Observatorul

Mihail Diaconescu – Apologetul Ortodoxiei şi Dacoromânismului

(partea a II-a)

„Mihail Diaconescu este cel mai important
scriitor al spiritualităţii româneşti,
începător al scrisului nostru viitor.”
(Pr. Acad. Dumitru Stăniloae, 1989)

„Frumuseţea se revelează diferit. subliniază apologetul nostru Mihail Diaconescu (el însuşi înzestrat de Dumnezeu cu frumuseţe fizică, morală, spirituală), în funcţie de perspectiva în care oamenii se situează. În acest sens, există o frumuseţe a corpului omenesc, ca ansamblu anatomic armonios şi funcţional cu o copleşitoare putere de atracţie, o frumuseţe a spiritului, care se manifestă tot mai puternic în lume şi în istorie, şi o frumuseţe ca atribut al Divinităţii.” (Mihail Diaconescu, Dialoguri şi meditaţii metafizice despre literatură, muzică şi artele plastice. Bucureşti 2015, p. 266)

Marele scriitor ortodox rus Fiodor Mihailovici Dostoievski, adânc tulburat de absoluta Frumuseţe a Domnului nostru Iisus Hristos, mărturisea cu tărie, că „nu există nimic mai frumos, mai adânc, mai plăcut, mai raţional, mai bărbătesc şi mai desăvârşit ca Mântuitorul. El este o minune a istoriei şi apariţia unui astfel de ideal ca El în mijlocul omenirii este o minune şi mai mare. El este idealul desăvârşirii şi frumuseţii morale.” (citat de Dr. H.C. Nicolae Mladin, Mitropolitul Ardealului, Dostoievski, despre confesiunile creştine, în vol. Studii de teologie morală, Ed., şi Tipografia Arhiepiecopiei, Sibiu, 1969, pp. 260-266)

Frumuseţea constă şi în faptul că Epistola guvernatorului Publius Lentulus, apocrifă sau nu, a stat la baza Arhetipului Icoanei ortodoxe a Frumuseţii Mântuitorului.

Fecioara Maria, Fiică şi Prinţesă din ramura nobilă a tracilor palestinieni, căreia Sfânta Treime i-a acordat privilegiul dumnezeiesc de a fi aleasă întru Întruparea LOGOSULUI. Fiul a supravenerat-o ca Maică şi ca Mireasă a Duhului Sfânt, iar Sfântul Duh a îndumnezeit-o întru Taina înomenirii Fiului. Întregul Cosmos a preamărit-o. Arhanghelul Gavriil i-a adus suprema serafică cinstire. Ioan Botezătorul, nepotul ei a admirat-o suprafiresc. Toţi apostolii au supravenerat-o într-un fel sau altul. Luca i-a realizat Aura Frumuseţii în Icoana pururea nemuritoare a Ortodoxiei, iar Ioan Evanghelistul, apostolul îndrăgit a întrezărit-o ca pe Femeia solară, FEMEIA-FECIOARĂ-MAMĂ – „Femeia înveşmântată în Soare şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele.” (Apocalipsa 12,1)

Viziunea apostolului este de fapt imaginea Maicii Domnului îmbrăcată în Hristos.
„Îmbrăcaţi-vă în Iisus Hristos Domnul!” (Romani 13, 14)

