Vine-o vreme
Vine-o vreme, zice întelepciunea populară si-atunci când ea a venită priveste-te-n oglinda timpului ca să vezi urmele trecerii lui de neoprit peste întreaga ta fiintă. Şi-ai să vezi cum, încetul cu încetul, chipul tău se va asemăna tot mai mult cu cel al tatăl ori cu bunicul tău în anii lor din urmă, semn că sirul anilor tăi se cam apropie de clipa trecerii tale spre marea întâlnirea cu ei, pentru a te alătura lor si a îngrosa rîndul neamului tău mutat din vremelnica si trecătoarea viată pământeană spre vesnicie. Acolo si numai acolo îti vei putea cunoaste cu adevărat bunii si străbunii tăi, mergând înapoi în timp până la ,,Adamul nostru cel dintr-u-nceput’’. Mai apoi priveste-te în oglinda sufletului ca să-ti vezi faptele pe care le-ai făcut în trecătoarea-ti viată, bune si rele deopotrivă. Scade apoi din faptele tale cele bune toate câte-s rele si vezi ce ti-a mai rămas. Dacă a rămas mult e bine, dacă a rămas putin sau nimic e rău, pentru că vei avea multe de pătimit într-u iertarea păcatelor tale. Dar oricum va fi, cât încă mai vietuiesti în trecătoare clipă a vesniciei aici pe pământ, măcar din timp în timp, la ceas de mare sărbătoare crestinească, răscoleste prin tainitele minti tale si caută-i pe toti cei dragi pe care i-ai avut cândva si care acum sunt vesnicii pe cărarea timpului. Cu gând curat si adevărat, aprinde-le un muc de lumânare si închină-te lor cerându-le smerită iertare pentru a fi scăpat , măcar si-atît, de câte poate le-ai gresit cândva lor. Asa, împăcat cu ei, cei care din totdeauna au fost mereu îngăduitori si iertători, ve-ti fi împreună la praznicul măritei sărbători a Sfintelor Pasti care se apropie, precum si la slujba pe care învechitul preot o va tine în sfânta noapte a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Atunci, cu ei în tainita unui gând smerit, vei spune din adâncul inimii tale un ’’Iartă-i Doamne, si pe mine dimpreună cu ei’’, simtindu-i, pentru o clipă de adâncă trăire, aproape de tine, multumiti că nu i-ai uitat. Şi nu-i semn de slăbiciune ori de rusine, dacă o lacrimă fierbinte si curată pornită din adâncul sufletului tău, va umezi, si numai pentru o clipă de vesnicie, tremurata-ti pleoapă. Asa le vei plăti cu banul sufletului tău nemăsurata lor trudă, încredere si sperantă pe care ei au pus-o zi de zi, în scurtimea vietii lor în tine, nădăjduind că vei fi bun, drept si omenos si că vei cinsti cum se cuvine neamul din care tu si toti urcătorii si scoborâtorii tăi vă trageti. Asa că, tu, măruntul lumi acesteia rea si mincinoasă, leapădă-te de toate celea si, înainte de toate, cere iertare si iartă-i tu pe toti cei dragi, ca si pe toti dusmanii tăi de ieri si de azi, ca marea sărbătoare să te găsească curat si cu sufletul deschis. Iar Tu, Iertătorul si Îndurătorul nostru al tuturor, ne mai dă Doamne răgaz o bucată de vreme, că poate asa ne vom mai îmbuna si curăti sufletul de toate câte lumea aceasta în care trăim ni le dă si ni le cere în fiecare zi.
Îngenunchind, /Smeritul gând /spre cer urcând La Domnul Sfânt pe largi cărări,/ Ar vrea iertări si împăcări.
Mircea Dorin Istrate
,,SE PRĂZNUIEȘTE PAȘTELE CEL SFÂNT”
IN RUGĂ DE IERTARE
Motto: În biserica gătită ca-nt-o zi de sărbătoare, Din cădelnita-argintată, fumul smirnei dintr-un jar, Cerne sfintele icoane si c-o dulce sărutare Se-asează pe obraji zugrăviti de-un iconar.
Mai peste tot la mine, pe coama unui deal , Să fie mai aproape de raiul din ceresc, S-au rânduit în vreme pe-ntinsul meu Ardeal Biserici purtătoare de har dumnezeiesc.
