MIHAI al nostru, doamne drept si sfant.
MIHAI ETERNUL
Mihai al nostru nici nu are vârstă.
Prin versul meu ce astăzi vi-l astern
Vă spun să spuneti la urmasii vostri
Că EMINESCU e un sfânt etern.
El s-a născut că trebuia să cadă
De printre astri - unul, pe pământ,
Că Dumnezeu a vrut să răsădească
La Ipotesti - poetul nostru sfânt.
Copilăria lui o stim din versuri.
Băiet fiind – păduri cutreiera.
El limba noastră o striga prin codri
Si-n traista lui legende mari căra.
Când i-a mijit si bruma de mustată
I-a tras în tus pe marii demnitari
Ce mânuiau prea strâmb legile strâmbe
Si le-mpărteau arginti doar celor mari.
Multe fecioare l-au dorit prin vise.
Prin flori albastre si prin rândunici
Mihai a dat cu jerbe de iubire
Si s-a zidit în mii de Veronici.
Dar si sperjurii lumii făceau pândă
Să muste geniul marelui bărbat
Si se temeau ca dracul de tămâie;
Hristosul românesc a înviat!...
De nu era poetul n-aveam limbă.
El ne-a adus hrisoave din strămosi.
Tot el a prorocit că prin Unire
Ne vom zidi pe timp - victoriosi.
...Veacul parsiv l-a ros la rădăcină.
Strigoii s-au corcit sub fruntea lui
Si-adese ori halucina - poetul,
Prin pajisti vagi si ale nimănui.
Nu i-a fost dat somn lin la tărmul Mării
Nici linisti lungi de seri n-a ascultat,
Si Împărat..si Proletar, el – bardul
A fost prin timp un vesnic răsculat.
Vă rog să spuneti la urmasii vostri,
Prin versul meu ce astăzi vi-l astern:
Mihai al nostru n-a murit vreodată,
Poetul EMINESCU - e etern!...
LA UMBRA LUI MIHAI
-în fata Bisericii
Sfântul Gheorghe - WINDSOR-
bun găsit din nou - frate MIHAI !
cum îti e prin coltul tău de rai
ce ti l-au croit pe-aici românii buni,
unde nu avem datini - nici străbuni ?
n-avem plaiuri, ca la Ipotesti,
dar tu poti, din cer, să le sfintesti.
păsările sfinte - migratoare,
aduc si-aici verile cu soare.
unde ne sunt Dunărea, Carpatii ?
ne-am lăsat părintii, casa, fratii
si-n Canada asta…am mai scris,
am găsit pământul cel promis.
n-avem Marea, dar românilor
ne pulsează-n piept un singur dor:
când ne băsmuieste briza sării
să dormim pe marginile Mării.
în această tară verde…verde,
Dumnezeul nostru un ne pierde.
si-n tărâna ei - dumnezeiască,
altoim sământa românească.
avem case mândre si bogate.
omul, care-I Om, ne este frate
si asa - nuntind, sau de jelim,
noi ne închinăm spre velerim,
bun găsit din nou - frate MIHAI.
ti-am dat somn de veci pe-un colt de rai
unde n-avem datini, nici străbuni
dar avem mari crezuri - de români !
EMINESCU PRIN CER...
ce-o mai fi Doamne colo, pe pământ?
l-a întrebat MIHAI pe DUMNEZEU;
o fi mai bine rob...mai bine sfânt
prin raiul ăsta prea-mbuibat - mereu...
iubiti crestini, la ceruri...nu veniti...
ce-ar face TARA fără voi - românii,
precum vă stiti de veacuri, obiditi,
deprinsi mereu cu cnutul si stăpânii?
c-ati vrut pământ - cândva v-ati răsculat.
la porti înalte ati strigat odată.
jandarmii...frati cu voi, v-au împuscat
iar împăratii mari v-au tras pe roată.
apoi au fost Bălcescu, Tudor, Cuza.
mari cărturari ne-au înflorit din neam.
ca dacii de la Sarmisegetuza
în regii nostri falnici - mai credeam.
dar ne-au trădat si regi, si presedintii
strigoi din testamentele marxiste,
care ne-au dus în puscării părintii,
traditia de neam să nu existe!