Femeia-Fecioară-Mamă străluceşte ca un Luceafăr absolut în Cer şi pe Pământ, în mărturisirea Marilor Sfinţi Părinţi ai Bisericii Ortodoxe - Una Apostolică, Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz, Grigorie de Nissa, Ioan Gură de Aur ş.m.a.
Sfântul Dionisie Smeritul şi Areopagitul, scitul nostru care vine pe filiala convertirii din ucenicii Apostolului Pavel, la trei luni de la încreştinare a fost învrednicit de Maica Domnului ca un privilegiu aparte pentru neamul Ei geto-dac, să o vadă în întreaga ei splendoare de frumuseţe dacică: „Mărturisesc înaintea lui Dumnezeu, că îmi părea cu neputinţă ca cineva afară de Dumnezeu să fie atâta de plin de frumuseţe şi de dumnezeiască putere şi slavă şi dar! Nimeni din oameni nu poate să înţeleagă ceea ce am înţeles eu, când am văzut cu ochii mei pe cea mai frumoasă dintre toate femeile din lume şi mai înfrumuseţată decât toate puterile cereşti, pe Maica Domnului Dumnezeului nostru Iisus Hristos, şi mărturisesc înaintea oamenilor şi a lui Dumnezeu care s-a născut dintr-însa, că dacă n-aş fi cunoscut pe Dumnezeu şi luminata învăţătură, atunci aș fi socotit-o pe Preasfânta Fecioară Maria ca pe Însuşi Dumnezeu!” (Viaţa, Urmarea şi Psaltirea Maicii Domnului, MAMA NOASTRĂ, Ed. „Lumină din Lumină”, Bucureşti, 2005, p. 255)

Sfântul Ambrozie – Arhiepiscopul Milanului (339-397), inspirat de cuvintele Sf. Ignatie Teoforul – Episcop-martir al Antiohiei (35-107), a adus slavă Frumuseţii FECIOAREI. „Chipul ei cel dinafară arăta desăvârşirea cea dinăuntru, bunătatea, smerenia şi întreaga înţelepciune.” (ibid., p. 256)
Sfântul Epifanie de Salamina (315-403), a fost cucerit de Frumuseţea Preacuratei Fecioare MARIA, reprezentându-i omenirii chipul sublim. „Statura Fecioarei Maria era de talie mijlocie. Culoarea părului îi era gălbuie şi foarte plăcut şi atârna pe sub acoperământul capului ei. Culoarea feţei ei era ca bobul de grâu când dă în copt bine. Ochii îi erau limpezi, asemănători măslinei coapte. Sprâncenele ei erau în oarecare mlădiere şi foarte minunate. Nasul lungăreţ, buzele trandafirii care dăruiau o dragoste sfântă şi graţie îngerească.” (ibid., p. 256)

Filosoful, apologet creştin Lactanţiu, Lucius Caelius Firmianus (240-320), într-o Epistolă adresată cezarului Romei, sublinia frumuseţea sublimă a lui Iisus Hristos, consemnând plin de fascinaţie că, „Seamănă cu mama Lui, care este cea mai frumoasă femeie din lume... Fecioara Maria era îmbrăcată într-o dumnezeiască frumuseţe plină de smerenie, în care se găseau cele mai frumoase trăsături ale fiinţelor cereşti.” (ibid., p. 256)

Probabil că sub acest chip s-a pictat tainic (nu de mâini omeneşti) Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Sihăstria Rarăului - Bucovina, reprezentând-o pe Fecioara Maria singură, demnă, cuvioasă, maiestuoasă în rugăciunea plină de lacrimi şi de foc pentru Neamul ei geto-daco-român mereu încercat şi-ncarcerat:
„Dă-mi, Doamne, durerile toate/ Şi lasă-mă fără dor/ Dar fă şi un pic de dreptate/ Pentru acest popor.// Că-i lacrimă pâinea pe masă/ Şi-i sângeră fruntea de spini,/ Mâncat de vânduţii de-acasă/ Vândut de mâncăii străini.”
(Icoana cu aura acelei desăvârşite Frumuseţi şi ruga au fost inserate de marele profesor dacolog Gheorghe D. Iscru, pe coperta 3 a operei sale nemuritoare Strămoşii Noştri Reali Geţii-Dacii-Tracii-Illirii – naţiunea matcă din vatra „Vechii Europe”, Ed. „Mica Valahie”, Bucureşti, 2010)

