute ieșea din casă luând din cuierul de lângă ușă umbrela și pălăria lui Borsalino. Din colțul străzii lua autobuzul care traversa orașul către centru. Treizeci de ani și mai bine, lucrurile se repetau cu exactitate de ceasornic în același fel, zi de zi, fără abatere de la regula stabilită care pentru el însemna literă de lege, mândrie și confort.
Cu excepția zilei de astăzi.
La sunetul strident al ceasului care indica ora șase și cincisprezece minute, domnul Bratu nu a mai sărit din pat, deși nu era bolnav, nu avea nici un fel de durere și nici măcar un vis urât care să-i chinuie somnul. A rămas pur și simplu cu ochii ațintiți la tavan timp de încă o jumătate de oră. La toaletă, după ce și-a săpunit bine fața cu crema de ras, când a luat briciul, i-a privit un moment lama lucitoare pregătită de acțiune, apoi l-a șters cu prosopul și l-a pus la locul lui. S-a îmbrăcat fără grabă, a scos cravata din suportul ei obișnuit s-o ducă la gât, dar s-a răsgândit și a atârnat-o la loc. În bucătărie a scos absent olița în care-și fierbea ouăle dimineața, dar în loc să pună apă în ea, a turnat lapte. În loc de tost și cafea, a luat din dulap o cutie de fulgi de ovăz, meniul preferat al defunctei lui mame, și borcanul cu miere. Ziarul în ziua asta a rămas uitat pe pragul de la intrare și a stat acolo toată ziua. A mâncat dus de gânduri mestecând îndelungat terciul din farfurie, după care s-a ridicat să urce înapoi în camera lui de dormit.
Pentru început s-a așezat în fotoliul plușat de culoarea prunelor pârguite care se asorta cu draperiile cu fireturi ale geamului de unde putea privi afară copacii desfrunziți pe care urmele de zăpadă din ninsoarea zilelor trecute continua să fie vizibile. A observat apoi că pe una din noptiere fotografia înrămată a tatălui său era periculos de aproape de marginea mobilierului și s-a dus s-o asigure pe centrul tăbliei, lângă veioza cu abajur de mătase. În fotografie, un bărbat vânjos îmbrăcat în costum negru cu vestă, stând majestos într-o poziție erectă ca la fotograf, dovedea energie și demnitate. Privirea lui ațintită pe ochiul magic al camerei de fotografiat, era împunătoare, ca și mustața neagră arcuită pe conturul buzelor. Domnul Bratu admiră îndelung fotografia părintelui său cu regret că omul din ea nu mai este astăzi printre noi, când un sfat de-al lui putea deschide alte perspective ușurându-i confuzia problemelor ivite recent în mod neașteptat.
Întreaga lui viață s-a consolidat urmând neabătut principiile părintelui său care i-a servit ca model în fiecare acțiune intreprinsă de el până în cele mai neînsemnate detalii. Disciplină de gen spartan, rigurozitatea îndeplinirii îndatorilor zilnice, punctualitatea și cinstirea adevărului, au fost puctele cardinale după care s-a condus în viață. A fost instruit de părintele lui că în angrenajul complex al vieții, el este numai o simplă rotiță dințată, ca cele dintr-un ceasornic, care are rolul ei precis în acel mecanism. Ca să fie mai convingător, tatăl a scos în palmă ceasul lui de buzunar cu căpăcelul din spate desfăcut, arătând fiului acele rotițe din interior, angrenate în mișcare ritmică coordonată de un oscilator. „Fără aceaste rotițe, din care una ești tu, mecanismul nu poate funcționa, cu toată forța înmagazinată în colacul arcului din interior. Așa cum rotița aceea mică din ceasornic este indispesabilă bunei funcționări, așa ești tu în societate.” i-a zis tatăl.
Cu un oftat s-a ridicat din fotoliu și a mers în camera în care părintele lui obișnuia să-și facă socotelile la biroul lustruit din lemn de nuc din fața geamului ce da spre stradă. A tras unul dintre sertare și a scos ceasul cu căpăcele aurite din el. Pe căpăcelul din față, gravat cu litere cursive era dedicația din partea firmei la care tatăl lui muncise aproape patru decenii. Domnul Bratu a desfăcut căpăcelul din spate al ceasului. Nici o rotiță nu se învârtea. A răsucit de câteva ori butonul care angrena arcul, dar fără folos. L-a scuturat nervos de câteva ori, l-a lovit ușor pe muchia tăbliei biroului, cu același rezultat: ceasul nu funcționa. L-a aruncat înapoi în sertarul de unde-l scosese spunându-și: „Cine mai are nevoie de el, când sunt ceasuri electronice pe toate drumurile? Ceasurile electronice n-au rotițe și mecanisme complicate.” Dincolo de fereastră în stradă, văzu copii absorbiți să descifreze jocuri pe telefoanele mobile și gândi: „Rotițele dințate nu mai sunt necesare. Am fost concediat pentru că în lumea prezentă virtual-electronică a pandemiei, eu nu mai sunt folositor. Ei, acești copii din stadă n-au probleme. Ei s-au născut în această lume. Ceasul cu rotițe dințate nu mai e la modă. Lumea virtual-electronică i-a luat locul.”
David Kimel
Toronto
|
David Kimel / Toronto 9/1/2021 |
Contact: |
|
|
