Eminescu Unificatorul - 15 iunie 2021 la Cernăuti
Imediat după trecerea granitei, echipa noastră s-a completat, si Bucovina s-a reunit sub semnul iubirii pentru Eminescu, sefei sale, stavroforei dr. Gabriela Platon, stareta Sfintei Mănăstiri Voronet, alăturându-i-se, la Suceava, semnatara rândurilor de fată, la Rădăuti, preotul Florin Lavric, si, la urmă, cernăuteanul (din Molodia, „pe vremuri Plaiul Cosminului”) Lazăr Fialcovschi, prieten vechi al monahiei si ghid privilegiat în această călătorie. Ferestrele de acalmie sfâsiate si acelea de tipătul intens al pescărusilor rămăseseră în orasul Cetătii de Scaun, în schimb suvoaiele ploii avansau împreună cu noi, nu o dată si cu un pas mai devreme, ca să plesnească năucitor parbrizul.
Înaintam într-o auroră de mireasmă de trandafiri – trandafirii rosii, galbeni, albastri (acestia cultivati tocmai în Columbia) si de brad ai coroanei – si de arome – aromele colivei pregătite de măiastrele obstii de la Voronet pentru Eminescu, la 132 de ani de la urcarea sa în vesnicie. O luasem spre stânga, pe malul Siretului, pe la Hliboka („Adâncata de pe vremuri”) către Storojinet, ca să coborâm apoi spre Crasna, pe un drum asemenea multora de la noi, cu gropi imprevizibile, dar conditia staretei aflate la volan, nervi si reflexe de formula unu, ne asigura încadrarea în programul pe care îl stabilise. Însă cum ploaia avea într-un fel si efectul lacrimii care limpezeste vederea, nu puteam să ne stăpânim exclamatiile de încântare: înaintam printr-un paradis de verdeată înaltă si curată, tânără si bătrână totodată, copaci scotând din frunzis, tufisuri legănând deasupra lor flori ale unei eterne primăveri. „Bucovina noastră, nu?!”, spuse miscat de bucuria sucevenilor cernăuteanul, urmat de reproducerea, sintetizată, a salutului eminescian „Sus natia!” de către preot si de chemarea din memorie de către staretă a unui 15 iunie petrecut la Bucuresti cu editia Dimitrie Vatamaniuc a liricii lui Eminescu, dar pentru finuta si frătiorul ei, fiindcă, nu?, Eminescu si azi uneste generatiile.
Cum mergem la Crasna si cum n-au trecut decât câteva zile de la lansarea volumului II al fabuloasei monografii a lui Leca Morariu dedicate lui „Iraclie si Ciprian Porumbescu”, filele acesteia încep să-mi fosnească în amintire poposind împreună cu Eminescu si cu Vasilică Morariu în Crasna de acum 150 de ani, cu un „«cogemite car mare cu saci» de făină si cerându-i cucoanei Frozinca să le facă «v’o doi cozonaci pentru Putna»”. Cucoana Frozinca, preoteasa Eufrosina Petrescu, avea să evoce peste decenii, prin prisma acelei întâmplări, precum si a propriei participări, celebra serbare: „«Peste două zile au plecat apoi si cozonacii mei la Putna. Si eu după dânsii. Doamne, iacă am azi 70 de ani, dar asa rai n’am mai trait! Vorbirile cele minunate, norodul cel românesc, din toate părtile… Ai fi dat si cămesa de pe tine pentru năciune. Si stam eu asa deoparte de priviam la frătia ceea, masa mare, ca la nuntile bătrânesti. Si om lângă om, supt o sandrama mare si lungă si largă»”. „Sandramaua”, porticul conceput de Epaminonda Bucevschi pe un tăpsan în fata mănăstirii, trebuie să fi fost cu adevărat impresionant, de vreme era gândit să adăpostească mese pentru circa două mii de persoane.
Ne îndreptăm săgeată spre vechea asezare românească a Crasnei (590 de ani de la atestarea documentară), întovărăsiti peste ropotele ploii de zgomotul înfundat al carului ducând la Serbarea de la Putna cozonacii copti în cuptorul preotesei, apoi ne despărtim cu vechiul salut invocat de preotul Lavric: „Trăiască natia!” „Sus cu dânsa!” Drumul nostru o ia pe urcusul unei coline în vârful căreia îsi înaltă crucea până dincolo de ploi si nori biserica Mănăstirii din Crasna, care ne întâmpină cu iuresul unei grandioase sărbători: hramul ocrotitorului său, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, tinut după Calendarul Iulian pe 15 iunie. Ploile au preschimbat drumul si coastele colinei într-o mare de lut gălbui în cleioasă miscare, însă stareta trece si examenul anevoioasei parcări a masinii.
