Universul ca traire
Intr-o exprimare sugestiva, omul este un calator prin Existenta pe o traiectorie asimptotica spre perfectiune si cunoasterea adevarului absolut. Devenirea sa este eroica si magnifica, deoarece aspira sa depaseasca prin forte proprii orice obstacol ivit in cale, pentru a deveni candidat la suprematie in Univers. Sansele de reusita sunt mari, deoarece omul a fost facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu (Geneza 1:26-27), altfel spus, Dumnezeu este in noi, Dumnezeu este cu noi.
Va invit, stimati cititori, sa cautam impreuna raspunsul la intrebarea fundamentala: cine suntem, de unde venim si incotro ne indreptam?
In teoria dipolilor vortex se face distinctie intre Existenta, avand semnificatia de “Totul”(ansamblul evenimentelor spatio-temporale) si Universul ca traire umana. Mai precis, Universul in care traim reprezinta o traiectorie a omenirii prin Existenta, interpretata ca un spatiu cvadridimensional dual format din Universul nostru (format din materie) si Universul complementar (format din antimaterie), care nu sunt paralele, ci coexista.
In esenta, un dipol vortex este la nivel microscopic un model fizic asociat unitatii dialectice “particula-antiparticula” si campurilor de forta generate, punte de legatura intre cele doua universuri prin care se face schimb de particule primordiale. Fotonii si gravitonii sunt particule universale primordiale care ies, respectiv intra in dipolii vortex.
Desigur, se pot distinge doua stari posibile, si anume:
-starea normala, in care particula se afla in Universul nostru, iar antiparticula corespunzatoare se manifesta in Universul complementar;
-starea inversata, in care polii vortexului au locatia schimbata fata de cazul normal.
Spre deosebire de starea normala, care este mai mult sau mai putin stabila, cea inversata este instabila, avand o probabilitate foarte mica de realizare. Cele doua stari nu pot exista impreuna in Universul nostru pentru ca dispar simultan - transformandu-se in fotoni in procesul de anihilare.
Faptul ca proprietatile particulelor elementare sunt “reflexia in oglinda” a proprietatilor antiparticulelor corespunzatoare poate fi explicat prin raportarea dipolului vortex in cele doua universuri, in care particulele primordiale implicate intra/ies printr-un pol si ies/intra prin celalalt pol cu sensuri de miscare opuse.
Sarcina electrica si inductia campului electric pentru o particula elementara sunt proportionale cu valorile medii pentru intensitatea fluxului de fotoni, respectiv densitatea intensitatii fluxului de fotoni printr-o suprafata inchisa in care se afla vortexul asociat, iar masa si intensitatea campului gravitational sunt proportionale cu valorile medii pentru intensitatea fluxului de gravitoni, respectiv densitatea intensitatii fluxului de gravitoni printr-o suprafata inchisa in care se afla vortexul asociat.
Teoria dipolilor vortex este un model stiintific transdisciplinar cu valente explicative si predictive deloc neglijabile, in care sunt analizate, intr-un cadru cognitiv unitar si coerent, abordarea unitara a campurilor electromagnetic si gravitational, particulele si structurile elementare din Universul nostru, semnificatiile profunde ale unor marimi fizice, legile de variatie si de conservare ale unor marimi fizice, dualismul unda – corpuscul, interpretarea functiei de unda asociata unei microparticule, cuantificarea spatio-temporala, generarea antiparticulelor si fenomenul de anihilare, expansiunea si devenirea Universului etc.
Desigur, dipolul vortex nu este localizat cu precizie in spatiu, avand in vedere ca particule universale primordiale implicate sunt distribuite in intreg spatiul.
Pentru corelarea teoriei dipolilor vortex cu teoria cuantica se utilizeaza ipoteza ca functia de unda pentru un sistem cuantic descrie distributia spatio-temporala a particulelor universale primordiale implicate in dipolul vortex asociat. In aceasta interpretare, densitatea de probabilitate pentru un sistem cuantic este proportionala cu concentratia de particule universale primordiale corespunzatoare dipolilor vortex care compun sistemul.
