Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Romïżœnii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivïżœ 2024
Articole Arhivïżœ 2023
Articole Arhivïżœ 2022
Articole Arhivïżœ 2021
Articole Arhivïżœ 2020
Articole Arhivïżœ 2019
Articole Arhivïżœ 2018
Articole Arhivïżœ 2017
Articole Arhivïżœ 2016
Articole Arhivïżœ 2015
Articole Arhivïżœ 2014
Articole Arhivïżœ 2013
Articole Arhivïżœ 2012
Articole Arhivïżœ 2011
Articole Arhivïżœ 2010
Articole Arhivïżœ 2009
Articole Arhivïżœ 2008
Articole Arhivïżœ 2007
Articole Arhivïżœ 2006
Articole Arhivïżœ 2005
Articole Arhivïżœ 2004
Articole Arhivïżœ 2003
Articole Arhivïżœ 2002


„12 Personalități ale Cruciadei a Patra" o carte de Ion Alexandru Mizgan

Cuvânt înainte

Părintele Ion Alexandru Mizgan din Oradea ne oferă o nouă carte dedicată istoriei Bizanțului, resspectiv evenimentelor din timpul cuceririi Constantinopolului la anul 1204 de către cavalerii occidentali ai Cruciadei a Patra, precum și o perspectivă asupra personalităților care au jucat un rol decisiv în derularea acestora. Lucrarea se intituleaz㠄12 Personalități ale Cruciadei a Patra” și se adaugă altor lucrări cu conținut
istoric ale autorului dintre care amintim: „Cruciada a Patra (1202-1204” (Oradea 2005), „Sfântul Ioan Gură
de Aur arhiepiscop la Constantinopol”, (Oradea, 2002, ediția I; Oradea, 2015, ediția a II-a), „Ofensiva uniatismului în Transilvania. Martiriul lui Tănase Todoran” (Cluj-Napoca, 2008), „Bizanțul la Veneția” (Oradea, 2013), „Papa Inocențiu al III-lea cuceritorul Constantinopolului” (Oradea, 2018).

Volumul de față are la bază cercetările efectuate de autor în cadrul pregătirilor pentru susținerea tezei de
doctorat în domeniul Istorie, la Facultatea de Istorie din cadrul Universității din Oradea, cu tema legată de
Cruciada a Patra și urmările acesteia în cadrul Imperiului Bizantin și a lumii românești, demers finalizat
în anul 2013 cu obținerea titlului de doctor în istorie.
Cercetările din ultimii ani derulate de autor la Arhivele de Stat din Veneția și la Biblioteca Marciana din
Cetatea Dogilor, i-au oferit acestuia posibilitatea de a aprofunda mai multe aspecte legate de evenimentele Cruciadei a Patra, respectiv a personalităților care au fost implicate în pregătirea și desfășurarea acestei
expediții.
Lucrarea de față cuprinde douăsprezece studii științifice dedicate principalelor personalități ale
Cruciadei a Patra. Amintim pe cronicarii acestei expediții, Geoffroy de Villehardouin, Robert de Clari,
Nicetas Choniates, care au fost participanți și martori oculari la derularea evenimentelor, papa Inocențiu
al III-lea, inițiatorul expediției, pe dogele Veneției, Enrico Dandolo, cel care s-a ocupat de construirea
flotei venețiene, Bonifaciu de Montferrat, conducătorul armatelor cruciate, Balduin de Flandra, primul
împărat latin la Constantinopol, Henric de Hainault, cel mai important împărat latin de la Constantinopol,
prințul Alexios al IV-lea, cel care a propus cavalerilor occidentali atacarea Constantinopolului, Ioniță Caloian, românul care a condus Imperiul vlaho-bulgar la acea vreme, care a ținut piept în Balcani atât bizantinilor cât și cruciaților apuseni, precum și împărații bizantini Alexios al III-lea și Alexios al V-lea Ducas
Murtzuphlos, care au luptat cu cavalerii apuseni în vederea apărării Constantinopolului în timpul asediului marelui oraș.
Studiile dedicate acestor 12 personalități ale Cruciadei a Patra sunt precedate de o Introducere, care
se constituie într-un studiu publicat de autor în anul 2014 la împlinirea a 810 ani de la cucerirea Constantinopolului de către cavalerii apuseni. Aceste studii au apărut relativ recent în reviste de specialitate, atât teologice cât și istorice, cum sunt „TABOR” (Cluj-Napoca), „Analele Universității din Oradea”, fascicola Istorie- Arheologie (Oradea), „ZARGIDAVA” (Bacău),
„ALTARUL BANATULUI” (Timișoara), „STUDIA UNIVERSITATIS SEPTENTRIONIS – THEOLOGIA
ORTHODOXA” (Baia-Mare), sau în volume colective, cum sunt cele dedicate istoricului Sever Dumitrașcu,
editate de Muzeul Țării Crișurilor, respectiv Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, și Editura Episcopiei Devei și Hunedoarei.Din studiile publicate de părintele Ion Alexandru
Mizgan desprindem contextul social-politic și ecleziastic, care a dus la devierea Cruciadei a Patra spre Constantinopol și în cele din urmă la cucerirea și jefuirea marelui oraș, eveniment care a rupt definitiv Europa Apuseană de cea Răsăriteană. Volumul de față ne dezvăluie acțiunile principalilor actori ai acestei expediții, care au avut efect asupra derulării evenimentelor din Imperiul Bizantin și sud-estul continentului european la începutul veacului al XIII-lea. Cucerirea și devastarea Constantinopolului la anul 1204 de către cavalerii apuseni a constituit un act de barbarie unanim recunoscut de către istorici. Nu întâmplător marele istoric britanic Steven Runciman a afirmat că niciodată nu a fost o crimă mai mare împotriva umanității decât Cruciada a Patra!
Urmările cuceririi Constantinopolului la 1204 au fost devastatoare pentru Imperiul Bizantin și întreg
spațiul răsăritean. Jefuirea Constantinopolului a slăbit Imperiul de pe malurile Bosforului, care nu
a mai reușit să ajungă la măreția de altădată și nu a reușit să facă față înaintării turcilor, care în cele din
urmă vor cuceri marele oraș la 29 mai 1453. Comportamentul barbar al cruciaților în marele oraș a creat o
prăpastie de netrecut între bizantini și apuseni. Papa Inocențiu al III-lea, la rândul său, s-a folosit de acest
nefericit eveniment pentru a declanșa o vastă ofensivă prozelitistă în Imperiul Bizantin și în tot spațiul
răsăritean pentru a supune întreg Răsăritul creștin scaunului Romei.
Așa cum se exprima autorul în studiul introductiv, redarea acestor tragice evenimente legate de jefuirea Constantinopolului la anul 1204, nu s-a făcut din dorința de a trezi resentimente față de Europa Occidentală, ci pentru ca cititorii și iubitorii de istorie săafle adevărul istoric fără cosmetizări artificiale, așa
cum fac unii istorici pentru a nu fi catalogați antioccidentali. Istoria trebuie scrisă așa cum a fost și este
meritul părintelui Ion Alexandru Mizgan de a ne oferi un volum cu principalii protagoniști ai evenimentelor legate de Cruciada a Patra și implicațiile acestora în desfășurarea lor.

Pr. Acad. Prof. Univ. Dr. MIRCEA PĂCURARIU




Mircea Păcurariu    6/23/2021


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian