Ce este adevărul ? - Din volumul de eseuri Împărăția Cuvântului, Mirco Publishing, Chicago, USA, April 2021
"Ce este adevărul? l-a întrebat Pilat pe Iisus. Iar Iisus a tăcut resemnat, stoic, rezolut. Ce ar mai fi fost de adăugat? Propovăduise deja adevărul celor care avuseseră urechi să audă și ochi să vadă. Mărturisise despre sine că este calea, adevărul și viața. Acum însă misiunea sa pământească se apropia de sfârșit. Era conștient că îl așteapta moartea, că venise ceasul fatidic al întunericului, că urma să dea bătălia decisivă pentru răscumpărarea și mântuirea neamului omenesc. Își învinsese deja neliniștea chinuitoare, frica și întristarea de moarte prin rugăciunile sale cu sudoare de sânge și îmbărbătările îngerilor. Era acum pregătit, hotărât să bea paharul morții până la capăt. Era pe deplin conștient că în scurt timp totul urma să se termine, că va spune sfârșitu-sa calvarului pământesc, că își va încredința în curând duhul în mâinile Tatălui și că se va întoarce în împărăția cea cerească. Ce ar mai fi fost de spus lui Pilat ori unei gloate aduse cu japca, instruite și plătite să facă zgomot și agitație politică la un spectacol tragic și grotesc, la un proces juridic formal, hotărât dinainte, fără dovezi și fără martori credibili, pus la cale și înscenat în prealabil de elita religioasă și parafat de un judecător indecis, dispus să tergiverseze sentința în căutarea unei soluții duplicitare, de compromis care să-l exonereze și să-l absolve pe el însuși de orice responsabilitate civică sau politică? Deși șansele unui vedict favorabil erau minime Iisus putea totuși să încerce să-și salveze viața printr-un compromis discreditant cu autoritatea politică și militară reprezentată de Pilat. Alege însă cu demnitate și sacrificiu de sine suferința și moartea pe cruce în numele adevărului.
Dat fiind contextul rechizitorial, lipsa de scrupule a acuzatorilor, falsitatea învinuirii și perfidia înscenării acelui proces penal, orice cuvânt oricât de cinstit și de adevărat pronunțat atunci de Iisus ar fi fost folosit ca un nou capăt de acuzare, ar fi fost misinterpretat, răstălmăcit și măsluit tendențios, malițios și contențios după cum de fapt s-a și procedat în acel caz. Ar fi dat mai multă apă la moară acuzatorilor săi, i-ar fi ridicat pe incriminatori la o demnitate morală și de caracter pe care nu o meritau. Ar fi putut chiar da o anumită aparență de legitimitate acelei odioase înscenări. Apoi Iisus n-a pregetat să urmeze el însuși ceea ce propovăduise la alții și cum îi învățase pe ucenicii săi. Când a fost lovit pe un obraz a oferit și obrazul celălalt. Iar oamenii așa ziși ai legii și slujbașii lor servili au lovit cu ură, cruzime și barbarie. Tăcerea și calmul dumnezeiesc al lui Iisus îi înfuria și ȋi exaspera la culme pe cei fără milă de om și fără frică de Dumnezeu. Din păcate pentru noi și pentru condiția umană dovedim că suntem în continuare dispuși să facem același uz al puterii și abuz necontrolat și astăzi. Din leagănul copilăriei omenești și până acum am lovit și nu precupețim nici un moment să lovim cu mișelie, cu sete, abuziv, fără de milă și fără remușcări, de multe ori fără motiv întemeiat în cei mai neajutorați și poate nevinovați, de multe ori doar să facem jocul sau pe placul stăpânilor noștri. Facem rău știind sau neștiind ce facem în mare măsură fără să fim conștienți că suntem orbiți sau controlați de forțele oculte ale răului din noi înșine ori de ispitele demonice ale puterilor din afară. Iar dacă ar fi ca Iisus să mai umble astăzi prin lume cei invidioși și puternicii zilei n-ar ezita prea mult nici astăzi să-l răstignească din nou. Mulți oamenii cumsecade în felul lor preferă de multe ori sclavia fericită și tirania benvolentă care oferă mai multă pâine și circ decât libertatea responsabil asumată, cu măsură, creatoare și mântuitoare.