Teoria dualitatii Existentei reprezinta o conceptie novatoare, cu valente predictive si explicative deloc neglijabile, avand o deschidere larga catre filosofie, prin punerea in evidenta a legaturilor intrinseci dintre spatiu, timp si materia in miscare si transformare.
Explicarea expansiunii accelerate a Universului nostru si demonstrarea teoretica a legii lui Hubble constituie argumente pertinente pentru validarea teoriei dipolilor vortex, in care particulele universale primordiale sunt cuante elementare, nu numai pentru energie, masa, sarcina electrica, impuls mecanic sau informatie, ci si cuante spatio-temporale, ipoteza stiintifica novatoare care ofera o deschidere larga spre filosofie si religie.
Esenta fiintei umane nu poate fi inteleasa pe deplin decat in dialectica materie-spirit, avand in vedere ca omul reprezinta o unitate de contrarii, mai precis, in Universul nostru se manifesta ca trup sau organism viu bazat pe treapta senzoriala de relationare la mediul ambiant, respectiv de suflet sau Spirit individual bazat pe treapta rationala de reflectare a Existentei (prin conexiunea cu Alter Ego din Universul complementar).
Spre deosebire de informatia genetica, care exprima morfogeneza prin sinteza proteica si reglajul activitatii celulare, Spiritul individual are semnificatia profunda de “metainformatie” (informatie despre informatie), adica de informatie constientizata care da sens si valoare Existentei, implicit constiinta de sine. Dintre componentele metainformatiei se remarca in mod deosebit spatiul si timpul, forme fundamentale prin care Spiritul universal se raporteaza la coexistenta si succesiunea evenimentelor Existentei pentru a deveni accesibile organismelor vii.
Spiritul individual este o manifestare specifica a Spiritului universal prin intermediul materiei superior organizate intr-un organism viu. Deci, rolul esential al Spiritului individual este de “operator spatio-temporal” prin care fiecare organism viu se raporteaza la Existenta.
In universul cvadridimensional dual al Existentei, hipersuprafata dintre Universul nostru si Universul complementar, prin care se face schimb de particule universale primordiale, este “cheia de bolta” in devenirea dialectica a materiei si antimateriei, implicit in devenirea vietii la scara locala sau extinsa. Mai precis, “operatorul spatio-temporal” al derularii evenimentelor si trairii vietii in Universul nostru este corelat cu Existenta la nivel microscopic prin configuratiile dipolilor vortex, hipersuprafata de separare si diferentele concentratiilor particulelor primordiale in cele doua universuri. La nivel macroscopic, spatiul si timpul sunt percepute separat, fiind o mediere a informatiilor despre coexistenta, respectiv succesiunea evenimentelor microscopice.
Adeptii “principiului holografic”, printre care si fizicianul Leonard Susskind, precum si laureatul premiului Nobel, Gerard't Hooft, sustin ca, la nivel de “scala Planck” de ordinul 10-33 cm, datele necesare descrierii unui volum din spatiu pot exista pe o suprafata bidimensionala care apartine versiunii reale si plate a Universului. Intregul Univers poate fi considerat o structura bidimensionala proiectata intr-un orizont cosmologic, altfel spus, oamenii traiesc intr-o proiectie 3D a unui Univers alternativ bidimensional.
Referitor la conceptia ca Universul subiectiv este o holograma, ipoteza care rastoarna complet intelegerea asupra realitatii obiective, Leonard Suskind (fizician de la Stanford) afirma: “Nu este o speculatie nebuna. A devenit un instrument zilnic de lucru pentru rezolvarea problemelor de fizica”.
In diversitatea conceptiilor despre Existenta, la sfarsitul anilor '60, a aparut teoria stringurilor (teoria corzilor) ca un program de cercetare in fizica particulelor elementare, fiind aplicata apoi in gravitatia cuantica si dezvoltata in teoria supercorzilor pe baza supersimetriei intre bosoni si fermioni. Proprietatile fizice ale particulelor elementare sunt generate de modurile diferite de vibratie a stringurilor componente. La mijlocul anilor '90, cercetatorii au deplasat accentul pe o conceptie unificatoare intr-un spatiu abstract cu 11 dimensiuni, cunoscuta sub numele de teoria M (M-theory).
