5.Iunie ,,Ziua Învățătorului”- poezii de sâmbăta seara
\ ÎNVĂTĂTOAREA
A semănat destine mereu pe-a vietii cale
Si pus-a înainte trăirea dumisale
Copiii să învete din cărti să buchisească,
Să scadă, să adune, să-mpartă si să-mi crească
Averea cea de aur primită spre păstrare,
Din ea să se hrănescă pe-avietii lor cărare.
A dat fără să ceară la nimeni vreo răsplată,
S-a bucurat când roada a fost mărită faptă
Simtind că o petală din lauri-năltării,
Sunt pentru ea buchete, primite pe-a-nserări
Cărare, ce ca mâine se termină de-acuma,
Că prea îi simte-n spate răcorile si bruma.
Si-a împlinit menirea cuprinsă-n cel destin,
A fost si multă miere dar si amar pelin,
Si bucurii să-i treacă necazurile toate,
Si întristări, sperante, regrete, mestecate,
De toate, ca să stie cel gust la fiecare,
Din el la toti să-mpartă hrănindu-i în visare.
Acum, îmi stă de-oparte , în coltul ei de lume,
Mai are-o tresărire când cineva îi spune
Asa mai cu sfială, mai dulce, mai cuminte
Un ‚’’ Sărut mâna doamnă’’, de-aducere aminte
Ca semn că nu uitat-a pe-a lui învătătoare
În anii scursi ca clipe , pe-a timpului cărare.
Pe lume nu-s cuvinte să-i multumiti vreodată
De ce va pus în inimi atunci, ca viata toată
Voi să-i purtati comoara din suflet dăruită,
Curată nestemată , în aur poleită.
Iar de-o vedeti vreodată trecând prin cea multime
Smeriti să-i faceti vorbă , cu un cuvânt de bine.
SĂRUTA-VOI MÂNA CARE
Doamnei mele învătătoare
Într-un târziu, spre doamna-nvătătoare
Mă-ntorc cu drag din marginea uitării,
Si-n cupa vietii sale-i pun o floare
Să-i îndulcească anii înserării.
Iar în cuvinte mute, miruite
De gând curat ascuns în lăcrimare,
Mă voi ruga la Tine, Preamărite,
Să-i ocrotesti cea cale în iertare.
Si zilele să-i faci o bucurie
Că s-a-mpărtit în noi, în fiecare,
Să învătăm a socoti si-a scrie,
Să descifrăm a slovelor cărare.
Ce ea ne-a dat , nu are pretuire,
Si nici măsură-n aur si carate,
E scânteierea cea de vietuire
Ce fără ea trăirea nu se poate.
***
De-o vezi cumva pierdută în multime
Opreste-o, si sărută-i mâna care,
Pe tine, ne-nceputu-n istetime
Mi te-a pornit pe-a vietii grea cărare.
DASCĂLUL DE TARĂ
Brumărit de anii care, tot mai greu îi duce-n spate,
Întomnat pe firul vietii ce deloc n-a fost usoară,
Tot mai rar îl văd de-acuma, doar asa, pe apucate,
Pe acel ce-n vreme fost-a, bunul, dascălul de tară.
De la el, din al său suflet, am luat învătătură
Si prin grija dumisale ne-a-nvătat să ne purtăm,
Să ne facem rost în viata, cum părintii nostri vrură,
Să fim oameni între oameni si cu fruntea sus să stăm.
El ne-a dat, din a sa viată, clipe lungi de bucurie
Ca pe drumul vietii noastre niciodat’ să nu-l uităm
Si-a lui dulce amintire, ne rămână vesnic vie
Când în mintea noastră încă, l-al său nume, ne-nchinăm.
*
Auzit-am vestea tristă, cum că dascălul de tară
S-a mutat din astă lume în sălasul din ceresc
Si de-acum, gândind la dânsul, Doamne rău o să ne pară
C-a plecat, bătrânul dascăl din iubitul lui lumesc,
Sus în ceruri, se va face, stea de-acum pâlpâietoare
Licărind în nopti cu lună pe cea boltă înstelată,
Noi vom sti că a lui suflet e în noi, în fiecare,
Că ne-a dat, mai pe de-asupra, viata lui, avere toată.
Noi te-am strîns bătrîne dascăl, într-o boabă lăcrimată
Să te stim cu noi alături c-o povată, cu-n îndemn,
Cum erai te-om tine-n suflet încă viata noastră toată
Că tu-ai fost din Crucea Sfântă, aschie din al Său lemn.
DOMNULUI PROFESOR
Neuitatilor profesori
Dascăl vechi cu rădăcina în mosia vesnicită,
Truditor la talpa tării, cu durere-i zilnicită,
A văzut moartea-n transee, muscătura ei de plumb,
Umilinta unui lagăr si-adevărul cela strâmb.
De aici venit-au toate când cu vorba lăcrimată
Ne spunea că tara-i omul si tărâna sărutată
De acela ce-si dă viata pentru sfânta libertate
Nu în vorbe ci în fapte, ca să-nvingă cea dreptate.
Astăzi, bob de vesnicie în umbrosul cimitir
Este-al nostru dascăl vrednic, lung pomenic dintr-un sir
Ce-au trecut cu bărbătie tot bătătorind cărarea
La urmasi s-o lase dară cunoscută, urcătoare.
***
Preaiubite domn profesor, toti v-aducem multunire
C-al nost suflet feciorelnic l-ati purtat prin vremi bătrâne,
Ca să stim că doar iubirea de mosie întăreste
Bratul celui slab ce neamul, cu-a lui viată îl păzeste.
