Fotbal pe pâine - amintiri la Toronto
Fiind răsfătat de mai bine de o săptămână cu cinci meciuri de fotbal pe zi (trei din Campionatul European si două din cel sud-american) gândul îmi zboară cu circa sase decenii în urmă când, aflat în clasele opt-nouă, eram un asiduu spectator al “cuplajelor bucurestene” în care erau implicate cele patru echipe de primă divizie din capitală: Steaua (Voinescu, fratii Zavoda, Apolzan, Constantin, Cacoveanu, Crăiniceanu), Dinamo (Utu, Datcu, fratii Nunweiler – III si IV, Pârcălab, Ghergheli, Frătilă, Hajdu), Rapid (Mândru, Todor, Greavu, Motroc, Macri, Năsturescu Dumitriu II, Ion Ionescu, Codreanu) si Progresul (Mândru, fratii Smărăndescu, Oaidă, Mafteută, Mateianu).
Plecam de la scoală către stadionul 23 August agătati precar pe scările tramvaielor 13 sau 25. Ciracii mei erau tizul Sorin C. (prieten extraordinar din clasa a patra si până azi, Marian B. (care, din nefericire, mă asteaptă de treizeci de ani acolo, sus), Şerban G. şi Sandi B. (cărora le-am pierdut urma).
Câteodată, ne luam la noi sandvisuri (odată, era in jurul Pastelui, îmi amintesc chiar de niscai ouă rosii). De cele mai multe ori, însă, ne multumeam cu un cornet de seminte de dovleac de la distribuitoarele specializate.
Cornetul ne tinea cale de două meciuri, recte patru reprize.
Eram un chibit la echipelor din Bucale, dar mai era si Petrolul (Pahontu, Mircea Dridea, Virgil Dridea, Marin Marcel), UTA (Petchowschi, Dembrovschi) Steagul Rosu (Naftanaila Fusulan), Farul (Tufan, Mustafa, Bukossy).
Trecând acum în actualitate, urmăresc meciurile tolănit confortabil pe canapea, având în fata o pungă de un kil jumate de seminte de dovleac dezghiocate, din care arunc la zece minute câte un pumn de mieji in gură (probabil echivalentul unui intreg cornet de pe vremuri). Pe urmă, ne justificăm prin faptul că, înaintând in vârstă, metabolismul se încetineste…
Sorin Finchelstein
Toronto
|
