Un interviu inedit cu Ileana Vulpescu
Anul acesta de ziua Sfintilor Împărati Constantin si Elena, Marea Doamnă a Romanului Românesc Contemporan cu nume de basm si cu suflet de heruvim ar fi împlinit venerabila vârstă de optzeci si nouă de ani. Stiind că „Patroana” este imobilizată la pat, Conducere Cenaclului care îi poartă numele hotărâse deja cum să o sărbătorească în Sanctuarul literar al Vulpestilor din strada Radu Cristian, nr. 1. Timpul însă nu a mai avut răbdare si a luat-o dintre noi în seara zilei de marti, 11 mai, la ora 21, cu zece zile mai devreme.
Doamna magistrat Georgeta Alexandrescu, membră a Cenaclului „Ileana Vulpescu”, vecină si prietenă cu defuncta de peste patru decenii, o vizita aproape zilnic si în dimineata zilei următoare mi-a comunicat stirea dureroasă. Tulburat, am rememorat momentele petrecute împreună cu Marea Doamnă. Participări la sedinte de cenaclu, la lansări de carte, omagierea scriitoarei cu diverse ocazii, întâlniri în cerc restrâns în salonul răcoros al prietenei noastre comune, iesiri în grup la „Plăcinte” vis-a-vis de Coltea sau la pizzeria de pe Mosilor, în favor de lume, cum spunea scriitoarea, folosind expresia peiorativă a ilustrului său sot.
Scriitoarea ne-a onorat o dată cu prezenta la sedinta Cenaclului seniorilor si a fost încântată de scrierile „tinerilor talente”. Cu multă delicatete a făcut aprecieri pertinente asupra creatiilor prezentate. Profitând de atitudinea ei binevoitoare, i-am propus să ne gireze cu numele său activitatea literară, mai ales că din cenaclu făceau parte membri ai Uniunii Scriitorilor si ai Uniunii Ziaristilor Profesionisti, ale căror nume apar frecvent în reviste de cultură. Să nu fim acuzati de lipsă de modestie, dar doi membrii Cenaclului nostru au primit Premii ale Academiei, iar alti doi, Premii ale Uniunii Scriitorilor. Si asa a luat fiintă Cenaclul „Ileana Vulpescu”, preluat ulterior sub patronajul UZPR. Apartenenta la Cenaclu a constituit o prestigioasă carte de vizită pentru unii colegi care au fost astfel publicati de reviste literare din Bucuresti si din provincie.
Ultima dată am sărbătorit-o pe „Patroană” în str. Radu Cristian la a 87-a aniversare. La următoarea ne aflam în plină pandemie si nu am îndrăznit să o expunem. Îi telefonam însă des si ne interesam de starea sănătătii . De două ori am mers cu doctorul Corneliu Zeană, care a consultat-o si i-a prescris medicamente pentru afectiunile cardiace. Iar presedintele cenaclului, scriitorul si publicistul Ion Pavel, a vizitat-o împreună cu doctorul Gheorghe Burnei la spitalul Elias.
După felicitările de rigoare si traditionala cupă de sampanie, am provocat-o pe sărbătorită la o discutie pe teme literare. La întrebarea
- Ce v-a inspirat la prima scriere? Răspunsul a venit prompt.
- Dragostea fată de oameni. După care discursul sărbătoritei s-a transformat într-o adevărată confesiune.
- Pot spune că nu am trăit degeaba. Am făcut ceva pentru semenii mei, Am trăit printre intelectuali, printre oameni distinsi, desi i-am pretuit pe toti oamenii deopotrivă. Oamenii sunt aceeasi. Sufletul contează. Am iubit si animalele. Câinii si pisicile.
Aici gândul mi-a fugit la motanul Tanu, protejatul distinsei Doamne, care îi stătea mereu în preajmă, asezându-se, după cum stiam de la bunica, pe locul bolnav si absorbindu-i energia negativă, precum muscatele, bioxidul de carbon din încăpere. Si mi-am mai amintit cât a afectat-o disparitia prietenului necuvântător, care îi mângâia singurătatea după trecerea în vesnicie a celor două fiinte iubite. Amfitrioana rămăsese cu privirea departe. Am readus-o la realitate cu o întrebare copilărească, pe care imediat am si regretat-o.
- Îi simtiti lipsa lui Tanu? Mi-a răspuns cu o voce tristă:
- După ce am pierdut fiintele cele mai dragi, acum nu mă mai afectează nimic, nu mă mai consum pentru nimic. Stiam de la doamna Alexandrescu cât suferă scriitoarea pentru pierderea unicei fiice. Si retinusem dintr-o discutie mai veche o sentintă a Domniei Sale: Nu este o pedeapsă mai mare pentru un părinte decât să-i moară copilul. Apoi a revenit la tema discutiei.
- Personajele cărtilor mele sunt oameni obisnuiti, asa cum sunt si eu. Am fost un om modest; succesul nu mi s-a urcat la cap.
- Si totusi, printre personajele Dumneavoastră apar multi medici.
- La cât timp am petrecut eu prin spitale, am cunoscut destui medici. Îi respect si iubesc pentru nobletea lor. Si-au dedicat viata semenilor. Un cenaclist a plusat:
- Sunteti un geniu.
- Da’ de unde! Un geniu în literatură a fost George Călinescu. Poate a avut si defecte, dar opera lui critică a fost un suflu pentru literatură. E foarte bună, desigur, si opera lui literară, dar opera lui critică este exceptională. Asa cum luminează soarele, asa si opera lui critică luminează literatura română.
Discutia a divagat spre montarea modernistă a unei piese de Caragiale, la care doamna Vulpescu a fost foarte fermă:
- Nu trebuie să ne atingem de clasici. Ce au făcut ei e bun făcut.
Ne-a întrebat apoi ce am mai scris fiecare, la ce lucrăm si ne-a făcut recomandări care pentru noi au devenit literă de evanghelie. Am provocat-o la discutii despre scriitorii pe care i-a cunoscut direct si am ascultat-o ca niste copii cuminti povestile bunicii. Am făcut apoi fotografii de grup, pe care le păstrăm la loc de cinste în albumul familiei.
Distinsa gazdă ne primea totdeauna cu bucurie nedesimulată si ne transmitea din bunătatea, altruismul si filozofia sa de viată si plecam de acolo mai buni, mai întelepti, mai iertători.
Când ni se va face dor de ea, vom merge la intrarea în blocul din strada Radu Cristian, nr.1 si vom pune o floare pe trotuar sub placa comemorativă ce va aminti trecătorilor că între anii 1980-2021 acolo s-au aflat două piscuri ale literaturii române.
|
Mihai Maxim 6/1/2021 |
Contact: |
|
|
