As vrea ce nu se poate
Șal argintiu ți-alunecă pe umeri
Și cântă, cald, zefiru-n ramurile goale,
Din cenușiul norilor începi să numeri
Ploile,-n dans. dantelate pe poale.
Se deschide primăvara ca-n poezie
Și-aprinde firea-n muguri și flori albe
Cu surâs aromat și iz de fantezie.
Ca mahmudelele-s zilele-n salbe!…
Înaltă, vremea cerne praf auriu,
Din pământul ud ies fire de smarald,
În ornic, lumina rămâne până târziu
Și,.. din jocul cerului se face mult mai cald.
Umbrele subțiate, dintrodată, răsar,
Înserat, timpul, aburit se pierde,
Tandre, șoaptele primăverii iarăși apar
Se-mbracă crengile în mătase verde…
Mi-amintesc, cu dor, de alte primăveri!...
Clipa te-aduce , parcă,-n joacă lângă mine,
Într-un amurg duios,.. de ce-mi pare c-a fost ieri!?
Amintirea încearcă să m-aline…
Te văd, iubite, prin flori, venind ușor
Și primăvara ne săruta pe-amândoi
Pe obraz, pe ochi. pe gură, cu mult dor
…………………………………………………………….
O, cum aș vrea să putem da timpul înapoi!...
Lia Ruse / Montreal
|