Pilat s-ar fi așteptat poate să audă de la Iisus judicioase și înțelepte argumente legale, filozofice ori teologice ori un iscusit și disperat discurs de apărare ca al oricărui inculpat acuzat pe nedrept de sediție, conștient de tragicele repercusini, de spectrul iminent al pedepsei capitale. Însă precum Iisus n-a lungit vorba atunci când diavolul îl ispitise după ce Iisus postise și se rugase în pustie tot așa a tăcut când a fost întrebat de Pilat ce este adevărul. Tot așa nu răspunde nici lui Irod Antipa când Iisus este adus de la Pilat la curtea regală să dea socoteală de acuzațiile care îi fuseseră înscenate. Sacrificând adevărul și pe cel care era și este adevărul pe altarul profan al compromisurilor omenești prin gestul de a-l trimite pe Iisus la Irod să fie chestionat Pilat și Irod care până atunci fuseseră adversari politici și se dușmăneau, se împacă devenind prieteni. Iisus era conștient de această perfidie și înțelesese bine faptul că autoritățile seculare, politice și religioase oricât de diametral opuse ar fi la un moment dat ori în alte privințe totuși de fiecare dată când consideră că sunt la mijloc interesele lor nu pregetă prea mult să ajungă la compromis, să pactizeaze mai ales când împreună se lovesc ca de un zid de un adversar redutabil ori de forțe pe care altfel nu le-ar putea controla ori anihila dacă ar acționa separat.
Așadar, Iisus a tăcut. Tot așa tăcuse și Dumnezeu Tatăl de când se sfădise cu înțeleptul și suferindul Iov până la botezul Fiului când grăise pentru a-i confirma Fiului filiația divină. Și ce argumente ori dovezi mai persuasive de apărare ar fi putut aduce Iisus decât însăși viața sa exemplară, faptul că le vindecase bolnavii, că le hrănise săracii cu pâinea cea întru ființă, că le redase vederea orbilor și că le înviase morții? Că la întrebarea vicleană a celor care se infiltraseră în jurul său să-l ispitească le spusese direct și deschis să dea cezarului ce este al cezarului. În ciuda orbirii și a paranoiei politice și religioase a puternicilor zilei Iisus nu venise în lume după puterea politică, nici să răstoarne ierarhiile puterii politice ori religioase ori să tulbure ordinea imperiului secular. Venise să vestească lumii ianugurarea prin sine a unei altfel de împărății, Împărăția Cuvântului, o împărăție bazată pe adevărul, morala și dreptatea divină. Diavolul îi oferise deja lui Iisus împărăția lumii acesteia, numai dacă Iisus i s-ar fi închinat.