O alta viziune despre Existenta este intalnita la adeptii teoriei Matrix, care au abordat unilateral raportul dintre informatie si materie, astfel ca, prin echivalarea Existentei obiective cu Existenta subiectiva, au ajuns la interpretarea intregului Univers ca o realitate virtuala, de tipul unui program sofisticat de calculator. Evident ca aceasta conceptie este unilaterala, avand in vedere ca intelegerea pe deplin a Existentei nu poate fi realizata decat in dialectica materie-spirit.
De fapt, constiinta exprima disponibilitatile Spiritului individual sau Spiritului colectiv ca traire senzoriala si rationala a Existentei, fiind, in ultima instanta, criteriul fundamental al evaluarii evolutiei materiei vii pe Terra - de la treapta precelulara (coacervate, probionti) din precambrian la treapta unicelulara (flagelate primitive, protozoare), pentru ca in ultimul miliard de ani sa se faca saltul la structurile pluricelulare (mezozoare, metazoare), ajungandu-se la organismele superioare ale regnului animal, care s-au diversificat tot mai mult in forme din ce in ce mai complexe, culminand cu aparitia omului in cuaternar.
Desi universurile traite de fiinte sunt diferite, structurile acestora sunt la fel organizate, modelul abstract fiind sugerat in matematica prin morfismul structurilor algebrice. Numai asa organismele vii se pot grupa, actiona impreuna si comunica eficient.
Este fascinant ca Spiritul universal genereaza, prin intermediul organismelor umane, o gama diversificata de universuri traite in Existenta, avand caracteristici atat subiective, cat si obiective. Complexitatea relationarii acestora progreseaza pe masura evolutiei culturii si civilizatiei pe Terra, aceasta magnifica planeta care poarta omenirea in istorie. O astfel de abordare a devenirii fiintei umane la trecerea prin Existenta se afla la granitele dialectice dintre necesitate si intamplare, determinism si libertate, destin si liber-arbitru.
Factorii decizionali din societate au o mare responsabilitate in protectia mediului inconjurator, conservarea echilibrelor din biosfera si valorificarea rationala a resurselor planetei albastre, dar si in promovarea unor solutii tehnice si tehnologice pentru cucerirea spatiului cosmic. Sa nu se uite ca “Somnul ratiunii naste monstri” (Francisco Goya), iar pericolul disparitiei omenirii - prin conflicte militare, calamitati naturale sau cataclisme cosmice – exista, trebuie regandite modurile de actiune umana, de organizare si de conducere a societatii. Disparitia prin absurd a miracolului vietii din Sistemul solar inseamna anularea unui factor activ din Existenta, legat intrinsec de categoria superioara a universurilor spatio-temporale umane. Desigur, pot exista fiinte extraterestre inteligente prin care se manifesta Spiritul universal, avand structuri diferite de cele umane, deci si moduri diferite de raportare la Existenta.
In dezvoltarea filogenetica si ontogenetica, structurile vii sunt rezultatul interactiunii dintre spirit, ereditate si mediu, factori ce intervin in proportii variabile la formarea insusirilor morfologice si functionale, de la cele mai simple pana la creier si constiinta. Desigur, in evolutia speciilor conteaza mutatiile genetice, variabilitatea, suprapopulatia si selectia naturala in “lupta pentru existenta”(Charles Darwin), la care se adauga disponibilitatile de adaptare a spiritului.
Pe langa informatia ereditara, ce se manifesta la nivel structural, organismele animalelor, in special omul, sunt capabile sa receptioneze informatiile externe si sa le prelucreze psihic pentru a-si adapta comportamentul in diverse situatii concrete, dar si modificarea mediului ambiant prin actiuni orientate catre obiective si finalitati pe termen mediu sau lung. Aparitia psihicului la organismele vii a marcat in evolutia filogentica trecerea de la plante la animale, care a permis manifestarea deplina a vietii – prin saltul evolutiv de la modul de existenta static la cel mobil de explorare si interactiune cu mediul inconjurator.