Cărarea înierbată, din vale îmi aduce Suflarea păcătoasă a unui cuib de sat, Ce-n rugă temătoare sărută sfânta cruce Și vechile icoane cu chip străluminat.
Apoi, bătrânul preot, cu vorba lui cea blândă Înaltă rugi la Domnul, să fie de iertare La multele păcate, ce stau să se intindă Ca umbra cea lungită, la vreme de-nserare.
Ei încă, păcătosii, jura-vor ascultare Poruncilor stiute din vremuri de demult, Numai le deie Domnul, de vrea, a Lui iertare Și-or fi crestini cum fost-au, atunci, la început.
C-asa e rânduiala la noi, din străvechime, Să ne spălăm păcate în rugă de iertare, Să fim sub umbra crucii, cu gândul la Treime Și-atunci cu sigurantă, primi-vom îndurare. * Că doar asa pe toate, în fumul de tămâie Și-n ruga tăinuită din tandără de gând, Spre cerurile ‘nalte, încet smert se suie A sufletului slavă, din locul ăsta sfânt.
Și-a noastre fapte bune vor tine-n vrednicie Biserica si neamul mereu n-acelasi loc, Vor umple de iubire clipita de vecie Ce viata ne-o va tine, sub umbră de noroc.
Mircea Dorin Istrate
SUB PATRAFIR DE STELE
În timp tot rânduit-am biserici în Ardeal, Să privegheze lumea din vârful unui deal, Și de acolo Doamne, în preaspăsită rugă Iertări cerut-am încă, necazuri nu ne-ajungă.
Mereu cu gând la Tine, în timpuri grele-a stat Sub umbra Ta norodul să-mi fie câstigat, Că Tu ne-ai fost nădejdea, c-om trece astă lume Feriti de rău si poate, trăi-vom vremi mai bune.
La vechile-ti altare mereu s-au închinat, Strămosi, mosii nostri si eu cu al meu leat, Și-asa vor face încă urmasii mei de-acuma, C-asa de prunci ne-nvată învrednicita, muma.
La sfânta liturghie, cucernicii părinti Cu drag mereu ne-ndeamnă să îi urmăm pe sfinti, Ca ei să fim de vrednici în viata ce-o trăim De vrem ca-n cele raiuri, acol’ să vesnicim.
Păcătuim în viată, că cel păcat ne-mbie Ca să-i gustăm plăcerea din lumea lui dulcie, Uitând că doar iertarea si vesnica iubire Ne sunt de-ajuns ca viata, ne treacă-n fericire. * De-aveti în al vost suflet biserica din deal Și încă jertfitorii cinstitului Ardeal, Nimic în astă lume n-o să vă fie greu C-aveti de partea vostră pe Domnul , tot mereu.
Din huma cea cu mosii luati mereu putere, S-aveti, când greu vă este, îndestulată vrere, Să-mi tineti vesnicită biserica din deal, Cu voi pe lângă dânsa, în bunul meu Ardeal.
Din lacrima durerii vă faceti bucurie, Iar urgisita vreme istorie vă fie, Să stie si nepotii pe-aicea cum a fost, Când tara si cu Domnul avutu-mi-au un rost. ** Sub patrafir de stele, biserica din deal Veghează pace-mi fie aicea în Ardeal, Că la sfârsitul lumii, aici va fi să-mi fie Grădina Maicii noastre, cucernica Maria.
Mircea Dorin Istrate
GÂNDUL LUI HRISTOS PE CRUCE
Stă Iisus pe Sfânta Cruce pironit în patru cuie Şi-n durerea lui carnală rugă către Domnul suie: -Iertător să fii cu ceia ce aicea m-au adus Depărtându-se de Mine, lasi cum alti-n lume nu-s.
N-au avut în ei credintă ca să vreie să îmi moară Pentru Tine, pentru lume, pentru tot ce-i înconjoară, Pentru neam, pentru dreptate, încă pentru cea iubire Ce s-ompartă tuturora, ca pe-o sfântă dăruire.
De-asta crucea Mea e greuă, că în ea sunt adunate Ale voastre cruci făcute din o mie de păcate, Eu le-adun , le iau cu mine si le duc dinspre lumesc Ca iertate toate fie de Părintele Ceresc.
