Omul cultivat
Citesc într-o revistă din Spania despre un set de autoconfecționare tip DIY – do it yourself - destinat cultivării de hamburgeri, bazat pe multiplicarea celulelor epiteliale proprii. Ca orice kit de bricolaj, conține instrucțiunile, ustensilele și ingredientele necesare procesării cărnii, pornind de la câteva probe recoltate din peretele interior al obrazului. În acest mod simplu, ne putem multiplica la infinit, pe bucățele, producându-ne propriile alimente, dacă le completăm cu conserve de sânge cu termen de valabilitate expirat.
Nu știu dacă să râd sau să plâng. Ce-i drept, la capitolul regenerării resurselor, invenția aceasta se situează exact pe linia actualei tendințe de reciclare generalizată. Ba mai mult, maniera aceasta de a regenera sistematic propria scânteie a vieții, condensată în celula care ne stă la bază, mă duce cu gândul la visul tinereții veșnice, exemplificat pe cazul vestitei Turritopsis nutricula, o meduză care deține capacitatea incredibilă de a întineri de fiecare dată când condițiile de viață îi sunt impropice.
Să fie oare valabilă și la oameni această teorie a călirii prin foc, a prelungirii vieții odată cu supunerea noastră unor condiții dificile de trai? Poate. S-a dovedit dealtfel că unii dintre cei mai chinuiți oameni de pe pământ, prizonieri de război sau încarcerați care au suferit chinuri groaznice prin lagărele de concentrare, au atins vârste incredibil de înaintate. Nu sunt convinsă însă că putem considera fenomenul acesta drept dovadă a existenței unei legi de compensație din partea unei naturi generoase, capabile de remușcări.
În orice caz, în cazul meduzei pomenite, e clar că metoda autoclonării funcționează cu brio, căci zoofita deține capacitatea de a „șterge” etapele nedorite din propria ei viață, reprogramându-se aproape de la zero. Își inversează pur și simplu ciclul vital, revenind la forma ei din tinerețe! Cercetătorii confirmă că mirabila viețuitoare marină poate repeta această operațiune un număr nelimitat de ori, lucru care o transformă într-o ființă potențial nemuritoare.
Ce n-aș da să pot sări și eu înapoi, uitând de perioada nesuferitului virus Covid! Oare cât timp va mai dura până când revoluția informatică ne va permite să ne reprogramăm și noi, ca indivizi?
Revenind însă la cultivarea cărnii umane, nu mă pot opri să nu constat că mania autosalvării întru autonomie maximă, vizând autarhia perfectă, se înscrie și ea într-un val mai amplu. Nu doar modelele de producere a energiei din surse regenerabile și nepoluante sunt un exemplu pentru această modă, ci și dorința fiecăruia dintre noi de a-și satisface nevoile zilnice fără a apela la specialiști, apărută în fatiticul an carantinesc 2020, înregistrează un avânt neașteptat.
Mulți dintre noi am fost nevoiți să ne tundem, să ne cultivăm curțile și grădinile, să ne coasem hainele rupte, să zugrăvim sau să reparăm diverse aparate prin casă. Unii și-au descoperit talente nebănuite iar alții chiar au renunțat la profesiunile lor de bază, orientându-se spre meserii noi. Se observă o nouă deschidere și o prețuire mai sinceră a îndeletnicirilor manuale practice, în detrimentul celor care făceau obiectul sectorului economic terțiar, până nu demult considerat motorul economiei viitorului.
Evident că nu vom putea trăi fără sectorul serviciilor, ele aflându-se, de asemenea, în plină fază de avânt, grație digitalizării accelerate. Dar măcar nu mai este jenant astăzi să spui că lucrezi cu mâinile, mulți dintre cei cu „gulere albe” realizând între timp că o meserie cu rezultat palpabil presupune uneori chiar mai mult creier decât câte o anostă sarcină de prelucrare repetitivă a unor date la calculator.
Legat de moda DIY, mă poartă gândul la chimirul de revoluționar, o invenție despre care am mai scris cu altă ocazie, un produs care de asemenea m-a șocat la vremea lui, pentru că se contrazicea oarecum cu scopul pentru care a fost conceput. Mi se părea atunci bizar să te pregătești cu acribie pentru ieșirea în stradă, ca să demonstrezi în public, având grijă să-ți iei cu tine, agățate la brâu, obiectele de care ai nevoie prin locurile prin care se presupune că te-ar putea purta drumurile tale de protestatar (buletin, sticlă cu apă, lanternă, mască de gaz, folie termoizolantă, leucoplast și fașe, antinevralgic șamdp).
