Pastele Copiilor
Paștele venea de fiecare data cu o bucurie imensă care pentru noi copiii avea culori și arome învăluite în mister. Nu pătrundeam tainele profunde ale Învierii dar îi respectam solemnitatea care ne era simplu introdusă de ritualurile ținute strict de cei mari. Pentru noi acest cod de legi aducea o lecție despre lucrurile permise si, mai ales, despre cele riguros eliminate.
Postul era prescris cu sfințenie și ajungea la un moment de mare intensitate în Săptămâna Patimilor. Deși nouă ni se mai îngăaduia o abatere de la strictețea ortodoxă și mama ne permitea lapte și ouă pentru că eram “în creștere”, noi faceam un jurământ de pustnic fără abatere. Argumentul convingător era icoana “Înfricoșătoarei Judecăți” din strana bisericii unde mergeam cu bunica în fiecare duminică. Imaginile cu draci fioroși care aruncau păcătoși în focul iadului erau în măsură să elimine pofte culinare nepermise. Eram absolut convinși că drumul spre iad era pavat cu o listă lunga de păcate, ca de pildă “mâncatul de dulce” în post. Nimic însă nu ne întrista. Alergam după urzici pentru supele de post și hoinăream pe coclaurile care se înverzeau în așteptarea Zilei de Paște. Știam că va veni cu o explozie de bucurie și cu bucate alese.
Pasca și cozonacul deveneau înnebunitor de delicioase în așteptare. Ne mai gândeam și la altele, dar vinul de soc făcut de mama ne captiva total imaginația. Noi primeam misiunea de a culege floarea puternic aromată în vara care preceda sărbătorile pascale. Alergam printre tufele mirositoare și alegeam florile mari și rotunde galben alburii. Ca să fim siguri că erau cele bune, ne infundam fața în aroma lor puternică până ne pierdeam respirația. Mama le usca cu mare atenție la soarele de august, apoi le punea în săculețe pentru ceaiuri numai de ea știute. Înainte de Paște ea pregătea socata, o bautura ciudată dulce acrișoară, în care amesteca ceai de soc rece, zahăr, lamâie și drojdie. Talentul preparării era legat de proporții astfel încât vinul obținut era dulce, aromat, cu bule de aer dansând în pahar.
Așteptarea Pastelui era tare dulce pentru că finaliza cu bucate alese, dar mai ales cu haine noi și trei zile lungi de joacă. Îmi amintesc fiecare rochiță nouă și sandalele cu catarama într-o parte. Memoria a păstrat amintirea lor într-o cameră specială plină de emoție fără egal. Nici macar faptul că mama lua exact același modele în culori identice pentru mine și sora mea, lucru de neiertat în codul etic al surorilor, nu avea puterea să ne micșoreze bucuria. Cum primeam aceste daruri cu multe zile înainte, ne “pregătea” și “le încercam” de un milion de ori prin casă până în Duminica Paștelui. În duminica minunată, noi copiii formam un șir colorat și pastelat care făcea concurență în frumusețe coșurilor pline de ouă împestrițate. Mamele se întreceau în a etala atât talentul decorării, la mare cinste în Suceava, și odraslele îmbracate de sărbătoare.
Săptămâna Patimilor era plină de taină și de un mister greu de pătruns. Mergeam în serile cuvenite la denii,
slujbele rituale, cu o temă care ne păstra tăcuți ore în șir. Ritualul ortodox complicat și de neînțeles pentru noi ne aducea la obediență totală. În sâmbata Paștilor, ajutam frenetic la pregătirile culinare dar cu gândul la noaptea mare spre duminică.
Aveam voie să mergem la slujba care ținea toată noaptea și culmina cu “sfintirea coșului cu bucate alese”. Abia dupa acest moment culminant, ajunși acasa, aveam voie să ciocnim ouă și sa ne delectăm cu bucate. Eram atât de obosiți încât adesea adormeam după primul “Hristos a Înviat”.
Urma un festin de trei zile în care nimeni nu ne cerea socoteală la timpul de joacă sau numărul de ouă colectate. Era cu adevărat un Paște al copiilor.
Luiza Mureșeanu / Toronto
|
Luiza Mureșeanu / Toronto 4/30/2021 |
Contact: |
|
|