Astăzi mor, ca să mă leapăd de ce-n Mine-i pământesc Şi să-nviu pentru vecie Nemurit Dumnezeiesc, Să v-arăt, că dacă sfatul ce într-una vi l-am dat Mi-l urmati îndeaproape, veti avea de câstigat,
Lumea-ntreagă, vesnicia, raiul cu-ale sale toate, Necuprinsa-mpărătie si-ncă multe nevisate, Toate ale voastre fi-vor pentr-o boabă de credintă Ce-i mai tare decât moartea si v-aduce biruintă.
Toti nemernicitii lumii, păcătosii, fiecare Care-mi stati la talpa crucii într-o rugă de iertare, Mântuiti veti fi de-apururi dacă-n voi aveti vointă Să vă lepădati păcatul si-n cel loc puneti credintă.
Cu nimicul ăsta mare veti schimba întreaga lume, Va pieri pe veci păcatul si de-mi faceti fapte bune Rai va fi pământul ăsta, iară voi, cei trecători, Veti pleca spre judecată nimănui să-i fiti datori. * Asta zise-n gând Issusul, pironit de noi pe cruce Şi-n durerea-i fără margini, crede-n clipa ce s-o-apuce Când aici, cum a mai fost-a, fi-va Raiul de-nceput, Unde toti, cândva, odată, am trăit si-am încăput.
Mircea Dorin Istrate
ÎN BOCETUL DURERII
În bocetul durerii, Măicută Născătoare Mi te topesti ca sarea de lacrimi picurată, Tot întrebându-ti soarta, de ce pe Tine oare Căzut-a nenorocul să fii azi lăcrimată?
Că n-ai făcut la nimeni nici rău cu vre-o sudalmă, Că te-ai jertfit născându-l pe Domnul Iertător, Şi-acum, de ce sortitul îti dă o greauă palmă Că El, Hristosul nostru, la nimeni nu-i dator.
Bătutu-L-au în cuie pe-o cruce de osândă Trădat de trădătorii la neaml crestinesc, Şi inima-ti de mamă, smerită, caldă, blândă, S-a înmuiat durerii rugându-l pe Ceresc
Să ti-l întoarcă-n viată din moartea nemiloasă Pe El, Nepăcătosul, ce a luat cu sine Păcatul omenirii, ca prin a mortii coasă S-ajungă sus, în ceruri, primind dumnezeire.
Tu mai rămâi Măicută să ostenesti prin lume, Să-mparti cuvinte-leacuri la ceia necăjiti, Să picuri cu iubire a Tale fapte bune Iar când lăsa-vei lumea, slăvită fii de sfinti.
La Tine-nchinăciune si rugă de iertare Cersim noi îndulcitii adesea la păcat, Că trecătoarea viată, ne dă din câte are S-alegem ce-i mai bine, din tot ce ni s-a dat.
Mircea Dorin Istrate
HRISTOS A ÎNVIAT
Motto: Ati plâns destul, de-acum vă bucurati, Că înc-odat de cer, ati fost iertati.
Când Domnul l-a trimis pe Fiul Sfânt Să fie Solul Său pe-acest pământ, Voi, înfrătiti cu Iuda L-ati trădat, Și pironit pe cruce L-ati lăsat.
De ce? Că a venit să vă arate, C-acolo sus, în ceruri, după moarte, Veti fi vecie lungă de vecii Și-n bucurii de raiuri veti trăi De-aici făcut-ati FAPTE LĂUDATE Și fost-ati BUNI si IERTĂTORI în toate?
Minuni El v-arătat ca să vă-mbune Să zilniciti mereu în fapte bune, Ca prin IUBIREA CELUI DE APROAPE Să fiti cu El în ceruri, după moarte.
Poveti v-a dat, asa ca nimeni altul, Să nu trăiti în viată cu PĂCATUL, Să spuneti ADEVĂRUL mai mereu, Să-mi AJUTAȚI pe-acela ce-i la greu, Să vă IUBIȚI dusmanu-ntotdeauna, Al vostru gând să lepede MINCIUNA, Și în CURAT în CINSTE si-n DREPTATE Să vă trăiti viata, CĂ SE POATE!
Nu v-a plăcut cât toate vi le-a zis, Nu l-ati crezut că El e cel trimis, N-ati vrut trufia s-o lăsati din voi Și lăcomia să vă lase goi. A vostii ochi, să creadă nu au vrut Minuni pe care El mi Le-a făcut.
Ati născocit că-i solul mincinos Și ce v-a spus, întors-ati voi pe dos, Și fără remuscări la cele toate L-ati judecat si L-ati trimis la moarte Să fie pironit pe-o cruce-n cuie Și de acol’ la ceruri să îmi suie.