...poetul stă la sfat cu cel Divin,
în limba cea română - din Carpati.
se înteleg prin marele amin
si juri că după sânge ar fi frati.
- prea-sfinte, România ia-o-n cer
Să o scăpăm de biruri si stăpâni!
- lasă-i Mihai...crestini prin lerui-ler,
ce-ar face TARA fără de români?
MIHAI – STEAUA VESNICIEI
...să-i spun poeme marelui Mihai
ar fi să port străfulgere în glas
să port pe umeri greaua mea planetă
ar fi să fiu cel mai modern Atlas
dar eu mă-ncumet fiindcă îl cunosc
de când copil – păduri cutreiera;
el era printul viselor răzlete
si nici-o lege nu-l încarcera
avea aripi pe umeri si la glezne
să zboare printre zodii mari de dor
el era pruncul blestemat de muze
să fie cel mai mare visător
pe vremea lui închiriasem rege
care s-a altoit pe-al nostru plai
dar poezia suferea-ntre rime
si i-a fost dat poetului Mihai
să amăgească muzele prin crânguri
să plângă-n cartea noastră de istorii
si el le-a spus românilor ce-i Tara
cum se zidesc columnele de glorii
*
…la un semn m-am dus la poarta-i,
mi-a răspuns
-Doamne, Marea mea cea Neagră m-a trimis
să mă leg să îti zic frate prin vecii;
iată sfinte – ti-am adus un manuscris.
vulturul si-a clătit ochiul prin caiet
pletele-i legănau febra, cam hai-hui
si grăit-a testamentul: esti poet
eu mă urc în sus la ceruri – tu rămâi
de aceea am curajul să-i trimit
fratelui Mihai din slavă – versul meu
si cum sunt nătâng la minte, cred nebun
că-n scrisori mă cenzurează – Dumnezeu
-spune-i tu Mihai, că-i stai de-a dreapta
aminteste-i că-n infern ne chinuim
spune-i că urcăm peste Golgote
si sperăm să ne-ntîlnim în velerim
...vezi MIHAI?, noi nu te dăm uitării
pribegia noastră-i lungă si e grea
semnul crucii ne zideste-n verticală
si în veci, luceafăr blând – tu ne esti stea.
MIHAI RĂSPUNDE-MI…
Frate Mihai - azi e mileniul trei.
Cum e pe-acolo, prin eternitate?
Să stii că mă tot duc la blândul Tei
Cu frunzele de timp cutremurate.
Pe-aici, pe jos, sunt vremuri de restristi
Si nimei, nici cu sine nu-si e frate.
Au năvălit piratii anticristi
Iar Dumnezeu ne ceartă si ne bate.
Întreabă-L Tu pe mosul-Dumnezeu:
Au belzebutii I-au furat puterea ?
Dacă-I bătrân, Mihai,spune-I că eu
Îl rog să-ti lase tie cerul si averea.
Averea de a plânge pentru noi.
Averea de-a ne naste si-a murire.
Averea de-a rodi sub sfinte ploi.
Averea sfintei Sfânta-Pomenire.
De fapt noi te serbăm în ori ce zi
Si chiar în ciuda haitelor lichele;
E dreptul nostru - dreptul de a fi
Redută-n calea fruntilor tembele.
N-am mai cântat de mult, nu mai cântăm.
Tu ne-ai lăsat doar Doina-miorită
Dar stim al dracu să ne împuscăm
Apoi plângem colivele-n troită.
Mai ieri am vrut, Mihai, să te zidim
Lângă pribeaga noastră mănăstire
Dar n-am primit verdict să te sfintim
Si te-am abandonat în nemurire.
