Observatorul

De Sânziene (datini, tradiții, obiceiuri)

Ziua de 24 iunie este cea în care creștinii ortodocși cinstesc “Nașterea cinstitului, slâvitului Prooroc, Mergătorului înainte și Botezătorului Ioan”. Tot în această zi, îndeosebi în Moldova, este prăznuit “Sf. Mucenic Ioan cel Nou”, prilej cu care la Suceava - fosta capitală a Moldovei - atrage în fiecare an mii de pelerini veniţi din toate colţurile ţării pentru a se închina la moaştele Sfântului.

Sărbătoarea religioasă se suprapune cu o altă mare sărbătoare din calendarul popular: Sânzienele sau Drăgaica. O sărbătoare laică a iubirii şi a fertilităţii, prilej pentru practicarea unor ritualuri de vindecare a bolilor, de aducere a ursitului şi a belşugului în gospodărie. Sânzienele au probabil la origine sărbătorile romane de adoraţie a zeiţei Diana (Santa Diana - Sân-Ziana). Alţi etnologi susţin însă că sărbătoarea îşi are originea în străvechiul cult geto-dacic al Soarelui, sânzienele fiind reprezentate adeseori de traci înlănţuite într-o horă.

SÂNZIENELE SAU DRĂGAICA

Una dintre primele descrieri ale ritualurilor desfăşurate în ziua de Sânziene i se datorează domnitorului Dimitrie Cantemir şi este menţionată în celebra sa lucrare "Descriptio Moldaviae": “În acest timp, când încep a se coace semănăturile, se adună la un loc toate fetele din mai multe sate şi alegând pe cea mai frumoasă şi mai robustă, îi dau numele de Drăgaica. Apoi, cu ea înainte, merg prin semănături şi-i fac o cunună împletită din spice, o mai înfrumuseţează cu o mulţime de cârpe, de toate colorile, şi-i dă în mână cheile de le şurele lor. Drăgaica, în acest fel înfrumuseţată, cu braţele întinse şi cu cârpele expuse vântului, ca şi cum ar sbura, se întoarce spre casă. Cântând şi săltând, şi merg prin toate satele fetelor care au însoţit-o. Acestea, urmând-o în cântece destul de frumoase, o numesc sora şi superioara lor. Toate fetele din Moldova năzuiesc foarte mult la această cinste, deşi cântecul lor zice că această fată, care reprezenta Drăgaica, nu se poate mărita până după trei ani”. Ritualul descris de Dimitrie Cantemir s-a transmis de-a lungul veacurilor, fiind încă practicat pe la începutul secolului trecut. Câteva obiceiuri din ziua de Sânziene sunt descrise de Tudor Pamfile în studiul său publicat în anul 1910: “Sărbătorile de vară la români”:

“În Dobrogea, drăgaice în felul cum le descrie D. Cantemir, se fac patru fete, din care numai două sunt îmbrăcate femeieşte. Acestea se apucă în cruciş de mână cu celelalte două, apoi pornesc dănţuind pe la case, fiind însoţite de un fluerar care le cântă felurite melodii. Dănţuitoarele capătă bacşişuri.”

În Transilvania, în ajunul zilei de Sânziene “sătenii pleacă pe câmp şi livezi şi adună florile numite sânziene, pe care le aduc acasă şi din care împletesc cununi. Aceste cununi le aşează dânşii pe la uşile caselor, pe crucile dintre hotare şi holde, prin straturi, pe la stupii de albine. (...) Cununile bărbaţilor sunt împletite în formă de cruce, iar cele împletite pentru femei sunt rotunde. Fiecare îşi aruncă cununa sa, iar prezenţii pe cele ale absenţilor. Dacă cununa se opreşte pe acoperiş, este semn că acel a cui sau pentru s’a menit, va avea bucurii, îi va merge bine; dacă dimpotrivă va cădea, este semn vădit pentru acela că-i va merge rău şi poate chiar că va muri.”

Ziua de Sânziene era considerată de asemenea ca fiind „cel mai potrivit timp” pentru culesul buruienilor de leac, cele culese mai devreme neavând „nici o înrâurire asupra boalelor şi bubelor, din pricină că erau pişcate de Rusalii”. Florile de sânziene erau culese pentru a tămădui frigurile, guturaiul, bolile ruşinoase sau altele asemenea. Ele se puneau “pe sub ţăst, se aprindea o lumânare la ele şi se lăsau acolo până era trebuinţă de ele.”

TAGHIANILUL

Este interesantă descrierea obiceiurilor practicate în ziua de Sânziene de românii macedoneni din peninsula balcanică: “În ziua de 23 iunie, la românii macedoneni e ziua Taghianilului. În această zi băieţii strâng ban cu ban şi-i încredinţează unuia dintre dânşii. Apoi merg la pădure, taie crengi de fag şi de pin şi culeg verdeaţă de ferigă. Unul dintre ei se însărcinează să facă tenda, o colibă din patru pari, îngrădită cu lemne tăiate; înăuntru aştern ferigă şi tot cu ferigă o şi acoperă. Fiecare grup de copii se sileşte să aibă tenda lui mai frumoasă ca a grupului vecin. Fetele culeg şi ele flori de taghiani, le împletesc în cununi, culeg trandafiri (rose) şi cu aceste flori împodobesc galeata (mireasa), care nu este altceva decât un ibric de aramă. Seara ies însoţite de baieţi cu galeata prin sat, cântând cântecul taghiani:

“- Unde ai pornit, unde mi te-ai gătit?
- Am pornit la cei nouă fraţi,
Nouă fraţi,
Tineri ne’nsuraţi,
Ne’nsuraţi,
Nelogodiţi.”

Cu galeata merg de şase sau nouă ori la fântâni să ia apă, întocmai cum fac cu mireasa sâmbăta, în ajunul nunţii. De la fiecare fântână iau câte puţină apă, merg apoi mai departe, şi cum galeata este mireasa, i se cântă obişnuitul cântec de nuntă:

„Umple soră, vearsă frate...”

Înainte de a se despărţi, fetele aruncă în găleată câte un obiect de argint: inel, brăţară sau cercei, după care îl lasă toată noaptea sub un trandafir. Băieţii, după ce au bâut şi au mâncat în tenda, rămân şi dorm noaptea acolo. A doua zi băieţii şi fetele merg la pădure, cântând cântecele din ajun. Băieţii trag cu coada ochilor la fete, iar pe la prânz pornesc din nou către sat. Fetele desbracă galeata şi o împart. Fiecare se udă pe cap cu apa din ibric, ca să nu aibă durere de cap şi să le crească părul. Îşi iau odoarele puse în ajun, îşi împart florile şi se despărţesc cântând:

„S’nu’ţi pară arău, galeată sor,
Că multe şopute nu te-alăgam,
Ca diveara ma s’bănam
Ma multe va te alâgam.”

Tudor Pamfile - studiul etnografic “Sărbătorile de vară la români” -1910 6/24/2021

Contact:

Informatii Utile despre Canada si emigrare.

Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.

Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!

Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

created by Iulia Stoian