Rezistenta satului românesc
De foarte mulți ani satul românesc este atacat,insultat,amenințat cu distrugerea,minimalizat.
În ciuda tuturor acestor nedreptăți satul românesc se încăpățânează să existe,să funcționeze,să fie viu și să lupte cu înverșunare pentru starea lui.
Aceasta ură împotriva satului a fost comună tuturor regimurilor politice românești.
Uneori aceasta ură a fost îmbrăcată într-un limbaj lacrimogen sau "sămănătorist" ori într-o indiferență agresivă;alteori(sub comunism) ura a luat forme bestiale,demonice.
Mai întâi se cuvine repetat că într-un clasament al sistemelor de organizare omenești satul românesc ocupă un loc de frunte. Începutul satelor se pierde în negura vremii.
Oricum, săpături arheologice au atestat existența unor așezări de tip sătesc,pe teritoriul de azi al României,încă din vremea Neoliticului.
Prezența structurilor sătești este documentată ,pe același teritoriu,în tot cursul "mileniului întunecat" și mai apoi.Cu toată dreptatea se poate spune că Poporul Român s-a format "într-un sat"!
Atunci când satele încep să fie pomenite în documente scrise,deci din veacul XIII,ele apar ca niște structuri sociale de o complexitate tulburătoare. Erau structuri omenești care aveau în comun un teritoriu,pe care îl știau al lor "din veci".Fiecare familie avea în proprietate pământ arabil, livadă și fâneață,iar întreaga comunitate avea în devălmășie folosul pădurii,apelor și pășunilor montane.Pământul în devălmășie sub nici o forma nu putea fi înstrăinat,sub osânda blestemului comunitar.
Dar dincolo de această realitate economica și socială care,inevitabil,era cea surprinsă în documentele srise,satul era o fascinantă comunitate spirituală. Întreaga așezare și rânduială se așezau în jurul Bisericii și de fapt,într-un înțeles mai adânc,satul era chiar
Biserica,totalitatea poporului rugător.
Din această realitate primă decurgeau toate celelalte:sentimentul familiei,grija de copii și de buna lor creștere,solidaritatea comunitară.Nu este deci de loc surprinzător că aceste trăiri spirituale s-au exprimat în afară în frumusețea portului și a spuselor.Satul românesc unea ideal ,"eleganța cu demnitatea și demnitatea cu modestia".
Într-o asemenea organizare conducătorii sau,mai exact, fruntașii,se impuneau firesc.
Ei erau aceia care dovedeau mai mare pricepere,erau aceia pe care,într-un chip deodată exact și emoționant,documentele îi numeau,"oameni buni și bătrâni".
Desigur ar fi greșit și naiv să ne imaginăm că în toate satele și în toata vremea lucrurile s-au dezvoltat numai bine și în chip ideal.
Ceeace este important este faptul că satul oferea cadrul care făcea cu putință ca lucrurile să se poată dezvolta în bine.
Comunitatea se putea dezvolta în bine în întregul ei și în același timp persoana nu era în nimic diminuată,dimpotrivă era promovata și stimată.
În comunitatea sătească omul harnic și răzbătător a fost întotdeauna stimat dar numai atunci când el era deopotrivă cu milă și înțelegere pentru semenii săi.
Satul romanesc a fost și a rămas un strălucit exemplu de organizare omenească și gruparate în uniuni geografice bine delimitate și în care mai toți oamenii erau rudenii de sânge sau spirituale(nași,cumetrii), au alcătuit "țările românești;din Bucovina și până în Almăj.
"Țările" românești au fost și rămas matricea arhetipală a "românismului" și garanția perpetuării modelului existențial românesc;a înțelegerii românești a diferenței dintre bine și rău.
Satele românești au fost sub permanent atac,economic,social,cultural
.În chip miraculous ele au supraviețuit și modul în care au știut să se adapteze condițiilor fiecărei epoci și să își păstreze identitatea și caracterul, este semnul sigur al vitalității lor.
În momentul de față,în vremea "globalismului"( care caută să înlocuiască "persoana" cu individul,cu numărul socio-economic), satele românești se afla sub un dublu atac,din afară și din interior.
Din afară, sunt presiunile financiare,taxarea excesivă,"modele" culturale degradante,tentațiile penibile.Din interior, are loc acțiunea mișelească a unor "cozi de topor",indivizi care sunt gata să abandoneze și să neguțătorească ființa satului;prin operațiuni dubioase,prin "concesionari",prin “turism” de prost gust și așa mai departe.
Dar mersul istoriei se schimbă.În ciuda triumfalismului lozincar, "globalismul' se dovedește falimentar moral.
Satele românești vor ieși biruitoare și vor fi în ființă, atunci când Cel care stă deasupra vieții și morții vă hotări să vanture ca pleava stăpânirea vremelnica,din nou dovedind, că "apa trece și pietrele rămân".
Alexandru Nemoianu
Istoric / Michigan
USA
|
Alexandru Nemoianu 5/20/2021 |
Contact: |
|
|
