Traseele in spirit ale Marianei Pândaru
Atunci când am parcurs primele pagini ale volumului memorialistic al Marianei Pândaru “Călătorii între două extreme”, carte apărută la Editura Călăuza v.b., Deva, 2020, am recunoscut poveștile narate prietenește de autoare, ba chiar unele relatări înserate în revista “Ardealul literar”. La fel se întâmplase de curând, când am citit “cartea anului”, cum au socotit unii volumul de memorialistică al Anei Blandiana, “Soră lume” ( Editura Humanitas, București, 2020), unde prea puține pagini erau cu adevărat inedite. Dar impresia unui déjà vu nu mi-a ostoit dorința de a continua lectura aventurilor de cunoaștere intitulate “Călătorii între două extreme”, ca să înțeleg ideea întregului, cu mesajele pe care această carte le transmite.
În 2001 citisem volumul Parisul din inima mea, cu notele de călătorie care îmi dezvăluiseră dialogul poetei cu proeminențele de spirit ale Orașului-lumină. Se știe că din 1988 până în prezent Domnia-Sa a etalat în fața lumii 11 volume de versuri, și publicista Mariana Pândaru a dăruit literaturii române cartea „Interviuri fără frontieră”( Editura Călăuza v.b. Deva, 2018), cât și eseuri sau proză scurtă, ca cea din „Om la intersecție”( Editura Călăuza v.b. Deva, 2017). Acum panoramarea geografică păstra Parisul în centru, dar deschiderea anunțată chiar din titlul era alta, traseul pornind din Scandinavia, spre a sfârși în Turcia, la Istambul, unde ea revine după 24 de ani, de data aceasta încântată “să reprezinte Țara” la un târg de carte veche. În cele mai interesante pagini ale volumului, autoarea relatează asemenea participări oficiale la evenimente petrecute peste hotare, fapt ce asigură cărții o certă valoare documentară. Ca un reporter profesionist, autoarea ajunge în puncte fierbinți precum Transnistria, arena unor lupte cu separatiștii duse pe Platoul Coșnița, unde sânge românesc a fost vărsat tocmai pentru păstrarea limbii noastre naționale. Făcând parte din delegația hunedorenilor în vizită la Bruxelles, “buricul Europei”, cum cu umor este metaforizat sediul central al Uniunii Europene, autoarea este mândră să asiste la decizia înființării unei prime reprezentanțe a județului ei la acest for onorant al Bătrânului Continent. Șarmul comentariului pe care călătoarea îl face este dat de deliberările pe care le face alegând dintre mai multe opțiuni pe cea mai profitabilă spiritual. Astfel, la Bruxelles renunță la vizitarea portului, “patria peștelui” de mare interes gastronomic, spre “a ataca” partea superioară a orașului cu instituțiile importante, fără să ocolească simbolul orașului, acel Manneken Pis (Micul Julien) creat în 1619 de Jerôme Duquesnoy ca fântână arteziană, acum îmbrăcat zilnic în hainele altei națiuni. Ceea ce o încântă pe autoare este Muzeul celor 6000 de instrumente muzicale și neapărat Cartierul tavernelor și galeriilor de artă, cu atmosfera altor vremuri, unele romantice, când i-ar fi plăcut și ei să trăiască. Oriunde ar fi popasul ei, de la Oslo, capitala Norvegiei, și Salzburg austriac, la Novo Selo în Serbia sau Istambul în Turcia, Mariana Pândaru simte că, atunci când călătorește, “ceasurile devin secunde”. Conform rațiunii ei sănătoase de turist care are priorități ferme, unele de ordin cultural și spiritual, timpul nu trebuie irosit pe hopping sau cu alte asemenea inutilități. Amintirea călătoriilor îi asigură o stare de bine, iar evocarea lor este prilej de retrăire a unei bucurii imense. Una pe care o inoculează și cititorului.
De-a lungul anilor, targetul unor voiaje s-a dovedit diferit, de la dorința de a-și îmbogăți documentarea pe o temă, până la participarea în delegații oficiale la anumite reuniuni literare europene. Așa era în ianuarie 1997 în Serbia la Novo Selo din Banatul Sârbesc, unde a fost celebrat Mihai Eminescu, în 1998 la Chișinău și în Transnistria, spre sărbătorirea Zilei Limbii Române ori în august 2001, când la Gyula, Ungaria, făcea parte din delegația Direcției de Cultură Hunedoara. La Paris revine spre a strânge “buchete de emoții în suflet” atunci când scriitorul canadian Dan Ghițescu avea premiera piesei create după romanul său “Omul care vine din Est”, jucată de actorii Teatrului „Al. Davila” din Pitești, la Ambasada României.
Un fir discret dar cu atât mai interesant al cărții este cel al curiozității pentru tot ce ține de estetic, fie că la Köln remarcă unicitatea Domului sau la Liège, în cel mai francofon oraș al Belgiei, admiră Gara, care este o capodoperă arhitecturală. În mod firesc, turista cu suflet de poet trece de la monumentalitatea construcțiilor pe care la admiră la gingășia unei flori. În esență, autoarea face în noua ei carte o geografie literară a locurilor vizitate. Astfel în 2013 participă la Programul European Grunndtvig “International Poetic Alphabet”-EUROPOEMS alături de criticul literar Ion Adam cu soția sa Georgeta, care este președinta unei Asociații a femeilor jurnaliste din România, și de poeta Victoria Milescu. Este un fericit prilej de întâlnire cu scriitori din Lituania, Italia, Turcia, Franța și Belgia. Nu au lipsit cu acest prilej nici dialogul cu reprezentanții unei mișcări populare printre poeții tineri din Europa, valul intitulat slam poetry, nici vizita la Casa poeziei înființată în 1964, unde fusese găzduită și Ana Blandiana cândva. În ziarul local “Le Soir” se va comenta acest “turneu poetic european”, concluzionându-se cu mândrie că Liège este “un loc de creație foarte vivace”.
Am conchide aici, că noul volum al Marianei Pândaru are valoarea unui document literar. Dar dincolo de evenimentele consemnate cu o pedanterie de jurnalist autentic, la care nu-i scapă ora exactă a unei sosiri în localitate sau minutul la care s-a întâmplat un fapt semnificativ, se conturează portretul autoarei, ca om de litere deprins să trăiască sensibil și responsabil în marea familie a scriitorilor Bătrânului Continent.
|
Anca Sirghie 8/28/2021 |
Contact: |
|
|