El, l-a rugat pe Tatăl din Ceresc Să ierte neamul nostru omenesc, Că El chezas s-o pune pentru toate Păcatele ce-n lume-s adunate, Ca voi cu toti, de-acuma înainte, Iertati să-mi fiti, întinători de minte.
Apoi s-a scoborât în Iad să-nfrunte Genunea cea cu suflete mărunte, Iar de acol’, pe moarte a călcat Și-apoi la cer pe veci, s-a ridicat Să-mi stie toti că El, A ÎNVIAT! * E zi de Paste, deci, vă bucurati C-al nostru IERTĂTOR, pe cei iertati I-asteaptă să se-ndrepte-n fapte bune, Ca la sfârsit, când or lăsa cea lume, Să-mi stea cu El la masă în ceresc, Cât încă fi-va neamul omenesc.
ÎNSFINŢITUL LEMN AL CRUCII.
Motto: Pe coastele cu pruni, din deal în deal Să aibă vesnicia sfântul semn, Biserici rânduit-am în Ardeal Iar la răspântii, cruci din sfântu-ti lenm.
In cuiburi de credintă am semănat Ardealul Punându-i vesnicia în crucile de lemn, Cu ele miruit-am si văile si dealul Să fac cărării Tale, cel luminat însemn.
Din învechite veacuri la ele păcătosii S-au închinat cu gândul că fi-vei îmbunat, Şi tot cersind iertare la Tine cuviosii În lacrima durerii mereu mi s-au rugat.
Tu datu-le-ai putere să treacă de necazuri Să guste bucuria scăpării din nevoi, Surâsul să apară pe suptele obrazuri Şi geana de lumină în ochii tristi si goi.
Umplut-ai cu iubire a inimii străfunduri Când ne-ai legat pământul de raiul Tău din cer, Şi mâna ai întins-o pierdutului’n adâncuri Ce se zbătea-n chemarea de iaduri ce te pier.
În candelă, Tu, pus-ai un licăr de iubire Să-mi biruiască ura, să-ti fie sfântul semn, Şi aurit-ai Doamne icoane-n strălucire Tu, vesnic răstignitul în carnea lor de lemn.
*** Acum, când urc cărarea spre cea bisericută Ce străjuieste veacul din vârful meu de deal, Simt că acolo-i locul si sfânta biruintă Ce mi-a tinut credinta, frumosului Ardeal.
Mircea Dorin Istrate
ZI DE MARE SĂRBĂTOARE
E zi de sărbătoare si clopotul ne cheamă Din suflete o rugă să dăm spre ceruri vamă, Să fim cu toti de fată la liturghia sfântă Că inima de-atâte nenorociri ni-e frântă.
În Domnul ce-a nădejde s-o punem ne-ncetat Și când gresim, iertare Să-i cerem la păcat, Să ne-mbunăm vointa si gîndul pus în faptă, Cărarea vietii fie curată, lungă, dreaptă.
Că El, ca nimeni altul a stat pe SFÂNTA CRUCE, De noi bătut în cuie, si osândit s-apuce Cel asfintit de soare acolo, chinuit, Cu doi tâlhari alături să-mi fie umilit.
De-acolo, El, pe Tatăl, în lacrimi l-a rugat Ca neamul nost’ nemernic, în veci fie iertat, Ca să putem spre ceruri cel suflet să-l urcăm Și-acol’ la sfinte raiuri cerescului să-l dăm.
Apoi, în miez de noapte, în iad a coborât Să calce moartea hâdă, să-i pună mâna-n gât Și de acol’, la ziuă, să iasă re-nviat, Ca mai apoi la ceruri să plece, înăltat.
Asa că-n astă ziuă, când moartea a călcat Putem acum a spune: HRISTOS A ÎNVIAT! Și-n gând, din al nost’ suflet o rugă să-năltăm Că ne-a iertat atuncea si-a vrut să ne-mpăcăm. * De Ziua Învierii, CREȘTINI VĂ BUCURAȚI! Și-un gând curat la Domnul în rugă mi-l urcati Și în adânc de suflet cercati să fiti mai buni, C-a voastre fapte toate să merite cununi.
