Cel care "cunoaste-stie"
Care român nu-si aduce aminte de vechea si de cele mai multe ori adevãrata zicalã: "cine are carte are parte"? Ce spun aceste vorbe este faptul verificat si de istorie cã cel care "cunoaste-stie" are în mânã o fortã care îl ajutã, îl avantajeazã în viatzã. "A sti" înseamnã "a cunoaste" si cunoasterea cuplatã cu vointa înseamnã actiune, iar actiunea sprijinitã si de gândire echilibratã duce aproape sigur la rezultat pozitiv.
Cunoasterea a fost aceea care l-a scos pe om din pesteri, l-a învãtat sã mãnânce si altceva decât carne de animal vânat sau peste prins cu mâna si mai târziu cu undita si prin aceasta i-a înlesnit omului posibilitatea de desvoltare a creerului, instrumentul unde cunoasterea este înregistratã, prelucratã, îmbunãtãtitã si depozitatã în memorie asa fel ca, atunci când este nevoie, sã fie reactualizatã spre a fi folositã. A cunoaste înseamnã a avea la dispozitie elemente cu care creierul dezvoltã rationamente deductive si inductive care împing gândirea înainte; istoria progresului stiintific este o ilustrare excelentã a acestui proces .
Tot în acest sens se poate cita rolul pozitiv pe calea cunoasterii pe care l-a avut biserica la toate cultele; în cursul istoriei ei, prin dezvoltarea scrierii si înfiintarea de institutii culturale si chiar universitãti -pe lângã catedrale, s-au creat conditii de avansare nu numai pe cale spiritualã, dar si pe calea cunoasterii stiintifice: rafinând cunoasterea prin activarea impusã de munca intelectualã disciplinatã în institutii religioase (jezuitii au fost excelenti matematicieni!) si de învatzãmânt, în lumea vesticã si catolicã s-a pregãtit creierul uman pentru cuceririle stiintifice contemporane în domeniul fizico-matematic, informaticã, astro -fizicã ,geneticã si medicinã.
În ortodoxie, în genere si deci si în România, tot pe lângã mânãstiri si biserici s-a desvoltat scrierea -prin copiere de manuscrise-si s-a concretizat doctrina prin comentarii contributive ale teologilor. Un proces asemãnãtor s-a întâmplat în Judaism, unde studiul si comentariile talmudului au impus în colectivitatea religioasã educatia ca o conditie existentialã; acesta ar fi explicatia succesului acestei comunitãti care a supravietuit în diaspora de 2000 de ani.
În religiile mai vechi, budistã , shintoistã, confucionistã , hindu, brahmanicã ,etc. , tot templele au fost focarele de unde s-a rãspândit "cunoasterea" în masa colectivitãtii.
Cunoasterea este un produs al creierului, atât la om cât si la animalele înzestrate cu acest organ; ea se formeaza prin contributia informatiei recoltate de cãtre receptorii din simturi (vãz, miros, auz , etc) si transmisã masei de neuroni din creier, unde este interpretatã.
Pe baza acestei interpretãri se produce un raspuns -feed-back mechanism- transmis organelor si sistemelor periferice sau este depozitatã în memorie de unde este recuperatã când conditiile vietii o impun.
Datorita cunoasterii s-a dezvoltat filogenetic rationamentul, care a dus la gândirea logicã, corectã; câstigarea gândirii logice a înlesnit gândirea abstract, care a permis la rândul sãu dezvoltarea gândirii stiintifice; factorii contributori importanti la acest proces au fost- în specia umanã-imaginatia si intuitia: Einstein a afirmat chiar cã imaginatia depãseste cunoasterea în cercetare, dar aceastã afirmatie cred cã trebuie luatã ca o simplã butadã a lui !
O concluzie logicã ar fi deci aceea de a îmbunãtãti în permanentã "cunoasterea" prin toate mijlocele disponibile care astãzi sunt imense, încât -cu adevãrat- depãsesc capacitãtile umane de acumulare; dar acest fapt nu trebuie sã determine o descurajare, ci dimpotrivã, o ambitionare, un "challange" pentru omul secolului 21; cunoasterea nu trebuie înteleasã numai în sensul restrâns de informatie zilnicã de cãtre mass media, ci în sensul cel mai larg posibil: de creatie de productii literare, teatrale, muzicale, artistice de orice fel, a cãror bazã o constituie "cunoasterea"; existã în epoca contemporanã tendinta de restrângere a gândirii si sensibilitãtii umane în aceste domenii, manifestîndu-se în mase preferinta pentru o culturã restrânsã aproape exclusiv la tehnologie si nimic în afara acestei sfere de cunoastere si activite.
A continua pe aceastã cale echivaleazã cu o crimã intelectualã si culturalã împotriva omului modern contemporan; tehnologia trebuie sã rãmânã la rolul de unealtã (“tool”), pretioasã, dar nu sã ajungã sã constituie un scop în sine al existentei umane.
Nu trebuie uitat cã omul are nu numai necesitãti materiale, dar mai ales spirituale , care, dacã sunt neglijate, se ajunge la degradarea fiintei umane.
|
Dumitru Puiu Popescu 4/16/2021 |
Contact: |
|
|