Psihicul nu poate fi redus la fenomene biofizice, biochimice sau fiziologice ale creierului, dimensiunea sa informationala fiind esentiala. Dupa N. Wiener, informatia este o determinatie obiectiva si intrinseca a Universului, asa cum rezulta din afirmatia: “Informatia este informatie; ea nu este nici materie, nici energie”.
In abordarea filosofica a psihologiei, au existat trei directii de cercetare:
- modelul materialist, in care materia este considerata factor primordial si determinant, iar spiritul are caracter secundar si derivat, fiind generat in procesul natural de evolutie a materiei;
- modelul idealist, in care spiritul este factor primordial si determinant, iar materia apare ca efect al obiectivarii sau fortei demiurgice a spiritului;
- modelul dualist, care se bazeaza pe coexistenta in spatiu si timp a materiei si spiritului, ca entitati distincte cu insusiri si calitati proprii.
Pe masura desprinderii psihologiei de filosofie, s-a trecut la etapa cunoasterii stiintifice a psihicului prin cercetari experimentale sistematice, care au fost initial centrate pe studiul individual sub semnul unor orientari diverse, precum: asocianismul si gestaltismul, introspectianismul si experimentalismul, psihologia constiintei si psihologia inconstientului, psihologia constiintei si psihologia comportamentului.
A urmat apoi etapa cunoasterii stiintifice integrativ-sistemice a psihicului in cadrul ciberneticii si a teoriei generale a sistemelor, prin deplasarea accentului pe aspectul relational, al interactiunii si interconditionarii proceselor psihice.
Pe langa unele disponibilitati primare prezente si la animale, psihicul uman se caracterizeaza printr-o gama diversificata de procese secundare superioare: gandire logica, imaginatie creatoare, comunicare prin limbaj articulat, motivatie socioculturala, memorie istorica, emotii si sentimente profunde, trasaturi caracteriale specifice comportamentului civilizat, vointa deliberativa, structuri aptitudinale complexe, functie decizionala bazata pe obiective si scopuri, structuri aptitudinale complexe etc. Este meritul lui Sigmund Freud, fondatorul scolii de psihanaliza, de a fi initiat conceptia organizarii multinivelare a sistemului psihic uman, prin introducerea unor nivele functionale dispuse pe verticala, mai precis: Sinele (Id-ul), Supra-eul (Super Ego) si Eul (Ego).
Studiul organismelor vii este deosebit de dificil, pentru ca “sistemele biologice sunt sisteme deschise, informationale, care, datorita organizarii lor, au capacitatea de autoconservare, autoreproducere, autoreglare si autodezvoltare; ele au un comportament antientropic si finalizat, care le asigura stabilitatea in relatiile lor cu alte sisteme” ( Nicolae Botnariuc).
Fiinta umana se raporteaza la Existenta atat la nivelul treptei senzoriale, cat si a treptei rationale, procesarea informatiilor primite din Universul nostru prin organele de simt fiind corelata cu informatiile stocate in memorie si integrata in schemele de operare ale Spiritului individual, care poate fi asociat cu Alter Ego din Universul complementar.
Fiecare individ este o asociere unica, pasagera si perisabila a unor gene, dar care trec bariera generatiilor prin intermediul gametilor. De mentionat ca indivizii luati separat sunt componente esentiale ale vietii, care interactioneaza si au valoare in cadrul sistemului superior, populational sau al speciei, de organizare ierarhica a materiei vii. Procesul de imbatranire, finalizat prin moarte, nu reprezinta o fatalitate, ci capata o noua semnificatie in devenirea materiei vii - in care programul pentru sine, de supravietuire a indivizilor, este subordonat programului pentru grup, de supravietuire si dezvoltare a speciilor.
