Omagiu lui Mihai Eminescu - Mărite poet, acestui neam îi esti esenta
Astăzi, în zi de sărbătoare,
Mărite Luceafăr, te slăvesc,
Îti dăruiesc o albastră floare
Și nuferi albi, să vezi ce mult te iubesc.
Strălucești pe bolta albastră,
Ne trimiți raze din sufletul tău,
Strălucești și-n inimile noastre,
Te venerăm ca pe un zeu.
În suflete-avem doruri grele,
Ne-ai învățat să le putem duce,
Cu gândul suntem acolo, la stele,
Ne îmbătăm cu graiul tău dulce.
Fă o minune și ne călăuzește,
Să facem cu lumea noastră ceva,
Trimite un semn și ne trezește,
Să putem mersul lumii schimba.
Să învingem răul întunecos,
Să-l trimitem în fundul pământului,
Trimite-ne gândul tău luminos,
Dă putere poeziei, cuvântului.
Ne înclinăm versului tău,
Acestui neam îi ești esența,
Prin tine, el va dăinui mereu,
Ne plecăm, facem reverența.
Dragă Eminescu
Mărite poet, din lumi cerești,
Slavă ți-aduc și închinare,
Măcinat de patimi lumești,
Poezia ta, ne-ai lăsat alinare.
Trecut-au anii, dar n-am uitat
De Luceafărul ce privea cu iubire,
La fata frumoasă de împărat,
Îmbătată de-a lui strălucire.
Și-ai mai lăsat un Paj Cupidon,
Hain, viclean și alintat,
Venere și Madonă lăsata-i și-un dor,
Din basmul unui poet împărat.
Prin versul tău, ades ne-ai plimbat,
La Steaua, care-a răsarit,
Demon și Înger, în vers ne-ai lăsat
Ce-n ultimul ceas s-au iubit.
Din valurile vremii dăinuie iubirea,
Si Dorința stârnită Crăiesei din Povești,
Zburătorul cu negre plete, se pierde cu firea,
În visul fetei, din sferele lumești.
Ai mai lăsat niște Scrisori
Să știi că le-am citit pe toate
Și te citim de dimineată-n zori
Și te citim și-n miez de noapte.
Mai sunt melancolii, mistere
Și doruri sunt, ori iubiri în taină,
Lumini ce vin din alte emisfere,
Ce ne tulbură în prag de seară.
De-acolo, de sus, tu ne vezi,
Ne dai aripi, în versuri să plutim,
În străluciri de Luceafăr veghezi
La noi, cei care, te slăvim, te iubim.
Luceafăr blând mă plimb prin poezia ta
Adesea m-am plimbat pe înserat
,,Pe lângă plopii fără soț"
Și la fereastră m-am uitat,
O clipă să te văd, de pot.
Nu te-am văzut, m-am resemnat
Și am plecat agale-n crâng,
La teiul unde ades-am stat,
Dorind în brațe să te strâng.
Te chem în fiecare seară,
Aș vrea alăturea să-mi fii
Și te întreb a câta oară,
,,De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii".
Aici te-oi aștepta mereu
Și chiar ,,De-or trece anii..."
Tu ești pentru sufletul meu,
O ,,Foare-albastră"-n ape stranii.
Tu ești , Crăiasa din povești"
Ce ,,Din noaptea " întunecoas-apare,
Tu, mereu ,,Dorința" îmi stârnești,
Când ,,Luceafărul" pe cer răsare.
Eu sunt ,,Făt Frumos din tei"
Și te aștept lângă izvor,
Te-aș cere, dacă tu mă vrei
Și ne-om pierde-n dulce-amor.
(Drepturi de autor rezervate)
|