Sf. Grigore Palama, afirma că „era/ este atotfrumoasă” (Opera Completă, I, trad. Pr. Cristian Chivu, Ed. Patristică, 2005). „Fecioara este manifestarea predestinată a Sofiei”, o „ restaurare totală a frumuseţii”, dar şi „Frumuseţea care va salva lumea (de aici şi-a luat Dostoievski motto-ul despre Frumuseţea salvatoare...), dar nu orice frumuseţe, ci frumuseţea Duhului Sfânt, cea a Femeii înveşmântate în Soare.” (Paul Evdokimov, Femeia şi Mântuirea Lumii, trad. Gabriela Moldoveanu, Ed. Christiana, Bucureşti, 1995, p. 213, 224, 231).
„Fericită eşti Tu între femei, pentru smerenia şi credinţa inimii Tale, căci Tu covârşeşti toate femeile cu frumuseţea Ta şi întreci pe îngeri şi pe arhangheli cu sfinţenia Ta!, grăia plin de admiraţie Sfântul Dimitrie al Rostovului în, Psaltirea Maicii Domnului, Ed. Bunavestire, p. 11).
Profetul nostru Mihail Eminescu, care o adora, îi atribuia cognomenul de Crăiasă a Cosmosului, însemnând deopotrivă, nobleţe, demnitate, frumuseţe fizică şi spirituală, în timp ce ieroschimonahul martir Daniil Tudor o asemăna cu „zorile de albă şi curată, Împărăteasa rugăciunii – Rugăciunea întrupată, Stăpână Porfirogenetă şi Doamnă a dimineţii!” (Imn-Acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de Dumnezeu).
Marele Avvă Arsenie Boca afirma că „Maica Domnului este Crinul neamului omenesc!” (Arsenie Boca, Mare Îndrumător de Suflete din Secolul XX)
Marele pătimitor, prigonit pentru dragostea de Dumnezeu, în mod expres pentru Fecioara Maria şi pentru Neam Avva Arsenie Papacioc, Duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria-Techirghiol, care s-a învrednicit să vadă şi să sărute Cinstitul Brâu al Maicii Domnului, în ziua de 19 Mai 2008, născut în Ziua Învierii Maicii Domnului – 15 August, care şi-a trăit şi călăuzit viaţa sub oblăduirea Prea Sfintei Măicuţe, plin de emoţie şi de bucurie a exclamat, către pelerinii prezenţi să întâmpine Brâul: „Dragii mei, Maica Domnului este aşa de desăvârşită încât nu putem decât să-i zicem: Iartă-ne că nu te putem înţelege, dar te iubim!” (Între timp şi veşnicie – Viaţa părintelui Arsenie Papacioc, Ed. Accent Print, Suceava-2014, p. 251)

Aşadar, Femeia-Fecioară-Mamă în care sălăşluia Frumosul, L-a născut după trup, prin puterea Duhului Sfânt, pe Mântuitorul Hristos cu Frumuseţe absolută.

Fecioara MARIA – Maica Domnului nostru IISUS HRISTOS este întreita FRUMUSEŢE, fizică – spirituală - divină!

„Toată har şi frumuseţe, toată spirit şi viaţă,/ În oglinda feţei sale, Paradisul se răsfaţă;/ Cât de mult vă lasă-n urmă, o, serafice soboare,/ Cu făptura ei de graţii şi cu chipul rupt din Soare!” (Poemul ZORILE – Vedere de Sus, precum şi altele au fost inspirate de sufletul curat, însângerat al unui erou-martir naţionalist, din cohorta miilor de eroi-martiri, neomucenici, care din smerenie faţă de Fecioara Maria şi din dragostea pentru Glia lui şi a Ei, şi-a înveşmântat numele în anonimat înainte de a fi omorât în temniţele barbaro-comuniste..., „Mâncat de vânduţii de-acasă/ Vândut de mâncăii străini.” A consemnat pentru posteritate şi Sinaxar, Editura „Lumină din Lumină”, Bucureşti, 2005, p. 173)

Marele poet creştin ortodox Vasile Militaru, erou-martir, omorât de aceeaşi „vânduţi” şi de aceeaşi „mâncăi”, în 8 Iulie 1959, în temniţa Ocnele Mari şi-a adus prinosul de slavă, de rugă şi închinare Minunii cereşti – Fecioara Maria.
„O, Minunea lumii, Cea cu Fiu Prea-înalt,/ Cerului cu stele Veşnic Diamant!”
(Închinare Maicii Preacurate, în ciclul şoaptele Îngerilor şi Poemele Nemuririi, Ed. „Lumină din Lumină”, Bucureşti-1995)

