Subiectiv : La Revolucion
Unele filme surprind de multe ori nu numai prin originalitatea subiectelor, ci și prin bogăția și calitatea ideilor oferite spectatorilor. Un asemenea film oferit pe Netflix a fost o producție western din 1966, The Profesinals, în care doi dintre protagoniști (Burt Lancaster și Jack Palance), revoluționari care au luptat cot la cot la începutul Revoluției Mexicane din 1910-1920, se regăsesc aici în tabere diferite, duelând cu focuri de armă între stânci colțuroase dintr-o vale îngustă. Raza, un bandit ce răpise o femeie deja eliberată (Claudia Cardinale), deschide discuția:
„Tu știi, de sigur, că unul dintre noi trebuie să moară. Poate amândoi. Să mori pentru bani... e o prostie”.
„Să mori pentru o femeie e o prostie și mai mare. Oricare femeie, chiar și ea”.
„Cât timp crezi că poți să ne ți blocați aici?”
„Oh, vre-o două ore. După aia, ce se întâmplă aici nu mai contează. Ea are să fie dinou doamna Joe Grant”.
„Dar asta no să schimbe nimic. Ea e femeia mea! În trecut. Acum. Totdeauna”.
„Nimic nu e totdeuna, cu excepția morții. Întreabă-l pe ăla de lângă tine. Întreabă-l pe cel de-alături. Întreabă-i pe cei din Cimitirul Celor Fără Nume”.
„Ei au murit pentru ce au crezut”.
„ La Revolucion? Revoluția? Când împușcăturile încetează și morții sunt îngropați...și politicienii iau conducere, totul se restrânge la o singură concluzie: o cauză pierdută”.
„Deci tu vrei perfecțiune ori nimic. Tu, camarade, ești un romantic. La Revolucion este ca o mare iubire. La început ea apare ca o zână, o cauză sfântă. Dar fiecare iubire are un inamic teribil...” „Timpul”.
„O vedem așa cum este. La Revolucion nu este o zînă, e o târfă. Ea nu a fost nici odată pură, nici odată sfântă, nici odată perfectă. De aia fugim de la ea. Căutăm o alta iubire, o altă cauză. La repezeală, ieftin, meschin, dar fără dragoste. Pasiune, dar nu simț. Fără dragoste, fără o cauză, noi nu însemnăm nimic! Stăm cu ea pentru că o credem. O părăsim pentru că suntem dezamăgiți. Venim înapoi pentru că suntem rătăciți. Murim pentru că suntem osândiți”.
Poate vă întrebați de ce am introdus acest dialog aici? Pentru că am găsit în el adevăruri negrăite de nimeni. În cumpăna timpului, o întreagă generație de tineri a fost angrenată în mișcări cu caracter revoluționar de gen marxist și sub influența unor cauze și ideologii ce au la bază schimbarea structurală a societății. Lipsa unui sistem analitic de combatere a acestor ideologii în învățământ, media și în familie, poate crea ușor condiții fertile unei revoluții în zilele noastre și chiar un război civil. Cei înflăcărați ar putea găsi în dialogul de mai sus unele puncte de reflecție.
De menționat: în Revoluția Mexicană au pierit peste 15 milioane de oameni, a condus la cel puțin 200 de mii de refugiați, în special în USA, a rezultat crearea Constituției Mexicane din 1917 și introducerea unor minore reforme sociale. În final capii revoluției populare au fost osândiți și executați între 1920-1928, în timp ce politicienii au găsit refugii în străinătate.
Iată de ce iubesc politica dar urăsc politicienii:
Spanis Maria Antoaneta a apărut la cursul nostru împreună cu o altă fată. S-au așezat una lângă cealalta, singurele fete într-o clasă de băieți. Nu puteau fi mai mult deosebite prin purtare, aparență și fond. Spanis, era o blondă suplă și extreme de atrăgătoare. Cealată, brunetă, simpluță și lipsită de feminitate. Spanis devenise curând populară și nu era comisie ori comitet în care ea să nu fie aleasă. Într-o zi s-a așezat în bancă lângă mine. M-a fixat cu ochii ei albaștri și a vorbit tot timpul cu mine.
Ea, prințesa adorată de toți, eu, mocofanul din Crângași. Invidioșii îi pociră numele în Spânu Marița Antonoaia. Nu știu de ce, dar îi devenisem preferat.
Vorbea cuceritor cu toată lumea, popularitatea ei creștea, dar de fiecare dată revenea lipindu-se de brațul meu și comenta ce-a vorbit cu fiecare. Simțeam fierbânțeala obrajilor și a urechilor ce cred că se înroșeau ca focul.
De acum o conduceam zilnic acasă și de multe ori am fost la câte un spectacol împreună. Pe stradă mulți o salutau. Se despărțea de mine și mergea să discute cu unii, apoi cu alții. Eu căutam să nu dau importanță faptului pentru că în final venea lângă mine să se spovedească.
Eram flatat, eram gelos, eram în al noulea cer pentru că nu era nimeni ca mine și sufeream pentru că eram împărțit cu toți.
Mi-a propus într-o zi să merg cu ea la Brăila, să mă cunoască și părinții ei.. Am scos pantalonii buni de la presat sub saltea, mi-am uns părul cu briliantină și am plecat.
Aveau o casă mare pe centru. La parter, un restaurant. Erau mandatari. Din local pe coridorul de la bucătărie, dădeai într-un separeu. Separeul era o sală enormă de petreceri. Nu oricine avea acces să intre aici, doar cei de la comitetul orășenesc și alte personae sus puse. La etaj, aveau și două, trei camere de oaspeți. Pe mine m-au pus într-una din ele. Erau bogați. La sosire separeul era plin de oaspeți. Domnul Spanis, tatăl ei, m-a tras de umeri într-o îmbrățișare părintească. Mama ei m-a plimbat printre oaspeți și prezentat drept logodnicul fetei. Masă mare ca la nuntă. Am fost așezat la masa din centru alături de Spanis și chiar îndemnați să ne sărutăm. Pentru prima dată.
Ea și părinții ei erau mai mult prin alte locuri. Spanis trecea de la o masă la alta, vorbea, râdea, se lăsa sărutată de toți, femei și bărbați, și revenea lângă mine. Și iar pleca. Când să urc treptele spre camera mea, am auzit-o șoptind de după colțul din capătul coridorului:
„A trebuit să-l iau. Are origine sănătoasă. Tu ști că te iubesc numai pe tine”.
Eu, mocofanul din Crângași în sfârșit am înțeles:
În politică scopul scuză mijloacele iar minciuna e unealta obținerii lui.
David Kimel / Toronto
|
David Kimel 5/17/2021 |
Contact: |
|
|
