Din nou despre valoarea de document a corespondenței: Tudor Nedelcea – Corespondență primită
Tot mai multe volume-document vin astăzi în întâmpinarea cititorilor, la concurență puternică cu literatura de ficțiune. Este vorba despre cărțille de memorii, jurnalele și nu în ultimul rând corespondența purtată în timp de persoane cu notorietate într-un domeniu sau altiul.
Cum se explică această preferință pentru cărțile aflate la granița cu literatura? (numărul mare de astfel de volume demonstrează și cererea!) De bună seamă prin nevoia de cunoaștere a cititorului român, frustrat decenii de-a rândul de informația corectă și reală, și, ca atare, prin valoarea documentară a scrisorilor, memoriilor și jurnalelor. Totodată, între aceste trei tipuri, corespondența, desigur, se îndepărtează cel mai mult de literatură, apropiindu-se în grad înalt de document, de vreme ce scrisorile – în majoritate covârșitoare – nu au fost gândite și scrise de expeditori cu scop literar. Unele excepții întăresc, cum se spune, regula, mai ales când este vorba de scriitori, iar cazul lui Marin Preda în epistolele sale către Aurora – pentru a da un singur exemplu – denotă în mod clar redactarea într-un stil cu valențe literare, scriitorul conștientizându-și statutul și supraveghindu-și stilul chiar și atunci când scrie scrisori de dragoste.
Am citit și am comentat în ultimul timp mai multe volume de corespondență, în care expeditorul (ori un editor în cazul în care acesta nu mai este în viață) a ales să pună la dispoziția cititorilor mesajele primite de-a lungul timpului de la personalități din diferite domenii. Corespondența lui Mircea Eliade, „rapsodia epistolară” ce-l avea ca expeditor ori destinatar pe Anton Golopenția și redată nouă de Sanda Golopenția, masivul volum pus la dispoziția cititorului de Christian Schenk, cuprinzând scrisorile primite de la scriitori din țară și din exil, volumul recent intitulat N-am fost singur al lui Stan V. Cristea, pentru a da numai câteva exemple, sunt documente inestimabile atât în ceea ce privește viața, întâmplările, gândurile, trăirile celui care se destăinuie în scrisoare, cât și realități din timpul și locul în care acesta trăiește.
Am în față acum un volum recent, Corespondență primită de scriitorul Tudor Nedelcea (625 de mesaje de mai mare sau mai mică întindere, Editura Didahia, Severin, 2021). Cum a fost (și este) implicat nu numai în cercetare de istorie literară, în scriere și editare de lucrări valoroase, dar și în viața culturală a orașului Craiova, a regiunii Oltenia, a țării, în general, cu extindere firească peste granițele actuale, pretutindeni unde trăiesc români, Tudor Nedelcea a corespondat cu numeroase și diferite personalități și instituții – de la Academia Română și Patriarhie la scriitori din România, din Serbia, din Basarabia, de la academicieni la oameni politici etc.
Cum este de așteptat, nu toate scrisorile sunt ample, unele fiind doar mesaje de mulțumire pentru o carte trimisă, altele informări privind o acțiune culturală în care destinatarul a fost implicat, dar din toate și din fiecare în parte cititorul poate afla informații deosebit de interesante și importante.
Ordinea în care autorul a ales să ni le ofere nu este cea cronologică, ci una alfabetică, după numele expeditorului. Totuși, ordinea cronologică este respectată în cadrul grupului compact de scrisori ale celui care le-a trimis, rezultând astfel o panoramă în succesiune a evenimentelor de care se face vorbire în mesaje, ajutând cititorul de astăzi să afle detalii mai puțin cunoscute ale unor perioade trecute.
Intenția autorului, ajutat în demersul său de Tudor Rățoi (care a alcătuit ediția, indicele de nume și a scris introducerea), precum și de Diana Cotescu (autoarea Notelor explicative, binevenite prin informațiile biobibliografice ale expeditorilor ori ale altor persoane la care se face referire), așadar, intenția autorului a fost ca prin așezarea în ordine alfabetică să faciliteze în primul rând accesul la expeditor.
Nu putem, desigur, să comentăm toate (sau aproape toate) mesajele publicate în volum.
Selectăm – aproape la întâmplare – corespondența primită de Tudor Nedelcea de la acad. Dan Simonescu (fostul său profesor și mai apoi conducătorul său de doctorat). Primul mesaj este datat 17 aprilie 1971, iar ultimul – 5 octombrie 1991 (urmat însă de o carte de vizită (fără dată), care cuprinde o urare de Paște din primăvara anului următor.
