Crucifixul din Oldham
Distinsul meu prieten, domnul Gabriel Watermiller, cu care mă întâlnesc adesea via un telefon, web ori Skype, mi-a trimis o scrisoare conținând articolul apărut în revista Crux, cu următoarea notă: „Ți-am trimis de două ori articolul prin e-mail, dar se vede treaba că nu l-ai primi. De aceea acum îl expediez prin poștă. Îmbrățișări, Gabriel” Titlul articolului este: „Campania istoricilor de artă să salveze o rară pictură murală aflată într-o biserică închisă din Marea Britanie” Redau textual cuprinsul articolului din care aflăm că în Biserica Sfântului Rozariu locată în Oldham, Manchester, din Anglia, se află una dintre cele mai importante lucrări ale artistului din Ungaria, George Mayer-Marton. Biserica a fost închisă în 2017 și acum pictura lui murală „Crucifixul” se află în pericol. Artistul a fost un pioner al mozaicului Bizantin în Anglia după ce a fugit din Austria în timpul celui de-al doilea Război Mondial când a fost ocupată de Naziștii Germani în 1938. El a lucrat în multe biserici din nord-vestul Angliei după ce s-a stabilit în această țară, creând Crucifixul, înalt de 8 metri la Sfântul Rozariu.
Profesoara de istorie a artei de la Universitatea din Glasgow, Clare Willsdon a spus revistei Crux că lucrarea de la Biserica din Oldham este ultima operă de care se știe a artistului, care supraviețuiește toate picturile sale murale și care combină pictura fresco cu mozaicul. Amândouă, tehnica mozaicului bizantin pe care Mayer-Marton a folosit-o pentru elementul Crucifixului și tipul aparținând Renașterii Italiane de „adevăratul fresco” pe care l-a folosit flancând figurile Mariei și a lui Ioan pe fondul cerului, crează integrarea fizică a imaginii și clădește ceea ce este foarte evocativ și semnificativ în relația cu credința catolică în transubstanțiune. Pentru că în mozaicul bizantin, pe care Mayer-Marton l-a învățat în Italia, piesele de mozaic (cuburile smălțuite) sunt presate în tencuiala udă a peretelui în timp ce în fresco, pictura este deasemeni făcută pe peretele ud și în acest fel chimicalele din pigment devin parte integrală din perete când acesta se usucă. Imaginile crucificării lui Cristos, a îndoliatei Lui mame și a Sfântului Ioan au fost făcute simbolic în acest fel parte din însăși corpul Bisericii, a ritualurilor ce au loc în interiorul ei și nu mai puțin a Sfintei Împărtășenii, la altarul aflat sub mural.
Restul articolului se referă la propunerea măsurilor necesare pentru conservarea și păstrarea acestui local, inclusiv al operei lui Mayer-Morton, unicat istoric și de mare valoare artistică și simbolism. Muralul de la Oldham, indică doamna Willsdom, este punctul focal într-un remarcabil joc de reflecții de lumină care unește imaginea Crucifixului cu cel al Mariei cu pruncul în brațe din vitraliul aflat pe peretele opus, obținând astfel Alfa și Omega, începutul și sfârșitul, într-o simbolică contopire cu congregația cuprinsă între ele.
Citind articolul nu am putut să-mi ascund regretul care m-a cuprins realizând cât de adânc ne-am scufundat moral, la văzul semnalului de alarmă ce impune salvarea de la pieire a unui locaș de rugăciune în mediu urban. Această biserică construită în anul 1955 când Manchesterul, după terminarea războiului s-a dezvoltat economic, industrial, și demografic. Astăzi numărul celor care frecventează biserica este în descreștere și locașurile de rugăciune se închid. Acesta nu este un fenomen izolat aparținând unui colț din Marea Britanie. Din păcate ceea ce se întâmplă acolo este tipic în întrega lume civilizată, incluzând țara noastră.
Se spune că atunci când pierdem biserica ne pierdem pe noi inșine. Nimic mai adevărat! Ce am fi fost noi de-a lungul zbuciumatei noastre istorii de n-ar fi fost biserica să ne indrume, să ne unească și să ne adăpostească atunci când hoarde străine distrugeau tot ce întâlneau în cale în raidurile lor? Numai că astăzi majoritatea dintre noi trecem pragul bisericii doar de Crăciun și Paște, iar unii, numai de două ori în viață: la botez și la înmormântare. Nevoia de-a picta zidurile bisericilor a apărut în vremurile din trecut când foarte puțini știau carte, iar slujbele erau ținute în limba slavonă pe care nimeni nu o înțelegea. Când vedeau însă pictura Maicii Domnului cu pruncul în brațe, când Sfântul Ioan îl boteza pe Domnul și când chipul lui Isus părea să binecuvânteze pe cei din biserică cu blânda lui înfățișare sau când oamenii Îl vedea răstignit pe cruce între cei doi tâlhari, atunci spiritul lor era pătruns de puterea miraculoasă a Duhului Sfânt și erau cuprinși de evlavia credinței.
Acum toate aceste opere de artă care au însuflețit poporul nostru timp de milenii sunt pe cale să fie părăsite, date uitării și abandonate, mai ales în orașele cu mare densitate de populație și criză de locuințe. În aceste locuri ochii iscoditori ai celor ce caută profit din piatră seacă văd oportunități în proprietățile bisericilor nefolosite de nimeni, închise sau nepopulate. Cu ajutorul mitelor vor găsii suficienți politicieni care să le permită demolarea și construirea în locul lor a unor clădiri cu zeci de etaje din care pot acumula sute de milioane profit. Multe din aceste locuri de închinăciune au adunat de-a lungul anilor neprețuite opere de artă donate de credincioși în multiple generații, la care se adaugă înfrumusețarea zidurilor cu picturi realizate de cei mai de frunte artiști ai națiunii din diferite epoci. Nici unul dintre acești vănători de profituri nu va fi interesat să cruțe pentru generațiile viitoare aceste moșteniri naționale care au constituit obiecte de mândrie națională. Așa cum numeroase muzee, statui și clădiri ale secolelor trecute au fost trecute prin foc, devastate și dărămate în diferite timpuri, de diferite curente politice sau interese personale, acum pare să fi venit rândul bisericilor la aplicarea osândei capitale.
Lumea în jurul nostru este în continuă schimbare, În înfumurarea noastră credem că am ajuns să știm orice și că nimic din afara proprilor noastre voințe nu poate influența felul în care noi am decis să trăim. Celor care se dezic de Tine din îngâmfare și prostie, iartă-i Doamne, că nu știu ce fac!
David Kimel / Toronto
|
David Kimel 5/7/2021 |
Contact: |
|
|