O altă întemniţată de aceeaşi călăi ai Neamului, ai lui Dumnezeu şi ai Maicii noastre preacurate, o neprihănită maică a spiritului liric ortodox, un Rug aprins al misticii poeziei religioase, o candelă a Ortodoxiei şi o chemare de Neam, Zorica Laţcu – Maica Teodosia – Vladimireşti şi-a întrupat Frumosul creaţiei din Frumuseţea lui Hristos, a Maicii Sale şi a Neamului ei preaiubit.
„Tu, Marie, Prea Curată, cel mai dulce dintre nume,/ Trandafir crescut în taina florilor de peste lume,/ Tu revarsă-Ţi lin mireasma cea de sfântă curăţie,/ Cum n-a fost mireasmă-n lume, şi cum nici n-o să mai fie.” (Zorica Laţcu - Teodosia Poezii, Ed. Sofia, Bucureşti, 2000)

Frumuseţea lumii – Armonia cosmică

Dincolo de Frumuseţea veşnică, absolută a Fiinţei lui Dumnezeu – ATOTCREATOARE - întreită în Persoanele ei divine, aflăm Frumosul pancosmic în centrul căruia se află Frumosul raţional - Omul, ca realităţi create, ca Operă frumoasă în care se răsfrânge Arhetipul FRUMUSEŢII – Sublimul divin.

Atât, Cosmosul - lumea naturală cât şi Omul sunt revelaţii naturale ale cunoaşterii.
„Fiecare persoană umană e, într-un anumit fel, un ipostas al întregii naturi cosmice, dar numai în solidaritate cu ceilalţi.” (Dumitru Stăniloae, Lumea – operă a iubirii lui Dumnezeu, în Teologia dogmatică ortodoxă, vol. I, Bucureşti, 1978, p. 324)

Sfântul Grigorie de Nyssa, pare la fel de copleşit de miracolul prim al Creaţiei:
„Temeiul tuturor lucrurilor care a fost pus deodată de puterea negrăită a lui Dumnezeu a fost, aşa cum l-a numit <<începutul>>, adică suma concentrată în care erau cuprinse toate... Într-o clipită, Dumnezeu a aşezat începuturile, cauzele şi puterile tuturor lucrurilor în mod colectiv. Şi în primul impuls al voinţei Lui, a produs împreună fiinţa tuturor lucrurilor: cer, eter, stele, foc, aer, apă, pământ, animale, plante...” (PG 44, 72 A-B).

La hotarul dintre veşnicie şi timp odrăslesc Zorii diafani ai Creaţiei divine. Clipa făpturii întru eternitatea Armoniei celeste cu ordinile sale perfecte: ordinea angelică, ordinea minerală, ordinea vegetală, ordinea animală şi ordinea umană.
Aşadar, Atotcreatorul a gândit Creaţia Sa din veci, mai întâi natura cerească cu slujirile ei, apoi pe cea subpământeană şi cea pământeană cu feluritele ei însuşiri, cu diversitatea caracteristică fiecărui mineral în sclipirile lui, a mirificului vegetal, a fiinţelor necuvântătoare cu instinctul şi culoarea fiecăreia după natura lor potrivită cu gingăşia neprihănită sau cu grandoarea formei care împrăştie splendoarea, împărtăşind-o cu risipă privirilor vii, admirative, cunoscătoare, chibzuind astfel, perfectarea, înfrumuseţarea lor, precum şi spiritualizarea şi desăvârşirea Omului.

