Iulie de artar - am fugit până la Niagara
Anii sunt ca macii. Roșu strălucesc clipa, apoi îi duce vântul și gândul. Între timp nasc un zâmbet, construiesc o casă, aduc pe lume un copil, scriu o carte și-și lasă amprentele pe nisipuri mișcătoare de clepsidră. Care sunt ceasuri de fapt.
Prelinse pe modelul lui Dali, scurse în emoții cu râs sau cu plâns.
Cupe de șampanie suntem noi, oamenii. Cu transparența iluziilor și viselor.
Bule de aer, râs clipocit.
Bucuria se plătește. Supărarea este recompensată cu o bucurie pe care o plătești. Și tot așa.
Fiecare generație reinventează roata și apa caldă, apoi fiecare om se închide între filele unei povești cu titlul: „Așa a fost pe vremea mea…”
E iulie încins peste noi. În Toronto pandemia bate în retragere.
S-au deschis ușile libertății și, cu masca la noi, ieșim la drum și ne bucurăm de aerul fierbinte al orașului. Blocăm autostrăzile cu graba noastră nebună de-a ajunge să îmbrățișăm verdele curat al verii și apele, mai ales apele, care ne primesc răsuflând albastru.
Duminică am fugit până la Niagara. Fugit, vorba bine, că ne-am dus cu mașina, dar așa se spune la noi în Ardeal când mergi undeva aproape. Iar din Toronto salți cei aproximativ o sută douăzeci de kilometri într-o oră și un pic. E drept că și distanțele le percepem altfel de când trăim în țara frunzei de arțar.
Cascada, unul dintre cele mai importante atracții turistice nu doar ale Canadei, ci și ale lumii, este localizată pe râul cu același nume, care desparte Canada de Statele Unite.
Lacul Erie e legat de lacul Ontario prin râul Niagara, cursul apei fiind despărțit în două brațe de Goat Island. Acest miracol natural al continentului nord-american este impropriu denumit cascadă, pentru că e un ansamblu format din trei căderi de apă. Cea mai spectaculoasă este Horseshoe Falls de pe partea canadiană.
Pe partea americană se află American Falls și, la foarte mică distanță, de dimensiuni mult mai reduse și eclipsată de celelalte două este Bridal Veil Falls.
Ajunși în stropii răcoroși, eliberați de apă, care botezau fierbințeala absolută a zilei de vară, am simțit, ca de obicei, energia pură a minunii și transparențele curcubeului, cuprinzându-ne ca într-o îmbrățișare.
Dacă ar trebui inventată o poveste de dragoste, ar fi obligatoriu să se întâmple lângă cascada canadiană, pentru că s-ar naște pură, cu un sistem imunitar de neînvins.
E locul unde omul nu poate fi supărat, orice problemă dizolvându-se ca aburii uzi, generos aruncați de cleștarul apei. Și întotdeauna la Niagara e minim un curcubeu, deci minim o iertare.
Când ești într-un loc de genul acesta, atât de binecuvântat de splendoare, simți că Dumnezeu îți zâmbește, că viața reîncepe exact din momentul în care aburul ud te purifică.
Și-atunci, ajungi propria ta metaforă. O vară în plină înflorire, cu un prea cald ce se întinde pe străzi, umezind aerul și făcând natura să cerșească o gură de aer.
Te întorci spre cascadă, respiri cu mintea și sufletul curcubeul, observi verdele apei ca un perete de sticlă și îți imaginezi că la Niagara e casa curcubeielor lumii.
Em Sava / Toronto
|
Em Sava 7/17/2021 |
Contact: |
|
|