Mai greu este cu străbaterea căii de peste un kilometru de la poarta mănăstirii până la treptele bisericii: nesfârsite coroane de cetină împletite cu trandafiri, bujori si iasomie alcătuiesc o punte, un covor – împletite de câte mâini, în câte ceasuri dată fiind prospetimea lor, câte mâini ca ale preotesei răsucind, brodând aluatul? Da, un covor mai presus decât orice covor de catifea desfăsurat în fata mai-marilor lumii. Nici nu stiu dacă vreunul din aceia îsi coboară privirile spre curgerea lui. Noi, în schimb, oameni obisnuiti veniti din sudul Bucovinei, din satele din împrejurimile Crasnei, de la Cernăuti, poate si mai de dincolo, cu profund respect pentru harul mâinilor truditoare nu ezităm nicio clipă între pasul făcut în clestele noroiului sau strivind gingasele corole ale florilor. Bucuria maicii starete Ioana a Mănăstirii din Crasna, care a slujit câtiva ani la Sucevita, la vederea maicii starete Gabriela nu se măsoară decât în tristetea prea repedei noastre plecări, după sărutarea de cuviintă a icoanelor si după urmărirea doar a unei părti din slujbă în interiorul măret al bisericii, sub lumina somptuoasă a candelabrelor cu brate aurite sau de argint, printre minunate aranjamente, ofrande de bujori si trandafiri încă perlati de roua diminetii. La despărtire, în îmbrătisarea staretelor, ca de zeci de ani încoace când e vorba de români din nordul si din sudul Bucovinei strângându-se la piept, este mai mult decât căldură omenească, chiar frătească ori surorească: o istorie întreagă îsi trăieste clipa sa de dreptate si de visare.
Masina străbate acum prin aceeasi neoprită ploaie, cu aceeasi grijă (si aceeasi viteză) cei peste 40 de kilometri spre Cernăuti. Inspir adânc aerul oxigenat de furtună si privelistea Cernăutiului: a trecut mai mult de un an de când nu ne-am mai văzut! Începutul pelerinajului eminescian la Casa lui Aron Pumnul este pierdut pentru noi, dar ajungem la timp pentru ceremonialul de la monumentul lui Mihai Eminescu izvodit de sculptorul Dumitru Gorscovschi. Parcă toti românii din Cernăuti si-au dat întâlnire aici. Deasupra unui cer urias de umbrele, pe care ploaia îl străpunge cu o neasteptată blândete, Poetul cu aripi de frunze si apă îi priveste cu melancolie. Poate că spiritul său unificator stie cât de arară este o astfel de clipă. Apoi, chiar dacă ploaia n-a stat, umbrelele încep să se strângă pentru depunerile de coroane, jerbe si flori si pentru scurtele cuvântări obisnuite în astfel de prilejuri, care însă, venind de la românii înstrăinati, aici nu sunt marcate de o sinceritate de circumstantă, ci au patosul unei rugăciuni. Glasul lui Vasile Bâcu, ziarist si scriitor, presedintele Societătii pentru Cultura si Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu” din Cernăuti, ritmează omagiile, reprezentând institutii, în frunte cu Consulatul General al României, organizatii sau în nume propriu, oamenii înaintează descoperiti sub cerul întunecat, cu ploaia plângând pe chipurile lor. Alătur coroanei aduse de la Voronet trandafirul pe care am îndrăznit să-l răpesc Crasnei pentru Eminescu si în văzduh sună o clipă rotile carului ducând cozonaci fierbinti la Putna. Atât de fierbinti, încât domolesc ploaia, apoi o opresc cu totul, pentru bucuria pozei de la finalul ceremoniei, cu om lângă om căutând întelegere, ajutor la Eminescu, prea multi ca să încapă cu totii în obiectivul aparatului foto al profesorului Nicolae Hauca si chiar în ampla cuprindere a aparatului de filmat al Centrului Media BucPress Cernăuti. Si pentru satisfactia jurnalistilor de la BucPress – tinerii, frumosii si în primul rând profesionistii Marin Gherman, Mariana Strut si Vitalie Zâgrea – de a realiza un interviu cu stavrofora dr. Gabriela Platon, stareta Sfintei Mănăstiri Voronet, venită la comemorarea lui Eminescu cu blagoslovirea Înaltpreasfintitului Calinic Botosăneanul, arhiepiscop al Arhiepiscopiei Sucevei si Rădăutilor, si cu sentimentul înăltător împărtăsit de toti românii strânsi lângă Eminescu la Cernăuti de a reprezenta, de a avea parte de ocrotirea Bisericii Ortodoxe Române, maica spirituală a neamului nostru, cum o numea Poetul.