Trebuie precizat ca in prezent codul genetic se refera la mecanismele biosintezei proteinelor, dar nu explica corelarea diferentierii celulelor cu structurarea organelor si configurarea intregului organism prin controlul dispunerii celulelor in spatiu. De aceea, se impune extinderea geneticii clasice la genetica dinamica, prin adaugarea principiului de baza: morfogeneza se deruleaza prin aranjamentul ordonat al celulelor in configuratii bine definite pe baza schemelor program ale orientarii fusului de diviziune in functie de natura si pozitiile relative ale celulelor vecine, care sunt integrate in ciclul mitotic cu programele de reglare si control pentru diferentierea celulelor.
Desigur, desi codul genetic este universal, doar fiintele inteligente se raporteaza la Existenta prin constiinta, fiind capabile de reflectare cu sens, proiectivitate si creativitate.
In lucrarea “Inteligenta materiei”, medicul neurolog Constantin Dulcan afirma: “Combinatiile organice ale carbonului au asigurat atat sursa energetica necesara vietii – glucide, lipide – cat si elementele structurale ale sistemelor vii, aminoacizii. Dar elementul capabil sa adune acesti aminoacizi in structuri apte de miscare in sens biologic, adica purtatoare de viata, a fost acidul dezoxiribonucleic (AND). Aparitia sa a constituit un moment-cheie in evolutia vietii, acesta avand capacitatea de a se multiplica prin mutatie si selectie in diversitatea de forme pe care o cunoastem astazi – de la bacterii la plante, animale, om”.
Spre deosebire de Monod, care a exagerat rolul hazardului in aparitia si evolutia vietii, Constantin Dulcan considera ca “viata depaseste imperiul intamplarii trecand in cel al necesitatii”. In conceptia sa, “initial combinatiile dintre elemente s-au facut numai in baza afinitatilor lor chimice. In momentul in care apar structuri organice capabile de metabolism si reproducere, deci sisteme vii, evolutia lor capata legitati care impun cu necesitate drumul lung pana la stadiul in care materia se gandeste pe sine“.
Filosoful german Georg Wilhelm Friedrich Hegel (1770-1831), creatorul dialecticii, a pus la baza intregii existente conceptul universal de “Idee absoluta”, din care deriva lumea cu intreaga bogatie de determinari, aspecte si manifestari concrete.
Spiritul universal poate fi identificat cu notiunea generala si abstracta a lui Hegel de “Idee absoluta”, care, in automiscarea ei, incepe de la o abstractie nedeterminata (teza), parcurge un proces de degradare prin care se exteriorizeaza sub forma de natura (antiteza) si se ridica apoi la abstractia finala (sinteza), etapa in care Spiritul, ca unitate a ideii si naturii, a depasit contradictia si, odata cu ea, realitatea.
In “Fenomenologia spiritului”, Hegel analizeaza strategia urmata in “miscarea gandirii...care isi produce si parcurge momentele sale”, deoarece “metoda nu este altceva decat structura intregului, infatisat in pura sa esentialitate”. In felul acesta, el subliniaza unitatea dintre teorie si metoda, interdependenta intre explicare (interpretare) si modul de abordare a “universului ca totalitate” pentru a obtine despre el cunostinte autentice.
Immanuel Kant (1724-1804) a elaborat un sistem filosofic propriu (idealismul transcendental), avand convingerea ca lucrurile si fenomenele realitatii exista in sine, ca entitati obiective. In conceptia sa, procesul cunoasterii incepe cu experienta sensibila, cu stimularea organelor de simt, fara ca prin aceasta sa fie cunoscute lucrurile in sine, ci numai asa cum apar, deoarece in procesul interactiunii ar interveni activ si transformator formele subiective si apriorice ale sensibilitatii (spatiul si timpul), precum si ale intelectului (conceptele de substanta, cauzalitate, necesitate etc.).
Kant afirma “In critica ratiunii pure”: “dar daca orice cunoastere a noastra incepe cu experienta, aceasta nu inseamna ca ea provine toata din experienta”. El face distinctie intre cunostintele empirice “care isi au izvoarele lor aposteriori, adica in experienta”, de cunostintele apriori care “sunt independente absolut de orice experienta”, fiind rezultatul structurilor cognitive ale subiectului epistemic.