Mircea Dorin Istrate
TOT LĂUDÂNDU-TE
Icoană lăudată, Preapură si curată, Din suflet de altare Ți-aducem închinare, Plângându-ne, Rugându-te, Smerindu-ne, ’Năltându-te, Și lăudându-te, Tu Maică Născătoare A toate iertătoare.
Din cerul Tău îngăduie, Ca haru-ti să ne mântuie, Că te-om slăvi Și te-om mări, Și te-om iubi Cât vom trăi.
FALȘI ÎNCHINĂTORI
Te-am căutat cu gându-mi prin cerul înstelat Când la a Ta icoană sfios m-am închinat, Când pentru-ai mei si mine cerut-am sănătate Și pace, fericire să faci, le fie-n toate.
Tu, Doamne, Iertătorul, nu da la toti pomeni De nu-ti suntem supusă armată de osteni, Nu farisei smerelnici cu vorbe mincinoase, Cu gândul la păcate si firi alunecoase.
Lor dă-le cît pot duce necaz si suferintă Să vadă de la sine, că doar cea pocăintă Va merita iertarea la cele câte-s toate În tine, om nevolnic, de-o viată adunate.
Asa că la icoană să vii cu gând curat, Să vrei să mi te lepezi de dulcele păcat Și-n locul lui de-acuma n-atale toate fapte Iubire cât cuprinde să pui, până la moarte.
Asa doar Iertătorul ti-ascultă a ta rugă, Îti cântăreste fapta si-n asteptarea lungă Adânc El chibzuieste de bine-i merita Iertat să fii în parte, de toată vina ta. * Bisericile-s pline de falsi închinători Ce n-au în ei smeritul si ce de-atâtea ori Tot Ți-au promis, în vorbe, că de le dai iertare De mâine a lor viată va merge spre-ndreptare.
Asa zic multi si-acuma în fată la icoane, Apoi, ca-n a lor viată, toti mint Mărite Doamne, Crestini sunt în biserici, apoi de-acol’ de iasă Îmi uită ce promis-au si nici că le mai pasă.
Mircea Dorin Istrate
DĂM VESTE
De când făcut-ai încă minuni dumnezeiesti Cutreierând prin lume de Tine toti să stie, Ne-ai întărit credinta, că cel promis Tu esti Şi Iertătorul fi-vei, de-atunci până-n vecie.
Nicicând a noastre lacrimi n-au vrut să se usuce Şi-amarnica trădare n-am vrut ca s-o uităm, Când pironit în cuie pe Însfintita Cruce Crezut-am că te pierdem si mortii noi te dăm.
Cu Tine, sus pe cruce, păcate de-altădată De noi nemernicitii făcute-n sir de vieti, Luatu-le-ai să-ti fie durere încarnată Ca să le simti pe toate si toate să le ierti.
Te-ai dus apoi în moarte ca orice muritor În lacrimii siroite a Maicii Născătoare, Lăsându-ti ca să-ti moară ce-avut-ai muritor Şi-ai re-nviat fiintă pe veci nemuritoate.
Ne-am bucurat Mărite si-atuncea am stiut Că Tu ne esti de-apururi al nostru Împărat, De-aceea-n an dăm veste fiintelor din lut, Că Iertătorul nostru HRISTOS, A ÎNVIAT!
Mircea Dorin Istrate
CERESCUL FIE-N SUFLETELE VOASTRE
De la Adam încoace, acum ca si-altădată Îl tot cătati pe Domnul prin cerurile-nalte, Cu ochii si cu gândul, în rugi înlăcrimate De-acolo vreti vă vină iertarea asteptată.
Și tot acolo credeti că-i raiul vesniciei Și tronul judecăti la toate ce-ati făcut, Răsplata celor fapte ce Domnul le-a trecut În cartea vietii voastre, că El de toate stie.
Și-apoi, de-acol’ în viată, cu frică asteptati Nenorociri să vină la multele păcate, Pe care le făcut-ati în gândul vost’ si-n fapte, Când ati uitat pe Domnul în viată să-l urmati. * Eu cred că-n gândul vostru-i gresită judecată Când credeti că în ceruri sunt cele aste toate, Sortitul vietii voastre din nastere la moarte, Cu clipa ce-a din urmă, când viata vi se gată.
CERESCUL Sfânt cu Domnul AtoateIertătorul În SUFLETELE VOASTRE ar trebui să fie, Și-atunci trăi-veti viata si-apoi, lunga vecie Sub ocrotirea umbrei, AtoateVeghetorul.