Precând ședea pe jilțul de judecată a lui Iisus starea de spirit a lui Pilat era pe cât se poate de tulbure și de agitată din cauza grijilor administrative și a situației sale politice precare. De aceea poate și ezita, era în cumpănă, se frământa, nu prea știa ce să facă cu neprihănitul acela. Pilat avea el însuși nevoie de o izbăvire personală, dar nu de natură escatologică, ci omenească, de o salvare a vieții sale și a poziției sale politice. În momentul istoric respectiv protectoratul politic al lui Pilat la Roma se cam terminase când mentorul său puternicul și influentul comandant al gărzii pretoriene Lucius Aelius Sejanus, amicul și sfetnicul apropiat al împăratului Tiberius, căzuse el însuși din grațiile imperiale și fusese trecut la cele veșnice. Precând se pregătea să stea pe jilțul de judecată în cel mai important proces politic al istoriei și urma să decidă soarta omenească a lui Iisus, împotriva lui Pilat fuseseră deja depuse plângeri la împărat și se mai insinuau chiar atunci și alte acuzații grave de trădare a intereselor romane dacă decizia sa în privința lui Iisus n-ar fi fost pe placul celor care-l adusese la el să fie judecat și condamnat. Pilat urma să se prezinte în persoană în fața lui Tiberiu la Roma să încerce să dea socoteală și eventual să se dezvinovățească, dar acea întâlnire ar fi putut fi fatidică și ar fi putut să-l coste nu numai cariera politică dar poate și capul. Providențial pentru Pilat a fost însă că împăratul Tiberiu a murit înainte că Pilat să fi ajuns la Roma. Dar precând îl judeca pe Iisus Pilat era el însuși tulburat și în același predicament ca Iisus și poate chiar ar fi vroit să știe ce este adevărul, dacă astfel de adevăr există, sau cel puțin cum s-ar fi putut apara cineva precum Pilat însuși acuzat de multe pe drept sau pe nedrept și pe care-l păștea precum pe Iisus sentința capitală. Înțelepciunea nazarineanului, a lui Yeshua, despre care ca și Irod Antipa auzise vorbindu-se i-ar fi putut oferi lui Pilat o soluție, o cale de ieșire din propria sa încurătură și dilemă în care se afla atunci.
Din textul și contextul Scripturii reiese destul de clar că Pilat era informat și înțelesese bine adevărul că Iisus era nevinovat de toate acuzațiile care i se aduseseră și chiar a încearcat de câteva ori să găsească o cale spre a-l declara nevinovat pe Iisus sau a-l absolvi de pedeapsă. Dar tot adevărul și toată nevinovăția lui Iisus au fost socotite a fi mai periculoase pentru liniștea puternicilor zilei decât eliberarea din temniță a unui criminal notoriu. Pilat era însă versat juridic, era conștient și poate mândru de suprioritatea sistemului legislativ și a principiilor de jurisprudență romane a căror standarde de echitate și efect civilizator atinseseră apogeul în lumea antică și de aceea erau aplicate cu tot decorul și prestanța demonstrativă posibilă ca argument justificativ al dominației romane asupra vastului demeniu colonial. Atât romanii cât și iudeii fiecare în propria tradiție ajunseseră la sisteme juridice fără egal pentru timpurile respective și care au influențat după aceea multe din sistemele juridice ale lumii. Dar la adevărul juridic pe care-l cauta Pilat nu se putea ajunge doar prin logica, rațiunea și înțelepciunea omenească, ci prin legea cea nouă a Împărăției Cuvântului propovăduite de Iisus.
Oricât de virtuoasă și de luminată ar fi mintea omenească, unde este rațiune este și îndoială, încercare de justificare și de raționalizare a păcatului și a fărădelegilor. Câtă inteligență și rafinament intelectual n-a pus și continuă să pună nonșalant, voit sau nevoit omul în slujba răului și a nedreptății de multe ori chiar cu bune intenții? Mintea omenească oricât de logică și etică ar fi ori și-ar propune să fie este în mare parte controlată sau influențată aprioric de inconștient, de instinctul personal de conservare și de supraviețuire, de formația intelectuală, morală, spirituală și de sensibilitatea aparte a celui care judecă. Mintea este de multe ori condiționată tacit și dispusă să facă jocul viclean al puterii precum ursul dresat care joacă după ritmul tobei celui care l-a dresat și îl hrănește. Astfel s-a ajuns ca judecata lui Pilat, poate în ciuda bunelor intenții, să eșueze într-un lamentabil fiasco, în ratarea și trădarea spiritului dreptății, a justiției și a legii. In ciuda existenței celor mai echitabile sisteme juridice la dispoziție la timpul respectiv, și prin legea romană și prin cea iudaică, totuși datorită sperjurului, a lașității morale, a manipularii din umbră a gloatelor, la cel mai important verdict al istoriei omenești s-a ajuns printr-un compromis de culise, prin vicierea procedurilor legale, a celor mai elementare reguli de jurisprudență, de prezentare și de adminstrare a probelor de evidență. Nu numai spiritul legii ci și litera legii au fost flagrant încălcate.
