O vorbă (două) despre poezia lui Vasile Dan Marchiș
MOTTO:
În timpul în care
am consumat o sută de pâini,
am scris o poezie...
Apoi am mai scris
peste o sută de poezii
de dorul pâinii...
(Vasile Dan Marchiș, „Meditație extremă”)
Angela-Monica JUCAN
În creația poetică semnată de Vasile Dan Marchiș, găsim, și mai ascuns, și mai la vedere, un tot de inteligență. Poeziile se prezintă drept deschideri filosofice, fie că autorul propune, undeva, o problemă, fie că prezintă, altundeva, o soluție la (altă) problemă, în ambele cazuri cititorul având de aici încolo câmp liber pentru exercițiul propriei gândiri. S-ar putea extrage fragmente și alcătui volume de aforisme (un singur exemplu: Aprecierile de o viață / Sunt de prisos... în viața de apoi – „Examenul de credință”).
În ce privește prozodia, versurile lui Vasile Dan Marchiș sânt eliberate de canoane, iar stilistic, se disting prin sobrietate, poetul nefolosind material de pavoazare, nescriind edulcorat, nefăcând nimic să seducă. El prezintă cititorului direct construcția de idei, în sonoritate expresiv-neutră. Și mai și dând de gândit. Ceea ce nu e comod... De aici, descumpănirea unora în fața scrisului său – prea dificil și nu tu inimioare, nu tu ghirlande figurative, nu tu falduri hiperbolice, nu tu drăguțe epitete, nu tu metafore în culori fascinante și cu sclipiri de luminițe multicolore – nimic sărbătoresc, să te mai desfeți și tu, cetitoriul. Ce e asta? – își vor fi zicând. Doar zid tare, de gând, de judecată, de învățătură, uneori, în sugestii alegorice nu la îndemâna tuturor. Mai mult, tonalitatea proprie este dată de o puțin obișnuită combinație de registre literare, scriitorul uzând adesea de termeni din limbajele administrativ, jurnalistic, juridic etc. și creând astfel contraste cu contextul (beletristic); de asemenea, recurge la sfera limbajului protocolar (de bază sau colateral). Neînțelese în duh (ci luate în literă...) versurile lui Vasile Dan Marchiș creează furtuni umorale unor literați – literați modelați, ca oameni, din păcate (indiferent de locul lor în șirul valoric al creației), de antipatie, invidie, insațiabilitate (de nu știu ce). Grăbiți, unii, să eticheteze și bucuroși, epigonii lor, să preia/propage etichetele, eticheta și-o pune fiecare... sieși.
Indiferent de (și indiferentă la) șicanele „unora” (oare de ce nu-și pot vedea de ale lor, de ce nu-și aleg pentru recenzii cărți care le plac, de ce nu-și dedică acel timp șlefuirii propriei creații?), poezia lui Vasile Dan Marchiș rămâne cu greutate și cu volum în idee și nu în planul – ... plat – al desenului ei. Cât privește „grafica”, dacă tot adusei vorba, da, ar fi de îndreptat felul în care culege textele – adică cu mai multă atenție la ortografia semnelor de punctuație (cu blancuri unde trebuie și fără blanc unde nu trebuie – cam atât), treabă de secretariat.
Ca să vezi bine o operă din oricare domeniu al artei, trebuie să poți lua distanță față de ea, față de autor și trebuie să-ți fi format o bună deprindere în receptarea artei. În destule redacții sânt oameni care știu citi o creație literară și sânt interesați să publice texte de calitate. Așa se face că Vasile Dan Marchiș își găsește loc în nenumărate publicații, dintre care, nu puține (ca să plagiez un pic din versurile pe care le reproduc mai jos), importante, promovând nume de renume. Acesta îi este anturajul meritat.
Nu în puține părți m-aș diviza
Doar o parte din mine
să rămână farmecelor
una chemărilor și nebuniei
doar o părticică sărăciei
numai picioarele dorului de cărare
Gândurile rătăcite în iubire,
aripi în cer
Doar inima în mister
(Vasile Dan Marchiș, „Doar o parte din mine”)
Nu te crede superior nevăzătorului
dacă nu ți-a fost atribuită
ca premiu sau recompensă, lumina
Dacă ai doi ochi
și poți dărui unul nevăzătorului
să știi că doar ochiul acela
odată dăruit
te va cuprinde cu adevărat
în lumina iubirii
(Vasile Dan Marchiș, „Dăruire extremă”)
|
Angela-Monica Jucan 5/20/2021 |
Contact: |
|
|
