Mărturisiri - După douăzeci de ani
Luna aceasta se împlinesc douăzeci de ani de când, cu ajutorul lui Dumnezeu, am pășit pe pământ canadian, în țara care ne-a oferit șansa unui nou început atunci când simțeam că ni s-au înecat toate corăbiile visurilor noastre. Titlul articolului este împrumutat de la romanul cu același nume de Alexandre Dumas. Ca și d’Artagnan în epoca lui Mazarin, încerc să redescopăr astăzi sensul vieții într-o societate schimbată de trecerea timpului și de evenimentele dramatice ale ultimilor ani.
La un moment dat, unul dintre foștii colegi pe care-l respect pentru opiniile lui echilibrate, mi-a amintit de locul unde eram în urmă cu douăzeci de ani, când nu puteam să-mi cumpăr o bucată de cașcaval, deși slavă Domnului eram lector universitar. Uitasem cu desăvârșire acel moment și parcă nu-mi vine a crede că l-am trăit. Este inadmisibil să muncești cât e ziulica de lungă și să fii în situația de a nu-ți putea procura cele necesare traiului.
La fel de inadmisibil, cred astăzi, este a învăța să cazi atunci când ar trebui să înveți a zbura. Căderea din morală, din religie și chiar din timp este, din nefericire, specifică omului așa-zis modern. Nimic nu-i este însă permis celui care nu mai poate visa, pentru că adevărata cădere este căderea din vis. Aceasta este căderea din locul unde sufletul tău are șansa de a se împlini și unde cu siguranță nu va mai ajunge niciodată.
Căderea din vis este chiar mai dramatică decât căderea din timp, timpul fiind un concept inventat de om, pe când visul este experimentat de suflet, de adâncurile noastre atemporale. Nu avem dreptul să cădem din vis, visul este șansa noastră către un viitor mai bun, către împlinirea sufletească.
Potrivit teoriei generațiilor a lui William Strauss și Neil Howe, prezentată în cartea „Generations: The History of America's Future, 1584 to 2069” publicată în 1992, perioada de aproximativ douăzeci de ani este un ciclu istoric caracterizat de un arhetip generațional care dezlănțuie o nouă eră, numită și cotitură, cu un nou climat social, politic și economic.
Astronomic vorbind perioada de douăzeci de ani este timpul între două conjuncții succesive ale planetelor Jupiter și Saturn, cele mai mari planete ale sistemului solar, împreună având peste 90% din masa tuturor planetelor. Astrologic, conjuncția Jupiter - Saturn este numită „Marea conjuncție” sau „Conjuncția generațiilor”. Ultimele două mari conjuncții au avut loc la 28 mai 2000 și respectiv la 21 decembrie 2021.
Cercetând evenimentele anilor 2000/2001 cred că Strauss și Howe aveau oarecum dreptate. În Statele Unite ale Americii George W. Bush ajungea președinte, prețul petrolului creștea nemăsurat, genomul uman era secvențiat, regimul taliban din Afganistan cădea, douăzeci de mii de oameni mureau într-un puternic cutremur in India, China intra in Organizația Mondială a Comerțului, începea cea mai mare recesiune economică a ultimelor decenii și nu în ultimul rând, cădeau turnurile gemene din New York la 11 septembrie 2001.
Era începutul unei noi lumi, una a globalizării, a internetului, a accesului nelimitat la știință și cunoaștere, a călătoriilor relativ ușoare de-a lungul și de-a latul lumii. Internetul a dus însă și la apariția rețelelor sociale, la propagarea cu ușurință a „știrilor false” dispărând filtrul ziaristului profesionist, la nenumărate abuzuri individuale sau colective, culminând cu noile metode de propagandă din ultimii ani și cu divizarea nemaivăzută a societăților umane pe criterii de apartenență la ideologii închipuite sau la adevăruri nejustificate științific.
Libertatea de exprimare este tot mai limitată de „corectitudinea politică” care pe alocuri capătă forme hilare, îndreptându-se către manifestări de-a dreptul nedemocratice. Rolul dascălilor, medicilor, specialiștilor în orice domeniu este preluat pe nesimțite de politicieni și de ideologii „culturii anulării”. Monștrii din gravura „Somnul rațiunii naște monștri” de Francisco Goya reapar pe neașteptate. Este semnul că o nouă „cotitură” se produce sub ochii noștri, după paravanul creat de așa-zisa pandemie.
Și suntem doar la startul unui nou ciclu de douăzeci de ani. Doar ce am început să ne jucăm cu tratamentele genetice, fără a reflecta îndelung la dilema „ucenicului vrăjitor” și la impactul descoperirilor științifice făcute chiar cu bună credință. Se spune că J. Robert Oppenheimer, părintele bombei atomice, după folosirea acestora la Hiroshima și Nagasaki și-a fi adus aminte de poemul indian Bhagavadgita „Am devenit moartea, distrugătorul lumilor”. Să sperăm că binele va învinge, nu a învins acesta întotdeauna?. E drept că uneori după mult timp și multe milioane de vieți pierdute.
Sfântul Augustin reflectând asupra naturii binelui și răului, pornind de la dialogul lui Cicero „Hortensius” (astăzi pierdut), concluzionează în lucrarea „De libero arbitrio”: „Voința e cauza păcatului, rădăcina tuturor relelor este avariția, a voi mai mult decât îți este de ajuns”.
Și iată-ne din nou, de mână cu Adam în Grădina Edenului, mâncând iarăși din pomul cunoașterii binelui și răului și așteptând să vedem consecințele noii căderi.
Ioan Cojocariu
Mai 2021, Toronto, Ontario, Canada
|
Ioan Cojocariu 5/12/2021 |
Contact: |
|
|