Pilat pune lui Iisus o întrebare omenească, mult prea omenească, și ca răspuns se aștepta poate la vrun aforism poetic sau teologic ori la un anume precept filozofic stoic de preferință, ceea ce l-ar fi încântat și flatat pe prefectul provinciei romane Iudeea. Ce este adevărul? era totuși o întrebare abstractă, generală și impersonală pusă lui Iisus care mărturisise despre sine că el este Calea, Adevărul și Viața, adică persoană, ființă dumnezeiască. Că este Dumnezeu și om și nu o ființă, o stare, ori o categorie filozofică impersonală. Pilat era o persoană omenească, parte din lumea aceasta și de aceea condiționat de înțelegerea relativistă și limitată a lumii acesteia. Pilat nu ajunsese să înțeleagă ori să se lase covârșit de rațiunile iubitoare dumnezeiști, nu era atins de aripa de înger a acelei nebunii frumoase a credinței în adevărul cel viu și revelat. Ori Iisus spusese și știa că nimeni nu poate veni la el, nu-i poate înțelege adevărul, nu-l poate cunoaște pe el ca fiind adevărul cel viu și întrupat dacă nu era chemat la el de Tatăl.
Din textul Sfintei Scripturi reiese că Pilat era în cumpănă și nedumerit, nu-i pricepea deloc atitudinea lui Iisus, nu înțelegea de ce totuși i se cerea atât de insistent moartea. Nu-l înțelegea pe Iisus nici măcar ca om, fiindcă ar fi fost firesc, normal și de așteptat ca un om să încerce să se apere, să se dezvinovățească, să încerce să explice adevărul din punctul său de vedere, să se comporte ca orice inculpat acuzat de sediție politică asupra căruia Pilat avea putere de viață și de moarte. Și Pilat totuși încercă să-i ofere lui Iisus șansa de a trăi. Pilat înțelegea însă destul de bine faptul că tăcerea de moment a lui Iisus ar fi putut să-l coste pe Iisus viața, că tăcerea sa de moment putea să se prelungească în tăcere veșnică. Ca și pe Irod Antipa și pe Pilat îl chiar fascinase personalitatea enigmatică a lui nazarineanului, poate îi chiar admira acestuia stoicismul, detașarea ataractică și demnă prin care își asuma destinul, inclusiv atitudinea eroică în fața spectrului tragic și nemilos al unei morți iminente și atât de crude și agonizante.
Procesul și toată degringolada și falsitatea judecății ar fi putut bineînțeles evitate. Iisus care mai trecuse miraculos prin mijlocul mulțimilor care-i puseseră la cale moartea putea și atunci ușor să iasă din încurcătură și din încercuirea celor vicleni care-l dușmăneau și îl invidiau, din viesparul înveninat al intrigilor politice în care intrase. Putea lesne să dispară incognito în noaptea de dinaintea judecății, să i se piardă urmele prin istorie pentru totdeauna. Dar nu pentru asta venise el în lume. Iisus care se rugase Tatălui să ia de la el paharul morții aceptase deja voia Tatălui și astfel se predase singur în mâinile celor care-i doreau cu orice preț moartea și nimic altceva.
Împărăția pe care o slujea Pilat era din această lume dualistă, a nesiguranței, o lume cu două fețe precum Ianus zeul roman al tranzițiilor, al ușilor care se deschid și se închid în funcție de împrejurări, al începuturilor dar și al sfârșiturilor. A lui Ianus cel cu două fețe, cu o față privind spre viitor și cu o față privind spre trecut. Pus în dilema legală și morală, sub amenințarea presiunilor politice, Pilat cedează până la urmă și alege soluția de compromis, soluția ce părea mai expeditivă și mai avantajoasă pentru el însuși și pentru cei care îl acuzaseră pe nedrept pe Iisus. Iar pentru păcatele săvârșite Pilat se spală ritual pe mâini.
