Plopii fără ramuri
Am tot așteptat să înmugurească,
În sufletul nostru, primăvara!...
Aceasta mi-e vrerea:
Cireșii în floare să ne privească
Și-n ploi să strălucească
Lumina!
Dar mă tem c-a înflorit,
Fără ca cerul să fi simțit,
Înfricoșată și grea așteptarea...
Plopii ce stăpânesc
Cu înălțimile lor
Marginile străzilor
Nici ei nu mai recunosc
Anotimpurile.
Ne-au tăiat crengile
(spun în șoaptă tulpinile
de teamă să nu fie auzite
de sateliți sau drone),
Nu mai știm înmuguri,
Nu vă mai putem adăposti
Sub umbra foșnitoare și deasă
Ca părul de fată sfioasă...
Oxigenul necesar respirației voastre
De ființe umane,
Nu vi-l mai putem oferi,
Măcar de ne-ar fi sădit
În secțiile ATI...
Umanitatea n-ar fi devenit
O relicvă demnă de silă
Redusă de cei reptilieni
La stadiul de neanderthalieni.
Osul lor hioid
Ar fi putut grăi ca și noi
Chipului umanoid
Surd la iubire,
Pe Dumnezeu transformându-l
Într-un simplu personaj
În al istoriei tangaj...
Doar unuia i-au lăsat un ram
În formă de cruce pe geam
Rămasă în bătaia ochilor spre Cer
Căreia-I cer
Să ne înmugurească
Primăvara în suflet!
DOINĂ
Cărăruie, du-mă sus, cărăruie,
Poartă-mi pașii pân-la cetățuie,
Unde lacrimile amare nu-s,
Durerea s-a stins și dorul a apus!
Cărăruie, du-mă sus, cărăruie,
Unde cerul clar ni se descuie,
Bucuria sufletul îl umple,
Și gândul rău se șterge de pe tâmple!
Cărăruie, du-mă sus, cărăruie,
Poala muntelui tainic ne-ngăduie,
Ochiul rău, codrul cu frunza-l orbește,
Omul bun izvor de tihnă găsește!
Cărăruie, du-mă sus, cărăruie,
Lumea cu al său mers se năruie,
Omul nou pe cel vechi l-înlocuie,
Neștiutu-n mister se învăluie!...
ȘI DACĂ VINE, TOTUȘI, PRIMĂVARA
Și totuși, dacă vine primăvara,
Să dăm de-o parte iarna dintre noi,
S-o creștem cu iubire, legendara,
Cu floare de cireși să cadă ploi!
Și dacă, totuși, vine primăvara,
Și mai găsește iarnă între noi,
Să umplem cu ea verde călimara,
Și-apoi să o pictăm pe dalbe foi!
Și dacă vine, totuși, primăvara,
Cu arborii ei ninși cu flori cerești,
Noi primăverii să îi punem scara,
Să se pogoare din locuri Domnești
Și totuși, dacă primăvara vine
Împodobită-n păr cu flori târzii,
De-al iernii dor să plângă, oare, cine?
Să plece acum, și-n veci cu toți erezii!
Și dacă vine, vine primăvara,
Amiezile să spele de iluzii,
În prag de suflet s-o primim cu seara
Și-atomii ei înmuguriți, zăluzii!
|