Fostul Palat National al Românilor, clădire de patrimoniu, la parterul căruia se află sediul Societătii pentru Cultura si Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”, este situat chiar lângă Primărie, în Piata Centrală a orasului, astfel că multimea adunată în asteptarea tăierii panglicii inaugurale se revarsă în stradă, vestind capitala istorică a Bucovinei că românii trăiesc o mare sărbătoare. Spatiul celui mai important loc de întâlnire al lor, modernizat gratie ideii si implicării puternice a ES Irina Loredana Stănculescu, consul-general al României la Cernăuti, si sprijinului financiar oferit cu generozitate de dl Virgil Profeanu, presedintele Asociatiei Programatice pentru Dezvoltare Durabilă din Bucuresti, după nici două luni de lucrări asidue îsi va deschide portile azi, anume de ziua patronului ei, de Sărbătoarea Eminescu. Stavrofora Gabriela îsi domoleste emotia: coliva s-a ales doar cu câteva fisuri, rămânând însă tot bună, ca si neamul nostru, avea să zică putin mai târziu, la momentul alocutiunilor. Deocamdată trăim cu unanim respect slujba sfintirii sediului reînnoit, slujbă tinută, ca si parastasul lui Eminescu si al presedintilor, membrilor Societătii trecuti în lumea umbrelor, de fete bisericesti din nordul si sudul Bucovinei – preotii Pavel Dumitru, protopop de Herta, Ioan Gorda, protopop de Hliboca, Vasile Covalciuc, protopop de Storojinet, împreună cu părintele Florin Lavric de la Rădăuti si maica staretă, dr. Gabriela Platon, de la Voronet -, astfel că rugăciunile, glasurile care se înaltă spre Unul, Milostivul Dumnezeu sunt ale Bucovinei întregi.
Minunată, îti spui – cuprinzând cu privirea sala mare si biblioteca, modernizate, arătând proaspete si elegante în fiecare amănunt al lor, de la mobilier, dotări si decoratiuni -, această întâlnire în dorinta de a face bine fratilor nostri de pe pământul înstrăinat dintre ES, strălucitoarea, energica doamnă consul-general Irina Loredana Stănculescu si discretul si eficientul presedinte APDDB! Providentială, îndrăznesti să speri o oră mai târziu, când Excelenta Sa îi aduce la aceeasi masă pe dnii Virgil Profeanu, în ipostaza de reprezentant al sponsorilor din România, Titus Scriba, director al firmei de constructie Romtisbud SRL din Cernăuti, si pe acad. Vasile Tărâteanu, presedintele Fundatiei „Casa Limbii Române”, căreia îi revine în principal răspunderea morală pentru soarta Casei lui Aron Pumnul (de 30 de ani viitorul Muzeu Eminescu din Cernăuti) si asistăm cu totii, înmărmuriti de emotie, la semnarea contractului de demarare, avizare si autorizare a amenajării celebrei zidiri istorice, reprezentative pentru viata lui Eminescu în acest, cel mai frumos, oras al Bucovinei. Dna consul-general stabileste si un termen: viitoarea comemorare a Poetului! Prietena mea, Maria Toacă, are o încredere netărmurită în puterea Excelentei Sale Irina Loredana Stănculescu, diplomat infailibil si olteancă aprigă, de a muta muntii. Eu mă gândesc la alti doi olteni, scriitorii si ziaristii Dan Lupescu si Ion Andreită, care au sprijinit cel mai mult cu scrisul lor cele două cărti pe care Maria Toacă si cu mine le-am închinat Bucovinei. Si sunt obligată să recunosc că solidaritatea întru ideal, apropierile sufletesti, nu au neapărat legătură cu cele geografice. Să recunosc si să mă alătur nădejdii cu care a fost urmărită semnarea contractului nu numai de cernăutenii care au încăruntit visând la acest muzeu, ci si de tinerii din formatiile artistice care si-au etalat în această zi cele mai pretioase piese din repertoriu, unele pe versuri de Eminescu, altele vorbind despre Bucovina: „Doamne, ocroteste-i pe români,/ C-au rămas printre străini!”, „Sfânta noastră Bucovină,/ Dumnezeu să-ti dea lumină!”, „Frunzulită, strop de rouă, /Bucovina-i ruptă-n două,/ Cântă cucu la fereastră,/ Va veni si vremea noastră!” Cele mai iubite si aplaudate formatii, conduse de Victoria Costinean, Elena Nandris, Dumitru Caulea, Iurie Levcic, ca să-i mentionez măcar pe cei pe care îi stiu, si de Gheorghe Hostiuc, din Voloca, al cărui nume am să-l tin minte. Si în programul artistic, Bucovina a fost reîntregită simbolic de prezenta cunoscutei interprete Angelica Flutur, originară din zona Câmpulungului Moldovenesc. Dar cum simpatiile îsi au calea lor, a mea s-a îndreptat spre protopopul Vasile Covalciuc, cântând cu o memorabilă dăruire: „Muntilor cu creasta rară/ Nu lăsati straja să piară!/ Dacă piere straja voastră/ Va pieri si tara noastră”.