Să urmărim mai întâi, pornind de la simplu către complex, evoluția relației dintre cei doi, chiar pe baza formulei de adresare. Și astfel, observăm că pe parcursul trecerii timpului și a întăririi colaborării, de la „Dragă domnule Nedelcea”, trecând prin „Iubite domnule Nedelcea” ori „Iubite tov. Nedelcea” (să ne amintim că e vorba de anii 70-80!) se ajunge la „Iubite și stimate Prieten” (cu majusculă), „Iubite coleg Nedelcea” sau „Dragă coleg” și „Iubite Directore” și chiar la familiarul „Dragă Tudor”. Se observă astfel ușor relația din ce în ce mai apropiată dintre cei doi, precum și prețuirea pe care i-o acordă profesorul fostului său student.
Desigur, ceea ce este și mai important în aceste scrisori sunt informațiile pe diferite domenii și planuri. Vom da numai câteva exemple, lăsând cititorul să descopere multe altele din aproape toate epistolele inserate în volum și de la alți expeditori. În cazul citat mai sus, o informație se referă, de exemplu, la unele lucrări ale destinatarului (printre care „bibliografia revistei Arhivele Olteniei”) și sfaturile pe care i le dă profesorul său, însoțite nu o dată de felicitări pentru „activitatea bogată” a fostului student. Altă informație prețioasă este publicarea de către Dan Simonescu a volumului Codex Burgundus și interesul pe care l-a trezit în Germania (unde s-au vândut în câteva zile peste 1000 de exemplare.”) (v. scrisoarea din 7 dec. 1975, p. 393) Avem apoi date despre activitatea de conducător de doctorat a lui Dan Simonescu, precum și sistemul organizării și repartizării conducerii în acei ani. O informație interesantă (pe care alege profesorul să i-o împărtășească) se referă la stilul său de lucru – prin întocmirea unui plan prestabilit: „Pun alăturat și planul, așa cum obișnuiesc eu când compun ceva: fac un plan, bine gândit, pe care-l dezvolt, stlizând.” (v. scrisoarea din 19 iunie 1976, p. 398) În continuare informațiile abundă, fie despre activitatea sa științifică, fie despre simpozioanele (și vizitele de documentare în biblioteci) de la diferite universități europene.
În final, să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului: chiar dacă volumul cuprinde numai scrisorile „primite”, el dă seamă – direct sau indirect – și asupra bogatei activități în plan științific și cultural a destinatarului (să amintim doar achizițiile de carte făcute în timpul mandatului său de director al Bibliotecii „Aman”, sursă de informare astăzi pentru cel ce dorește să studieze istoria veche din volume rare, unele de importanță incomensurabilă. ) Ar mai fi de amintit informațiile despre cărțile publicate de Tudor Nedelcea, despre câmpul larg al cercetărilor sale, despre rolul său în viața culturală a Craiovei. Să exemplificăm aici cu solicitarea de către Arhiepiscopia Craiovei (23 dec. 1974), din partea mitropolitului Nestor Vornicescu, de a alcătui unui studiu despre Bisericile și mănăstirile vechi din Craiova oglindite în cronicile interne, în însemnările călătorilor străini, iar din Notă aflăm că „de la această dată, T.N. a fost colaborator al revistei Mitropolia Olteniei”. Alteori, tot indirect, din mesajele de mulțumire ale Patriarhului Teoctist (cu prilejul primirii) aflăm despre volumele Cartea, a câta putere în stat? (ediție și studiu introductiv T.N.), despre Eminescu și cugetarea sacră ș.a.
Fie și numai din parcurgerea numelor celor care i-au scris pe parcursul mai multor decenii, nume inserate într-un binevenit indice alfabetic, dar mai ales din lectura scrisorilor, cititorul va înțelege că Tudor Nedelcea s-a bucurat – pe bună dreptate – de prietenia și aprecierea multor personalități din țară ori de peste hotare. Nu-i putem, desigur, aminti pe toți expeditorii, dar, pentru edificare, cităm câteva nume: Slavko Almăjan, Ion Baba și Vasile Barbu din Serbia, Vasile Tărâțeanu de la Cernăuți, academicieni ca Dan Berindei, Victor Crăciun, Mihai Cimpoi, Solomon Marcus, scriitori din țară ca Ioan Alexandru, Theodor Codreanu, Adrian Marino, Fănuș Neagu etc., etc., înalte fețe bisericești, politicieni și instituții.
O carte ca cea dăruită cititorilor acum de către Tudor Nedelcea reflectă însă nu numai această prețuire, dar se constituie într-un document peste timp al unei epoci și al unor oameni care au însemnat (și înseamnă!) mult în cultura noastră.
|
Mihaela Albu 8/1/2021 |
Contact: |
|
|