Fratele meu, o clipă doar mai stai
Că-mi plânge iar plaivasul între deste;
Luceafăr blând, prea pute-a putregai
Iar Teiul tău e trist si rugineste.
Bocir-ar si irozii ăstia surzi
Care se nasc prin rosii cafenele.
Trisorii lumii, Doamne, sunt absurzi
Si-i fac lui belzebutul temenele..
Du-te Mihai, azi e mileniul trei.
Eu sper să fii Luceafăr printre îngeri;
Pe-aici trudim să punem un temei
Lângă golgota marilor înfrângeri.
Nu ti-am mai scris de mult fiindcă sunt rob
Si robii n-au sentinta de-a da grai
Asa că eu rămân cersind la pod
Si te astept să-mi scrii - frate Mihai!
MORTUA EST...
an de an, în fiecare vară,
printre flori albastre si fiori,
iar vine MIHAI la noi să moară,
că si sfintii se mor - uneori.
nici doi poli de ani n-a strâns în tească.
doar niste pruncie - prin zăvoi,
nici-o nuntă mare - românească,
n-a tocmit poetul pe la noi.
anii lui cu iz de menestrele
au trecut...cum stelele se sting;
candela si visele rebele
i-au veghiat nesomnul - de paing.
s-a făcut Luceafăr, să ne spună
taina fericirii de-a iubi.
versul lui hamletian răsună
pest timp: to be or not to be..
nu i-au dat odihnă vârcolacii.
epoca nătângă nu l-a vrut.
El a tras în plug cu toti săracii
si acele cnuturi l-au durut.
dar visa istoria...istorii
pe papirus măiestrit a scris,
Doina lui - si Tara lui de glorii
au dumnezeiri de paraclis.
a murit acasă - sau oriunde.
prin pădurea vietii poate-i viu.
taina lui prin taine si-o ascunde,
totusi: a plecat prea timpuriu.
nouă ne-au rămas o frunte lată,
pletele-i si ochii lui adânci
si întelepciunea lui sculptată
pe-ale nemuriiri dure stânci.
la mormânt îi ducem pâine caldă
si-un ulcior, cu vin de Botosani.
muzele în Lacul lui se scaldă
când pleznesc harbuzii prin tufani.
mi-a rostit poetul o silabă
despre o legendă dintr-o stea,
apoi gândul si l-a sters în grabă:
- ce vă pasă, oameni buni, de ea ?
nu se cade să-l trezim din vise.
azi, MIHAI, este un print celest.
mai grăieste doar prin manuscrise
că aevea-i dus...mortua est...
MIHAI – RĂSTIGNITUL
-lângă statuia din Montreal -
MIHAI, te-am răstignit la Montreal
si ti-am bătut piroane în pământ,
pământul ăsta care ne mai rabdă_
un colt de rai promis, râvnit si sfânt.
ridică fruntea, numără-ti nepotii,
atâti câti prin pierzanii am rămas;
suntem români si prin legenda noastră
noi pribegim cu limba ta în glas.
cu trăistile prea pline de bucate
prin lumea asta largă pribegim
iar când simtim cutitu-nfipt în spate
ne amintim - Mihai, că ne iubim
fii blând pe soclul tău si ne mai iartă.
colacul ce-ti aducem azi e mic
si iartă-ne Mihai - si ne tot ceartă ;
iubirea nu dospeste din nimic.
tu dormi Mihai - respiri eternitate.
noi am uitat de sfintele pomeni
si prea sătui de-atâta voluptate
noi nu mai suntem buni samariteni.
e ziua Ta - când te-ai urcat la ceruri.
ti-am pironit picioarele-n pământ
la Montreal - si te jelim prin leruri
MIHAI al nostru, doamne drept si sfant.
Iunie -2021 /la Montreal
|
George Filip 6/14/2021 |
Contact: |
|
|