Faptul că Iisus ar fi pretins că este Fiul lui Dumnezeu, că este de natură divină și umană și că a fost trimis de Dumnezeu Tatăl cu o misiune specială de mântuire a omului și a lumii și de inaugurare a Împărăției Cuvântului, faptul că Iisus se mărturisea pe sine a fi Dumnezeu, ori regele iudeilor, pentru Pilat nu însemna prea mult. Oricum n-ar fi însemnat că Iisus ar fi comis vreo crimă care se pedepsea cu moartea. În panteonul ecumenic roman mai erau zeități cu astfel de pretenții și veleități, iar romanii, precum perșii și grecii înaintea lor erau toleranți religios dacă închinătorii nu se împotriveau statului de drept. Romanii erau chiar dispuși să adopte și să infieze toți zeii legendari și mitici ai tuturor popoarelor și triburilor cucerite. În felul acesta puteau controla mai ușor și pe slujitorii și pe idolii lor. Prin învățătura sa și prin adevărul revelat prin Duhul Sfânt, Iisus a revoluționat însă în ultimă instanță spiritual codurile morale, religioase și penale, transformându-le din legi și cutume omenești, ale faptei și ale pedepsei după măsura faptei, ale legilor și ordinelor aplicate rigid, arbitrar și capricios de puterea politică, juridică și religioasă prin acoliții servili și hipocriți ai acestora, în deziderate ale rațiunilor iubitoare și sensibile ale inimii, ale milei și iertării, înnobilând ființa omenească prin libertatea de a alege să facă binele moral din iubire de Dumnezeu și de semeni. Iisus n-a venit în lume să abolească ori să schimbe legea ci să-o împlinească astfel ca omul să nu mai trebuiască să se mai supună orbește canonului, uzanțelor, și judecăților omenești nedrepte ci prin har să se înduhovnicească, să devină mai bun și mai milostiv.
La întrebarea ce este adevărul s-ar putea răspunde filozofic, juridic, logic, rațional, intuitiv ori discursiv. Este ceea ce încearcă să facă lumea aceasta științific și filozofic și reușește în mare măsură. Enciclopediile lumii și telefonele inteligente, calculatoarele performante sunt rezervoare uluitoare de informații și de cunoștințe despre adevăr. Cu astfel de cunoștințe, utile, mai puțin utile ori inutile, putem construi instrumente și proteze mentale, lucruri folositoare dar și arme de distrugere în masă. În ultimă instanță cunoștințele despre adevăr nu mântuie pe nimeni, cunoașterea dumnezeului cel viu și adevărat, da.
Astfel se face că adevărul pe care nu l-a înțeles nici autoritatea religioasă din timpul lui Iisus atât de bine cunoscătoare a legii sacre, nici Pilat cunoscătorul legii laice romane, i s-a revelat totuși într-un vis soției lui Pilat care i-a trimis vorbă acestuia pe când sta pe scaunul de judecare a lui Iisus: Să n-ai nimic a face cu neprihănitul acesta, căci azi am suferit mult în vis din pricina lui. Sentința de judecată pronunțată de Pilat n-a fost să fie definitivă, ci a fost numai îngăduită temporar de Dumnezeu ca să se împlinească Scripturile. Cazul se va redeschide spre rejudecare la doua venire în glorie a lui Iisus Hristos la judecata de apoi. Atunci Iisus nu va mai veni ca un miel care tace și este dus la înjunghere, ci va veni în putere, ca împărat și judecător al lumii. Fiul Omului și sfinții lui Dumnezeu vor judeca vii și morții cei înviați, chiar și pe îngeri. Atunci vom afla nu numai răspunsul lui Iisus la întrebarea lui Pilat. Atunci vom cunoaște cu toții Cine este Adevărul și acel adevăr ne va face întradevăr liberi.
Din volumul de eseuri Împărăția Cuvântului, Mirco Publishing, Chicago, USA, April 2021, 309 pages
|
Marin Mihalache 4/15/2021 |
Contact: |
|
|
