E vremea fermecătoare a florilor de tei…
Ne îmbătăm cu mireasma florilor de tei plină de iluzii, vise poetice și-amintiri păstrate prin baierele minții. E seară în lumea îndrăgostiților poleită cu aurul Dorinței. Liliecii zboară neastâmpărați prin negura superstițiilor. Cuvintele se chircesc în palmele Timidității. Deasupra împărăției florilor de tei, parcă nepământene, sufletul jucăuș zboară ca o albină încărcată cu polenul cuvintelor sărace, dar parfumate cu atracții platonice nepieritoare. Caii își scaldă copitele în praful drumului. Galop însetat. Câmp de pâine semănat de bărbați cu flori în zâmbet. Lacrimi izvorâte din frunți arse de Dogoarea amiezii de vară. Odihna-i un fir de iarbă sub cupola unei sălcii pletoase.
Atins-am cu bagheta magică a firii iubirii Copacul sufletului tău Luminos de arătos, din care-au zburat speriate petale de trandafir în miez de răsărit. Întinsu-te-ai alene pe sub mărul de vară ce geme de fructe oprite și vorbe vrăjite, de-a pururi rostite. Sărută-mi obrajii de jar și pune-i iubirii hotar. Pe trepte de somn să adormi, când din norii enormi lăcrima-vor pete de vis din veșnicul Interzis. Limba cerului vestește dimineața răscolită vezi de fata, care-n rochia-i de gală, fără jenă dă năvală. Dar, tu dormi acoperită de-o privire neumbrită. Ca un înger ți-se-așterne un sărut pe-albastre gene.
Pe drumul înserării rătăceam pe strada primei iubiri. Asfințitul ardea ceafa tinereții bântuit de câteva îmbrățișări, vai, nesperat de interzise de legi și datini. Îmi pătrundeau în creierul simțirilor primare, în vasele încinse de nesomn, în pașii care mă purtau buimac spre-un orizont himeric. Departe, hăt departe, de vuietul chemărilor deșarte, învăluit de blânda licărire-a unei constelații și miresmele catifelate ale florilor de tei, nu-mi era teamă de morți și de morminte. Doar dulcea, păcătoasa răzvrătire amoroasă mă tăvălea prin iarba înrourată cu chipul ei mototolit în brațe. Atunci, urlau în mine toate dramele iubirii, dar mărul era interzis de neatins. Ieri mă mistuie, de parcă respirații pătimașe mai freamătă și-acum învăluite-n farmecul irezistibil al florilor de tei.
Aripi lăbărțate de palmier se zbat în ghearele vântului. Misterul se bălăcește-n valurile oceanului. Pustiu neasemuit de elegant naufragiat pe-o insulă de corali. Nisipul, garnisit cu scoici misterioase, dormitează sub plapuma căldurii tropicale. Umbra-și revarsă răcoarea parfumată de briza marină. Gânduri nebune de iubire se veselesc în trupuri fierbinți așternute sub oglinda cerului albastră, pigmentată de stele căzătoare nevăzute. Mințile cuminți pâlpâie la flacăra unei candele antice. Stele căzătoare mistuite-n haos bântuie grădina teilor bătrâni. Peste trupul cald se topesc Lacrimi. Se-așterne teama, floare de măcriș. Tremură Dorința. Sânii-s poleiți de răcoarea blândă a brizei marine. Triluri mai răsar din Ciocuri de privighetori agățate de Luceafăr. Tolănit în așteptare, Trupul freamătă-n chemare. Stânjenite cucuvele se zburlesc prin aburii matinali, pârău despletit de vraja vechiului sărut.
Dorul împletește neuitate taine. Căutări scapără în iriși. Pământene vorbe mai destramă vraja teilor timizi. Necuprinsă-i firea-n vorbele absente. Tolănită, pe culcușul de aur al paielor de grâu, moțăie Copilăria răsfățată de spicele răzlețe împletite-n coronițe zglobii cu mustăți. Miriștile miros a flori de câmp secerate de mânia coaselor străvechi. Pe cerul trăirilor inedite plutesc primele îmbrățișări feciorelnice rostogolite peste brazdele de lucernă împodobite cu petale albe de mușețel. Respirațiile se condensează în cuvinte rostite din inima Dorinței sălbatice. Păsările câmpului se-nalță-n văzduhul singurătății ca niște regine poleite de raze cerești de vară. Ciripitul lor se-așterne peste cântecele greierilor ascunși prin tenebroasele păduri de buruieni.
În pacea câmpiei s-a tolănit Dorul pe-un pat de iarbă cu prima scrisoare de dragoste țintuită în mâinile împreunate sub faldurile magice ale Beatitudinii. Câmpiile secerate voinicește de ascuțișul coasei de oțel răvășesc lanurile de grâu și iarbă fragedă. Însetatele veri petrecute în bătătura casei părintești sunt luminate de flacăra blândă a lămpii cu petrol. Te-ascunzi timidă după zidurile Depărtării copleșite de zumzetul molcom al albinelor. Gânduri telepatice străbat deșertul Despărțirii. Sărutul se refugiază-n palmele reci ale Așteptării. Miresmele îmbătătoare ale fânețelor liniștesc răzvrătiri fierbinți. Răcoarea Răbdării se-așează pe umerii Neputinței. Soarele îmbrățișării va topi durerile glaciale ale Singurătății colo-n pacea florilor de tei.
|
Dumitru Țimerman 6/28/2021 |
Contact: |
|
|