La fel de impropriu mi se pare acum să te pregătești cu o conservă din carnea proprie pentru eventualiatea unei crize alimentare mondiale. Mă întreb, ce rost mai are să supraviețuiești, dacă lumea se duce de râpă și, în fond, câtă plăcere îți mai poate face să fii tu printre puținii supraviețuitori, atunci când nu vei mai avea aproape nicio interacțiune cu lumea din afară?
Extrapolând – știu că sună cinic, dar în literatură orice exercițiu de imaginație este permis – ce-ar fi dacă am ajunge să trăim după o molimă într-o lume „perfectă”, una în care să nu mai avem contact direct unii cu alții? S-a pus și se pune mereu întrebarea: până la ce punct merită trăită viața, în condițiile în care efortul de a supraviețui poate deveni atât de mare încât poate elimina reflexul de a te menține viu? Fiecare dintre noi are altă limită de rezistență, respectiv punct de rupere (la propriu și la figurat, scuzați limbajul zeflemistic).
Nu mă avânt aici în detalii filosofice, o fac deja alții îndeajuns. Mă rezum însă să constat, bazat pe exemplul cultivării cărnii umane, că una este CAPACITATEA noastră, ca specie, de a ne conserva și perpetua existența, și alta este DISPONIBILITATEA fiecăruia dintre noi, ca individ, de a se deda experimentelor mai mult sau mai puțin hazardate.
Cel mai bine este redată această nefirească stare în articolul pe care l-am citat, în care se strecoară aluzia la senzația de discomfort provocată de ideea practicării unei derivate de „canibalism virtual”. Redau aici traducerea aproximativă a textului din spaniolă:
”IInițiativa Ouroboros Steak se bazează pe o trusă de cultivare a hranei prin mijloace proprii (tip Do It Yourself – DIY). Este vorba despre cultivarea cărnii proprii în regim de calitate superioară, la un nivel foarte înalt (gourmet), pornind de la propriile noastre celule.
Ca toate kiturile de bricolaj, conține instrucțiuni, ingrediente și ustensile necesare cultivării propriilor celule colectate de pe pereții interiori ai cavității bucale. Prin această metodă simplă, fiecare om își poate procura hrana proprie, alimentând celulele cu sânge provenit de la donatori, în speță prefuzii cu termen de valabilitate depășit (care de obicei se aruncă). Autorii neagă ideea că am avea de-a face cu o formă de canibalism, dar carnea respectivă a dat deja naștere unor polemici vii.
Proiectul, ocazionat de o expoziție, a fost lansat din inițiativa Muzeului de Artă din Philadephia iar procesul de cultivare se pare că necesită în jur de trei luni.
Sângele uman conservat este un produs cu termen limitat de valabilitate, care reyultă ca deșeu în urma utilizării incomplete în sistemul medical, având un cost foarte scăzut și deținând calități mult mai bune decât serul obținut din lichidul fetal bovin. Din păcate, din motive culturale, acceptanța sa este redusă. Oamenii cred că a te hrăni cu carne proprie înseamnă canibalism.
«Din punct de vedere tehnic, nu este deloc așa», explică doamna Grace Knight, cea care, ajutată de un designer și de un cercetător, a reușit să fabrice carne pentru autoconsum pornind de la propriile ei celule, pe care le-a hrănit cu sânge vechi, provenit din spitale.
Creatorii acestui produs afirmă: «produsul nostru este fezabil din punct de vedere științific și economic, dar și ironic în multe accepțiuni.»
Mă opresc aici din excursul meu teoretic, revenind la tema noastră inițială. De ce să nu recunoaștem, este șocantă știrea despre posibilitatea nu doar de a sintetiza carne umană. Orișicât, vestea aceasta nu mai este nouă, transplanturi se fac deja de multă vreme, dar, în schimb, ideea de a o consuma direct, cum ar veni pe gură, este de-a dreptul halucinantă.
Mă întreb la modul serios care va fi impactul acestei schimbări, în cazul în care ea va surveni vreodată. Prezumând că da, oare cât timp va dura până când va fi privită ca un fapt divers? Îndemnul de a ne cultiva cât mai mult pe noi înșine ar putea dobândi atunci o semnificație cu totul nouă.
Gabriela Căluțiu Sonnenberg
iulie 2021
|
Gabriela Căluțiu Sonnenberg 7/25/2021 |
Contact: |
|
|