Cu ceru-n al vost suflet sunteti în raiul care E-n sufletul si-n fapta ce-o faceti orisicând, Îmbucurat de toate va fi al vostru gând C-aveti aici comoară, ce-n lume nimeni n-are.
Mircea Dorin Istrate
BISERICUȚA DIN ARDEAL
Din loc în loc am semănat Ardealul Cu boabe de credintă în cuib de nemurit, Să-mi stie vesnicia c-aici câmpia, dealul, Trăiesc sub umbra crucii demult, pân’ la sfârsit.
Și-n ce-a bisericută, icoana îmi adună Sub bolta-i zugrăvită cu sfintii din ceresc, Multimea păcătoasă să-mi fie împreună În ruga de iertare, la Domnul, când gresesc.
Sunt multi aceea care au suflete-ntinate Și multe mai făcură în viata lor de-acum, În rugă la icoane, ierta-li-s-or păcate Și-o vreme a lor suflet va fi poate mai bun.
Asa-m trăit din timpuri bătrâne si uitate Tot renoiti în vreme aicea în Ardeal, Mereu în câte-o luptă, cu dor de libertate, Să aibă următorii o cruce-n vârf de deal.
Biserica si limba tinutu-ne-a-mpreună În toate câte viata ne-a pus de dus în spate, Aceste două încă, din veacuri ne adună Să renviem de-apururi, din moarte-n altă moarte. * Acum, când sui costisa bătrână ca si mine Spre cea bisericută ce-am pus-o-n vârf de deal, Mă simt că-s mai aprope de ceruri si de Tine Aici unde-s vecie, în sfântul meu, Ardeal.
Mircea Dorin Istrate
ARDEALU-MPĂRĂTESC
Motto: Trecător prin ceruri ninse, /cu luceferii în roi, Însfintesc cu-a mele vise, /urma carului cu boi.
Dacă mi-ti da de mâine ce-n taină tot tânjesc Şi încă pe deasupra să-mi fie de ajuns, Şi bogătii visate si trai împărătesc Şi viată dusă-n tihnă, de-acum pân’ la apus,
Tot nu v-as da Ardealul, că nu îl târguim Şi nici măcar o floare din el, nici bob din vie, C-aicea ni-i sortitul si-atuncea când murim Miroase tintirimul a raiuri si-a tămâie,
Şi-a lacrimă sărată , si-a clipă de vecie, Şi-a proaspătă crăită , si-a fragă si-a mohor, Şi-a viorea ascunsă prin nalta colilie, Şi a melin sălbatic, si-a dulce cimbrisor.
Nu-i loc în astă lume cu-atâta frumusete Unde să-ti dormi vecia de-acum pân’ la sfârsit, Unde măritul soare să-ti dea mereu binete, Unde crăiasa lună să-ti facă somn spăsit.
Ş-apoi aici ni-i neamul si satul cel mutat Din vale-n dealul ăsta, pomelnic să se facă, Cu ei voi sta cât lumea să facem mare sfat, Să umplem timp si vremuri, de parc-am fi la clacă.
Măcar pentru atâta eu n-am să dau Ardealul Că vreau să dorm în tihnă acolo lâng’ai mei, C-aicea nemuritul îsi are cuib în dealul Ce m-a născut pe mine si m-a-nstelat cu ei.
Şi cum să-mi dau averea aceasta mostenită Rămasă din vechime mosie azi si mâine, Cu huma ei mănoasă de doruri năpădită Ce-a tot întors-o plugul, s-o facă dulce pâine,
Şi coasta unde luna îsi are cuib de taină Şi prunii din pomiste si râuri unduite, Păsunile cu stâne si codrii de aramă, Câmpia fosnitoare cu lanuri aurite.
Ardealul nu-i o tară, e suflet, e trăire, E începutul lumii ce îl purtăm în noi, E jalea si amarul, e vis si bucurie, E vorba legănată a carului cu boi.
E-a Maicii Născătoare grădină înflorită Ce-n grijă Ea ne-a dat-o, ne fie dar ceresc, Şi-apoi prin jertfa noastră să fie miruită, Să merităm odihna-n Ardealu-mpărătesc
Mircea Dorin Istrate ,, HRISTOS A INVIAT!”
SĂRBĂTORI LUMINATE CU LINIȘTE ȘI PACE!
|
Mircea Dorin Istrate 4/29/2021 |
Contact: |
|
|