Domn profesor, cât mai suntem vă purtăm în al nost’ gând
Cum mereu trăit-ati viata, caldă flacără arzând,
Iar de-a fost cumva vreodată să vă facem supărare,
Azi iertati să fim cu totii, vă cinstim c-o închinare.
SFINTI DE MIERE
Vouă dascăli, sfinti de miere, n-am cuvinte preasmerite
Să vă-nalt cu sfiiciune lăcrimate multumiri,
Pentru cât din al vost’ suflet, ne-ati tot dat, învătăminte
Să ne facem rost în lume si cărări de fericiri.
Voi, pe lungul drum al vietii sunteti candele aprinse
Ce deschis-ati ochii nostri când am fost nestiutori,
Să-nteleagă mersul lumii si în minti ce-s necuprinse
Să ne puneti pentru viată tăinuitele comori.
Fără voi, această lume ar fi tot ca la-nceputuri
Că n-ar fi cine să ducă mai departe omenetul,
Să-i înalte a sa frunte către cer, din negre luturi,
Să-i arate viitorul si trecutul si prezentul.
De aceea al vost suflet, l-împărtiti în fiecare
Să îsi facă drumul vietii netezit si urcător,
Iar cu ce le dati acuma, boabe de mărgăritare,
Ei să-si semene cărarea, facă-si timpul ’năltător.
Mai apoi, când vă veti duceti, că asa e legea firi,
Prin câmpiile celeste multumiti si împăcati,
Veti rămâne pomenire în icoana amintiri
Nemurindu-vă cel nume, sfinti de miere, lăudati.
*
De n-am spus, precum se cade, în putinele-mi cuvinte
Vorbe binemeritate pentru arsul vost’ divin,
Mă iertati, voi iertătorii, cum făcut-ati mai ’nainte,
Că-ndrăznesc în fata vostră, preasmerit să mă înclin.
DASCĂLI ÎNVECHITI ÎN TIMPURI
Voi ce sunteti plămădeală de frumos si bunătate,
Voi lăsati ades în grija zilnicitelor nevoi,
Voi ne dati din al vost’ suflet taine strânse într-o carte
Ca pe ramul tânăr facă, roadă bună cel altoi.
Voi tociti de-amar sub vremuri, tot mintiti de marii zilei,
Voi jertfelnici fără nume, nembuibati pe-al vietii drum,
Purtători de demnitate si blazon de vesnicie,
Voi bogatii fără- avere, începutu-ne-ati cel drum.
Voi lumini ce dati la altii din a voastră-ntelepciune,
Cioplitori în inimi crude si în suflete curate,
Învătatu-ne-ati să facem peste vreme lucruri bune
Ca în urmă să rămână lăudate-a noastre fapte.
Peste voi si-al vost’ renume cernem astăzi multumire
Pentru toate cât făcut-ati s-aveti sufletu-mpăcat,
Vrem să stiti c-al vostru nume se va face nemurire
Când în gând de pomenire, vă-ncinstim cu-n lăudat.
***
Din înaltul fără margini, în a noptii feerie
Când veti fi un roi de stele sclipitoare si cuminti,
De privim la bolta rece spunem lumii să se stie,
Că ati fost si voi odată, muritori cu gust de sfinti
Mircea Dorin Istrate
DASCĂLILOR NOSTRI
Voi ce-aveti în grai dulceata rostuitelor cuvinte
Ce le puneti ca plămadă într-un suflet de copil,
Din al vostru gând, seminte azi le faceti pentru minte
Să rodească înmiite, pentru vremuri care vin.
Ca o flacără vă ardeti ca să puneti în fiintă
Si-n a tainitelor inimi sfinte boabe de lumină,
Iar fântâna vietii voastre apă vie însfintită
Următorilor le deie, că sunt cruzi si fără vină.
La putini statui va face viata asta hăituită
Ce-n nevoi si suferintă vă va arde ca pe-o iască,
Voi, crescuti în demnitate într-o lume prea grăbită,
Sunteti oastea cea modestă, osândită să trăiască.
Eu v-aseamăn, de-mi dati voie, cu o candelă aprinsă
Care arde tremurată sus pe tâmple de altare,
Să-nsfintească darul vietii si-ntr-o lacrimă prelinsă
Să adune bucuria, că pe multi făcut-ati oameni.
Când plecati din astă lume înspre cerurile nalte
Să vă faceti roi de stele, împăcati si fericiti,
Toti veti fi trecuti de-a pururi în a vietii lungă carte
Si-n a noastre inimi unde, veti rămâne vesniciti.
NEMURITII NOSTRI DASCĂLI
Fără ei am fi nimic
Îndulciti de-o amintire care vine de departe
Am întors a vremii file unde-o vreme-am încăput,
Ajungând în Mica Romă, cea cu dascăli plini de carte
Ce ne-au dat din a lor stiintă darul vietii de-nceput.
Din comoara lor de taină am primit întelepciune
Să ne fie calea noastră luminată, urcătoare
Si îndemnul ca la viată să-i plătim cu fapte bune
Chiar de ea e mincinoasă, si-i o lungă încercare.
Cu-acest dar ne-am dus în lume ca să strângem nu avere,
Nu palate, nu putere, nu purcoaie mari de bani,
Ci un pumn de multumire si respectul ce nu piere,
De la toti acei pe care luminatu-i-am în ani.
Vouă dascăli ce o vreme ne-ati fost sprijin si părinti,
Astăzi pulbere de stele prin lactee căi albastre,
Al nost’ suflet plecăciune vă aduce si ca sfinti
Nemuriti vă tinem minte până fi-vom si noi astre.
&&&&&&&&&&&&&&&&&
|
Mircea Dorin Istrate 6/5/2021 |
Contact: |
|
|