Referitor la religie, Spiritul universal reprezinta Divinitatea la care s-a raportat omul in istoria culturii si civilizatiei inca de la origini, caci homo faber a fost totodata homo ludens, sapiens si religiosus. Altfel spus, religia a aparut odata cu omul pentru ca “la nivelurile cele mai arhaice ale culturii, a trai ca fiinta umana este in sine un act religios” (Mircea Eliade, La Nostalgie des Origines).
Pornind de la faptul ca un experiment cuantic este influentat de catre observator, unii fizicieni au concluzionat ca este nevoie de observare constienta pentru a se realiza trecerea de la potentialitate la realitate, asa cum afirma Martin Rees: “La inceput au existat doar posibilitati. Universul poate aparea doar daca cineva l-a observat”. Exista si parerea ca materia nu reprezinta realitatea ultima, care este accesibila doar unei “minti universale”- identificata de crestini cu Dumnezeu. Andrei Linde, profesor la Universitatea Stanford, a lansat intrebarea retorica: “Nu se va dovedi oare, cu dezvoltarea in continuare a stiintei, ca studiul universului si studiul constiintei vor fi legate inseparabil, si ca in final progresul unuia nu va fi posibil fara progresul celeilalte?”.
In lucrarea “Divinae Institutiones”, scriitorul latin Lactantius propune ca etimologie pentru termenul de religie, verbul religare (a lega, a uni), in sensul de unire cu Dumnezeu. Esenta informationala a Spiritului universal este prezentata in Sfanta Scripura, astfel: “La inceput era Cuvantul, si Cuvantul era cu Dumnezeu, si Cuvan¬tul era Dumnezeu” (Ioan 1:1-3).
Desi exista o mare diversitate istorica si geografica a manifestarilor religioase, trasatura comuna este conferita de sacralitate, aspiratia la perfectiune a omului, vector valoric opus profanului, care semnifica degradarea fiintei umane.
In prezent, viata spirituala a Terrei se afla sub semnul unei diversitati religioase, de la budism la hinduism, pana la islamism si crestinism, etapa in evolutia omenirii care va fi depasita prin aducerea la numitor comun a stiintei, filosofiei si religiei. Numai asa poate fi inteleasa menirea omului in Univers ca factor spiritual implicat in devenirea Existentei.
Dumnezeu nu are forma , fiind “Necuprinsul”, adica “matricea spatio-temporala” a relationarii generale si abstracte cu Existenta, pe masura devenirii vietii si a descifrarii enigmelor cunoasterii, prin care Universul nostru capata sens si valoare. Comportamentul uman trebuie reglat permanent prin feedback, avand la baza criteriile perene de bine, frumos, dreptate si adevar, care au fost validate in istoria milenara a omenirii.
Suntem fiii lui Dumnezeu, avand in vedere ca, atunci cand doua fiinte umane se iubesc si procreeaza, zestrele lor genetice se unesc si initiaza procesul diviziunii celulare pentru aparitia unui organism nou prin care se manifesta Spiritul universal. Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu care a marcat profund istoria omenirii prin modul de actiune si de gandire prezentat in Sfanta Scriptura, cartea fundamentala a crestinismului.
Suntem florile Luminii, avand in vedere ca orice fiinta umana reprezinta in esenta o configuratie complexa de fotoni care se afla in rezonanta cu Spiritul universal.
Referitor la povestea fara sfarsit a omului, se aminteste ca omenirea inseamna cei care suntem, cei care au fost si cei care vor veni, pentru a trece si a lasa urme in aceasta Lume.
Bibliografie
1. Adler A., Cunoasterea omului, Editura IRI, Bucuresti, 1996
2. Bodnariuc N., Biologie generala, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1979
3. Dulcan D. C., Inteligenta materiei, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2009
4. Toro I., Fizica si filozofia, Ed. Facla, Timisoara, 1972
5. Tudor V., Alma Lux, Ed. Agora, Calarasi, 2001
https://www.academia.edu/41108286/Cunoasterea_de_maine
prof. Vasile Tudor
|
Vasile Tudor 5/14/2021 |
Contact: |
|
|
