De unde vin? Am, oare,-un rost?
Pe gânduri cad și mă-ntreb;
Îmi e condeiul adăpost,
Coborâtă-s dintr-un verb;
Prin zăpezi, prin vânt, prin zloată
Înotai, prin lan cu maci,
În zadar aștept răsplată,
Nu sunt decât un cârpaci,
Mă târăsc avan pe coate,
Bâjbâind năuc poteci,
Si-n urmă voi lăsa toate,
Vine vremea să și pleci...
Și cum nimic nu mă leagă
De-astă lumea-n fierbere
Și surdă - i urechea bleagă
Să-i măsoare trecere,
Moartea-mi va părea ferice,
Loc de pace și odihnă,
Iar de-acum voi putea zice
Că trăiesc pioasa tihnă.
Elena Agiu-Neacșu
|