- Ce plăsmuire să-i ţeasă?/ Ce împodobire să-i pună?/ Ce slujire de slavă?/ Ce culoare să-i dea?/ Ce cântare s-o cânte?/ Ce rugă să o înflorească?/ Ce rod să-i rodească?/ Ce mireasmă să-i reverse?/ Ce dorinţă să-i suspine?/ Ce râvnă să aibă?/ Ce surâs să-i răsară?/ Ce dor să-l împlinească?/ Ce mângâiere să-l încânte?/ Ce măreţie să urce?/ Ce îmbrăţişare să-l cuprindă?/ Ce iubire să-l aprindă?/ Ce cale să urmeze? Ce înălţime să zboare?/ Ce culmi să atingă?!

După părinteasca Sa meditaţie, mai apoi, când s-a împlinit vremea hotărâtă S-a oglindit în toate, le-a binecuvântat şi le-a adus surâzând la bucuria existenţei, îmbrăţişându-le ca o preţuire pentru Omul ce-I poartă Chipul întru Asemănare.
„Dumnezeu însă înainte de a fi cele ce se văd acum a gândit şi a pornit să aducă la existenţă cele ce nu erau; în acelaşi timp a gândit şi cum trebuie să fie lumea şi ce formă să-i de-a materiei, ca să fie în armonie cu ea. Cerului i-a rânduit o natură potrivită cerului, iar formei pământului i-a dat o substanţă proprie şi trebuincioasă lui. Focului, apei şi aerului le-a dat forma pe care a voit-o, şi le-a adus la existenţă aşa cum o cerea raţiunea fiecăruia din cele create. A unit într-o prietenie nesfărâmată, într-o singură unitate şi armonie, întreaga lume, alcătuită din diferite părţi”. (Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Hexameron. Trad. şi note, Pr. Dumiteru Fecioru, Sofia, Ed. Biserica Ortodoxă, Bucureşti- 2004, p.40).

În pridvorul Dimineţii Creaţiei, Gândurile, Cuvintele şi Faptele LOGOSULUI divin grăiesc întru străfulgerarea FRUMUSEŢII Sale, risipind-o-n toate, dăruind-o tuturor.

Patriarhul Ierusalimului Sfântul Sofronie (633/ 634 – 11 Martie 638), a întocmit sublimul Rugăciunii de sfinţire a Apei Mari – Boboteaza: „Tu, prin voia Ta toate le-ai adus din nefiinţă la fiinţă, cu puterea Ta ţii făptura şi cu purtarea de grijă chiverniseşti lumea. Tu din patru stihii ai întocmit făptura şi cu patru vremi ai încununat crugul anului. De Tine se cutremură puterile îngereşti. Pe Tine Te laudă soarele. Pe Tine Te ascultă lumina. De Tine se îngrozesc adâncurile. Ţie slujesc izvoarele... Puterile îngereşti Ţie slujesc şi cetele Arhanghelilor Ţie se închină. Heruvimii cei cu ochi mulţi şi Serafimii cei cu câte şase aripi, împrejur stând şi zburând, de frica slavei Tale cele neapropriate se acopăr. Ca şi de stihii, şi de îngeri, şi de cele văzute şi nevăzute, să se mărească Numele Tău cel Preasfânt!” (Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Liturgica generală cu noţiuni de artă bisericească, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1985, p. 98)

FRUMUSEŢE

„Şi-mi zise Domnul: „Eu sunt Frumuseţe!;/ În Mine-i cald sălaş de primăveri;/ La Mine zorile sunt făr’ de seri,/ Şi Duhul înfloreşte-n mii de feţe.// Psaltirea negrăitei învieri/ Din glasul Meu se toarce cu mândreţe,/ La Mine arde patima-n blândeţe/ Şi cântă desfătarea din dureri.// Am tainice izvoare de culori,/ Am şopot plin de dulce glăsuire./ Şi Eu revărs din veşnice comori,// Peste aleşi puteri de plăsmuire,/ Şi-i fac să-Mi fie asemănători/ În duh, prin arzătoarea lor iubire...” (Zorica Laţcu - Teodosia Poezii, Ed. Sofia, Bucureşti, 2000)

( va urma )

Gheorghe Nistoroiu

Gheorghe Constantin Nistoroiu 7/17/2021

Contact:

Informatii Utile despre Canada si emigrare.

Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.

Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!

Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

created by Iulia Stoian