Cel care "cunoaste-stie"
Care român nu-si aduce aminte de vechea si de cele mai multe ori adevărata zicală: "cine are carte are parte"? Ce spun aceste vorbe este faptul verificat si de istorie că cel care "cunoaste-stie" are în mână o fortă care îl ajută, îl avantajează în viatză. "A sti" înseamnă "a cunoaste" si cunoasterea cuplată cu vointa înseamnă actiune, iar actiunea sprijinită si de gândire echilibrată duce aproape sigur la rezultat pozitiv.
Cunoasterea a fost aceea care l-a scos pe om din pesteri, l-a învătat să mănânce si altceva decât carne de animal vânat sau peste prins cu mâna si mai târziu cu undita si prin aceasta i-a înlesnit omului posibilitatea de desvoltare a creerului, instrumentul unde cunoasterea este înregistrată, prelucrată, îmbunătătită si depozitată în memorie asa fel ca, atunci când este nevoie, să fie reactualizată spre a fi folosită. A cunoaste înseamnă a avea la dispozitie elemente cu care creierul dezvoltă rationamente deductive si inductive care împing gândirea înainte; istoria progresului stiintific este o ilustrare excelentă a acestui proces .
Tot în acest sens se poate cita rolul pozitiv pe calea cunoasterii pe care l-a avut biserica la toate cultele; în cursul istoriei ei, prin dezvoltarea scrierii si înfiintarea de institutii culturale si chiar universităti -pe lângă catedrale, s-au creat conditii de avansare nu numai pe cale spirituală, dar si pe calea cunoasterii stiintifice: rafinând cunoasterea prin activarea impusă de munca intelectuală disciplinată în institutii religioase (jezuitii au fost excelenti matematicieni!) si de învatzământ, în lumea vestică si catolică s-a pregătit creierul uman pentru cuceririle stiintifice contemporane în domeniul fizico-matematic, informatică, astro -fizică ,genetică si medicină.
În ortodoxie, în genere si deci si în România, tot pe lângă mânăstiri si biserici s-a desvoltat scrierea -prin copiere de manuscrise-si s-a concretizat doctrina prin comentarii contributive ale teologilor. Un proces asemănător s-a întâmplat în Judaism, unde studiul si comentariile talmudului au impus în colectivitatea religioasă educatia ca o conditie existentială; acesta ar fi explicatia succesului acestei comunităti care a supravietuit în diaspora de 2000 de ani.
În religiile mai vechi, budistă , shintoistă, confucionistă , hindu, brahmanică ,etc. , tot templele au fost focarele de unde s-a răspândit "cunoasterea" în masa colectivitătii.
Cunoasterea este un produs al creierului, atât la om cât si la animalele înzestrate cu acest organ; ea se formeaza prin contributia informatiei recoltate de către receptorii din simturi (văz, miros, auz , etc) si transmisă masei de neuroni din creier, unde este interpretată.
Pe baza acestei interpretări se produce un raspuns -feed-back mechanism- transmis organelor si sistemelor periferice sau este depozitată în memorie de unde este recuperată când conditiile vietii o impun.
Datorita cunoasterii s-a dezvoltat filogenetic rationamentul, care a dus la gândirea logică, corectă; câstigarea gândirii logice a înlesnit gândirea abstract, care a permis la rândul său dezvoltarea gândirii stiintifice; factorii contributori importanti la acest proces au fost- în specia umană-imaginatia si intuitia: Einstein a afirmat chiar că imaginatia depăseste cunoasterea în cercetare, dar această afirmatie cred că trebuie luată ca o simplă butadă a lui !
O concluzie logică ar fi deci aceea de a îmbunătăti în permanentă "cunoasterea" prin toate mijlocele disponibile care astăzi sunt imense, încât -cu adevărat- depăsesc capacitătile umane de acumulare; dar acest fapt nu trebuie să determine o descurajare, ci dimpotrivă, o ambitionare, un "challange" pentru omul secolului 21; cunoasterea nu trebuie înteleasă numai în sensul restrâns de informatie zilnică de către mass media, ci în sensul cel mai larg posibil: de creatie de productii literare, teatrale, muzicale, artistice de orice fel, a căror bază o constituie "cunoasterea"; există în epoca contemporană tendinta de restrângere a gândirii si sensibilitătii umane în aceste domenii, manifestîndu-se în mase preferinta pentru o cultură restrânsă aproape exclusiv la tehnologie si nimic în afara acestei sfere de cunoastere si activite.
A continua pe această cale echivalează cu o crimă intelectuală si culturală împotriva omului modern contemporan; tehnologia trebuie să rămână la rolul de unealtă (“tool”), pretioasă, dar nu să ajungă să constituie un scop în sine al existentei umane.
Nu trebuie uitat că omul are nu numai necesităti materiale, dar mai ales spirituale , care, dacă sunt neglijate, se ajunge la degradarea fiintei umane.
|
Dumitru Puiu Popescu 4/16/2021 |
Contact: |
|
|