Si pentru că gândul a rămas la strajă, a tinerilor pentru Bucovina, a Bucovinei pentru Tară, să pomenim si de întărirea străjii românilor din nordul Bucovinei, Societatea pentru Cultura si Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”, cu primii săi membri de onoare din România: ES Irina Loredana Stănculescu, dl Virgil Profeanu si reprezentantii sfintelor mănăstiri Voronet – stareta Gabriela Platon si proinstareta Irina Pântescu, si Putna – staretul Melchisedec Velnic, „pentru merite deosebite în promovarea culturii, spiritualitătii românesti si valorilor literare, pentru sustinerea comunitătii românilor din regiunea Cernăuti”, cum scrie pe diplomele înmânate de Vasile Bâcu, presedintele Societătii, în metalul cărora a fost gravată si data: 15 iunie 2021, data celui „mai frumos omagiu adus lui Eminescu de când ne stim români la Cernăuti”, cum avea să scrie Maria Toacă, autoarea impresionantei cronici a vietii românilor de aici din ultimele patru decenii.
Pentru cine îi stie cât de cât pe cernăuteni, multimea care respiră, se înduiosează, aplaudă, se bucură în sediul proaspăt sfintit al Societătii Eminescu de Sărbătoarea Eminescu oferă o priveliste nemaiîntâlnită sau în cel mai bun caz greu de întâlnit, cu români prieteni si mai putin prieteni împreună, românii de aici, trecuti prin foamete, deportări, dezbinări alimentate cu perfidie, fiind nu o dată suspiciosi, bântuiti de neîncredere, gata să se oprească lângă pragul unei invitatii făcute din inimă, fiindcă mai greu acceptă, se străduiesc să o audă. Este si aceasta o izbândă a diplomatului Irina Loredana Stănculescu, la fel de pretioasă în multe privinte ca si modernizarea spatiului Societătii Eminescu si ca demararea lucrărilor la Muzeul Eminescu. În care numele Poetului ne apare din nou cu virtuti egale cu ale capetelor încoronate care au reîntregit teritorii si neamuri, lucrarea sa, si a poeziei, si a publicisticii, si a limbii, si a posteritătii sale fiind însă mai profundă si mai durabilă. Da, Eminescu Unificatorul, asa cum a fost si de-a lungul vietii, acad. Alexandrina Cernov evocând neîntâmplător în acest an al împlinirii unui veac si jumătate de la Serbarea de la Putna spiritul coagulant al lui Mihai Eminescu, adunând românii din Viena în „România Jună” si în pregătirea unui congres al acesteia, a unei întâlniri a românilor de pretutindeni la Putna, la 400 de ani de la sfintirea locasului în prezenta ctitorului înăltat în rândul sfintilor, Sfântul Stefan cel Mare.
Trecem din Porubnoe la Siret si neasteptat, chiar dacă adusă de cuvintele simple si putine rostite de grăniceri si vamesi, „duiosenia” limbii române despre care vorbise poetul Ilie Tudor Zegrea la bustul Poetului din Cernăuti ne izbeste cu o fortă suavă, ca miresmele intense ale grădinilor si pajistilor după ploaie.
O inspirăm adânc, întinerior, în plămâni si ne continuăm drumul în înserare pe sosea, însotiti în cer de carul lui Eminescu, în care grâul încolteste, creste, înfrăteste prin muntii în lumină, prin văile în flori.
Doina Cernica
|
Doina Cernica 7/19/2021 |
Contact: |
|
|
